Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Comunismul este, în fond, o societate care trage în jos tot ce este sus.

Comunismul este, în fond, o societate care trage în jos tot ce este sus.

Literatura trebuie să apere umanitatea împotriva dictaturilor şi a sistemelor de control.

Sunt aidoma melcilor care poartă, tăinuită în labirintul lor, muzica mării.

Incertitudinea este o margaretă ale cărei petale le putem smulge neîncetat.

Doar un idiot poate fi complet fericit.

Aidoma Inchiziţiei, toate guvernele sau regimurile care pretind să controleze viaţa cetăţenilor au dovedit aceeaşi neîncredere în ficţiuni şi le-au supus acelei vigilenţe şi domesticiri numite cenzură.

Un scriitor nu-şi alege temele, temele îl aleg pe el.

Lumea literaturii, lumea artei, este lumea perfecţiunii, este lumea frumuseţii.

În afară de faptul că a scris o carte admirabilă, Gabriel García Márquez a reuşit să restabilească o filiaţie narativă întreruptă cu secole în urmă, să reînvie noţiunea cuprinzătoare, generoasă şi magnifică a realismului literar de care dispuneau întemeietorii genului romanesc în Evul Mediu.

Naţionalismul este astăzi cel mai mare duşman al Europei.

Desigur, se poate spune că Moby Dick relatează istoria unui lup de mare obsedat de o balenă albă pe care o urmăreşte în toate mările de pe glob şi că Don Quijote povesteşte aventurile şi nenorocirile unui cavaler pe jumătate nebun care încearcă să reproducă pe câmpiile din La Mancha minunatele fapte de arme ale eroilor ficţiunilor cavalereşti. Dar cine din cei care au citit aceste romane ar mai recunoaşte în descrierea “temelor” universurile infinit de bogate şi de subtile pe care le-au creat Melville şi Cervantes?

Borges este unul dintre cei mai originali prozatori ai limbii spaniole, poate chiar cel mai mare dintre cei produşi de ea în tot secolul XX.

Un cadavru este o palidă si înşelătoare reminiscienţă a fiinţei vii, aflată în plină mişcare şi creativitate.

Democraţia şi prosperitatea nu produc marea literatură.

Nu sunt nefericit şi nici nu vreau să fiu compătimit. Sunt aşa cum sunt şi gata. Faptul că ştiu că alţii sunt într-o stare mai jalnică este o mare consolare, bineînţeles.

Scârba pe care o inspir ibovnicelor mele, se schimbă în atracţie, ba chiar în delir, odată ce – cu ajutorul alcoolului ori al drogurilor întotdeauna – îşi înving precauţia iniţială şi primesc să ne înlănţuim pe un pat.

Există o incompatibilitate clară între creaţia literară şi activitatea politică.

Teatrul şi imagistica sa constituie un gen privilegiat care are posibilitatea să reprezinte neliniştea acelui labirint de îngeri, demoni şi minuni, care nu este altceva decât sălaşul dorinţelor noastre.

Nu există dragoste fără năbădăi.

Mario Vargas Llosa

Întrebat dacă iî plac cântecele lui Bob Dylan, Llosa a răspuns afirmativ, dar când a fost întrebat și despre deschiderea Nobelului pentru Literatură, în general, spre poezia cântată, scriitorul peruan a respins clar această posibilitate. “Premiul Nobel trebuie să răsplătească o operă literară de calitate și recunoscută ca având calitate, dar să nu fie atât de cunoscută, astfel încât premiul să o ajute să obțină recunoaștere. Trebuie să fie un premiu pentru scriitori și nu pentru cântăreți”, a subliniat el în ovațiile auditoriului postului de radio RBB.
Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, câștigător al premiului Nobel pentru Literatură în 2010,  a declarat anul trecut la Berlin, cu prilejul prezentării noului său roman “Cinco esquinas”, că Nobelul pentru literatură trebuie să fie pentru scriitori, nu pentru cântăreți, într-o aluzie clară la Academia Suedeză privind decernarea acestui premiu lui Bob Dylan, relatează Agerpres citând EFE.

Mario Vargas Llosa s-a născut la , în Arequipa (Peru) și este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori din Peru. Este de asemenea unul din cei mai importanți romancieri și eseiști născuți în America Latină. A obținut Premiul Nobel pentru Literatură (2010) pentru „cartografierea structurilor puterii și imaginile sale tranșante ale rezistenței, revoltei și înfrîngerii individului”.


Mario Vargas a copilărit în Bolivia împreună cu mama și bunicii materni, închipuindu-și că tatăl lui murise ca un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta își părăsise soția însărcinată și avea să-și revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru.
Între 1950 și 1952 urmează cursurile unei școli militare private din Lima, Colegio Militar Leoncio Prado – experiență descrisă în primul roman, Orașul și câinii (1963). În 1953, intră la “Universitatea Națională San Marcos” din Lima pentru a studia literatura iar peste cinci ani își ia licența în literatură cu teza Baze pentru o interpretare a lui Rubén Darío.
A obținut apoi un doctorat în filozofie și litere la “Universitatea Complutense” din Madrid în 1959. Între timp, se stabilește pentru o perioadă în Franța unde lucrează ca profesor de spaniolă și ziarist. Călătorește, predă la universități din America și Europa, devine un scriitor celebru prin forța epică, luciditatea și ironia sa. La tinerețe se apropie de comunism, la maturitate ia distanță față de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism față de regimul castrist.
În 1955 se căsătorește cu cumnata unchiului matern, (subiectul romanului Mătușa Julia și condeierul) provocând mare scandal în familie, și divorțează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verișoara lui, Patricia, cu care a avut trei copii: Alvaro Vargas Llosa, scriitor, Gonzalo, și Morgana, fotografă. Vargas Llosa a devenit membru al “Academiei Regale Spaniole” în 1996.


În anii 80, Vargas Llosa a devenit un foarte activ politician și a devenit cunoscut pentru luările de poziție în favoarea liberalismului de piață și a admirației pentru Margaret Thatcher, supranumită Doamna de Fier. În anul 1988 înființează formațiunea politică Movimiento Liberdad care intră în componența Frontului Democratic. Din partea acestui front, a candidat la președinția țării în alegerile prezidențiale din Peru în 1990 dar a pierdut în al doilea tur de scrutin în fața lui Alberto Fujimori.


În timpul campaniei electorale oponenții săi au citit la radio fragmente agresive din opera sa pentru a-i șoca pe electori. Întreaga experiență este apoi povestită în volumul autobiografic Peștele în apă.
Opera sa a fost universal recunoscută. Ea aparține unuia dintre exponenții cei mai talentați ai unui boom literar latinoamerican, alături de operele scriitorilor Julio Cortázar, Ernesto Sábato, Jorge Luis Borges din Argentina, Carlos Fuentes din Mexico, sau Gabriel García Márquez din Columbia.
Primul său roman Orașul și câinii i-a adus recunoașterea imediată. El poartă semnele influenței existențialismului lui Sartre și citează chiar un dialog extras din romanele acestuia la începutul fiecărei dintre cele două părți. El introduce și o tehnică specială, utilizarea dialogului alternativ pentru a portretiza realități separate în timp și spațiu, și folosește timpurile verbale pentru a purta narațiunea înapoi sau înainte în timp, sau pentru a descoperi tema principală a narațiunilor sale, lupta individului în căutarea libertății într-o realitate opresivă. Cartea a obținut Premiul Criticii Spaniole.
La scurtă vreme după Orașul și câinii scrie La Casa verde (Casa verde, 1966), un roman care demonstrează influența puternică a lecturilor din William Faulkner în care vede un suflet geamăn. Romanul descrie un bordel ce se numește „Casa verde” și a cărui prezență aproape mitică afectează viețile personajelor. Acțiunea principală urmărește destinul unei fete, Bonifacia, care este cât pe aci să se căsătorească la biserică dar care se metamorfozează în La Selvatica, cea mai cunoscută prostituată din „Casa verde”. Romanul i-a confirmat poziția de mare scriitor în America Latină și i-a adus Premiul Rómulo Gallegos, aflat în 1967 la prima sa ediție.
Cel de-al treilea roman al lui Vargas Llosa închide ceea ce mulți critici consideră a fi cel mai valoros ciclu narativ al său. Publicat inițial într-o ediție în patru volume, Conversación en la Catedral (Conversație la Catedrală, 1969) a fost prima incercare a lui Vargas Llosa de a scrie un „roman total”, adică o încercare de a ficționaliza toate nivelurile unei societăți oarecare și reflecțiile ei pe anumite paliere ale realității perceptive. Romanul e o operă de deconstruire a statului Peru în timpul dictaturii militare a lui Manuel A. Odría în anii 1950 și se ocupă de viețile unor personaje din straturi sociale foarte diverse ale societății peruviene. Narațiunea este construită în jurul a două axe, poveștile lui Santiago Zavala și respectiv Ambrosio; primul este fiul unui ministru, cel de-al doilea este șoferul său.
O întâlnire întâmplătoare într-un loc extrem de banal, un adăpost pentru câini, conduce la o conversație în urma căreia Zavala va afla adevărul despre implicarea tatălui său în comiterea unei crime împotriva unei figuri notorii din lumea ascunsă, interlopă, a societății peruviene, și amestecul politicianului în afacerile necurate ale dictatorului.
După acest roman foarte serios Vargas Llosa a publicat un text mai scurt și în cheie comică Pantaleón y las visitadoras (Pantaleone și vizitatoarele , 1972), care, printr-un colaj de dialoguri cu fragmente de documente, urmărește să certifice înființarea unui serviciu de prostituate, folosit intens de armata peruană.
După ce a trăit mai bine de 30 de ani În Europa, la Paris și Madrid, unde a obținut cetățenia spaniolă în 1993, Vargas Llosa s-a întors ca să locuiască în Lima. Continuă să scrie romane istorice cum ar fi Sărbătoarea țapului (2000), o poveste despre viața dictatorului Dominican Rafael Trujillo. Figura centrală a romanului, deloc un simplu erou de ficțiune, generalul Rafael Leonidas Trujillo y Molina a existat în realitate, iar societatea dominicană îl poreclea Țapul.
Ajuns la conducerea jumătății dominicane a insulei Haiti în urma unei lovituri de stat, militarul avea să se mențină la putere timp de 22 de ani (1930-1952), aplicând cu consecvență un regim de cruntă teroare, perpetuat și în timpul mandatului exercitat de fratele său, Hector Bienvenido Trujillo y Molina (1952-1960).
El paraíso en la otra esquina (Paradisul de după colț) e un roman istoric despre Paul Gauguin și Flora Tristan.
Llosa a criticat adesea în opera sa ierarhiile stricte ale claselor sociale și discriminarea rasială existentă atât în Peru cât și în America latină. Foarte multe opere au caracter autobiografic cum ar fi La casa verde (Casa verde) (1966) sau La tía Julia y el escribidor (Mătușa Iulia și condeierul) (1977).
Romanul său istoric publicat în 1981, intitulat Războiul sfârșitului lumii are acțiunea localizată în Sertao, în Brazilia secolului al XIX-lea, și se bazează pe evenimente reale, rebeliunea Sebastianiștilor o sectă millenaristă condusă de Antonio Conselheiro în Canudos.
Romanul Istoria lui Mayta, publicat în 1984, se prezintă ca o anchetă menită să aducă în fața cititorului personalitatea troțkistului peruvian Alejandro Mayta, care a inițiat în 1958 o rebeliune pentru care a fost deținut în varii ocazii, sfârșindu-și viața în uitare și anonimat. Firul narativ se înfiripă odată cu interviurile luate de narator diferitor personaje, inclusiv fosta soție a revoluționarului, înstrăinată de el datorită escapadelor lui homosexuale.
Ca de obicei, romanul lui Llosa se distanțează de realitatea strictă, păstrându-i însă datele esențiale, în contextul omniprezenței violențe în istoria Perului. Romanul descrie: „…mecanismele tumultuoase ale luptei politice, delirul ideologic al unui clarvăzător care e în același timp un lamentabil produs al împrejurărilor politico-sociale, itinerariul personal, în același timp emoționant și atroce, al unui homosexual adulterin; un itinerariu care se înscrie într-un context istoric dureros și sfâșiat.”
Romanul Lituma în Anzi se ocupă de crimele comise de o grupare maoistă împotriva sătenilor din munții Anzi. Caporalul de jandarmi Lituma și adjunctul său Tomas au în grijă campamentul unui șantier de construcție din Peru.
Dar peste platourile alpine și în văile Anzilor plutește spectrul permanent al raidurilor violente, comise de gruparea de orientare maoistă Sendero Luminoso (Cărarea luminoasă), căreia îi cad victime nevinovate, funcționari și țărani deopotrivă.
Cel mai nou roman al lui Mario Vargas Llosa, Cinci Colturi (Cinco Esquinas), deja la a treia editie in limba spaniola, a fost publicat in martie 2016 – an care marcheaza pentru autor o dubla aniversare: implinirea varstei de 80 de ani si sarbatorirea a 60 de ani de la publicarea primei sale povestiri.
Sinopsisul oficial al cărţii sună astfel: „Peru, sfaârșitul secolului XX, ultimele luni de dictatură a lui Alberto Fujimori și a omului său de încredere, „Doctorul“ Vladimiro Montesinos – șeful serviciilor secrete. Quique Cardenas Sommerville, un respectat om de afaceri, trăiește fericit cu soția sa, Marisa, care pe neașteptate începe o aventură erotică împreună cu Chabela, prietena ei cea mai bună. Viața lui se complică periculos când Rolando Garro, directorul unui săptămânal de scandal condus din umbră de „Doctor“, încearcă să-i distrugă reputația publicând fotografii compromițătoare. Nici un ingredient nu lipsește pentru ca romanul Cinci Colțuri să poată fi citit, așa cum Vargas Llosa însuși îl consideră, ca o frescă a societății peruane în vremuri tulburi: terorism, manipulare și șantaj, politica murdară unde presa e controlată de puterea abuzivă, o societate paralizată de spaimă și aflată în deriva morală, un oraș și o țară în care tot ce se-ntâmplă pare dominat de corupție, nesiguranță și neprevăzut.
„Mi s-a părut interesant să intitulez povestea aceasta Cinci Colțuri, de la numele unui cartier emblematic, într-un fel, pentru Lima, pentru Peru și deopotrivă pentru perioada în care se petrece acțiunea romanului. Tema care impregnează întreaga poveste este jurnalismul, mai ales jurnalismul senzaționalist, […] dar și celălalt chip al lui: acela de instrument al eliberării și de pavăză morală și civică a unei societăți.“ (Mario Vargas Llosa)

Mario Vargas Llosa are o relaţie de aproximativ doi ani cu fosta jurnalistă şi vedetă de televiziune de origine filipineză Isabel Preysler, supranumită “Perla Manilei”. După ce a părăsit-o pe soţia sa, Patricia, în vârstă de 70 de ani, Mario Vargas Llosa, în vârstă de 79 de ani, a fost fotografiat în Portugalia, în timpul unei plimbări romantice cu Isabel Preysler, în vârstă de 64 de ani. Celebrul scriitor – care a mai fost implicat într-un scandal amoros, după ce s-a căsătorit în 1955 cu mătuşă sa Julia Urquidi, de care a divorţat în 1964, căsătorindu-se un an mai târziu cu Patricia – a confirmat noua sa relaţie într-o declaraţie acordată revistei spaniole Hola!.
Scriitorul este tradus în limba română din 1970, iar editura Humanitas a inaugurat, în 2005, o serie de autor Llosa, care are, în prezent, peste 20 de titluri.
Proza lui Mario Vargas Llosa este aceea a “realismului magic”.
Mario Vargas Llosa a a primit pe 20 mai 2013 titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, “Laudatio” fiind concepută şi susţinută de către profesorul Corin Braga, decanul Facultăţii de Litere şi directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea Babeş-Bolyai.
Mario Vargas a fost cu o zi înainte la Teatrul Naţional din municipiu şi la premiera spectacolului “O mie şi una de nopţi”, adaptat chiar de el după cunoscuta antologie de poveşti cu Șeherezada, şi regizat de Andreea Iacob, fiind vorba despre un spectacol lectură.
Mario Vargas a participat la Facultatea de Litere la discuţii libere moderate de Gabriel Liiceanu despre ultimele sale volume traduse în limba română.

Surse:
ro.wikipedia.org
adevarul.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 2 =

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie