Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Cu 5.600 km la oră, arma lui Hitler a provocat oroare în Europa

La 3 octombrie 1942 a fost testată cu succes racheta germană V-2, prima rachetă balistică din lume şi primul obiect care a făcut un zbor suborbital.

Arma a fost precursoarea rachetelor utilizate în programele spaţiale. Realizarea acesteia a reprezentat unul dintre cele mai importante progrese ale tehnologiei secolului al XX-lea, însă racheta a provocat dezastre oribile. A fost construită  cu scopul expres de a fi folosită împotriva Marii Britanii, unde a provocat teroare.

Cunoscută şi sub numele de “Arma Răzbunării 2”, racheta propulsată cu propergol lichid a fost prima rachetă balistică de luptă cu rază lungă de acţiune şi primul obiect construit de om care a efectuat un zbor suborbital.

A fost prima rachetă balistică cu rază mare de acţiune. Până la sfârşitul războiului, V-2 a fost aruncată pe teritoriul Marii Britanii de mai mult de 1.400 de ori, provocând distrugeri uriaşe, de fiecare dată când a fost utilizată.

schita-arma-lui-hitlerEa a fost folosită şi la Anvers, în Belgia. În total, în urma atacurilor efectuate de V-2, Germania a provocat 7.250 de victime din rândurile militarilor şi civililor.

Racheta cu propulsie V-2 putea ajunge la altitudinea de 80 de kilometri şi a fost folosită frecvent de către Wehrmacht, până în septembrie 1944. Cu o greutate de 14 tone, ea a fost lansată pe verticală, putând ajunge la viteze de peste 5.600 de kilometri la oră si lovind ţinte aflate la distanţe de 320 de kilometri.

arma-hitlerRacheta V-2 a fost precursoarea tuturor rachetelor moderne, inclusiv cele utilizate în programele spaţiale ale Statelor Unite şi Uniunea Sovietică.

Arma a fost prezentată de propaganda nazistă ca răzbunare faţă de bombardierele care atacau tot mai multe oraşe germane, începând din 1942 şi până când Germania a capitulat.

Surse: Mail Online, Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 33 = 37

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie