Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Expoziţie personală semnată de Gheorghe Coman la Galeria „Mariana Berinde”

Critic de Artă
Ana Amelia Dincă

Gheorghe Coman ne pare un personaj romantic, judecând după modul cum priveşte lumea în pictura sa. Subiectele citadine abordate ca tematică a peisajului ne oferă o multitudine de cadre imagistice preluate din structura urbanistică.

Gheorghe Coman

Ajutându-se de acestea drept punct de pornire al realităţii arhitectonice avute la îndemână, acesta ne readuce în memorie frumuseţea clădirilor religioase şi civile ale oraşelor medievale. Umbrite sau luminate, casele uitate de timp, ruinele, bisericile fac o întoarcere la plenitudinea originară a omului printr-o aducere aminte a ideii de periferie, de marginal, impunând o notă de melancolie asupra existenţei noastre.
Privitorul remarcă sinteza spaţiului compoziţional aerat, întretăiat uneori de câte un arbore grafiat să întregească pitorescul locului, dar adăugat în scopul de a echilibra planurile şi componentele lucrării sau pentru a le imprima o asimetrie expresivă şi relaxantă.

Tablourile lui Gheorghe Coman au o evidentă notă de picturalitate provenită din tuşa de culoare vibrantă, ca urmare a folosirii instinctive a tehnicii stăpânită în mod firesc datorită experienţei şi plăcerii de a picta. Planurile ample de alburi grizate, complemetarele, griurile colorate, contrastele şi distinsele armonii cromatice sunt capabile de a sintetiza subiectul plastic şi de a reliefa faţadele clădirilor care lasă pasta din tub să se observe sub influienţa luminii din atelier şi a observării nuanţelor ei la faţa locului. Verticale, orizontale şi diagonale, antrenând în tensiuni vizuale liniatura structurală a imaginilor, nu ezită să creeze un discurs geometric al formelor de pe pânză.

În ceea ce priveşte reprezentarea femeii şi a feminităţii, Gheorghe Coman realizează portrete şi idealizează corpul evocat în ipostaza senzuală a nudului. Pentru ambele repere foloseşte modelul de atelier, aşa cum făceau vechii maeştri ai picturii.
Explorând frumuseţea aparte a fiecărui model, dar căutând frumosul în materia preţioasă a carnalităţii, în gesturile delicate, în atitudinile care implică probleme de compoziţie din partea artistului, acesta încearcă să diversifice vocabularul plastic la nivelul culorii prin ecleraje studiate, care alunecă mângâind conturele rotunde ale trupurilor.

Raccourci-urile accentuează senzualitatea, lumina rece şi caldă se metamorfozează, picturalitatea rămânând punctul forte al imaginii alături de stăpânirea anatomiei artistice. Datorită intensităţilor care transpar în anumite zone ale tabloului, cromatica devine grea atunci când albastrul şi verdele grizate, cercetate într-o gamă infinită, de la variate nuanţe metalice până la cea mai fină combinaţie a nonculorilor, se unifică într-o atmosferă apăsătoare. Cantităţile de alb şi negru folosite în amestec cu alte culori sunt ponderate, petele picturale ample sugerând spaţii între nud şi cele câteva elemente succinte ale încăperii, adesea tablouri pictate în tablou, semn că momentul creaţiei artistice s-a petrecut în intimitatea atelierului. Modul de aşezare al tuşelor creează  volume concave şi convexe, urmârind liniatura formelor trupului cu uşoare tentative de lascivitate citite discret în gesturi, lăsând complemetaritatea dintre câteva nuanţe de albastru potolit şi oranj/ocru să devină dominante.

Sozopol, Bulgaria

În peisajele marine vedem maluri aride, mici golfuri delimitate de către o casă sau de un sat arhaic, valuri care se lovesc de stânci si vase pescărești, ceea ce ne face să simțim bucuria pe care artistul o are in fața întinderilor apei, îndemnându-l la visare. De asemenea, Gheorghe Coman pictează lacuri presărate cu insule unde arborii își înalță crengile spre cer, fără sa neglijeze bălțile de la marginea pădurilor. Nostalgia vizibilă în aceste lucrări se transformă în contemplare în fața peisjului mediteraneean. Acesta este un exemplu grăitor al solaritații artistului, care privește țărmurile Sardiniei cu noblețea unui patrician. Transluciditatea apei este surprinsă cu maximă intensitate, pictorul păstrând identitatea naturii, peste care stabilește corelații plastice si restructurări de expresie.
Desenul aflat sub culoare este acoperit de surprinzătoare trăsături de pensulă, scurte sau prelungi, apropiate sau distanțate, adunate în enclave de tușe ușoare sau puternic aplicate, de mare forța sugestivă.
Gheorghe Coman este credincios naturii, iar sentimentul de admirație pentru aceasta îl descifrăm intr-un soi de comunicare între concordanțele coloristice catifelate în nuanțe adesea surdinizate, dând iluzia unor tragice sonorități, rezonând cu artistul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 3

Editorial

Avize importante pentru terenul votat de consilierii locali oltenițeni, dar și posibil focar de infecție. Zona este sit arheologic

14 februarie 2018

Avize importante pentru terenul votat de consilierii locali oltenițeni, dar și posibil focar de infecție. Zona este sit arheologic

Laura Suzeanu Lăcomia sau interesele de orice fel distrug echilibrul unor întinderi de pământ ce aparțin orașului, învingând astfel nu doar sentimentele pe care unii poate nici nu le au, dar ajungând să doboare rațiunea și logica, mersul natural al lucrurilor, normalitatea. Politicul devine un fel de ”magne cum lauda” printre formele primitive de viață ale diverșilor trepăduși, unde malformații precum înșelăciunea și decăderea morală, lipsa de bun simț și nelegiuirea își găsesc loc în gazdele primitoare, deschise spre pungășie. Consilierii oltenițeni, mai puțin unul dintre aceștia, au votat de curând vânzarea unui teren de aproape 25 de ha lângă Ecluza Canal Dunăre-Argeș, în zona Portului Oltenița.

  • 1
  • 1.284
  • 311
  • 4.643
  • 707
  • 36.887
  • 187.917
  • 1.955.962
  • 4.176.141
  • 845.902
  • 85
  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cele mai întâlnite greșeli gramaticale 1. „Decât” sau „Doar” Adverbele …
Corespondenta la redactie