Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Când se-aprind licurici peste-ntregul Pământ, noaptea-și cântă romanța pe strune de vânt.

Când se-aprind licurici peste-ntregul Pământ, noaptea-și cântă romanța pe strune de vânt.
Prin 1967 am fost la un festival internațional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute și 19 secunde!

Mi s-a reproşat că îmi cam place şpriţul. Da, dar eu trebuie să beau de acum înainte multă aăp minerală, ca să îl fac şpriţ pe ăla dinainte.

Hm. Simplu, o să cântăm și o să ne aplaude!

De unde oare ai venit? Din ce minune, din ce vis?

Ceva rece? Nu. Prefer fierbinte. O cafea! Da. Mai amară? Da! Exact cum îmi place și mie!

Acum ar trebui să-ți spun lucruri inteligente.

Când din zare în zare văd cerul senin. Plin de visuri și soare, mi-e sufletul plin.

De frumusețea ta uimit, fără încetare te privesc.

Îmi pare bine că ești aici. În vagon? Da. De aici nu poți să fugi.

Cum te-am văzut m-ai și vrăjit de am ajuns cu luna să vorbesc.

Acuma știu, știu cine ești, frumoasa mea cu zâmbet ștrengăresc.

Mare, mare de vis, nopți și zile mereu, m-am plimbat, visător, singur la țărmul tău.

Cum îți place Chevrolet-ul meu? E nostim, nu?

Chiar de-a fost un vis, noi cu inima l-am scris.

Cerul ca o acuarelă nu ne vede sub umbrelă când ne-mbrățișăm.

Am iubit fotbalul. Mi-ar fi plăcut să antrenez copii.

O să mă las de muzică atunci când o să simt că publicul s-a săturat de mine. Mă voi retrage înainte de a mă da cineva afară… cum am renunţat la multe dintre lucrurile care nu mi-au adus satisfacţii, aşa mă voi lăsa şi de cântec: întotdeauna cu fruntea sus!.

Dan Spătaru

Un om prea blând şi prea sentimental pentru lumea în care trăia. Un creator de şlagăre. Un om care a făcut muzică din pasiune şi cu mare respect. Pentru el, scena era ca un templu. 8 septembrie 2004. Ziua în care drumurile noastre s-au despărţit de cele ale lui Dan Spătaru. Atunci „sentimentalul” a plecat din lumea aceasta după ce, mai bine de 40 de ani, a fost unul dintre idolii celor care iubesc muzica uşoară românească. Au fost vremuri când Dan Spătaru era un prinţ la Moscova.
Colegii săi de generaţie îl considerau, şi nici astăzi nu şi-au schimbat părerea, cel mai mare dintre cântăreţii români de muzică uşoară. Dan Spătaru era ceea ce se cheamă „un lansator de şlagăre” – orice melodie interpreta devenea, obligatoriu, şlagăr.


Dan Spătaru s-a născut în 2 octombrie 1939, într-o familie de învățători, Gherghina și Aurel Spătaru. Și-a petrecut copilăria la Aliman, comuna natală, în Ion Corvin și la Medgidia, alături de sora mai mare Puica (Maria Nicola) și a bunicilor, agricultori.
Caii erau pasiunea lui de copil, mai târziu a apărut o altă pasiune, mult mai puternică, aceea pentru fotbal. Dan a crescut printre poveștile bunicilor și cântecelor interpretate de părinții lui. Când avea 12 ani, mama sa a murit, iar cei doi copii s-au mutat la Medgidia la o mătușă pentru a îndeplini dorința mamei „copiii mei să învețe carte„. Aici Dan a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. A evoluat pe post de mijlocaș. A jucat la „Progresul”, apoi la „Știința București”.
În anul III la „Facultatea de Educație Fizică și Sport” a trebuit să se lase de fotbal, avea hernie de disc. Apoi, s-a dedicat școlii și muzicii. Dan Spataru era student când a început să cânte la „Casa Studenților” în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă.
Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie; tatăl său cântase la vioară. Camelia Dăscălescu a fost aceea care l-a văzut. L-a ascultat odată la „Mon Jardin” și a făcut cu el lecții. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu. Odată la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate șlagărele. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuța mea”, de Temistocle Popa.



La începuturile carierei, din 1975 până în 1982, Dan Spătaru a fost angajat al Teatrului Fantasio din Constanţa. Prima colaborare cu Fantasio a avut-o însă în 1967, când abia se afirmase în calitate de cântăreţ şi când a lansat împreună cu Margareta Pâslaru cântecul „Ale tale”. La Teatrul Fantasio a cunoscut-o şi pe soţia sa, Sida, membră a corpului de balet. La Fantasio s-au şi căsătorit.



A fost iubit, apreciat. Au fost vremuri când toate tinerele se isterizau la apariţia frumosului Dan Spătaru, asemuit cu Alain Delon.
Dar astăzi? Soţia sa, Sida Spătaru, spune cu amărăciune: „L-au uitat! Şi televiziunile, şi radiourile”.
Pentru Dan Spătaru, a fi pe scenă nu era o meserie. Era o credinţă, era pasiunea şi viaţa lui.
”El avea un cult pentru scenă. Apărea doar îmbrăcat impecabil. Când era mai tinerel cânta cu diferite formaţii în care oamenii veneau îmbrăcaţi pestriţ. Şi lui nu-i plăcea. Câteva orchestre au fost îmbrăcate de el. El a cântat numai live, nu-i plăcea altfel, nu simţea. Când era invitat la diferite emisiuni nu putea să cânte live şi de multe ori a renunţat chiar din cauza asta. El a cântat cu orchestra în spate. Altfel te simţi, altfel cânţi, altfel transmiţi.” povestește soția lui.



„L-au uitat!”, spunea doamna Sida Spătaru jurnaliștilor. Dar nu toţi. În 2009, în toamnă, la Medgidia, locul în care au fost înfipte rădăcinile lui Dan Spătaru, a fost inaugurată o sală de sport care îi poartă numele. „Măcar atât, pentru că anul trecut, din cauza crizei, nu s-a mai făcut festivalul. La 2 octombrie am fost chemată la inaugurarea sălii de sport. Pentru mine a fost o mare bucurie, pentru că, deocamdată, în afară de festival, e al doilea lucru bun care s-a făcut după dispariţia lui Dan. De când a dispărut Dan, la Bucureşti nu s-a făcut nimic. Măcar numele unei străduţe. Aici sau pe Zefirului, unde a stat Dan. La alţii cum s-a putut? Aici şi-a făcut veacul Dan, şi în televiziune, şi în radio. Radiourile din România ar trebui să promoveze mai mult muzica uşoară românească. Acum nu mai există şlagăre. Să nu mă înţelegeţi greşit, nu am nici o problemă cu tinerii, dar muzică uşoară românească nu mai este. Peste tot în lume se cântă în limba ţării, numai la noi nu se cântă în limba noastră.”
După ’90 a fost o perioadă în care marii artişti au fost ocoliţi. „Nu e vorba numai de Dan, e vorba de toţi cântăreţii mari pe care, deocamdată, văd ca nu i-a ajuns nimeni. Ca să stai 40 de ani în frunte, să rezişti în top, să ai atâtea în spatele tău, festivaluri, medalii, diplome, discuri! Acum vin şi dispar. Care va duce muzica românească mai departe? Ca Mirabela, Dan, Angela, Corina, Dorobanţu!? Cred că nu-şi pun întrebarea foarte mulţi.”



Când marii solişti intraseră într-un con de umbră în ţara lor şi nu mai erau chemaţi nicăieri, nici la televiziuni, nici la spectacole, nici la revelioane, românii din diaspora i-au iubit în continuare. „Dan era chemat foarte des în Germania în ultima perioadă. A fost şi numit cel mai iubit cântăreţ de comunitatea românilor de la Nürnberg. A fost dorit şi chemat mai mult în Germania. Nişte oameni superbi, primitori, care ştiu să aprecieze muzica. Mulţi ani ne-am petrecut revelionul acolo, cu spectacole, ceea ce nu s-a mai întâmplat la noi.” Şi la Chişinău mai era foarte des chemat.
A a fost unul dintre cei mai prolifici cântăreți români de muzică ușoară. A cunoscut succesul cu un lung şir de slagare: „Țărăncuță, țărăncuță”, „Nici o lacrimă”, „Nu-ți șade bine când plângi”, „Nu m-am gândit la despărțire”, „Oare, oare, îți pare rău”, „În rândul patru”, „Drumurile”.



Moartea lui Dan Spătaru în urma unui infarct a adus la înmormântarea lui peste 10.000 de oameni.

“În 1969, asta ca să vedeţi de când vizitez România, am cântat pe scena de la Braşov, la Festivalul Cerbul de Aur, melodia «Ale tale», a regretatului Dan Spătaru. Mi-aduc aminte ce frig a fost în acea seară… Eu, un spaniol, neobişnuit cu iernile de la voi… Dan Spătaru, cu şarmul şi cu piesele lui de dragoste, va rămâne mereu în sufletul meu”, declara într-un interviu Julio Iglesias, în cadrul unui turneu al său în România.
Cel mai iubit cântăreţ din muzica uşoară românească a murit la 8 septembrie 2004. Boala l-a învins, iar el a acceptat în cele din urmă asta. În ultimele zile de viaţă, alături de vărul său, Doru, s-a plimbat prin Bucureşti, noaptea, retrăind momentele de glorie, aplauzele, bucuria de a fi ştiut cât de iubit era de public. Întreba, cu durerea dată de siguranţa despărţirii : „Credeţi că o să mă uite lumea?” Zeci de ani a fost fericit să soarbă din bucuria, mulţumirea şi fericirea publicului.

Ne-a învățat să-i acceptăm slăbiciunile și a reușit să-și lase amprenta timbrului vocal în memoria fiecăruia dintre noi.

Surse:
replici.net
ro.wikipedia.org
jurnalul.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

31 − 25 =

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

31 iulie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

Proiectul “Bran-a museum without walls!”: Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.

  • 0
  • 2.509
  • 501
  • 7.313
  • 1.318
  • 43.801
  • 158.364
  • 1.770.288
  • 3.647.528
  • 760.430
  • 492
Corespondenta la redactie