Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cocalarul autohton, maneaua, maşina scumpă, duşmanii care “să moară”, incultura şi sfidarea

Îi auzim peste tot, dar nu ştiu dacă unii dintre noi s-au obişnuit cu ei. reprÎi vedem aproape zilnic dar nu ştiu câţi dintre noi, cei care le observăm atitudinea şi reacţiile, facem ceva să-i schimbăm, ori întoarcem nasul pentru că miros altfel decât noi, trecem pe lângă ei ştiind că degeaba am dori să le arătăm partea verde şi frumoasă a vieţii pentru că ei de fapt au segmenul lor frumos al vieţii, diferit de al nostru dar care pe ei îi fac fericiţi, în cercul lor este farmecul vieţii proprii, sau îi renegăm din start: fiţoasa care a zvâcnit needucată din sânul familiei şi epatează cu haine scumpe “de tătic cu bani”, cea siliconată care te sfidează cu munca altuia şi sclipiciul ei spoit aparent, şmecherul cu maşină din Bulgaria şi sunete de manele scoase prin geamul deschis la fel de şmechereşte cât mai strident, tupeista care se bazează pe bărbatul cu muşchi sau bani din spate, “banditul” sau “bandita” contemporani din actualitatea României estice..mai simplu “cocalarul” sau “ţoapa de cartier”.
Schimbarea vine odată cu noi, asta am învăţat dacă nu în şcoală sau de la profesorii înţelepţi, măcar din greşeli, iar imaginea fiecăruia dintre oameni contează în măsura în care vrem să o facem reală şi originală. Uneori mă gândesc că aşa cum aparenţele nu sunt cele care contează în relaţiile dintre noi într-o comunitate, ele contează dincolo de graniţe şi şochează atunci când românului i se atribuie definiţii sau o traducere care nu reprezintă tot românul. Nu cei plecaţi în excursii sau doctorii şi informaticienii se văd ca imagine a românului tipic, ci “căpşunarii”, albinoşii cu cruce de aur de 10 kg la gât lăsată moştenire sau câştigată la jocul de remi, lanţ ce se revarsă peste părul slinos de pe piept, între marginile cămăşii desfăcută la nasturi ori peste maiou sau în trening, ce ascultă manele şi coboară în şlapi din maşini scumpe. De regulă crucea este aleasă în locul altor simboluri ca să pozeze şocant în oameni credincioşi. Eh, timbrul ăsta, ştampila închisă la culoare atât de reală în adevărul ei statistic, s-a lipit în afară ca stereotip despre români şi e greu de crezut că ceva ar putea s-o dezlipească curând. Dar această imagine ne izbeşte şi pe unii dintre românii cu valori şi aici vorbim de cei cu valori morale, umane, cu principii, cu etică.
Parvenitismul este la modă, mai ales într-un oraş de provincie. Parveniţii iau repere valorice Occidentul fie că au pe cineva dincolo de Olteniţa, de România care este cunoscut, fie că văd la televizor, atunci se desfăşoară profitând de banii câştigaţi uşor, în necinste de cele mai multe ori, pe spinarea angajatului de firmă sau dacă este femeie fără scrupule şi educaţie pe spinarea bărbatului ce se lasă şi el din comoditate sau inadaptabilitate la stadiul de cărăuş, atunci învaţă din mers cum să sfideze.
Cam asta este realitatea în care trăim. Este lesne pe o parte de înţeles cum astfel de persoane vor bani, după ce au stat ani de zile în sărăcie sau când se uită la cunoscutul din afara graniţei ori văd pe altul îmbogăţit, chiar dacă nu ştiu că cel din afara graniţei are ani de zile în faţă ce cântăresc foarte greu la capitolul “democraţie” sau “monarhie”, cu un mod de viaţă elegant şi strălucitor zilnic, care s-a moştenit din tată-n fiu, iar bogăţia şi banii nu sunt văzute ca valori materiale pentru satisfacerea nevoilor personale şi minimalizarea, sfidarea, umilirea sau ironizarea celor din jur care nu au, ci ca un principiu, o modalitate de dezvoltare a societăţii în care trăiesc, o normalitate, nivelul de trai fiind unul aproximativ egal între ei.
Venim dintr-o societate, cea comunistă, în care clasele din interbelic fragile au fost făcute varză si reconfigurate după alte principii când au fost băgate în comunism, mecanice şi mai egalitariste, iar mobilitatea de acum când s-a ieşit din comunism s-a transformat în parvenire.
Elitele care ocupă poziţii cheie în sistemul actual românesc îşi permit să se protejeze de insecuritatea vieţii în deruta tranziţiei din România oferită de politicienii aleşi, mai mult sau mai puţin corupţi, pentru că de la politică pleacă toate. Este de înţeles ca românul să etaleze anumite lucruri când atâta vreme a fost privat de ele? Este firesc să fie mai agresiv după ce peste 50 de ani de comunism, închis în ghetoul ancestral de salariat la stat, a dorit ca măcar o dată să treacă graniţa spre o ţară cu valori, o ţară cu ani de zile de democraţie şi să se întoarcă fără să înţeleagă ceva, cu fiţe de şmecher? Este normal să fie mai sălbatic şi necivilizat, când vreme de zeci de ani s-a zvârcolit în acest spaţiu estic sălbatic, unde nu i s-a dat voie să-şi atingă vecinul civilizat din Occident? Răspundeţi singuri la întrebări.
Eu spun că nu avem nici banii, nici stabilitatea şi nici siguranţa altora, iar dezechilibrul social, pelagra politică românească, abureala şi ceaţa venite din neinspiraţia românului care încă mai are în sânge zilele comunismului şi acela iese să voteze, nu au cum să nu lase in urmă situaţii incerte, bolnăvicioase, un cinism sau o îndoctrinare. Suntem o ţară care a fost închistată într-unul din cele mai autiste sisteme socialiste din Est, o ţară care, după peste două decenii de la căderea comunismului, se află încă în carantină, iar boala creată în interior nu pleacă, atâta vreme cât nu vrem noi.
Potrivit DEX “cocălar” înseamnă “Om care caută prin gunoaie, om murdar, urât mirositor” sau “urât, ţigănesc, vulgar”. De asemenea, “cocalar” este termenul care denumeşte acele persaoane lipsite de etică, neîncadrate prin acţiunile lor în limitele bunului simţ. Se disting în general cu burţile mari, cefe groase şi transpirate, lanţuri groase atârnate de gât. Preferinţele lor muzicale sunt formate din manele şi muzică house.
Când Gabriel Liiceanu vorbea despre manelizarea societăţii, la asta probabil s-a referit: proletarul, securistul, comunistul au fost înlocuite cu nesimţitul, mitocanul, necivilizatul, o chestie căreia la final i s-a spus “cocalar”, un fel de contemporan al democraţiei româneşti de mahala, fără scrupule, fără cultură şi needucat.
Maneaua exprimă filosofia de viaţă a cocalarului, devine chiar un exemplu, lecţia de viaţă, tema de casă pentru că manelistul face parte din categoria ce nu ştie să aleagă, în categoria celor care nu au o educaţie muzicală solidă, o minimă educaţie de grup comportamentală.
Manelistul, cocalarul, vizitatorul matinal de cârciumă şi mâncătorul de nervi ocupă zilnic spaţiul celorlalţi nu doar terestru, dar şi temporal. Fără să vrei te loveşti de ei. Şi ori ţi-i asumi înghiţând în ghionturi, în sec şi provocându-ţi broboane pe frunte şi sudori în ceafă, fireşte dacă ai o altă educaţie diferită de a lor şi spunându-ţi că nu au vindecare, ori încerci să îi tragi după tine, ceea ce este foarte greu.
Datul la gioale, ţepele, sunt specifice lor, se uită la Taraf Tv şi la vedetele din Libertatea, visează la bogăţie, vorbesc despre duşmani. Dar nu ai să vezi să asculte simfonii pe Radio România Muzical, să se uite pe TVR2, să meargă la un concert, la un teatru etc. Agresivitatea, realismul blazat, involuţia, cinismul individualist al cocalarilor români ne amintesc ceea ce suntem cu adevărat şi de unde venim: calicii din Est intraţi pe o curbă periculoasă, o ţară cu un buget limitat, cu cei mai multi necinstiţi, mincinoşi, infractori sau hoţi mai ales în Parlament, în Guvern, în primării sau consilii judeţene, în general în viaţa politică, o ţară unde în Parlament în loc să se apere dorinţele cetăţeanului care alege, în loc să se facă legi corecte care să apere cetăţeanul şi cât mai aproape de o viaţă civilizată, senatorii şi deputaţii fac scut în jurul colegului infractor ce trebuie anchetat de DNA sau ANI apărându-l şi votând pentru imunitatea lui, apărând de fapt imunitatea lor care se ştiu la fel de hoţi, o ţară care nu-şi permite activităţi ecologice şi care omoară câini fără milă şi scrupule, cu medici veterinari măcelari ce încalcă orice regulă a meseriei, o ţară unde se taie copaci la metrul pătrat, se aruncă gunoaie pe străzi mormane sau la iarbă verde, o ţară unde preoţii fac politică şi nedreptate, unde preoţii cu funcţii administrative mai înalte se îmbogăţesc peste noapte şi devin factotum în teritorii făcând legea după bunul plac şi nevoi, o ţară unde majoritatea diletantă, poluată mental, debusolată, păcătoasă domină şi astfel defineşte ea şi minoritatea care vrea să iasă din ceaţa asta, din nebuloasa involuţiei, minoritatea care doreşte să avem o Românie, curată, lipsită de pete. Îngrozitor pentru naţiunile civilizate!!
Disparităţile sat-oraş, carenţele învătământului, abandonul scolar, lipsa infrastructurii, legislaţia defectă şi care oferă avantaje politicienilor, corupţilor, celor care ocupă funcţii înalte în stat aleşi de populaţia ce îndură, migraţia economică a românilor care se duc afară la slujbe mult sub calificarea lor reală dar mai bine plătite decât în ţară, plus multe altele…toate astea ne califică, toate astea ne pun ştampila. Am deviat puţin de la subiectul propus privind cocalarul sau bădăranul şi ţoapa ori piţipoanca de cartier, pentru că în orice există o legătură. Iar România este sclava propriilor greşeli.
Probabil că “cocalar” nu înseamnă doar ce am încercat să analizez aici. Probabil că înseamnă mai mult. Posibil bişniţarii, cei care ascultă muzică străină fără să ştie măcar o bucată de cântec din folclorul românesc sau puţin despre Brâncuşi ori Enescu, “cocalari” poate sunt chiar cei care au ajuns să aprecieze mai mult Haloween decât Crăciunul sau Floriile, poate cei care se mândresc cu plecări în Europa fără să-şi admire ţara, pământul românesc. “Cocalar” poate însemna mult mai mult, în principiu însă, este un neologism şi asta pentru că el a apărut la purtător după anii de comunism, ieşit din stadiul de “cocon”.
Nu înjuraţi politicianul corupt pentru ca să daţi şpagă poliţistului de la circulaţie, nu râdeţi de oamenii de la ţară că aruncă gunoi în spatele casei dacă voi aruncaţi cutii de bere pe geamul maşinii sau alte ambalaje, nu vă îmbrăcaţi şi nu imitaţi un tip fan “hip-hop”, “break-dance”, “rocker”, “heavy-metal” dacă nu ştiţi cum arată un costum popular românesc, nu râdeţi de altul când voi sunteţi poate mai rău ca el. Iar dacă aveţi bani şi sfidaţi din maşina scumpă câştigată voi ştiţi cum, vrând să daţi peste nas altora care nu au, daca aveţi casa plină cu aur sau blănuri, haine scumpe nenumărate fără să daţi de pomană unui sărman ceva, ori privind de sus pe cel cinstit care nu ar fura un capăt de aţă dar nu are depozit de bunuri şi bani, nu vă bucuraţi. Pentru că viaţa nu înseamnă asta. Viaţa înseamnă mult mai mult şi încă nu aţi cunoscut partea cu adevărat frumoasă a ei. Şi mai există un pericol: acela ca tocmai voi să fiţi un alt gen de cocalari.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 7

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

31 iulie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

Proiectul “Bran-a museum without walls!”: Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.

  • 0
  • 2.435
  • 433
  • 5.870
  • 1.169
  • 126.778
  • 220.522
  • 1.740.447
  • 3.376.908
  • 716.703
  • 191
Corespondenta la redactie