Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Carapace deschisă culturii la Oltenița: Alex Ștefănescu și Dumitru Borțun, doi simpatici profund ai vieții culturale românești

Oltenița duce lipsă de cultură de ceva vreme. Manifestările culturale își fac destul de rar prezența în municipiu, normalitatea și sinceritatea devenind un nor plutitor deasupra orașului, un supraveghetor video spiritual care cu un ochi plânge, iar cu altul râde, neputând să-și facă loc în aglomerarea terestră inconștient și cu preponderență fadă. Dar fiindcă ochiul cel vesel și-a dorit o revigorare a spiritului, strălucirea lui a lansat chemarea la gândire și meditație, la analiza actualei societăți și la un repaos politic, de care inclusiv oltenițenii aveau nevoie, doctrinele de stânga sau de dreapta reușind performanța de a supraîncărca negativ spiritele, degradarea societății românești unde și Oltenița semnează ca într-un ritual contemporan, constituind un semnal de alarmă al ultimilor ani.
Prezența la Oltenița a unor oameni de cultură extrem de apreciați și de iubiți în țară, a însemnat mult pentru cei care au asistat la pledoaria lor. Alex Ștefănescu și Dumitru Borțun: două mari personalități incandescente, seniorii culturii românești actuale, au vegheat pentru minute în șir la simțirile celor ce i-au privit și ascultat la Oltenița.

Alex Ștefănescu, critic și istoric literar, prozator, dramaturg și gazetar, eseist și redactor șef al revistei ”Luceafărul” debordează de fiecare dată de energie pozitivă, și așa cum preciza într-un interviu oferit unui cotidian național, place fiindcă este simpatic și critic literar, iar de faptul că dă verdicte depinde succesul unui scriitor și al unei edituri.

Alex Ștefănescu, Scriitor si Critic Literar, Foto Eduard Enea

Dumitru Borțun, conferențiar universitar doctor în filosofie la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA și președintele Juriului de Onoare al Asociației Române de Relații Publice, este cu celeritate considerat unul dintre cei mai potriviți să vorbească despre valorile prezente, cel care pătrunde adânc în radiografia românească actuală, dar și cel care a surprins aspectele sensibile istorice ce au culminat cu un comunism de sorginte țărănească, bine puse sub observație în descrierile sale.

Dumitru Borțun

Manifestarea de la Oltenița care a avut loc zilele trecute s-a adresat în egală măsură elevilor de liceu, prezenți de altfel în număr mare la întâlnire, dar și profesorilor oltenițeni, tuturor iubitorilor de cultură și literatură.
Talentul lui Alex Ștefănescu devine în egală măsură o aureolă spirituală transmisă generațiilor, nimbul frumos colorat ocrotind tot ceea ce esteticul și valoarea vor să curpindă. În pledoaria sa, criticul literar argumentează tot ceea ce invită la lectură, susține întoarcerea la lectură ca o modalitate prin care românii, oltenițenii, s-ar putea opune imbecilizării transmisă de televiziuni.
Alex Ștefănescu a mai fost prezent la Oltenița, grație aceleiași invitații a omului de cultură și avocat Liviu Capșa. Acesta este de altfel pentru municipiul de la mal de Dunăre, personajul care imprimă interes cultural celor care simt și doresc în continuare spații educaționale, documentare, instructive sau edifiante în viața lor. Celălalt invitat al lui Capșa, a fost Dumitru Borțun, profesor în Comunicare, frecvent colaborator al Televiziunii ”Realitatea”.  Acesta a vorbit celor prezenți la întâlnire despre comunicarea prin respectul față de limba română, ”agresată în ultimul timp în spațiul public, în mass media, pe rețelele de socializare”. Borțun subliniază gravitatea situației prin aceea că greșelile de exprimare în limba română sunt frecvente în ieșirile publice ale personalităților politice, gazetarilor și celor cu expunere mediatică. ”Pericolul vine din faptul că acestea se pot constitui în modele de urmat, cu impact în opinia publică”, a menționat profesorul Borțun.


La finalul manifestării culturale, cei doi invitați au oferit autografe la cărțile lor, au purtat dialoguri cu publicul. Promisiunile că vor reveni la Oltenița cu alte ocazii ce vor oficia Cultura, au fost îmbrățișate cu drag de auditoriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 6

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

31 iulie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

Proiectul “Bran-a museum without walls!”: Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.

  • 1
  • 1.073
  • 252
  • 4.200
  • 575
  • 27.057
  • 131.918
  • 1.739.245
  • 3.506.391
  • 738.028
  • 1.924
  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corect “notorietate publică”? Structura notorietate publică este într-atât de …
Corespondenta la redactie