Cum să mai pupe Burebista pământul românesc, când hoardele politice fac gaură în el ?
O vorbă ce a devenit proverbială la români, cu circulație abundentă și frecventă, se referă la aprecierea și transformarea erotică a unei teorii, a unei practici de guvernare, un salt de la o formă de manifestare la alta: ”Politica e curvă”, descriind apoi aluatul, compoziția din care este făcută : ”o mizerie”.
Dar, cine o face să devină așa? Nu oamenii fac politica? Ba da, și încă cum…
Atunci, nu oamenii sunt curve sau devin, încercând precum saltimbancii să se dea peste cap pentru a ajunge cum își doresc să ducă la bun sfârșit un spectacol? Daaaa, spectacol, circ, tragi-comedie, scenarii, într-un cuvânt maniera de lucru a unui primar, a unui guvernant sau parlamentar, politician în general.
Dacă respectivul nu este javră, e musai să devină, dacă nu joacă duplicitar sau nu e curvă, va deveni, fiindcă altfel nu rezistă în politică și va termina catastrofal. Modelul ”cosa nostra”, iar când intri în horă trebuie să și joci, altfel ești călcat în picioare…hora dezmățului unor stratageme de lucru cu alegătorii, se impune.
De ce țin cu dinții de putere unii sau majoritatea? Pentru că, pe lângă lipsa echilibrului interior și a măsurii, pe lângă păcatele savurate și jocul politic, primarul sau parlamentarul se învață cu puterea și atunci este greu să te dezlipești de o formă de a guverna. Grea este despărțirea, mai ales cea care îți aduce niște avantaje. De aceea se și vrea distrugerea justiției, a DNA și ANI, de aceea este corupție generalizată.
Eu aș promulga, de mi-ar sta în putere, două legi foarte importante pentru o reală democrație : strict două mandate consecutive de primari și două de parlamentari (exact ca la președinte) și o lege a interzicerii migrației politice, o lege care să nu permită frecușul, pendualarea dintr-un partid în altul a oricărui om politic. Ești la putere, fă ceva pentru cetățean și în numele a ce ai fost ales…ești în opoziție, îndeplinește-ți sarcinile de opozant și nu te da după interese, luptă să fii constructiv de acolo, apoi să revii cândva pentru a face lucruri bune în comună, oraș, județ sau țară, că doar nimeni nu moștenește pământul.
Sistemul întreg românesc pute de corupție și este așa din cauza poftelor, dorințelor unor personaje ce ajung să se creadă peste alegători și votanți, peste cetățeni, prin girul ce li se dă la vot, din cauza celor ce au creat un sistem atât de încâlcit și mizerabil. Vorbim firește de România. Nu peste tot este politica la fel sau nu peste tot politica dictează și îngenunchează oameni, umilește, taie și spânzură 100% ca în România. Și ne întrebăm de ce pleacă tinerii (mai ales) din țară, de ce pleacă românii, cu toate umilințele pe care unii le suportă peste granițe?
De ce Țone trage de putere și mai vrea un mandat? Sau de ce Țone la aproape 70 de ani nu stă liniștit, pe margine, să-și mănânce pensia liniștit, să-și dedice timpul celor ce-l înconjoară, nepoților, etc? Fiindcă a intrat într-un joc…un joc ce își schimbă regulile jenant de indiscret, un joc ce pune monopol pe cei ce se mistuie în timp.
Înțelepții spun că e bine să le faci pe toate la timpul lor și să fie un echilibru în toate. Poftele lumești, ambițiile, orgoliile, puterea, toate astea schimbă tot ce ține de înțelepciune, domină lucrurile bune.
Poate că există interese (clar), poate că magia și pofta puterii nimicesc smerenia, modestia din om. Atunci avem de-a face cu reguli ce nu țin de Dumnezeu, mai ales când vezi că nu ești capabil, că faci rău, că ești escroc, pungaș, când nu poți fi cinstit, dar vrei să fii primar la nesfârșit aruncând dorința nesfârșită pe proiecte sau pe nu știu ce chestiuni de dus mai departe.
Ce proiecte atât de importante are Țone, că eu nu reușesc să le clarific în minte? Ce duce Țone mai departe, decât ceva firav, o formă a orașului mulată după el, o creație a lui, căci puterea care i s-a dat prin acest mandat al său l-a propulsat în așa fel încât orașul s-a contopit cu gândirea și planurile sale administrative: sensuri giratorii (cu iepuri și ou înfipți în mijloc de Paște), cu un proiect de Casă de Cultură copiat întrucâtva și care încalcă niște legi prin a fi apropiat de un parc și pe care se cheltuiesc niște bani inutil în loc să valorificăm alte locuri, o zi a orașului îngropată, schimbată după zeci de ani de aniversare și inițiată cu altă dată care, întâmplător sau nu, coincide cu ziua lui de naștere (Ceaușescule, unde ești cu comunismul și plenarele și adunările megalomanice, poeziile și spectacolele dedicate ție cu tot?? Doar să fii părtaș să ne spui dacă a ieșit bine…) cu copaci tăiați și zone verzi modificate, cu kitchuri de Crăciun ancorate prin oraș care să momească oamenii needucați și fără pretenție de la ei, cu înfățișări după asemănare.
Nu am auzit de un proiect european, nu am auzit de fonduri UE în acest mandat. În schimb toate SF-urile (SF=studii de fezabilitate n.r.) toate proiectele importante din celelalte mandate stau undeva pline de praf prin primărie, în niște sertare, și avem slavă Domnului destule: de la o Stație de Tratare a Apei la un Drum de Centură.
Politica românească a devenit un pericol pentru oameni, pentru cei ce votează la o anumită perioadă. Politicianul ales nu mai respectă cetățeanul, nu-i mai respectă interesele, iar în ultimii 4 ani nu am auzit decât laude și minciuni construite pe creiere spălate.
Lipsa de educație civică și politică, lipsa de interes a alegătorului pentru o reală politică, pentru a cunoaște candidații, pentru a face o selecție, au devenit atitudini la modă, ceea ce aduce avantajul celor ce se înscriu în cursa electorală. Minciuna, mârlănia, șiretenia, parșivenia, nimicnicia, stupizenia unora dintre candidați primează. Dezgustul omului cinstit și corect nu întârzie să apară la astfel de semnale pline de murdărie, prostie, fățărnicie și disperare ale celor ce vor să distrugă un oraș, o comună, etc. sub semnul puterii, sub promisiuni deșarte, sub laude și minciuni abominabile cu găști și echipe de lucru hapsâne, analfabete, lipsite de omenie, puse pe afaceri grosolane, cu incultura la grad de măiestrie civică.
Asta vrea românul, asta vrea și oltenițeanul, altfel ar face ceva să schimbe ceva din rău în bine. Masochismul este o preferință în topul de stări de comportament, adică plăcerea în durere și lipsuri, chin, amărăciune.
De ce românilor le plac mocirla și albia porcilor, nu am să înțeleg. S-a văzut mai ales în ultimul timp, după niște alegeri.
Și dezgustător, primitiv, uluitor, înjositor de grav este că oamenii au ajuns să se urască între ei din cauza politicii, a opțiunilor politice, a opozanților, a celor ce fac politica românească.
Uneori îmi spun că rămășițele comunismului au dus la toate astea, tot ce ni se întâmplă după ’90 încoace, dar dacă mă gândesc mai bine concluzionez cum Caragiale descria perfect ce se întâmpla prin guvernul și parlamentul românesc din secolele trecute. Ca și Tudor Mușatescu…Titanic Vals…extraordinară frescă a vieții politice românești din anii 1900. Adică, pardon, românul e marfă de contrabandă, urât mirositoare, e marfă nocivă altora, de-aia ne și comentează străinătatea degradant și dezonorant. Poate că dacă eram alt soi, de sânge albastru, cu oameni integri, corecți, verticali, gentilomi, viața noastră era alta de la Cantemir încoace. Poate că dacă nu eram atât de ipocriți, de lași, de nenorociți și falși ca nație, nu aveam nici comunism atâta timp, sau nu aveam deloc, știam și cu ce se mănâncă monarhia, aveam drum deschis spre o Europă care să ne aprecieze și iubească. Iar la alegerile locale sau parlamentare, prezidențiale sau europene, să fi sclipit ca popor atât de frumos încât stelele să roșească pe cer, să fi apărut pe scena vieții cotidiene precum stelele de cinema.
Noțiunea de OM ar trebui să fie atât de prețioasă cât un extraterestru să se oprească și să coboare din nava spațială pentru a ne saluta politicos și generos, a ne face invitații către planetele lor, iar un călător în timp să ne închine o odă nemuririi.
Și de ce nu, Burebista să zică la un moment dat ”celții nici nu vor avea curajul să calce pe aici”, apoi să sărute pământul pe care s-a vărsat atâta sânge de-a lungul anilor se pare degeaba și pe care au tropăit hoarde de toate neamurile ce ne-au vrut osânda la pieire, aservirea neamului ăsta atât de încercat. Iar la final să facă să tremure toate hoardele de politicieni cu mantia lui de geto-dac mândru și curajos.
Dida Drăgan are o melodie foarte frumoasă ”Greu se mai fac oamenii oameni” și care este de o intensitate motivantă, excepțională. Chiar mă gândesc când o ascult, câți oameni sunt de fapt OAMENI, indiferent că vorbim de politicieni, alegători, cetățeni, specii pe două picioare?
Lasă un răspuns