Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

International

Senatorul PNL Iulian Dumitrescu despre vizita în Statele Unite ale Americii : ”O deschidere către oportunități, un prilej de a construi și a menține relaţii importante pentru România”

Senatorul Iulian Dumitrescu a participat de curând, alături de alți colegi ai săi și reprezentanți din România, la mai multe întâlniri, găzduite de oameni politici din Statele Unite ale Americii.

Sursa Foto : Facebook Iulian Dumitrescu

Sursa Foto : Facebook Iulian Dumitrescu

La Micul Dejun cu Rugăciune („National Prayer Breakfast”), un eveniment găzduit la Washington, D.C. de Congresul SUA şi de preşedintele Barack Obama, senatorul Dumitrescu a asistat la un discurs al preşedintelui Barack Obama.

Soluția PNL pentru votul din Diaspora < Ce vor avea de făcut românii

Vot corespondenta

Liberalii au gândit un proiect de lege prin corespondență, care să fie aplicat în cazul românilor din străinătate. Acest sistem prevede o implicare a românilor în procesul de vot, printr-o corespondență oficială cu Autoritatea Electorală Permanentă.

De la momentul convocării alegerilor, alegătorul din străinătate are 75 de zile la dispoziție să se înscrie. În momentul în care s-au convocat oficial alegerile, alegătorul transmite cerere la Autoritatea Electorală Permanentă și se… Continuă să citești

Mesajul deputatului liberal Raluca Surdu cu ocazia Zilei Naționale a României

La mulți ani, România!

 

RomaniaPutem lucra la o Românie a lucrului bine făcut, iar pe parcurs, să ne oferim momente în care să fim și mândri de ceea ce am realizat. Putem depăși bariere, putem trece curente potrivnice, ne putem ridica, pentru că așa au procedat și înaintașii noștri în anii de grație 1859, 1918. …1989… Iar a-i cinsti pe aceștia, înseamnă a le călca pe urme. În timpuri… Continuă să citești

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Proiect finantat de Uniunea Europeana prin Programul Erasmus+

27 februarie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Proiect finantat de Uniunea Europeana prin Programul Erasmus+

Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.R.I.

  • 0
  • 1.216
  • 248
  • 5.631
  • 880
  • 36.663
  • 161.051
  • 1.511.372
  • 2.823.659
  • 647.233
  • 0
Corespondenta la redactie