Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Excelența este unul dintre aceste cuvinte, inteligența este altul, intuiția de asemenea și, deasupra tuturor, este frumusețea. Arta noastră nu este decât frumusețe.

Excelența este unul dintre aceste cuvinte, inteligența este altul, intuiția de asemenea și, deasupra tuturor, este frumusețea. Arta noastră nu este decât frumusețe.

Sunt un fel de pustnic.

Eşti ca un atlet când te afli pe scenă; nu poţi obosi.

Încă mai am, sper, mulţi ani de trait şi încă mai sunt multe lucruri pe care vreau să le fac.

Ei bine, oamenii nu se aşteaptă să găsească la mine delicateţe si feminitate; astfel încât, atunci când mă văd emoţionată şi vulnerabilă, sunt foarte surprinşi.

Nu mă sim­ţeam bine ca fata sudistă foarte săracă. Era mult mai bine când jucam teatru la şcoală şi puteam să mă prefac că sunt altcineva.

Bonnie a fost primul meu rol pen­tru marele ecran şi cel mai apropiat de sufletul meu. Fiindcă era această fată venită dintr-un mic oraş sudist, lacomă de succes, dar cu un fel straniu de poezie în sufletul acela al ei înfometat. Şi azi Bonnie rămâne parte din mine.

Aveam această re­gulă de a nu-mi face de cap cu bărbaţii care aveau o reputaţie grea, precum Warren Beatty şi Jack Nicholson, fiindcă erau prea periculoşi.

În era în care am fost preocupată doar să fiu un star eram aşa răsfăţată, încât nu ştiam nici unde sunt păstrate snackurile în casa mea. Nu ştiam nici cum să dau drumul la maşina de spălat. Asta poate suna şic, dar când nu ştii cum funcţionează viaţa ta, eşti rupt de realitate.

Când ajungi să crezi prea tare în succesul tău, atunci începe drumul spre ruină. Şi Hollywoodul e un oraş în care e al naibii de greu să supravieţuieşti!

După o anumită vârstă, realizezi că bărbaţii nu mai sunt atât de importanţi pe cât credeai odată.

Faye Dunaway

Pe marele ecran s-a făcut remarcată cu rolurile din ”Bonnie and Clyde” – în care a jucat alături de Warren Beaty şi Gene Hackman, fim pentru care a primit o nominalizare la Oscar (1968) la categoria cea mai bună actriţă în rol principal -, ”The Thomas Crown Affair” şi ”Chinatown”. Prima ei apariție pe micul ecran a fost în seria TV ”Seaway” (1965).
Ulterior, a interpretat roluri alături de actori precum Steve McQueen în pelicula ”The Thomas Crown Affair” (1968), Jack Nicholson în ”Chinatown” (1974) și Robert Redford în ”Three Days of the Condor” (1975).
A continuat cu filme precum ”Little Big Man” (1970) și ”The Three Musketeers: The Queen’s Diamonds” (1973).
Născută pe 14 ianuarie 1941 în Boscom, Florida, Dorothy Faye Dunaway a făcut parte dintr-o fami­lie mare de buni povestitori, după cum scrie chiar ea în autobiografia sa – „una în care principala sursă de entertainment era teatrul de pe propria verandă ori ce se mai întâmpla pe la biserică“. O declaraţie ironică, desigur. Căci foarte curând, Faye avea să simtă nevoia unui refugiu, departe de tatăl alcoolic şi scandalagiu şi de mama prea severă.
Aşa se face că după ce-a obţinut o bursă, Dunaway a ajuns la şcoala de teatru a Universităţii din Boston – acolo unde, după câteva roluri importante, s-a făcut remarcată imediat, ob­ţinând o nouă bursă, de data aceasta la Royal Aca­demy of Dramatic Arts, în Londra. Dar grăbită să-şi atingă visul, Faye a avut atunci curajul unei alte ale­geri. A refuzat bursa şi a optat pentru ceva mult mai practic: să intre în compania celebrului Elia Kazan, la Lincoln Center din New York. Şi iată cum, la trei săptămâni de la absolvirea facultăţii, juca deja într-o piesă pe Broadway. Iar la 26 de ani obţinea rolul din Bonnie şi Clyde.


”Este îngrozitor de greu să faci un ma­riaj să funcţioneze. Eu am încercat de două ori şi tot nu ştiu cum să fac asta. Să trebuiască să te gândeşti atât de mult din timpul tău la altcineva. E un compromis atât de mare“, spune cea care ne-a rămas în minte dansând pe o plajă cu un Marlon Brando suprapon­deral, dar absolut încântător.

Cuvintele de mai sus – care sună atât de egoist, nu-i aşa? – pomenesc tocmai cele două eşecuri care au purtat-o pe Faye Dunaway spre o altfel de bătrâneţe. A recurs între timp la o operaţie estetică nefericită. Iar dacă nu poartă machiaj şi se îmbracă absolut comun, aproape nimeni n-o recu­noaşte când se plimbă ajutându-se de baston pe Ro­bertson Boulevard, în L.A.
Unde-i este bascul acela atât de şic cu care s-a lansat ca un icon în Bonnie şi Cly­de, alături de Warren Beatty? I-ar sta şi azi la fel de bine. Dar adevărul e că azi Faye nu prea mai apare nicăieri, aşa că a abandonat preocupările pentru un look şic. N-o mai vezi în Mullholland Drive, acolo unde locuiesc vechii ei prieteni, Warren Beatty şi Jack Nicholson – cel care îi spunea „dinamita“, toc­mai pentru că, ei bine, n-a putut-o avea niciodată. N-o mai vezi nici în restaurantele hot unde vedetele merg pentru a fi văzute.
A căzut în mrejele unui bărbat însurat: Marcello Mastroianni. Reputaţie bună – dar o situaţie de două ori mai periculoasă. L-a întâlnit în 1968 şi vreme de doi ani au trăit împreună – deşi el a continuat să rămână însurat. Şi, finalmente, a refuzat să divorţeze pentru ea. „Şi azi îmi doresc ca acea iubire să fi continuat“, scrie nostalgică Faye. Rămasă fără Marcello, a reuşit să-şi învingă suferinţa, încercându-şi şansa la fericire prin două mariaje. Unul cu Peter Wolf, solistul formaţiei J. Ge­ils Band, care n-a durat decât cinci ani (1974-1979), al doilea, cu fotograful britanic Terry O’Neill, a du­rat şi mai puţin – doar patru ani (1983-1987). Exact perioada în care Faye atinsese apogeul în carieră – cu Network, care i-a adus un Oscar, dar şi cu apreci­atul rol din The Thomas Crown Affair, alături de Ste­ve McQueen, şi cel din Three Days of the Condor.
De fapt, aşa l-a şi cunoscut pe Terry – el venise s-o fo­tografieze pentru un articol despre Oscarul câştigat. Iar pentru el a divorţat de Wolf. Şi s-a îndrăgostit atât de tare de Terry, încât tot pentru el s-a mutat în Connecticut şi a început să refuze din rolurile primi­te, dorindu-şi cu ardoare întemeierea unei familii. Oricât de mult şi-a dorit asta, însă, lucrurile nu s-au întâmplat cum a visat – astfel că a început în mare secret procedura de adopţie a unui băieţel, Liam.
„A fost devastator pentru ea, fiindcă şi-a dorit enorm să fie mamă pe cale naturală– dar după mul­tiple încercări, am fost forţaţi să recunoaştem că nu puteam deveni părinţi“, a povestit Terry. Şi tocmai pe acest fundal care o fragilizase a venit şi povestea atât de prost primită de critici: Mommie Dearest – un film bazat pe memoriile Christinei Crawford, în care o descria pe celebra ei mamă, actriţa Joan Crawford, drept o femeie monstruoasă. Pentru Faye a fost un rol trofeu, care s-a transformat într-o piatră de moa­ră. Bette Davis, rivala de-o viaţă a lui Crawford, a desfiinţat interpretarea lui Faye (Davis a criticat-o şi după ce au filmat împreună în 1976 pentru un film de televiziune, iar Dunaway a întârziat repetat, lăsând-o pe marea legendă să aştepte). Şi echipa de la Mommie Dearest a fost de-a dreptul revoltată de comportamentul insuportabil al lui Faye. „Femeia asta e pe cocaină!“, a decretat designerul de costume Irene Sharaff. Insuccesul a fost aşa dureros, încât nici azi ziariştii n-au voie să pomenească de film în foarte rarele interviuri pe care le acordă Faye. Răni­tă în orgoliu, s-a mutat la Londra cu O’Neill – dar ne­putinţa de-a aduce pe lume un copil şi lovitura pri­mită în carieră lăsaseră deja urme adânci în căsnicia lor. În 1987 au divorţat, Faye întorcându-se învinsă la Hollywood, unde a jucat în următorii 15 ani mai degrabă roluri mediocre, în filme TV.

Azi Faye locuieşte aproape incognito într-una dintre zonele sărace ale Los Angeles-ului, într-un bungalow modest cu trei dormitoare, ascuns după un gard de fier. Vecinii pretind că n-au idee cine e doamna de alături. Şi parcă te trec fiorii când vezi anunţul scris de mână, care avertizează trecătorii să nu-i smulgă florile, semnat, simplu, „Faye“. Semnă­tura unei actriţe nominalizate de două ori la Oscar (în 1967, pentru Bonnie şi Clyde, şi în 1974, pentru Chinatown) şi câştigătoare a unui premiu al Acade­miei Americane de Film în 1976, pentru Network. Toate astea par, însă, acum pierdute în negura vre­murilor. Cu-atât mai mult după ratarea unei reve­niri îndelung visate, despre care ea ar fi sperat să-i încununeze cariera. Un film care a tot aşteptat să fie făcut mai bine de 15 ani, pentru care ea a plă­tit o mică avere, mai ales după ce un producător a dat-o în judecată, pretinzând că el deţinea dreptu­rile asurpa peliculei. Şi o poveste în care ea trebuia s-o interpreteze pe Maria Callas, iar fiul ei adoptiv, Liam, să-l întruchipeze pe studentul ei. Un proiect pe care l-a pierdut în 2014 în faţa lui Meryl Stre­ep, care a semnat pentru acest rol cu HBO. Obsesia acestui film care tot n-a devenit realitate a fost atât de puternică tocmai fiindcă un alt film în care ea a jucat o legendă a fost un mare eşec. E vorba despre Mommie Dearest, pelicula din 1981 în care Faye a îm­brăcat hainele lui Joan Crawford. Şi cât de mult ar fi vrut să-şi ia revanşa! Mai ales în faţa celor care s-au bucurat că acel eşec i-a umbrit parcursul ulterior, cariera ei intrând pe o pantă descendentă de-atunci. Aceia care s-au bucurat că au scăpat de cea pe care o vedeau drept o scorpie dificilă: Faye Dunaway, actriţa care, luându-se la harţă cu Roman Polanski pe platourile de filmare de la Chinatown, i-a aruncat acestuia în faţă un pahar cu urină!

În 1977, a fost distinsă cu premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru prestația din filmul ”Network”, iar cu pelicula ”Mommie Dearest” (1981) a reușit să încânte fanii cu prestația sa deosebită.
În 1988, a fost nominalizată pentru premiul Globul de Aur pentru cea mai bună actriță într-o dramă pentru interpretarea din filmul ”Barfly”, unde a jucat alături de Mickey Rourke.
În anii ’90 a interpretat într-o serie de filme printre care ”The Handmaid’s Tale” (1990), ”Arizona Dreams” (1992), ”The Messenger: The Story of Joan of Arc” (1998), ”The Yards” (2000), ”The Rules of Attraction” (2002).
De asemenea, în 1995 i-a apărut un volum autobiografic intitulat ”Looking for Gatsby. My life”.

În octombrie 2014, Faye Dunaway a fost invitată de onoare la Festivalul de film Lumiere de la Lyon, unde a adus un omagiu cinematografiei descriind în discursul său această artă.

Filmografie:

  • Bonnie and Clyde (1967)
  • The Thomas Crown Affair (1968)
  • The Arrangement (1969)
  • Little Big Man (1970)
  • Puzzle of a Downfall Child (1970)
  • Doc (1971)
  • The Three Musketeers (1973)
  • Chinatown (1974)
  • The Towering Inferno (1974)
  • The Four Musketeers (1974)
  • Three Days of the Condor (1975)
  • Network (1976)
  • Eyes of Laura Mars (1978)
  • The Champ (1979)
  • Mommie Dearest (1981)
  • Supergirl (1984)
  • Barfly (1987)
  • Arizona Dream (1993)
  • Don Juan DeMarco (1994)
  • Gia (1998)
  • The Thomas Crown Affair (1999)
  • The Messenger: The Story of Joan of Arc (1999)
  • The Yards (2000)
  • The Rules of Attraction (2002)

Select theatre roles:

  • A Man for All Seasons (1961–63)
  • After the Fall (1964–65)
  • Hogan’s Goat (1965–67)
  • A Streetcar Named Desire (1973)
  • Master Class (1996)


Surse:
okmagazine.ro
ziarulmetropolis.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie