Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Drumul spre noi înşine este cel mai anevoios drum.

Drumul spre noi înşine este cel mai anevoios drum.

Un om nu poate scăpa de lanţurile în care viaţa îl încătuşează decât atunci când tot ea acceptă să-l elibereze. Sub o formă sau alta, va rămâne încătuşat până îşi va însuşi lecţiile vieţii, preţul fiind acelaşi, indiferent de cătuşe.

Suntem o societate aflată în derivă, o societate bolnavă, care-şi reneagă originile, miile de ani de istorie, fără a se gândi ce sacrificiu stă la baza acestei istorii.

Este posibil ca uneori să rănim, fără să ne dorim, dar avem la îndemână conştiinţa, iertarea şi împăcarea!

Iubirea nu ţine cont de nimic! Pe ea nu o interesează de eşti tânăr sau bătrân, de eşti ateu sau ortodox, de eşti liber sau încătuşat!

Atunci când ne plângem morţii, ne plângem de fapt propria neputinţă sau chiar moartea.

Aş putea trăi fără iubire?! Oare aş putea trăi într-o permanentă noapte?! Aş putea să trăiesc o iarnă eternă?! Aş putea aprecia noaptea, dacă nu ar exista ziua?! Nu cred!

Stă în natura umană să plângă trecutul, să aştepte cu speranţă viitorul şi să uite a trăi prezentul.

În actul iubirii, dincolo de trupuri fierbinţi, guri înfomentate şi mâini încleştate, se întâlnesc două suflete ce rezonează, pentru scurt timp, la unison.

Am uitat că o privire caldă poate să topească aisbergul din inima oricărui om.

În goana nebună dintre trecut şi timpul ce are să vină, aducând cu el soluţiile mult aşteptate, am uitat să trăiesc acest timp, ce reprezintă prezentul.

Nu contează că ai căzut, important este ce faci în clipa în care te-ai ridicat.

Deşi ne întoarcem deseori în trecut, se întâmplă ca unele “uşi” să se deschidă doar când avem cheia potrivită la noi. Astăzi cred că am avut cheia adecvată acestei amintiri închisă cu mulţi, foarte mulţi ani în urmă. Această amintire trage după sine o alta, căci unele dintre aceste “uşi” în spatele cărora sunt ascunse dureri şi suferinţe netămăduite la timp, sunt toate părţi ale aceleiaşi “camere”.

Să comiţi o ilegalitate este foarte uşor! Cu mult mai greu este să o îndrepţi.

Sinceritate, cuvânt cu rezonanţă, exprimă stări emoţionale intense. Sinceritatea se oferă mai greu şi este primită, de multe ori, cu neîncredere. Este apreciată de cei cu carcater ales şi pusă sub semnul întrebării de cei comuni.

În fiecare disperare există o limită peste care omului nu-i mai pasă.

Femeia te învaţă Arta Sacrificiului Suprem, atunci când în ea predomină partea luminoasă. Şi tot femeia este cea ce te determină să te laşi pradă instinctelor primare, atunci când Întunericul îi este Călăuza Sufetului. Femeia este Yin şi Yang, însă doar ea ştie care îi sunt proporţiile acestei dualităţi.

Fiecare viaţă este un roman nescris!

Tot ce este oprit, ca şi tot ce este nou, reprezintă tentaţie şi atracţie, ce sunt două stimulente importante pentru ca viaţa să-ţi apară într-o altă culoare.

Prietenia este comuniunea a două sau mai multe suflete care rezonează la unison, dar această rezonanţă vine în timp, nu instantenu. Se întâmplă ca uneori în prietenie unul dintre parteneri să se simtă înşelat, dar asta dacă va cântări doar prin prisma sa.

Amintirile sunt hrană pentru prezent!

Pentru mine iubirea înseamnă însăşi viaţa! A iubi înseamnă a trăi, a respira, a mă înălţa către divin, puţin câte puţin, cu fiecare mângâiere pe care o ofer sau o primesc, în iubire mângâierile sunt picături ale divinitaţii. Prefer moartea decât o viaţă fără iubire!

În viaţă facem de multe ori alegeri pe care le considerăm a fi cele optime, însă se întâmplă să ne rezumăm doar la momentul în care le efectuăm şi nu privind în perspectivă.

Dragostea-i un foc în care te arzi spre a te purifica. Ceea ce rămâne în urma ei trebuie întreţinut, altfel a fost doar sminteală.

Prietenia se obţine uşor, dar se păstrează greu. Este precum o floare care necesită a fi “udată” permanent. În prietenie, ca şi în dragoste, este nevoie de doi!

Cum ai mai putea să-l simţi pe Dumnezeu, dacă mereu te autocenzurezi?!

Suntem un popor care ne merităm soarta, poziţia de îngenunchiat, pentru că nu ştim a avea verticalitate. Pe noi, verticalitatea ne copleşeşte, de aceea preferăm poziţia patrupedă sau îngenunchierea.

Este adevărat că a ierta din vârful buzelor nu este egal cu a ierta din inimă. Pentru ca iertarea să treacă de pe buze la inimă este nevoie ca timpul să vindece rana.

Cum poate avansa o naţiune fără educaţie şi cultură?! Este precum o casă fără fundaţie. Nu ai cum s-o construieşti!

Când viaţa te loveşte, după momentul de răzvrătire împotriva ei, după întrebările adresate Celui de Sus, urmează resemnarea şi speranţa că timpul, marele vindecător, are să le rezolve pe toate.

Fiecare muritor plăteşte tribut suferinţei!

Este dreptul fiecăruia de a-şi trăi viaţa cum crede că-l împlineşte, atâta timp cât nu produce mari neajunsuri celor cu care relaţionează!

Iubire este atunci când două inimi cântă acelasi cântec. Când una dintre ele schimbă cântecul, în cealaltă ia naştere dezamăgirea.

În viaţă avem parte de o paletă vastă de întâmplări, ce modifică structura sufletească, ce destramă echilibrul interior sau îl consolidează, după cât de rezistent este fiecare!

Rita Drumeș

Pasiunea și performanțele sale în domeniul Cultură și Artă au adus-o din nou în rândul persoanelor Rita_Drumespropuse ca oameni de valoare pentru Constanța, la cea de-a cincea ediție a Galei „Zece Oameni de Valoare pentru Constanța”. Scriitoare contemporană, împărtăşeşte celorlalţi cu generozitatea specială a oamenilor frumoşi, din „cămara sufletului ei”. Rita Drumeş este un suflet pentru care iubirea reprezintă modul său de a se raporta la lume şi la ceilalţi. Versurile sale, o simfonie a inefabilului iubirii, deşi aparent simple, sunt „vii”, izvorâte din interior, cu o frumuseţe intrinsecă amintind de ceea ce zicea Denis Diderot: „Simplitatea este unul dintre principalele caractere ale frumuseţii”. „Poeziile mele sunt frânturi de viaţă trăită, ele se adresează celor care ştiu că frumosul poate să doară, că oamenii se împlinesc ca oameni cu ajutorul oamenilor, că iubirea este singurul izvor care nu seacă niciodată”, mărturiseşte autoarea. Citate din Emil Cioran, Octavian Paler, Rainer Maria Rilke, Jose Saramago, Antoine de Saint-Exupery, Albert Camus, Vaclav Havel sau proverbe tibetane însoţesc şi susţin gândurile lirice ale autoarei. Latura de poet a Ritei Drumeş este completată de cea de grafician, reprezentările în alb-negru fiind metamorfoze subtile ale feminităţii şi propriei sensibilităţi.
S-a născut la 25 iunie 1967 la Constanța. „Într-o societate care-şi trăieşte viaţa de astăzi pe mâine, având un trai haotic, am ales să vorbesc oamenilor despre iubire. Acum mai mult decât oricând avem nevoie de iubire, de oameni care să ne ajute să ne regăsim drumul spre noi înşine. Trăim timpuri în care a spune „te iubesc” poate părea desuet şi totuşi, niciodată iubirea nu va fi desuetă”, subliniază Rita Drumeş, care, în cel de-al doilea volum care-i poartă semnătura – primul, de proză, se numeşte „Staccato – Frânturi de viaţă” – le împărtăşeşte celorlalţi din preaplinul trăirilor sale. Din versurile scrise cu delicateţe pe aripile timpului, poeta Rita Drumeş reuşeşte să îşi  exprime cele mai sincere trăiri prin intermediul cuvântului, pentru că poezia însăşi este un zbor spre eternitate.
Mă iartă că te-am iubit!” este un volum plin de versuri misterioase, care te îndeamnă la meditaţie şi dau alinare sufletelor aflate în căutarea adevăratei iubiri.
Rita Drumes_În acest volum găsești o poezie desprinsă din diferite etape ale trăirilor umane, în care poţi colinda cu gândul  printre florile  sufletului. Printre aceste trăiri magice iubirea poetei este presărată cu gânduri închinate divintăţii, ca o rugă transmisă clipelor aflate într-o veşnică transformare: Din iarna grea, a vieţii mele,/trimit scrisoare către stele,/mă rog la ele şi la bunul Dumnezeu/să pot să fiu, din nou, aceeaşi eu.” (Mă rog)
Ca o chemare spre culmile marilor idealuri umane, răzbate dorinţa poetei de a schimba totul în bine si-n frumos, în lume şi-n viata personală. Aici poezia devine o rugă de fericire în care toate florile devin ofrandă spre implinirea visului! Pe scara sufletului meu/urcat-am pân’ la Dumnezeu./L-am găsit acasă,/stătea, şi El, la masă,/înconjurat de toţi ai săi/dar şi de ai mei!/Ce mult m-am bucurat/să văd că nu-i adevărat/că există rai şi iad. (Pe scara sufletului)
De la prima poezie şi până la ultima, versurile  stau mărturie neclintită a unei sensibilităţi deosebite, confruntată neîncetat cu sentimentul profund al iubirii care apare ca o tainică incursiune în universal interior. Creaţia sa este o poezie exclusiv cu resurse interioare, mărginită de domeniul emoţiei sentimentale. Etalând o trăire sinceră a sentimentelor, cartea poetei Rita Drumeş poate fi văzută ca o călătorie  spre o locuinţă interioară care încântă mintea, sufletul şi… auzul cititorului.

Iată cum se prezintă Rita Drumeș ”Eu sunt Rita! Iubesc viața și tot ce face parte din ea. În primul rând Rita Drumesoamenii, pentru că ei mă ajută să-mi corijez defectele, să mă împlinesc ca Om cu ajutorul lor. Iubesc frumosul oriunde îl întâlnesc, în om sau în natură; ador muzica bună și nu zgomotul de fond numit muzică; mă hrănesc cu lectura oferită de clasici și visez într-o lume mai bună. O lume în care oamenii să se comporte conform cu ceea ce sunt și nu ca animalele. Să nu mă înțelegi greșit, ador câinii; mă intrigă felinele și nu aș putea trăi în junglă decât pentru o scurtă perioadă de timp, mai mult experimentând decât trăind astfel; îmi doresc ca într-o zi să locuiesc într-o casă care să fie undeva departe de tumultul unei mari metropole, undeva într-un peisaj bucolic. Desigur, nu m-aș speria dacă ar trebui să am grijă de animale, căci, așa cum spuneam, pe unele chiar le ador. Însă nu iubesc bestiile umane, animalele cu chip de om, cei care beau peste măsură și apoi uită că trăiesc într-o societate umană, de aceea urlă cât îi țin plămânii indiferent de oră sau locul în care se află. O astfel de creatură mă poate aduce în pragul disperării, dacă pe lângă comportamentul mai sus descris mai este și confunză, lovindu-și nevasta în loc de sacul de box. Nu-i pot înțelege pe cei care au prea multe bunuri imobiliare, prea multe autoturisme, căci sunt de acord cu Will Smith care spunea că are opt mașini, dar din păcate nu posedă același număr de cururi pentru a le conduce pe toate în același timp. Dacă nu le poți conduce pe toate în același timp, atunci la ce bun să ai atâtea? Doar pentru a le schimba zilnic ca pe batiste? Am spus cururi și nu fund, șezut sau popou, și te-am vexat? Fii pe pace! Fundul este cel pe care tocăm, iar celelalte două sinonime nu au rezonanța celui pe care l-am folosit și apoi se află în Dex. Cu alte cuvinte, încă mă aflu în limitele bunului simț și încă mai am proprietatea termenilor pe care-i folosesc. Da, că veni vorba de proprietate, îmi repugnă cei care își însușesc cu de la sine putere bunul altuia, indiferent că este material sau ține de sfera intelectului. Cum la fel mă dezgustă cei care te privesc în ochi și te mint cu nonșalanță, întărindu-și minciuna prin folosirea sintagmei:”sincer îți spun”. Dacă nu-i contrazic și nu le strig în față că știu ce grad de sinceritate cuprinde minciuna lor, nu este pentru că sunt lașă sau incapabilă să o înțeleg, ci pentru că am un defect, posed o a doua epidermă- condescendența. Da, din păcate, am mereu o atitudine plină de bunăvoință față de semeni, chiar și față de cei care nu o merită. Știu că nu este indicat să mă comport așa, căci unii și-ar putea râde în barbă, spunându-și că sunt o naivă. Dar, sincer, prea puțin îmi pasă de felul în care mă percep ei, căci eu îmi cunosc valoarea și când este cazul să demonstez gradul de sinceritate al unei minciuni, mă refer la situații stringente și nu la minciunele nevinovate, nu ezit să-i pun cu botul pe labe, așa cum merită, MariaAntonescuClaudiaCioacaRitaDrumesSiOfeliaFloricaHaranguschiar dacă o fac cu zâmbetul pe buze părând că nu sunt deranjată de ce se întâmplă. Și pentru că mai sus spuneam de vexare, mi-au displăcut întotdeauna simandicoșii de conjunctură, cei care au strâmbat din nas dacă un seamăn de rând, la fel ca ei, a spus ceva ce nu se integra perfect cu atmosfera momentului, dar au jubilat la gluma vulgară a vreunui superior sau politician. Asta îmi confirmă nu doar că sunt ipocriți, dar nu au nici coloană vertebrală. Da, deși am încercat să-i înțeleg pe ipocriți, să mă așez în locul lor pentru câteva momente, pentru a vedea ce-i determină să se comporte altfel decât sunt în realitate, nu am reușit. Din păcate, mi-a fost peste îndemână, cum se spune. Asta pentru că este posibil să nu-mi fi intrat prea bine în rol. De ce? Pentru că vorba românului, “mi-a plăcut întotdeauna omul om și porcul friptură”. În rest…- Eu sunt Rita! Tu?”

Surse:
telegrafonline.ro
relaxare.wordpress.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 27 = 32

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie