Critic de Artă
Ana Amelia Dincă

Celebrând la modul aproape mistic ființa umană, Andrei Damo îți construiește proiectele vizuale pe idei profund ancorate în istoria culturii, găsind, pentru fiecare dintre acestea, soluții identitare, prin așezarea unor texte scrise sau obiceiuri ale unor vremuri trecute, în inventarul cromatic și formal scenografiilor unice și de o sobrietate acaparatoare,  paradoxal, conduse uneori în zona parodiei. „Carnaval” este un grup important de lucrări, care au fost prezente la Cercul Militar Național, apoi itinerate, o parte, pe simezele Galeriei Regale a Casinoului din Sinaia.  Punând accent pe figura umană, pe masca aflată în relație cu ființa ascunsă a omului, pe corpul feminin  metamorfozat, dar și pe natura statică, realizată după norme academice,  Andrei Damo este interesat de diversitate, în cadrul opțiunilor sale unitare din punct de vedere stilistic, venind întotdeauna cu ceva nou în zona fantasticului imaginar, bazat pe elementele realității. Aparținând lumii recognoscibile, mijloacele sale de exprimare sunt redate prin intermediul desenului peste care, culoarea vine să susțină misterele figurativului, artistul pornind întotdeauna de la o idee generatoare de soluții plastice, așa cum s-a întâmplat și în cazul acestui proiect, unde spectacolul lumii, întoarcerea în timp, costumele, exoticul situațiilor prezentate de pictor, fac din fiecare compoziție o imagine unică, încărcată de povești și posibilități de interpretare dintre cele mai diverse. Tocmai această plurivalență ideatică incită privitorul să zăbovească asupra tablourilor lui Andrei Damo, care au o mare forță de atracție prin ineditul structurii lor vizuale.

Deși ne amintește de Carnavalul venețian prin însăși frumusețea veșmintelor din vechime, a figurilor purtătoare de mască, a accesoriilor prezente în fiecare cadru, artistul speculează cu mijloacele picturii ținuta medievală, caracterizată de contraste cromatice puternice, epatante, cărora le-a păstrat textura satinată a materialului, alternată cu zone mate și efecte de strălucire, obținute prin secretele tehnicii sale.  Alături de pata amplă de culoare acoperind spații sintetice ale câmpul imagistic, Andrei Damo ritmează anumite suprafețe printr-o serie de tușe fragmentate, creând zone abstracte, pe care le putem defini ca experimentale din punct de vedere al poziționării lor în câmpul imagistic, abordarea nonfigurativă datând de mulți ani în preocupările stilistice ale pictorului.  Aceste mici tensiuni ale pensulației le regăsim în pălăriile personajelor carnavalești, unde detectăm un întreg periplu de nuanțe, citite în juxtapunerea trăsăturilor de penel, descriind mici linii concave, ca niște virgule expresivizând registrul superior al tablourilor. Corpuri umane construite din inele spiralate, al căror ecleraj surprind prin impresia de mișcare, denotând calitatea pictorului de a reprezenta sclipirea eclatantă a metalului șlefuit, sunt grupate în structuri poliaxiale în limitele păstrării proporțiilor anatomice, a redării de raccourciuri, a alternanței dintre plin și gol și a găsirii de soluții structurale. Dar evocarea omului nu se oprește la acest aspect inedit, Andrei Damo  readucând în discuție personaje mitologice, precum Danae și Leda, simbolizându-le cu atributele specifice, dar evocate ca niște femei avangardiste ale conteporaneității, interpretate exotic, personal, neașteptat. Nuduri transpuse în atitudini diverse depășesc o simplă reprezentare artistă, acestea fiind posesoarele unor elemente ce induc voluptate, frumusețe, temperamente variate, întrebări și răspunsuri, incitându-ne să descoperim o cromatică aleasă cu atenție de artist  și o compoziție întotdeauna construită după rigori geometrice, dar care păstrează aerul misterios al barocului și cuceriri ale istoriei picturii, personalizate într-o creație densă și provocatoare, dominată de caracter narativ. Desenele lui Andrei Damo fac corp comun cu ansamblul creației pictate, în sensul aceluiași stil specific al artistului care, peste formele de o soliditate arhitectonică, așează grafii extrem de delicate, rămânând pe drumul analizei ductului linear. Adevărate lecții de măiestrie detectăm în naturile statice, unde contrastele de clarobscur și recuzita de atelier, formată din câteva obiecte inedit transpuse de la o lucrare la alta, evocă nota realistă pe care Andrei Damo poartă cu sine. Amintind claritatea picturii de gen flamande,  cu jocul de reflexe ale luminii pe obiectele plasate central, grupate într-un ansamblu compozițional ușor de cuprins cu privirea, această serie de tablouri ne amintesc deopotrivă tenebrosismul caravagesc, coborându-ne până în pragul tradiției florentine în ceea ce privește încărcătura emoțională de care este capabilă o astfel de imagine. Redarea meticuloasă a materiei, având culoarea așezată plat, păstrarea fidelității față de model inducând sentimentul admirației artistului pentru  expresivitatea empatică a formelor, lasă la vedere virtuozitatea execuției, cultura și respectul lui lui Andrei Damo pentru pictura adevărată.

Carnavalul lui Andrei Damo prezintă o serie de personaje și atitudini, relaționate cu ideea de spectacol al lumii. Artistul pornește de la sugestiile figurative ale Veneției, lăsând la vedere frumoasele măști și costume medievale, exprimând capacitatea de dedublare a omului, pretext pentru a pune în valoare experiența personală în zona picturii figurative, dar și capacitatea de a a-și reînnoi în fiecare an, conceptul expozițional, care pornește întotdeauna de la o temă bine argumentată teoretic și practic. Andrei Damo a descoperit secretul creației cu succes la sufletul privitorului, alăturând tușa abstractă, care face parte din experiența sa estetică, petelor ample de culoare saturată și dimensiunii recognoscibile. Deși subiectul ușor de vizualizat este susținut de tehnică elaborată, aparținând măiestrei artistului, efectul final transmis de compozițiilor expuse la Galeria Regală  Casinoului din Sinaia este acela al plăcerii de a privi fiecare tablou în parte, pentru că, fiecare imagine pictată de Andrei Damo are povestea și misterul ei, dincolo de cromatica contrastantă și incitantă. Modalitatea teatrală de a-și structura lucrările, care ne introduc în zona acumulărilor baroce sau în sfera unor puncte renascentiste ale construirii compoziției, ne vorbesc despre cultura artistului, care detectează într-un sistem de gândire analitic, repere ale maeștrilor înaintași, personalizând toate aceste cunoștințe într-un demers vizual specific , coerent stilistic și unitar, divers tematic de la an la an, de aceea provocator și plin de înțelesuri pentru unii, dar cu mesaje nedescifrabile și plin de întrebări, pentru alții.

Autoportret în armură

Figura umană și omul, ca entitate spirituală, constituie o preocupare permanentă a creației lui Andrei Damo, atent la reprezentarea stării interioare, la evocarea unui mesaj sau a unei situații cu aluzii la spectacolul lumii. „Autoportretul” în armură de cavaler medieval, este o trimitere spre genealogia artistului, dar, mai mult decât atât, o introspecție în trăirile personale, o rememorare a experiențelor existențiale trecute, transpuse în datele unei evocări baroce, pline de misterul și teatralitatea unei scenografii riguros argumentate. Andrei Damo, cu figura efilată a unui ascet și barba albă, care îi caracterizează fizionomia, are privirea îndreptată în jos, imaginea părând un moment de aducere aminte, de ingandurare, susținut de reprezentarea ecvestră din planul secund, în care personajul se uită în urmă într-o ipostază de rememorare a veacurilor.

Curajul, grația, vitejia, simbolizate de prezența cabalină, care este înzestrată cu puteri miraculoase, prevestind războiul prin însăși mistica încorporată în structura sa ideatică, reprezintă componentele acestui tablou care ne vorbește despre civilizația medievală, marcată de prezența cavalerilor și de războinici călare, idealizând loialitatea, etica, credința, virtuțile masculine ale cavalerismului. Această introspecție în trecut, prezentată și ca un studiu de mișcare, aflat în contraponderea autoportretului static și în plină pagină, prezintă o scriitură gestuală pe suprafața cadrului părând un tablou în tablou, multiplicând spațiul compozițional și evidențiind o linie meandrată și continuă, regăsită la modul mai analitic și mai exact în zalele de la gât și de la mâneci ale costumului. Corespondențele elementelor de limbaj plastic, diferit impuse aceleiași compoziții, ritmează ansamblul plastic, vorbind despre complexitatea căutărilor de soluții, care barocizează viziunea artistului. Atenția pentru detalii, mai ales pentru strălucirea metalică a vestimentației, pentru împletitura filigranată a unor părți ale armurii, este alăturată în scopul echilibrării compoziționale, fondului sintetic al lucrării, care neutralizează, prin tonul surdinizat, de frescă, structurile compoziționale, concepute pe două registre, distincte prin așezarea perspectivală. Sprijinindu-se cu mâna dreaptă pe spadă, pictorul realizează o cercetare anatomică în ceea ce privește palma, sabia de la brâu, acoperită de brațul stâng, topindu-se într-un efect de sfumato. Acest „Autoportret” se integrează proiectului „Carnivale”, în ideea în care artistul devine, prin particularitățile sale existențiale și creatoare, parte din dramele lumii și din spectacolul ei inerent. Cu toate acestea, Andrei Damo nu se rezumă în a face o aluzie discretă la virtuțile masculine ale cavalerismului, ci strămoșii săi războinici ar fi cei care astăzi îl determină pe artist să devină continuator, fie și la nivel conceptual, al unor vechi precepte aparținând perfecțiunii ființei, în care nu credem, dar spre care ne îndreptăm.