Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Ceea ce facem, depinde de ceea ce suntem, dar trebuie adăugat că suntem într-o oarecare măsură, ceea ce facem.

Ceea ce facem, depinde de ceea ce suntem, dar trebuie adăugat că suntem într-o oarecare măsură, ceea ce facem.

Ochii văd numai ceea ce mintea este pregătită să înţeleagă.

Bucuria este semnul că viaţa a reuşit.

Inteligenţa este aptitudinea de a face obiecte artificiale, în special unelte care fac alte unelte.

Să exişti înseamnă să te schimbi, să te schimbi înseamnă să te maturizezi, iar să te maturizezi înseamnă să te creezi pe tine însuţi la infinit.

Dacă spusa vreunui mare mistic sau a unuia dintre imitatorii lui îşi află un ecou în unul dintre noi, nu înseamnă oare că există şi în noi un mistic ce somnolează aşteptând doar ocazia pentru a se deştepta?

Nimic nu e mai dezarmant ca râsul.

Ideea de viitor e mai roditoare decât viitorul.

Viaţa – efortul de a urca panta pe care materia năvăleşte peste noi.

Ideea este un element al inteligenţei noastre şi inteligenţa noastră, ea însăşi, este un element al realităţii.

Gândeşte ca un om de acţiune şi acţionează ca un om care gândeşte.

Talentul unui scriitor se vede atunci când te face să uiţi că foloseşte cuvinte.

Râsul nostru este întotdeauna un râs de grup.

Atracţia sexuală este cheia civilizaţiei noastre.

Nu există idee filozofică, oricât de adâncă şi subtilă ar fi ea, care să nu poată şi să nu trebuiască să fie exprimată pe înţelesul tuturor.

Completarea e un lux, acţiunea o necesitate.

Bucuriile sunt semnele că viaţa funcţionează.

Prezentul este limita indivizibilă care desparte trecutul de viitor.

Henri Bergson

Este elev al liceului Bonaparte în perioada 1868 – 1877, apoi studiază la Ecole Normale Supérieure (1878 – 1881), unde este coleg cu Jaurès și unde obține în 1881 examenul de agregat în filozofie. În 1889 își susține doctoratul în litere cu două teze: Essai sur les données immédiates de la concience (Eseu despre datele imediate ale conștiinței) și Quid Aristoteles de loco senserit. A fost numit profesor la Collège de France în 1897. Duce o viață consacrată studiului, în care singurele evenimente importante sunt aparițiile fundamentalelor lucrări care-i alcătuiesc opera: Matière et Mémoire (Materie și memorie, 1896), Le Rire (Râsul, 1900), L’Évolution créatrice (Evoluția creatoare, 1907), L’Énergie spirituelle (Energia spirituală, 1919).
Henri-Louis Bergson s-a născut la Paris, la 18 octombrie 1859. Filosof francez, a fost primul care a elaborat ceea ce astăzi numim filozofia proceselor, respingând valorile statice în favoarea valorilor mişcării, schimbării şi evoluţiei. A fost şi un literat remarcabil, apreciat atât în cercurile academice, cât şi de marele public, fiind laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1927.
Prin tatăl său, un talentat muzician, Bergson era descendentul unei înstărite familii de origini polono-evreieşti – fiii lui Berek, sau Berek-son, din care este derivat numele Bergson. Mama sa provenea dintr-o familie de evrei englezi. Educaţia, instruirea şi interesele lui Bergson erau specific franceze, cariera sa profesională şi întreaga sa viaţă desfăşurându-se în Franţa, cu precădere în Paris.
Şi-a primit educaţia preuniversitară la Liceul Condorcet, unde a demonstrat aptitudini clare deopotrivă pentru ştiinţele exacte şi pentru cele umane. Cultura generală de care a beneficiat la École Normale Supérieure i-a mijlocit, în egală măsură, lecturarea clasicilor greci şi latini, accesul – în funcţie de nevoi şi de preferinţe – la informaţiile ştiinţifice ale acelor timpuri şi, totodată, i-a permis să-şi edifice o viitoare carieră în filozofie, spre care s-a îndreptat după absolvire.
Şi-a început cariera profesorală în diverse licee din afara Parisului, mai întâi la Angers (1881-1883), iar apoi, pentru următorii cinci ani, la Clermont-Ferrand. În timpul şederii la a doua instituţie, a avut intuiţia care i-a furnizat concomitent fundamentele şi inspiraţia pentru primele sale lucrări filozofice. După cum i-a scris mai târziu eminentului pragmatist american William James: „Până în acea clipă rămăsesem întru totul cufundat în teoriile mecaniciste, spre care am fost îndrumat de timpuriu prin scrierile lui Herbert Spencer. (…) Ceea ce mi-a răsturnat toate ideile a fost analiza noţiunii de timp, aşa cum se aplică în mecanică şi fizică. Am văzut, spre marea mea uimire, că timpul ştiinţific nu durează, că ştiinţa pozitivistă constă, în mod esenţial, din eliminarea duratei. Acesta a fost punctul de plecare pentru o serie de reflecţii
care m-au adus, treptat, să resping aproape tot ce până atunci acceptasem şi să-mi schimb complet punctul de vedere.”

Prima consecinţă a acestei schimbări a fost lucrarea Eseu asupra datelor imediate ale conştiinţei (Essai sur les données immédiates de la conscience, 1889), susţinută ca teză de doctorat în acelaşi an. Această operă a fost, într-o primă fază, o tentativă de a stabili noţiunea de durată sau de timp trăit, în opoziţie cu ceea ce Bergson percepea drept concepţia spaţializată a timpului, măsurată printr-un ceas şi utilizată de ştiinţă. A început prin a analiza cum îşi conştientizează omul propriul sine, pentru a demonstra că: faptele psihologice sunt diferite calitativ unele de celelalte, acuzându-i în special pe psihologi că falsifică faptele respective prin încercările de a le cuantifica şi a le categorisi. El critica în special legea lui Fechner, care pretindea că poate stabili o relaţie calculabilă între intensitatea stimulului şi cea a senzaţiei corespunzătoare. Bergson susţinea că, odată îndepărtate confuziile dintre durată şi întindere, succesiune şi simultaneitate, calitate şi cantitate, obiecţiile la adresa libertăţii umane aduse în numele determinismului ştiinţific ar fi nefondate.

Evoluţia creatoare
(L’Évolution créatrice, 1907), cea mai importantă lucrare a acelor ani şi cea mai faimoasă carte a lui Bergson, ni-l dezvăluie în mod vădit ca pe un filozof al proceselor şi concomitent indică influenţa biologiei asupra gândirii sale.
Examinând ideea de viaţă, Bergson a acceptat evoluţia ca pe un fapt stabilit ştiinţific. A criticat, totuşi, interpretările filozofice care au avut-o drept obiect pentru că nu au înţeles importanţa duratei, ratând astfel însăşi unicitatea vieţii. El a propus ca întregul proces evolutiv să fie perceput ca manifestare în durată a unui elan vital în perpetuă dezvoltare şi generare de noi forme. Pe scurt, evoluţia este creativă, nu mecanicistă. În acest proces de dezvoltare, el a identificat două direcţii principale: una a
instinctului, ducând spre viaţa insectelor; cealaltă a evoluţiei inteligenţei, culminând cu omul; cu toate acestea, ambele sunt văzute ca produse ale unui elan vital care acţionează pretutindeni.
Ultimul capitol al cărţii, intitulat „Mecanismul cinematografic al gândirii şi iluzia mecanicistă”, reprezintă o trecere în revistă a întregii istorii a gândirii filozofice, cu scopul de a pune în evidenţă faptul că ea a eşuat în permanenţă să aprecieze natura şi importanţa devenirii, falsificând astfel natura realităţii prin impunerea de concepte statice şi abstracte.

Printre operele minore ale lui Bergman se numără Râsul: eseu asupra semnificaţiei comicului (Le Rire: essai sur la significance du comique, 1900) şi Introducere în metafizică (Introduction à la métaphysique, 1903). Cea de-a doua ne furnizează poate cea mai bună introducere în filozofia lui, oferind cea mai clară descriere a metodei sale. Există două căi profund diferite ale cunoaşterii, susţinea el. Cea care atinge cel mai înalt grad de dezvoltare în ştiinţă este analitică, spaţializează şi conceptualizează, tinzând să vadă lucrurile ca solide şi discontinue. Cealaltă este o intuiţie globală, imediată, ce ajunge la esenţa unui lucru prin simpatie. Prima este utilă pentru a duce lucrurile la bun sfârşit, dar nu atinge realitatea esenţială a lucrurilor tocmai pentru că ignoră durata şi fluxul ei perpetuu, care este inexprimabilă şi poate fi înţeleasă doar prin intuiţie. Am putea considera întreaga operă a lui Bergson drept o extinsă explorare a sensului şi implicaţiilor intuiţiei sale asupra duratei ca realitate lăuntrică a tuturor lucrurilor.

În 1914, Bergson a renunţat la toate îndatoririle de la Collège de France, deşi nu s-a retras oficial de la catedră până în 1921. După ce primise deja cele mai înalte onoruri pe care Franţa i le putea oferi, inclusiv statutul de membru, din 1915, între cei „40 de nemuritori” ai Academiei Franceze, în 1927 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru literatură.
După Evoluţia creatoare (L’Évolution créatrice) au trecut 25 de ani înainte să publice o altă operă majoră. În 1932 a publicat Cele două surse ale moralei şi ale religiei (Les Deux Sources de la morale et de la religion). Ca şi în lucrările precedente, a susţinut că opoziţia polară între static şi dinamic oferă înţelegerea fundamentală. Astfel, în viaţa morală, socială şi religioasă a oamenilor el a văzut, pe de o parte, influenţa societăţii închise, exprimată în conformitate cu legi codificate şi cu obiceiuri, şi, pe de altă parte, societatea deschisă, cel mai bine reprezentată de aspiraţiile
dinamice ale eroilor şi misticilor care se înalţă dincolo şi chiar încalcă rânduielile grupurilor în care ei trăiesc. Există deci două forme de moralitate sau, mai degrabă, două surse: cea care îşi are rădăcinile în inteligenţă, care duce, de asemenea, spre ştiinţă şi spre idealul său static, mecanicist; cealaltă bazată pe intuiţie, care îşi găseşte expresia nu doar în libera creativitate a artei şi a filozofiei, ci şi în experienţa mistică a sfinţilor.
În Cele două surse, Bergson s-a apropiat mai mult de noţiunea religioasă canonică de Dumnezeu decât o făcuse cu impulsul vital teoretizat în Evoluţia creatoare. A recunoscut în testamentul său din 1937: „Reflecţiile mele m-au condus tot mai aproape de catolicism, în care văd împlinirea completă a iudaismului”. Însă, cu toate că şi-a declarat „adeziunea morală faţă de catolicism”, nu a depăşit acest stadiu. Într-o explicaţie, a scris: „M-aş fi convertit, dacă nu aş fi prevăzut de ani buni un teribil val de antisemitism gata să se reverse asupra lumii. Am vrut să rămân printre cei care mâine vor fi
persecutaţi”.
Ca o confirmare a acestei convingeri, cu doar câteva săptămâni înainte de decesul său, s-a ridicat de pe patul de boală şi a stat la coadă pentru a fi înregistrat ca evreu, conform legii tocmai impuse de guvernul de la Vichy, deşi autorităţile îi oferiseră o dispensă.
Deşi nu a dus la formarea unei şcoli de filozofie, influenţa lui Bergson a fost considerabilă, mai ales printre filozofii francezi. Însă influenţa sa a fost resimţită şi în Statele Unite şi în Marea Britanie, mai ales în opera lui William James, George Santayana şi Alfred North Whitehead, celălalt mare metafizician al proceselor din sec. XX.

Bergson este inițiatorul unui curent filosofic, intuiționism, care în opinia multor istorici ai filosofiei este cea mai mare filosofie pe care a avut-o Franța de la Descart, iar Germania de la Kant încoace, sau că filosofia gânditorului francez este ultima mare sinteză apăruta în decursul istoriei moderne a gândirii. Sistemul bergsonian are la bază progresele științelor biologice de la sfârșitul secolului IXI și începutul secolului XX și este de inspirație filosofică romantică, dar păstrează și elemente ale altor curente de gândire ca de exemplu intelectualismul și neospiritualismul francez.

Surse:
istoriiregasite.wordpress.com
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care …
Corespondenta la redactie