Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Când crezi că ai scăpat de toţi, dai de tine, şi nu mai ştii încotro s-o iei…

Când crezi că ai scăpat de toţi, dai de tine, şi nu mai ştii încotro s-o iei…

Am ales un stil dificil ca să le dau de lucru criticilor pe următorii trei sute de ani.

Putem ignora muşcătura unui lup, dar nu şi muşcătura unui miel.

Mâine voi fi ceea ce am ales astăzi să fiu.

Trupul meu devenise o harpă, iar cuvintele şi gesturile ei erau ca degetele care alunecă pe coarde.

Ce înseamnă popor? Aceiaşi oameni care trăiesc în acelaşi loc.

Dumnezeul creaţiei, rămâne înlăuntrul sau îndărătul lucrării sale, sau dincolo de ea ori deasupra ei, nevăzut, subţiat până la nefiinţă, impasibil, curăţindu-şi unghiile.

Crezi că poţi evada, dar nu faci decât să te loveşti de tine însuţi…

Bătăliile tale mă inspiră – nu cele materiale evidente, ci cele ce se desfăşoară şi sunt câştigate în spatele frunţii tale.

Ştie toată lumea, Cristofor Columb este glorificat de posteritate pentru că el a fost ultimul care a descoperit America.

Parisul – fermecătorul fermecat.

Şi ţările îşi au propriul lor ego, la fel ca persoanele fizice.

Se spune că o călugăriţă ar fi inventat sârma ghimpată.

Femeia e adesea punctul slab al bărbatului.

Nu în timpuri, locuri sau împrejurări – ci în om stă succesul.

Viaţa e ca un ecou: dacă nu-ţi place ce auzi trebuie să-ţi schimbi mesajul pe care-l trimiţi.

Toate sunt inconstante cu excepţia credinţei din suflet, care schimbă lucrurile şi le umple inconstanţa cu lumină…

N-am să slujesc ceva în care nu mai cred – fie că se cheamă căminul meu, patria mea sau biserica mea – şi-am să încerc să mă exprim în vreun mod de viaţă sau de artă pe cât de liber şi pe cât de întreg voi putea, folosind întru apărarea mea singurele arme pe care îmi îngădui să le folosesc – tăcerea, viclenia şi exilul.

Cea mai bună dovadă a dragostei este încrederea.

Acțiunile sunt cea mai bună traducere a gândurilor.

Mă feresc de acele vorbe mari care ne fac atât de nefericiţi.

James Joyce

A învățat singur norvegiana, pentru a putea citi piesele lui Henrik Ibsen în limba în care au fost scrise, iar mare parte din timp și-o petrecea în compania operelor scrise de Dante, Aristotel și Toma de Aquino. Familia l-a încurajat să-și continue studiile, urmând, inițial, Clongowes Wood College și, ulterior, Belvedere College. A urmat apoi University College Dublin, unde a studiat limbile moderne.
James Augustine Aloysius Joyce s-a născut la 2 februarie 1882  într-o suburbie a orașului Dublin, într-o familie numeroasă, cu 10 copii. James Joyce a dat dovadă, de mic copil, nu numai de o inteligență deosebită, ci și de o înclinație aparte pentru literatură. A fost considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Este cunoscut îndeosebi pentru romanele Portret al artistului în tinerețe (1916), Ulise (1922) și Veghea lui Finnegan (1939). A mai scris nuvele (Oameni din Dublin, 1914), poezii (Muzică de cameră, 1907, și Poezii de doi bani fiecare, 1927) și o piesă de teatru (Exilați, 1918). Criticii îl așează astăzi în fruntea modernismului anglo-saxon, alături de T. S. Eliot, Virginia Woolf și Ezra Pound.
Primul copil al lui John Stanislaus Joyce și al lui Mary Jane Murray, Joyce a fost educat în spiritul religiei catolice la colegiile iezuite Clongowes Wood (Comitatul Kildare) și Belvedere (Dublin), unde a deprins latina și catehismul. La University College Dublin, a studiat limba și literatura engleză precum și limbi străine ca franceza, italiana și, individual, norvegiana. James Joyce a devenit încă din tinerețe un apostat al Bisericii. S-a mutat la Paris în 1902 pentru a studia medicina, dar a renunțat în scurt timp și a revenit în Dublin. În 1904 a cunoscut-o pe Nora Barnacle, cu care a trăit în concubinaj și care i-a dăruit doi copii: Giorgio (1905-1976) și Lucia (1907-1982). Cuplul, unit prin căsătorie abia în 1931, a trăit departe de Irlanda pentru aproape treizeci și cinci de ani, în orașele Triest, Zürich și Paris. Joyce a lucrat ca profesor de limba engleză, a dat lecții în particular și a publicat articole culturale sau politice în diverse ziare și reviste. Cariera lui literară a fost stingherită în mod constant de lipsurile materiale, deficiențele de vedere tot mai supărătoare sau de boala mintală a fiicei sale, Lucia.
Cu un pronunțat caracter autobiografic, proza lui Joyce revine obsesiv asupra lumii irlandeze, mai ales a Dublinului, în care scriitorul și-a petrecut primii ani de viață.
După absolvirea universității, Joyce a plecat la Paris, cu intenția de a studia medicina, dar în aprilie 1903 a fost chemat înapoi la Dublin, mama sa fiind grav bolnavă și, ulterior, murind.

A rămas în Irlanda până în 1904, în luna iunie a acelui an cunoscând-o pe Nora Barnacle, care avea să-i devină parteneră și, 30 de ani mai târziu, soție.
În august 1904, a publicat primele nuvele în revista Irish Homestead, dar în octombrie același an, a plecat în Croația, unde a obținut un post de profesor de engleză. Nu avea să mai revină în Irlanda decât în patru vizite, ultima dintre acestea fiind în 1912. Din Croația, cei doi au plecat la Trieste, în Italia, unde Joyce a predat engleza. Aici a învățat italiana, una dintre cele 17 limbi pe care le vorbea, printre care se numărau și araba, sanscrita și greaca. Joyce și Barnacle s-au mutat apoi la Roma și la Paris. Au avut doi copii, Georgio și Lucia, și pentru a-și putea întreține familia, Joyce a continuat să lucreze ca profesor.
Nu a renunțat, însă, să scrie, iar în 1914, a publicat prima carte, ”Dubliners”, o colecție de 15 nuvele, la care lucra încă din 1904. În același an, începe să publice, în revista The Egoist, primul său roman, ”Portrait of the Artist as a Young Man”. Cartea a atras atenția poetului Ezra Pound, care l-a elogiat pe autor pentru stilul neconvențional. În același an, a scris și singura sa piesă, ”Exiles”.


James Joyce a fost un maestru al tehnicilor literare și a perfecționat mai ales monologul interior (fluxul conștiinței) și muzicalitatea prozei. În romanul Veghea lui Finnegan, scriitorul și-a împins experimentul artistic la extrem și a creat astfel una din cele mai încifrate creații literare scrise vreodată, unde sensul se ascunde cu obstinație în spatele cuvintelor portmanteau, al importurilor lingvistice din zeci de limbi străine și al unei idioglosii simulate. Întrebat de Max Eastman, un combatant vehement al Cultului Artei Neinteligibile (the Cult of Unintelligibility), de ce a ales un stil atât de anevoios, Joyce ar fi răspuns: „Ca să le dau de lucru criticilor pentru următorii trei sute de ani”. Vladimir Nabokov spunea: „Joyce a creat modernismul, și tot Joyce l-a distrus”, iar Edmund Wilson îl numea „marele poet al unei noi etape a conștiinței umane”.
James Joyce este comemorat de comunitatea anglofonă în fiecare an la 16 iunie (Bloomsday), ziua în care a fost plasată acțiunea romanului Ulise. Opera lui a influențat autori ca Samuel Beckett (care i-a fost discipol), William Faulkner, Eugene O’Neill, Djuna Barnes, Jorge Luis Borges sau Umberto Eco.
După izbucnirea Primului Război Mondial, Joyce a plecat, împreună cu familia, la Zurich, unde a rămas pe toată perioada războiului, timp în care a lucrat la ”Ulise”, care avea să fie publicat în 1922. La scurt timp după publicare, însă, cartea a fost interzisă, fiind acuzată de obscenitate. Abia din 1934, în urma unei decizii judecătorești, aceste acuzații au fost infirmate, cartea putând fi repusă pe piață, notează site-ul biography.com.
Cu toate că-și dorea să se întoarcă la Trieste, după terminarea războiului, poetul Ezra Pound l-a convins să se mute la Paris, unde a rămas timp de 20 de ani. Acolo a cunoscut-o pe Sylvia Beach, care l-a ajutat să publice ”Ulise”.
După anul 1930, Joyce l-a cunoscut pe Paul Léon, care i-a devenit bun prieten și consultant și cu ajutorul căruia a publicat ultima sa carte, ”Finnegans Wake”, în 1939. La vremea aceea, James Joyce se confrunta deja cu probleme serioase de vedere, care s-au agravat dramatic spre ultimii ani ai vieții.

În 1940, înainte de invazia nazistă, Joyce s-a refugiat în sudul Franței, iar Paul Léon s-a întors în apartamentul scriitorului din Paris pentru a-i salva bunurile. Datorită lui, au fost salvate, pe lângă lucrurile personale, și manuscrisele lui Joyce.
Izbucnirea războiului și ocuparea Franței de către naziști l-au determinat pe Joyce să caute un nou exil în Elveția. Procesul birocratic (obținerea permisului de ieșire din Franța și a unei vize pentru Elveția, precum și prelungirea pașaportului britanic) este anevoios, dar la 14 decembrie 1940, James și Nora, fiul lor Giorgio și nepotul Stephen părăsesc Franța prin Saint-Germain-des-Fossés (aproape de Vichy).


Efortul lui Joyce de a o extrage și pe Lucia din acest mediu tumultos eșuează: la sfârșitul lunii noiembrie, când credea că toate formalitățile se rezolvaseră, naziștii au revocat permisul fetei și ea a rămas la sanatoriul francez. Joyce credea că îi va fi mai ușor să o transfere în Elveția, odată ajuns în Zürich, dar moartea sa, survenită pe neașteptate în următoarea lună, a spulberat aceste planuri. Nora și Giorgio nu se arătau oricum interesați de soarta Luciei.

La 10 ianuarie 1941, la ora 4:30 a.m. Joyce se trezește cu dureri de stomac insuportabile. După o radiografie, află că are un ulcer perforat și o hemoragie internă. La 11 ianuarie, este supus unei operații și, cu toate că la început părea că își revine cu succes, după câteva ore intră în comă și este supus unor transfuzii. La ora 1 a.m., 13 ianuarie, Joyce își recapătă cunoștința și le cere asistentelor să îi cheme pe Nora și Giorgio, dar moare înainte ca aceștia să îl mai poată vedea. Cauza decesului, conform autopsiei, era peritonita. Masca mortuară a scriitorului, modelată de sculptorul Paul Speck, surprinde chipul lui Joyce într-o ipostază melancolică, extenuată, împăcată cu sine și demnă.
Joyce a fost înmormântat la 15 ianuarie, fără ritual religios, la Cimitirul Fluntern din Zürich. Când i s-a propus ca soțul ei să fie înhumat conform datinilor catolice, Nora ar fi răspuns „Nu aș putea să-i fac așa ceva”. Mai târziu, ea ar fi vrut să transfere mormântul lui Joyce în Irlanda, dar s-a confruntat cu ostilitatea clerului catolic. Ca o răzbunare, a convenit cu Harriet Weaver ca manuscrisele cărții Veghea lui Finnegan să fie cedate nu Bibliotecii Naționale din Dublin, ci Bibliotecii Britanice. Nora Barnacle a murit zece ani mai târziu, la 10 aprilie 1951, fiind înmormântată în același cimitir. În 1966, cei doi au fost reînhumați împreună într-un Ehrengrab (mormânt de onoare), deasupra căruia tronează o statuie meditativă a scriitorului.

Surse:
ro.wikipedia.org
agerpres.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 5 = 7

Editorial
  • Țară, țară de vânzare!...Că ostași nu mai avem!

    Țară, țară de vânzare!…Că ostași nu mai avem!

    Laura Suzeanu ”– Să ştii, toar’şu Dej, că vine ea şi vremea noastră! – Da’ ce-ţi veni, bă Nicule, aşa deodată? Te-a bătut iar savanta sau ai început să crezi în obscurantisme? – Am semnele mele, toar’şu Dej. – Ce semne, mă? Alea de ţi le-am făcut io cu tovarăşii …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    De la palimpsest la palimtext Palimpsest este un cuvânt din limba …
Corespondenta la redactie