Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Asta e viaţa noastră. Jucăm o viaţă şi rămânem într-un rol, două…

Asta e viaţa noastră. Jucăm o viaţă şi rămânem într-un rol, două…

Timpul şterge… Da, dar el ştie să păstreze – ca nimeni altul – ceea ce nu trebuie pierdut…

Am o sete absurdă de a şti ce se află sub coaja lucrurilor.

Oamenii se nasc, trăiesc şi mor copii.

Părerea mea este că personalitatea unui actor stă în flexibilitatea lui.

Lacrima şi râsul rămân cele două mostre ale naturii umane; ele sunt taine cărora numai magia scenei le poate da satisfacţie.

Am început să-mi iubesc meseria în timp ce eram la Craiova, în timpul unui spectacol cu Hamlet. Jucam Horaţiu. După moartea lui Hamlet, Horaţiu are un monolog care încheie piesa. În timp ce îl debitam, am simţit dintr-o dată liniştea nefirească a sălii. Ştiam că nu e datorată exclusiv interpretării mele. Înţelegeam exact mecanismul: era un spectacol bun şi toată emoţia acumulată pe parcurs se concentra în mod firesc pe final. Dar liniştea aceea m-a făcut să realizez marea forţă a cuvântului rostit de pe scenă, să înţeleg legăturile secrete care se încheagă între noi şi oamenii din sală, psihologia spectatorului şi a spectacolului. Forţa şi utilitatea artei…

Trăim o viaţă şi nu ni se întâmplă să avem nici cinci minute de comunicare atât de puternică, atât de adevărată, ca aceea prilejuită de un spectacol de teatru sau de un film.

Oamenii au nevoie de exemple, de modele şi ei caută – de fapt se caută pe ei înşişi, aşa cum s-ar dori, buni şi frumoşi, într-o imagine ideală – pe scenă. De aici cred că vine şi fascinaţia pentru spectacol. Pentru că, altfel, se întâmplă lucruri senzaţionale pe stradă, dar oamenii nu se caută în ele, ci vin la teatru sau la film.

Cred că în spatele modernismului, a căutărilor teribiliste se ascund de fapt neputinţe.

După ce-am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: “uite-l pe Amza Pellea!”. După ce-am apărut la televiziune, alţii, mai mulţi, mă arătau familiar: “uite-l pe Nea Mărin!”.

Am auzit de foarte multe ori cât de grea e comedia faţă de dramă sau invers; mie mi se pare că este acelaşi lucru, dar care este privit din alt unghi de vedere.

Oltenii vorbesc iute fiindcă vor să ajungă din urmă vorbele. Temători să nu fi uitat ceva, repetă unele idei.

Dacă am avea posibilitatea să comunicăm direct, prin sensibilitate, de la suflet la suflet, poate am fi mai senini. Avem atâta nevoie de comunicare… Poate aşa se explică faptul că, în epoca noastră violentă e la modă «pumnul şi pistolul», iar apariţia unei licăriri de umanitate, de sensibilitate e sesizată imediat şi apreciată. Poate aşa se explică intrarea liberă pe care o au melodramele la sufletul oamenilor.

Noi, românii, suntem un popor dăruit de la natură cu mult haz.

Ce înseamnă că eşti neînţeles? Înseamnă că n-ai găsit mijloacele de a te face înţeles.

“Mărin şi Veta” este un omagiu adus unui unchi de-al meu, care a murit pe front, pe care-l chema Mărin şi care era foarte vesel, cu mult haz, iar pe nevastă-sa o chema Veta.

Eu am vrut să demonstez că un actor poate juca orice, că poate fi credibil şi într-un voievod, şi într-un ţăran şi într-un om slab şi într-un om puternic şi într-un borfaş şi într-un jurist.

Anecdotele mi le fac singur. Aş putea să le fac şi mai bine, şi mai bune. Încet, încet, voi ridica ştacheta. Mă gândesc la o nouă serie, cu implicaţii mai adânci, psihologice, de înţelepciune, de viaţă.

Nu pot, oricât de tare mi-ar fi plăcut rolul, să rămân toată viaţa «Mihai Viteazul». Şi una din satisfacţiile pe care mi le-a adus «Mihai Viteazul», a fost aceea că nimeni n-a spus că semăn cu «Decebal»…

Nu e nimic în lume mai scump decât sănătatea şi nimic mai frumos ca omul sănătos şi la trup şi la suflet. Că degeaba eşti sănătos ca un taur, dacă umbli toată ziua bosumflat şi nu te bucuri de viaţă, de parcă ai avea bătături pe suflet.

Sunt un mare iubitor de poezie. Iubesc cuvântul, sensibilitatea în stare pură de cristal. Dealtfel, am o memorie afectivă şi ţin minte enorm de multe poezii. Cuvintele îmi sunt deşteptate, readuse pe buze, de o anume stare sufletească pe care mi-a declanşat-o iniţial o poezie.

Profesorul meu de neuitat a fost Mihai Popescu. Mihai Popescu nu era numai un mare actor, ci şi un excelent pedagog. El mi-a deschis ochii, primul, asupra fenomenului teatral. Ne îndemna mereu să renunţăm la comoditate, să luptăm cu inerţia, să depăşim sfera intereselor mărunte.

Fără a fi calofil, Mihai Popescu pleda pentru un teatru frumos făcut, indiferent de caracteristica rolului. Urmărea creşterea personalităţii studenţilor săi, folosindu-se de un sistem personal de exerciţii teatrale, punându-i în situaţia de a aborda anumite momente “cheie” din spectacole. În tot ce făcea pleda pentru ideea sentimentului major şi nobil faţă de una din cele mai frumoase meserii.

Amza Pellea

Pe 12 decembrie 1983 se stingea din viaţă unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut România. Iubit de spectatori și de familie, a cerut pe patul de moarte să i se îndeplinească o singură dorință arzătoare, însă abia după 30 de ani acest lucru s-a înfăptuit. În 2013, după trei decenii de la moartea marelui artist, Oana Pellea, fiica sa, a reușit să îi facă o fântână în locul unde Amza a văzut lumina zilei. Actorul Amza Pellea s-a născut în Băilești, județul Dolj, la 7 aprilie 1931, într-o familie cu cinci copii. A urmat cursurile Colegiului Național ”Carol I” din Craiova, apoi a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București (1955).
Îndrăgitul artist a avut o carieră fulminantă în film şi în teatru, Amza Pellea fiind creatorul şi interpretul personajului „Nea Mărin”, un oltean hâtru, din oraşul său natal, Băileşti. A fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958, cu Domnica Mihaela, având o fiică — actrița Oana Pellea.
Reprezentant al promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a interpretat, în teatru sau film, atât personaje istorice, cât și personaje contemporane sau din repertoriul clasic universal, iar talentul său deosebit pentru comedie a fost pus în valoare prin interpretarea binecunoscutului personaj Nea Mărin.
A debutat pe scena Teatrului Național din Craiova în piesa lui Oscar Wilde ”Ce înseamnă să fii onest”, în rolul lui Jack Worthing. Realizează multe alte roluri pe scena craioveană: Verdenikov (”Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov), Vlădică Ilarion (‘Tudor din Vladimiri” de Mihnea Gheorghiu), comandantul vasului (”Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski), Bepe (”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni), Horatio (”Hamlet” de Shakespeare), colonelul Dobre (”Ecaterina Teodoroiu” de Nicolae Tăutu), Otto Katz (”Soldatul Sveik” de Iaroslav Hasek), Esteban (”Fântâna turmelor” de Lope de Vega) ș.a. Ulterior avea să fie și director al Teatrului Național din Craiova (22 martie 1973 — 24 septembrie 1974).
În 1961, Radu Beligan l-a luat la teatrul nou-înființat de el — Teatrul de Comedie. Pe această scenă interpretează alte personaje, printre care: Brettschneider (”Svejk în al doilea război mondial” de Brecht, 1962), Pietro (”Umbra” de E. Svart, 1963), Manole (”Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu, 1964), subcomisarul (”Capul de rățoi” de G. Ciprian, 1966), Platonov (”Un Hamlet de provincie” de Cehov, 1967), Hrisanide (”Interesul general” de Aurel Baranga, 1972), Hickok (”Buffalo Bill și indienii” de A. Kopit, 1973).
Tot în București a mai jucat la Teatrul Mic, Teatrul Nottara și Teatrul Național, impunându-se ca unul dintre actorii cei mai reprezentativi ai scenei românești. La Teatrul Național este distribuit în rolurile lui Petre Dinoiu (”Comoara din deal” de Corneliu Marcu, 1977) și Vlad Țepeș (”A treia țeapă” de Marin Sorescu, 1979).Ultimul rol creat în teatru a fost cel al bătrânului moșier Muromski, din ”Procesul” de Suhovo-Kobîlin (regia Gheorghe Harag, 1983).
Talentul său a fost pus în valoare și de rolurile din filme, Amza Pellea abordând cu măiestrie registre interpretative foarte variate. Debutul în lungmetraj a fost în ”Setea” (1961). Și-a câștigat o mare popularitate în urma interpretării rolurilor principale din filmele ”Dacii” (1967) și ”Mihai Viteazul” (1970), precum și a rolurilor dramatice din ”Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” (1972) și ”Osânda” (1976).


A colaborat cu regizori de prestigiu ai filmului românesc, precum Sergiu Nicolaescu, Dan Pița, Mircea Mureșan, Mircea Drăgan, Dinu Cocea, Gheorghe Vitanidis, Geo Saizescu, Francisc Munteanu.
În filmografia sa se mai află peliculele: ”Alarmă în munți”, ”Celebrul 702”, ”Haiducii”, ‘Tudor”, ”Neamul Șoimăreștilor”, ”Războiul domnițelor”, ”Puterea și adevărul”, ”Ciprian Porumbescu”, ”Stejar-extremă urgență”, ”Un comisar acuză”, ”Tată de duminică”, ”Eu, tu și Ovidiu”, ”Melodii, melodii’, ”Capcana mercenarilor”, ”Imposibila iubire”, ”Un petic de cer”.Pentru o mare parte dintre admiratorii săi, Amza Pellea se identifica cu personajul creat de actor — Nea Mărin — în binecunoscutele emisiuni de televiziune care s-au bucurat de un mare succes. Textele scenetelor cu Nea Mărin sunt scrise în totalitate chiar de Amza Pellea.
Marele artist a împrumutat de la concetățenii săi din Băilești particularitățile de limbă și situațiile de viață, pe care le-a dăruit publicului său, îmbogățite și nuanțate cu umorul său viguros. De altfel, personajul este luat din viața reală. Amza mărturisea că acesta ”s-a născut ca un fel de omagiu adus unui unchi de-al meu”.
Pentru o mare parte dintre admiratorii săi, Amza Pellea se identifica cu personajul creat de actor — Nea Mărin — în binecunoscutele emisiuni de televiziune care s-au bucurat de un mare succes.
Textele scenetelor cu Nea Mărin sunt scrise în totalitate chiar de Amza Pellea. Marele artist a împrumutat de la concetățenii săi din Băilești particularitățile de limbă și situațiile de viață, pe care le-a dăruit publicului său, îmbogățite și nuanțate cu umorul său viguros. De altfel, personajul este luat din viața reală. Amza mărturisea că acesta ”s-a născut ca un fel de omagiu adus unui unchi de-al meu”.
A fost și scenarist la comedia de mare succes ”Nea Mărin miliardar” (regia Sergiu Nicolaescu), în colaborare cu Vintilă Corbul și Eugen Burada. Considerată una dintre cele mai reușite comedii cu tentă parodică din cinematografia românească, ”Nea Mărin miliardar” a avut un succes de public nemaiîntâlnit în România, dar și în alte țări.


Considerând filmul drept o creație aproape exclusivă a marelui actor care întruchipează personajul principal (și pe dublul său american), Ov. S. Crohmălniceanu scria: ”Creat în întregime de Amza Pellea, este opera unui excelent actor și fin observator al psihologiei omenești, înzestrat totodată cu multă invenție umoristică, personajul neavând o configurație anterioară mitică, așa ca Păcală sau Tândală. Acum Nea Mărin există în deplinătatea cuvântului, are o identitate incontestabilă, aceasta constituind principala lui virtute artistică, deloc neglijabilă. Sergiu Nicolaescu a trebuit doar să-i dea drumul în film, fiindcă oricare ar fi calitatea acestuia, Nea Mărin, și încă miliardar, umple sălile de spectacol”.


Amza Pellea a fost distins cu Premiul Asociației Cineaștilor din România în 1971 pentru rolul titular din filmul ”Mihai Viteazul”, iar în 1976 pentru cel din ”Osânda” (Manolache Preda), într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după ”Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa.
În 1977 a câștigat Premiul de interpretare masculină — cel mai bun actor, la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepțional din filmul ”Osânda”, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică și Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescudupă “Velerim și Veler Doamne” de Victor Ion Popa. În 1984, la Festivalul de film de la Costinești, i-a fost decernat Premiul special in memoriam pentru rolul din ”Imposibila iubire”.
Amza Pellea a fost și profesor la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică. Între 22 martie 1973 și 24 septembrie 1974 a fost director al Teatrului Național Craiova.


A fost căsătorit timp de 25 de ani, din 1958, cu Domnica Mihaela, din familia Policrat din Craiova. având o fiică — actrița Oana Pellea.
Amza Pellea a murit la 12 decembrie 1983, la București, la vârsta de 52 de ani și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Locuitorii din Băilești, de care Amza Pellea se simțea indestructibil legat, îi cinstesc memoria prin manifestări organizate în fiecare an. În Băilești există o Casă de cultură, o stradă, o grădiniță și o școală care poartă numele lui Amza Pellea, iar în centrul localității a fost construită o fântână pentru el. Tot aici, în 2008, an în care s-au comemorat 25 de ani de la moartea actorului, a fost inaugurată Casa memorială ”Amza Pellea”, unde pot fi văzute o serie de obiecte tradiționale, obiecte personale, precum și fotografii cu familia și prietenii lui Amza Pellea..
În Parcul Tineretului din Băilești a fost dezvelită în decembrie 2011, în semn de respect și prețuire pentru marele actor, o troiță cu chipul lui Amza Pellea. Pe troiță sunt scrise cuvintele rostite cândva de acesta: “Oricât voi trăi și oriunde va fi să mor, voi rămâne băileștean până în străfundul sufletului”.
În 2013, Cinemateca Românească de la ICR Londra i-a dedicat luna aprilie lui Amza Pellea, pentru a marca 30 de ani de la moartea acestuia. Cu acest prilej au fost proiectate filmele ”Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, ”Duios Anastasia trecea”, ”Mihai Viteazul” și ”Nea Mărin miliardar”. La 18 octombrie 2013, Oana Pellea și Amza Pellea au fost distinși cu Premiul de Excelență la Festivalul Internațional de Film “Comedy Cluj”.
Cartea “Să râdem cu Nea Mărin” (Editura Humanitas), care conține pe lângă fragmente din volumul publicat în 1973 de Amza Pellea și texte inedite ale actorului, a fost lansată la 22 noiembrie 2014, la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. Prefața cărții este semnată de Oana Pellea.

O placă comemorativă dedicată marelui actor a fost dezvelită la 28 octombrie 2015, în București, pe strada Salcâmilor, locul unde Amza Pellea și-a trăit ultimii ani din viață.

Ipoteză halucinantă: Amza Pellea, ucis de Securitate

La scurt timp de la moartea sa, admiratorii îndurerați au început să vorbească despre un asasinat pus la cale se Securitate. Mai exact, boala i-ar fi fost provocată de iradieri comandate după ce popularitatea lui Amza Pellea ar fi ajuns mai mare decât cea a lui Ceaușescu.
O altă ipoteză era că Amza ar fi reușit să îl supere pe lider după ce într-un spectacolar, în rolul lui Nea Mărin, fi spus ”Leana lu` Zăpăcitul din capul statului”, în loc de ”Leana lu` Zăpăcitul din capul satului”.

”Omorât” de Mircea Albulescu pentru bani de cârnați și bere

Coleg de generație cu Amza Pellea, Mircea Albulescu a povestit cum a fost nevoit să îl ”ucidă” pe actor de dragul banilor.
Am să povestesc de unde vine chestia cu Weissmann – ”Jidanul”. Uite cum vine: pe când eram student, coleg cu Amza (Pellea), cu Ghiță Cozorici, cu George (Constantin), cu Silvia Popovici, cu Draga Olteanu, seara mai ieșeam și noi să bem o bere, să mâncăm un mic sau un cârnat. De unde, de neunde, rolul meu era să fac rost de bani. Că noi, bani… De unde?! Ei bine, într-o seară, gașca noastra se dusese la un local urmând ca eu să sosesc mai pe urmă cu banii. Numai că nu-mi ieșise deloc figura. Alergasem în stânga, alergasem în dreaptă-degeaba, iar aia mă așteptau. Și atunci, l-am pândit pe Mony Ghelerter – regretatul regizor care ne era și profesor – când a ieșit din Institut și i-am spus: „Maestre, domnule profesor, nu vă supărați, s-a întâmplat o mare nenorocire! Amza a căzut de la etajul trei, zace dincolo de școală, pe trotuar, cu o lumânare la cap. Dar Salvarea nu vine să-l ia, dacă nu dăm 200 de lei taxa!”. Mony a avut un șoc, săracul, un șoc îngrozitor, a scos portofelul, l-a deschis la bani, da mie, când am văzut banii, mi-au sticlit ochii în cap. Ceea ce el a băgat de seamă, așa că a scos numai o sută și a zis: „Poate-l ia numai cu o sută!”, a povestit Albulescu.


Surse:
agerpres.ro
libertatea.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

44 − = 37

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie