Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Admiram singurătatea trufaşă a stejarului, plângeam singurătatea în comun a firelor de iarbă.

Admiram singurătatea trufaşă a stejarului, plângeam singurătatea în comun a firelor de iarbă.

Oare-i de făcut ceva pe pământ? Rămâi om.

O femeie liberă este exact opusul unei femei uşoare.

Nu te naşti, ci devii femeie. Niciun destin biologic, psihic, economic nu defineşte înfăţişarea pe care şi-o asumă în mijlocul societăţii femela speciei umane; ansamblul civilizaţiei elaborează acest produs intermediar între mascul şi castrat care este îndeobşte calificat drept feminin.

Iată, sunt aici, şi e cerul acesta deasupra mea. E totul, e suficient…

Poţi să reproşezi o mulţime de lucruri Occidentului. S-au comis mari greşeli. Totuşi, omul s-a realizat şi s-a exprimat aici într-un mod inegalabil.

Cum se iubesc oamenii pe pământ? – Luptând împreună.

Ce folos să locuim sub acelaşi acoperiş când lumea este proprietatea noastră comună?

În cunoaşterea condiţiilor autentice ale vieţii noastre trebuie să găsim forţa de a trăi şi motive de a acţiona.

Asta consider eu că este adevărata generozitate: dai tot ce-i al tău şi totuşi, simţi mereu că nu te costă nimic.

Este mai satisfăcător să negi sfişierea decât s-o depăşeşti, mai radical să fii pierdut în inima Totului decât să fii pietrificat de conştiinţa celuilalt: fuziunea trupească creează o alienare mai profundă decât orice renunţare sub ochii celuilalt.

Temeiul oricărei morale e respectarea libertăţii celuilalt.

Astăzi, datorită cuceririlor feminismului, devine din ce în ce mai normal ca fata să fie încurajată să studieze, să se consacre sporturilor; dar, dacă nu reuşeşte în aceste lucruri, cei din jur sunt gata s-o ierte mult mai uşor decât pe băieţi; reuşita ei este mult mai îngreunată de faptul că de la ea se cere un alt soi de realizare: să fie şi femeie, să nu-şi piardă feminitatea.

Femeia… este prada bărbatului, este pierzania sa, este tot ceea ce el nu este şi vrea să aibă, negarea sa şi raţiunea sa de a fi.

Eu vroiam să adun Universul în mâna mea: el declara că pentru sine era el însuşi un univers întreg. Aroganţa lui popula lumea cu mii de voinţe îndărătnice…

Voi rămâne credincioasă mie însămi; nu mă voi părăsi.

În cazul femeii asistăm, încă de la început, la un conflict între existenţa sa autonomă şi cerinţa de a fi altceva; este învăţată că, pentru a plăcea, trebuie să caute să placă, trebuie să se transforme în obiect, să renunţe la autonomia ei.

Nu există suflet, oricât de aspru, care să nu cedeze, mai curând sau mai târziu, în faţa dragostei.

Fiecare dintre femei se preferă celorlalte şi pentru fiecare femeie există cel puţin un bărbat care o preferă tuturor celorlalte.

Când sari în sus de bucurie, să fii atent să nu-ţi ia cineva pământul de sub picioare.

Dacă mi s-a părut atât de firesc să devin existenţialistă, este pentru că întreaga mea biografie m-a pregătit pentru asta. Deja, la 19 ani, eram convinsă că nu depinde decât de om însuşi să dea sens propriei vieţi.

Nu există decât un singur bine, acela de a făptui după cum îţi dictează conştiinţa.

Rol dificil, dar frumos: femeia care suportă cu eleganţă o despărţire.

Omul poartă răspunderea unei lumi ce nu e opera cuiva din afară, ci a lui însuşi, şi în care se înscriu deopotrivă înfrângerile ca şi victoriile sale.

Lumea simpatizează mai degrabă cu nenorocirea decât cu fericirea.

Dragostea este netedă, igienică, rutinieră.

Ca să-ţi transformi într-adevăr viaţa, trebuie să începi cu tine.

Cei mai mediocri dintre bărbaţi se simt ca nişte semizei atunci când se compară cu femeile.

Suntem cu toţii nişte unelte în mâinile lui Dumnezeu.

Sclavul care se supune a ales să se supună.

Să trăieşti înseamnă a minţi.

Dacă trăieşti destul de mult, vei vedea că fiecare victorie se transformă într-o înfrângere.

Arta este o încercare de a integra răul.

Simone de Beauvoir

“Femeie nu te naşti, devii”, mulţi au auzit aceste cuvinte, dar puţini sunt cei care ştiu cine le-a spus. Este Simonede Beauvoirvorba despre Simone de Beauvoir, o scriitoare franceză care a avut o influenţă marcantă asupra doctrinelor existenţialismului şi feminismului.
Simone de Beauvoir a marcat secolul XX prin luările de poziţie îndrăzneţ feministe pentru epoca ei, dar, în mod paradoxal, numele şi viaţa sa rămân greu de despărţit de cele ale partenerului nărăvaş, Jean-Paul Sartre.
Simone de Beauvoir se naşte la 9 ianuarie 1908, la Paris, într-o familie burgheză scăpătată. Tatăl, avocat, are mai puţin succes la tribunal decât la femei, la artiştii teatrali şi la jucătorii de bridge. Georges de Beauvoir e unul dintre acei bădărani misogini din care epoca respectivă a cunoscut o mulţime, îşi bate joc de nevastă-sa cu orice ocazie, iar cuplul se separă „până când moartea îi desparte” (în cazul lui Georges, în 1941). Simone şi sora ei, cu doi ani mai mică, Hélene, sunt instruite, după voinţa mamei, la şcoala Désir, o instituţie onorabilă menţinută de cîteva domnisoare bătrâne, zaharisite de bigotism.
Simone, cu o fire deja intransigentă şi spiritualizată, se gândeşte o vreme să urmeze o vocaţie religioasă, înainte de-a înceta brusc să mai creadă în Dumnezeu, la 14 ani, însă fără a devia spre vise de măritiş, ori de mamă de familie ideală. Înzestrată cu 0 solidă fibră pedagogică, se exersează pe sora ei, care o adoră şi asupra căreia se bucură să-şi practice deplina influenţă. Alături de Hélene, Simone de Beauvoir îşi petrece timpul citind şi studiind, mai ales în timpul vacantei, pe marile proprietăţi din sud-est ale familiei. Dar în

Simone de Beauvoir 1914

Simone de Beauvoir 1914

curând „Zaza”, Elisabeth Mabille, întîlnită la 10 ani, la şcoala Désir, ia locul lui Hélene în inima tinerei. Relaţia cu cea mai bună prietenă va contura modelul pe care scriitoarea îl va păstra pentru adevărata iubire: o relaţie de la egal la egal. Zaza rămâne totuşi o domnişoară cuminte, cu ambiţii conformiste. În mai multe rânduri, Simone de Beauvoir o îndeamnă să renunţe la visele de a deveni soţie şi mamă model, să nu se lase legată în cătuşele catolicismului. În zadar. Se îndepărtează de Zaza, după bacalaureatul lor din 1924, dar atunci când complicea ei moare în urma unei meningite fulgerătoare, Simone, în culmea disperării, se învinovăţeşte că n-a ştiut s-o smulgă din viaţa ei burgheză şi din spaimele ei. Se grăbeşte să acuze mediul că a „măcinat-o”, arătând cu degetul spre acest ambient în care emoţiile n-au drept de existenţă, în care elanul vital e sfărâmat. În favoarea surorii sale Hélêne va duce, cu o furie sporită, lupte care îşi vor da roadele, mai ales cînd va obţine posibilitatea de-a o îndruma până la bacalaureat, împotriva dorinţei mamei lor, care speră să scoată măcar o singură bună burgheză, din două fete!
Simone însăşi s-a pomenit că i s-a interzis, la vremea aceea, candidatura ca studentă la Şcoala Normală Superioară şi frecventarea cursurilor de filozofie de la Sorbona! S-a repliat la Sainte-Marie de Neuilly, o cale mai puţin glorioasă, dar elanul ei s-a compensat. Rebelă, Simone de Beauvoir nu e mai puţin influenţabilă şi, pentru a se întoarce în pluton, se gândeşte vreo câteva luni să se mărite cu vărul ei. Dar întâlnirea cu Jean-Paul Sartre va şterge orice ispită de slăbiciune.

Simone-de-Beauvoir-receives-the-Prix-GoncourtCea mai cunoscută lucrare a sa, văzută ca o adevărată “Biblie” a feminismului, s-a numit “Al doilea sex”. Al Doilea Sex 1949Aceasta prezenta o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor.
Romanul care i-a adus însă Premiul Goncourt, una dintre cele mai importante distincţii pe care le poate primi un scriitor francez, a fost “Mandarinii”. În 1949 apare faimoasa sa lucrare Le Deuxième sexe (Al doilea sex), în care e descrisă cu splendida acribie argumentativă o istorie a opresiunii feminine de-a lungul secolelor și o tipologie a caracterelor deformate astfel de o tradiție milenară. Descrie aici oprimarea masculină, descifrabilă atât în inegalităţile inevitabile din lumea muncii, unde femeile sunt supuse discriminărilor, hărţuielilor, concedierilor abuzive din cauza faptului că rămân însărcinate, cât şi în sfera intimă, unde sunt victimele violenţelor fizice şi morale, reduse la tăcere şi ţinute în ignoranţă, lăsate gravide împotriva voinţei lor, menţinute în limitele activităţilor domestice sau ale distracţiilor din timpul liber. Departe de a-i acuza pe bărbaţi pentru această soartă tristă, Simone de Beauvoir le invită pe femei „să-şi ia destinul în mâini“, să manifesteze, să lupte. Tratatul, considerat o biblie a feminismului, pornește de la principiile existențiale asupra contingenței și libertății expuse în cartea lui Sartre, Ființa și neantul.

Simone_SartreEa nu s-a căsătorit niciodată şi nu a avut copii, deşi a trăit o viaţă alături de filozoful şi Sartre et de Beauvoirmilitantul social, laureat al Premiului Nobel, Jean-Paul Sartre.
Transferaţi ambii la Paris, îşi reconstituie cercul de adepţi din jurul lui Sartre, printre care Jacques-Laurent Bost, care va rămâne prieten fidel al lui Simone şi se va însura până la urmă cu Olga. Abia dacă îi interesează acordul de la München, din 1938. Îşi dedică viaţa literaturii, cu succes pentru Sartre care publică Greaţa, apoi Zidul, în timp ce Simone de Beauvoir se pomeneşte refuzată la Editura Gallimard cu prima ei culegere de eseuri. Sartre e cel care îi dă acest sfat întemeiat: „Pune mai mult din tine în cărţile tale.“ În 1943, apare Invitata, primul roman, încununat de succes, al lui Simone de Beauvoir. Descrie suişurile şi coborâşurile unui cuplu în trei…

Sartre nu îmbrăţişează totuşi feminismul lui Simone de Beauvoir, decât teoretic. Declară mai ales în Le Nouvel Observateur, în 1977: „Ceea ce e minunat la Simone de Beauvoir este că are inteligenţa unui bărbat (şi vedeţi, în sensul în care vorbesc aici, sînt cam sclavagist) si sensibilitatea unei femei.” Fără nuanţa umoristică, era greu de închipuit o viziune mai misogină! Dar Castorul nu se răzvrăteşte.

În ritmul meandrelor iubirii, se întâlnesc adesea la Cafe de Flore, devenit cartierul lor general, Sartre locuind în piaţa Saint-Germain-des-Prés, iar Simone de Beauvoir rămânând itinerantă, prin hotelurile din Cartierul Latin sau din Montparnasse. Călătoresc împreună în mod regulat, pentru conferinţe sau din plăcere, cum ar fi periplul ritualic din fiecare vară la Roma.
Simone BeauvoirSartre n-a trişat niciodată, nici în practică, nici în teorie. A anunţat dinainte că nu eDe Beauvoir la Cafe de la Flore, fotografie de Brassai de-acord cu însurătoarea, cu fidelitatea, cu coabitarea şi cu promisiunile (au stabilit un „contract pe doi ani“, pentru început). Simone de Beauvoir, pentru a-şi păstra independenţa, consideră că e în interesul ei să adopte acest model sub formă de antimodel. Profund îndrăgostită de filozoful ei, îşi petrece timpul predând, muncind, scriind şi, când apare prilejul, îşi potoleşte simţurile în compania fetelor, uneori chiar a propriilor eleve, ceea ce va atrage excluderea sa din sistemul naţional de educaţie, în 1943. Trebuie spus că iubirea nu reprezintă hrana esenţială a vieţii lui Simone de Beauvoir, posedată de scris, o adevărată ,,muncă“, după cum ţine s-o reamintească autoarea care detestă ca, la femei, creaţia literară să fie considerată doar un fel de ,,broderie“.

Mai mult decât prin sentimente, Simone de Beauvoir şi Jean-Paul Sartre sunt legaţi prin trasee intelectuale paralele: titularizarea comună, pasiunea pentru scris, plăcerea efortului şi a teoretizării, atenţia îndreptată spre contemporani.
Respingând mitul pios și rizibil al “eternului feminin”, ideea unei “naturi” feminine ca esență imuabilă și eternă, statuează celebrele cuvinte: “Femeie nu te naști, ci devii”. În anii următori, interesul său se va Simonede_Beauvoirîndrepta spre scrierile autobiografice, în care va descrie cu precădere anii petrecuți lângă Sartre în Simone-de-Beauvoirdiversele angajări și evenimente ale epocii. Participă alături de el la multiple acțiuni publice și la redactarea revistei Les Temps modernes, îngrijindu-se în același timp și de buna editare a manuscriselor sartriene. Moare, zi după zi, la șase ani după moartea lui, lăsând în urmă o remarcabilă operă literară, eseistică și memorialistică. În La Cérémonie des adieux va înregistra aceste ultime cuvinte ale lui Sartre: “Moartea nu ne va reuni. Așa stau lucrurile. Cu toate astea, e splendid în sine că am reușit să ne trăim viețile în armonie pentru atâta vreme.” Trupul său va fi îngropat în cimitirul Montparnasse, alături de cel al lui Sartre.
După ce scriitoarea moare, presa se năpustește haină peste jurnalul acesteia, devorând toate intimitățile Mormantul lui Sartre si de Beauvoirlui de Beauvoir și descoperind, de fapt, suferința mută și demnă a unei femei care a iubit toată viața un singur bărbat și care a înțeles, dintr-o afecțiune și o răbdare fără limite, libertinajul său.

Iată mai jos o scrisoare din 1929 pe care tânărul Sartre de 24 de ani i-o scrie lui Simone (21 ani) chiar după ce acesta i-a cerut mâna (iar de Beauvoir a refuzat). Era începutul legăturii lor de o viață.

Micuța mea,

Demult am tot vrut să-ți scriu, într-una din acele seri după o ieșire cu prietenii când simți că lumea e a ta. Am vrut să-ți aștern la picioare fericirea pe care o simte cuceritorul, așa cum se întâmpla pe vremea Regelui Soare. Numai că de fiecare dată eram prea obosit de atâtea țipete și mă duceam să mă culc. Astăzi însă vreau s-o fac pentru a simți acea plăcere încă străină ție, acea plăcere de a trece de la prietenie la iubire, de la putere la tandrețe. În seara aceasta, te iubesc într-un fel pe care tu nu-l cunoști la mine: nu sunt nici slăbit de atâtea călătorii, nici copleșit de dorința de a te avea lângă mine. Îmi stăpânesc dragostea pentru tine și o transform într-unul din acele elemente care mă clădește. Mi se întâmplă mai des decât vreau să recunosc, însă rar atunci când îți scriu. Încearcă să mă înțelegi: te iubesc și în același timp încerc să fiu atent la cele exterioare. La Toulouse pur și simplu te-am adorat. Te iubesc în seara asta de primăvară. Te iubesc cu fereastra deschisă. Tu ești a mea și lucrurile sunt ale mele și iubirea mea alterează lucrurile din jurul meu, iar lucrurile alterează și ele iubirea mea.

Draga mea fetiță, așa cum ți-am spus, ție îți lipsește prietenia. Acum e timpul să-ți dau niște sfaturi mai practice. Nu ți-ai găsit nicio prietenă? Cum se poate ca Toulouse-ul să nu aibă nicio femeie inteligentă, demnă de tine? Nici n-ar trebui s-o iubești. Vai, tu ești tot timpul gata să oferi iubire, e cel mai simplu lucru pe care cineva îl poate obține de la tine. Nu vorbesc de genul de iubire pe care mi-l oferi mie, iubirea asta le depășește pe toate, dar tu ești excesiv de generoasă și cu celelalte iubiri, acele iubiri secundare, ca atunci, în noapte aia la Thiviers când te-ai îndrăgostit de acel țăran ce pășea în josul dealului pe întuneric, fluierând, țăranul acela care până la urma s-a dovedit că eram chiar eu. Trebuie să ajungi să cunoști și acel sentiment ce nu are legătură cu tandrețea și care apare între doi oameni. E greu pentru că orice prietenie, chiar și între doi indivizi cu sânge clocotind, are momentele sale de iubire. Îți consolezi prietenul suferind și ajungi să-l iubești, un sentiment ce șubrezește însă repede și se deformează. Dar tu ești capabilă de sentimentele prieteniei și trebuie să le experimentezi. Și, în ciuda mizantropiei trecătoare pe care o simți, ți-ai imaginat oare aventura căutării unei prietene în Toulouse, o femeie care să fie demnă de sentimentele tale de prietenie și pe care să nu trebuiască s-o iubești? Lasă deoparte partea fizică a iubirii sau convențiile sociale. Caută cu inima deschisă. Și dacă nu găsești pe nimeni, întoarce-te către Henri Pons pe care abia dacă-l mai iubești și fă din el prietenul tău.

[…]

Te iubesc din tot sufletul și inima mea.

Surse:
historia.ro
ro.wikipedia.org
hyperliteratura.ro
youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

27 − = 20

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Mameluc – sensul şi originea cuvântului Mameluc, în timp ce …
Corespondenta la redactie