Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Curajul înseamnă să înfrunţi opinia majorităţii în numele adevărului.

Curajul înseamnă să înfrunţi opinia majorităţii în numele adevărului.

Fără o împărţire largă a valorilor morale şi a obligaţiilor, nici legea, nici guvernul democratic, nici chiar economia de piaţă nu vor funcţiona corect.

Adevărul nu este doar ceea ce pare a fi; adevărul depinde de circumstanţele în care se află, de persoana în cauză, de motivul şi modul în care este spus.

Oamenii sunt siliţi să trăiască în minciună, dar pot fi siliţi să o facă doar pentru că sunt capabili să trăiască astfel. Aşadar acest sistem nu doar că înstrăinează umanitatea, ci, în acelaşi timp, umanitatea înstrăinată sprijină acest sistem şi măreţul său plan involuntar, ca pe o imagine degenerată a propriei degenerări, ca pe o înregistrare a eşecului oamenilor ca indivizi.

Introspecţia critică obsesivă este reversul medaliei pentru înverşunare.

Speranţa nu înseamnă faptul că aştepţi ca totul să îţi mergă bine, ci faptul că faci ca totul să aibă un scop.

Tragedia omului modern nu este că el ştie din ce în ce mai puţin despre rostul vieţii sale, ci că acest lucru îl deranjează din ce în ce mai puţin.

Václav Havel

Geniul literar, calităţile morale ireproşabile şi victoriile politice l-au făcut unul dintre cele mai respectate personalităţi ale sfârşitului de secol XX. Prin prisma muncii sale neostoite, ţara sa a fost una dintre primele state est-europene care au fost invitate să adere la NATO.
Dramaturg şi activist pentru drepturile omului, Václav Havel a devenit preşedintele Cehoslovaciei în decembrie 1989, o poziţie unică în istoria europeană. A fost un revoluţionar, unul de catifea. A scris, i-a plăcut rock-ul, i-a plăcut teatrul absurd. Un politician scriitor, unul cu simţul absurdului şi al ridicolului, un umanist, reacţionar, ambiţios, pasionat. Václav Havel s-a născut pe 5 octombrie 1936 la Praga. Fiul unor capitaliști bogați, are de suferit de pe urma comunismului încă din adolescență. Nu îi este permis să facă studii universitare așă că merge la cursuri de seral. Aşadar, Václav Havel a crescut într-un mediu privilegiat, însă într-o lume a angajamentului politic, unde se puneau întrebări şi se dezbăteau toate problemele zilnice. Bunicul din partea mamei era un diplomat cehoslovac remarcabil, care a fost sedus iremediabil de ideea unei Europe integrate. Tatăl său era restaurator, dezvoltator imobiliar şi prieten cu numeroşi scriitori şi artişti. Cel de-Al Doilea Război Mondial nu a deranjat cu mult viaţa familiei Havel, iar tânărul Václav a crescut înconjurat de servitori, maşini de lux şi toate beneficiile vieţii burgheze a familiei sale. La vârsta de 15 ani își descoperă pasiunea pentru poezie. Scrierile sale sunt influențate de Kafka, chiar dacă operele acestuia erau interzise în acea vreme. După satisfacerea serviciului militar, lucrează ca mașinist la un teatru din Praga (Teatrul pe balustradă – Divadlo Na Zábradlí) și studiază arta dramatică prin corespondență. După lovitura de stat organizată și condusă de Moscova din 1948 familia sa își pierde proprietățile și este considerată pro-Germană și că a colaborat cu ocupantul (acuzație formulată în ziarul comunist Rudé Právo din 23 februarie, 1989) și lui Havel i se ridică tot felul de obstacole dar face cursuri de liceu la seral și intră la Universitatea Tehnică Cehă in (1957). Prima piesă reprezentată a fost Petrecerea din grădină (1963) iar cea mai cunoscută piesă a sa este Largo Desolato. În 1964 s-a căsătorit cu Olga Šplíchalová (1933–1996).
În această perioadă își începe și cariera politică, din postura de disident, lucru care îi influențează și opera. În 1968, anul Primăverii de la Praga, este dat afară de la teatru. Activismul său politic îl costă cinci ani de închisoare. Această dizidență a culminat în momentul publicării Cartei 77 un manifest politic, scris pentru a acuza arestarea membrilor grupului de muzică psihedelică Plastic People of the Universe. Teoria sa politică cea mai articulată și mai onorată este cea a „Post-Totalitarismului” (vezi: puterea celor fără de putere), un termen utilizat pentru a descrie viața socială și politică după încheierea „minciunii comuniste”.


A fost un suporter pasionat al rezistenței nonviolente, teoretizată altădată de un celebru politician indian, Mahatma Gandhi. A fost unul dintre liderii Revoluției de Catifea din 1989 și devine președinte după primele alegeri libere. Pe 29 decembrie 1989, fiind deja președinte al Forumului Civic, a fost ales președinte al primului parlament liber.
În 1996, împreună cu filantropul japonez Yohei Sasakawa și cu laureatul premiului Nobel pentru pace, Elie Wiesel, pune bazele fundației Forum 2000, o organizație care are ca scop declarat identificarea problemelor cheie ale societății actuale și dezvoltarea de soluții pentru conflictele de ordin religios, cultural sau interetnic.
În 1948, comuniştii preiau puterea în Cehoslovacia şi asta schimbă radical traiul liniştit al familiei Havel. Proprietăţile şi averea le-au fost confiscate, iar părinţii lui Vaclav au fost nevoiţi să accepte diverse slujbe umile. Să fii burghez într-o lume comunistă nu era uşor şi asta au învăţat şi mezinii familiei:lui Vaclav şi fratelui său li s-a interzis să îşi continue studiile la liceu. Totuşi, el a descoperit o breşă în sistem şi a putut urma cursurile şcolii de noapte. Aşa că pentru cinci ani a muncit şi nopţile, şi zilele, având un post de asistent de laborator.
Între 1957 şi 1959, Havel a servit în armata cehă, unde a ajutat la înfiinţarea unei companii de teatru a regimentului. Astfel i-a fost stimulat interesul pentru teatru, iar după eliberare s-a angajat maşinist la un teatru de avangardă, Teatrul de pe Balustradă.


Admirat de directorul teatrului, a fost promovat rapid, de la cititor de manuscrise la director literar, şi în 1968, la dramaturg cu drepturi depline. Aici, Václav Havel a întâlnit-o pe Olga Splichalova, cu care s-a căsătorit în 1964. Soţia sa era, aşa cum declara Havel, „exact ceea ce aveam nevoie. Toată viaţa am consultat-o în tot ceea ce fac. De obicei, ea e prima care citeşte ceea ce scriu.” Printre cele mai cunoscute şi apreciate opere ale lui Havel se numără „Petrecerea din grădină” (1963), „Memorandumul” (1965) şi „Probleme tot mai mari de concentrare” (1968).
Înflorirea culturală a Cehoslovaciei adusă de „Primăvara de la Praga” a fost încheiată abrupt de invazia sovietică, în august 1968. Havel a simţit că trebuie să facă ceva, aşa că acum şi-a început cariera de activist pentru drepturile omului, la un radio ilegal. Aici, le cerea intelectualilor occidentali să condamne invazia şi să protesteze împotriva abuzurilor noului şi represivului regim al lui Gustav Husak. Guvernul a răspuns prin interzicerea publicării operelor lui Havel şi prin retragerea paşaportului său. Deşi a fost forţat să se angajeze la o berărie, a continuat să scrie, iar lucrările sale erau distribuite clandestin.
La fel ca mulţi concetăţeni – mai ales intelectuali şi artişti – Havel ar fi putut fugi în Vest. I s-au deschis numeroase astfel de uşi, şi chiar guvernul l-a îndemnat să plece. Totuşi, Havel a refuzat:„Soluţia acestei situaţii umane nu constă în a pleca”.


Activităţile sale de luptă pentru drepturile omului au continuat cu scrisoarea deschisă adresată „Doctorului Gustav Husak”, din aprilie 1975, în care deplângea situaţia ţării – un spaţiu care şi-a pierdut orice simţ al valorii şi în care oamenii trăiau în frică şi apatie.
În ianuarie 1977, sute de intelectuali şi artişti cehi, marxişti şi anti-comunişti deopotrivă, au semnat Carta 77, prin care se protesta împotriva faptului că Cehoslovacia nu a reuşit să respecte Acordul de la Helsinki cu privire la drepturile omului. Havel a fost extrem de activ în această mişcare şi a fost ales unul dintre principalii purtători de cuvânt. În consecinţă, a fost arestat şi trimis în închisoare, la începutul anului 1977. A fost judecat pentru acte de subminare a statului şi i s-a dat o pedeapsă de 14 luni de închisoare cu suspendare. Havel nu s-a lăsat demoralizat şi a răspuns, îndârjit:„Adevărul trebuie rostit cu voce tare şi în mod colectiv, indiferent de rezultate.”
Havel şi alţi activişti, care au semnat Carta 77, au înfiinţat, în 1978, Comitetul pentru Apărarea celor Persecutaţi pe Nedrept (VONS). Membrii au fost arestaţi, iar în octombrie 1978 Havel a fost judecat şi condamnat la patru ani şi jumătate de muncă silnică. Şi-a executat pedeapsa la diverse închisori, în condiţii greu de suportat, multe descrise în cartea sa „Scrisori către Olga” (1988) – carte bazată pe scrisorile trimise din închisoare soţiei sale.
După eliberare, în martie 1983, s-a îmbolnăvit grav, aşa că atât acasă, cât şi în străinătate, a fost văzut ca un simbol al represiunii guvernului ceh, dar şi al dorinţei neţărmurite a poporului ceh de a se elibera de sub jugul comunist. Şi-a continuat activitatea de disident prin scrierea unor eseuri importante şi puternice prin care a criticat regimul totalitar şi a promovat, în schimb, conştiinţa şi valorile umane. În consecinţă, guvernul a început să îi intercepteze telefoanele, să nu îl lase să accepte premii literare în străinătate, să îl urmărească. Ba chiar i-au împuşcat până şi câinele.
La o săptămână de la crearea forumului, a început „Revoluţia de catifea”, care a dus la prăbuşirea regimului comunist din Cehoslovacia. Cu o viteză ameţitoare, a fost înfiinţată, fără vărsare de sânge, o nouă republică, una democratică. Havel şi Forumul Civic au jucat un rol esenţial în timpul revoluţiei, având întâlniri cu guvernul şi punând presiune prin demonstraţii în masă.
În iunie 1990, au avut loc alegerile libere promise – primele din 1946 – iar Forumul Civic al lui Havel a câştigat majoritatea voturilor. Pe 5 iulie 1990, Parlamentul l-a reales preşedinte pentru un mandat de doi ani pe Vaclav Havel.
Transformările din cadrul fostei ţări comuniste produse sub conducerea lui Havel au avut ecouri răsunătoare şi peste hotare. Pe 8 iulie 1997, NATO a invitat Republica Cehă, alături de Polonia şi Ungaria, să fie primele naţiuni est europene care să facă parte din Alianţa Nord-Atlantică. Mandatul său de preşedinte este reînnoit în 1998, în ciuda faptului că era grav bolnav.
Václav Havel iese din politică în 2003, când scaunul prezidenţial este ocupat de oponentul său Vaclav Klaus. A murit pe 18 decembrie 2011, la vârsta de 75 de ani. Cu o săptămână înainte de a muri, s-a întâlnit cu prietenul său Dalai Lama, în Praga. Iar după moarte, a primit numeroase omagii: de la preşedintele american Barack Obama, premierul britanic David Cameron, cancelarul german Angela Merkel ş.a. Fostul preşedinte polonez Lech Walesa l-a numit „un mare european”, adăugând că merita un premiu Nobel pentru Pace. Fostul secretar de stat american Madeleine Albright a declarat că „a fost unul dintre cele mai mari personalităţi ale secolului XX”, iar scriitorul Milan Kundera a spus că „opera cea mai importantă a lui Václav Havel este propria sa viaţă”.

Surse:
historia.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 31 = 33

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie