Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Gânduri de frumos și sfârșit de an…

Dincolo de ocean :

Am tras linie acum, la sfârşit de an, şi mi-a dat cu plus… S-au întâmplat multe în 2015, dar nu aş Ce Frumosschimba nimic, aş vărsa fiecare lacrimă şi aş retrăi fiecare zâmbet pentru simplul motiv că îmi place unde mă aflu astăzi. Da, mai am încă multe întrebări care îşi aşteaptă răspunsul, dar în acelaşi timp simt că am evoluat în ultimele luni mai mult ca oricând. Pentru prima dată după o lungă perioadă pare că m-am regăsit pe mine însămi şi am un anumit echilibru în viaţa mea, mă simt mai puternică, mai sigură pe mine şi aştept cu inima deschisă să văd ce îmi aduce noul an. Am învăţat multe în 2015, dar cele mai importante lecţii au fost că…

Vârsta e doar un număr. Am făcut la un moment dat greşeala de a judeca oamenii în funcţie de vârstă; dacă erau mai tineri ca mine, clar nu aveam ce discuta cu ei, iar dacă aveau ceva ani în plus, atunci cu siguranţă aş fi avut ce învăţa de la ei. Viaţa mi-a demonstrat că e o idee total greşită, iar dacă alegi să trăieşti dupa regula asta, atunci iţi refuzi singur şansa de a cunoaşte persoane extraordinare.

“Hai că merge şi aşa” nu se aplică şi într-o relaţie. Dacă vezi de la început lucruri care nu-ţi plac, cel mai bine e să nu te implici; oamenii NU se schimbă, iar “nimicurile” pe care le treci cu vederea acum se vor transforma mai târziu în frustrări. NU merge şi aşa.

Dacă un tip te iubește, te caută:) Nu contează că e foarte ocupat, că ești departe, că nu ați mai vorbit de ceva timp, că v-ați certat foarte rău acum o lună, dacă te iubește, te caută.

Oamenii te tratează aşa cum le permiţi tu să te trateze. Respectă-te!

Trebuie să fii de două ori mai atent cu oamenii care îţi vorbesc frumos. Asta e o lecţie pe care am învăţat-o acum mult timp. Mi-a fost greu, ştiţi şi voi cât îmi plac cuvintele…

Cea mai sigură cale de a ţine pe cineva lângă tine este să… îi acorzi libertate. Cu cât vei încerca mai mult să legi pe cineva de tine, cu atât celălalt se va zbate să se elibereze. Eu cred în relaţiile de genul “Te iubesc, dar pot trăi şi fără tine” – nu trebuie să faci pe nimeni centrul universului, ci trebuie doar să-i faci loc în viaţa ta.

O lecţie pe care am învăţat-o chiar azi, este că trecutul se numeşte “trecut” tocmai pentru că A TRECUT, iar dacă îl aduci în prezent nu te alegi decât cu nişte amintiri neplăcute; la fel cum un melc îşi cară casa în spate, eu car după mine trecutul şi mi-e teamă că într-o zi o să mă sufoc sub greutatea lui… Şi cu ocazia asta am mai învăţat ceva:

Distanţele cele mai mari nu sunt cele geografice. Distanţa dintre doi oameni nu se măsoară de la o tara la alta, ci de la o inimă la alta. Distanţa nu se măsoară în kilometri, ci în nopţile când adormi cu gândul la cineva şi dimineţile în care ţi-ai dori să fie lângă tine; nu se măsoară în paşi, în minute de mers pe jos şi nici în ore de zburat cu avionul, ci în momentele de “mă gândesc la tine”, “aş vrea să fii aici”, și “mi-e dor de tine”… De multe ori suntem unii de ceilalți la distanţă de un “te iubesc”, “îmi pare rău” sau “iartă-mă”. Alte ori, însă, doar tu eşti AICI, iar celălalt este ACOLO. Eu nu mai ştiu unde sunt…ştiu doar că mi-e dor să-i fie cuiva dor de mine.

În final, cea mai importantă lecţie este că din orice experienţă câştigi, chiar dacă uneori pierzi. Se întâmplă uneori să suferim atât de mult, încât nu mai vedem decât durere în faţa ochilor. Eşti ca într-o maşină cu geamurile aburite în care nu reuşeşti decât să observi conturul lucrurilor din afară; ai putea să deschizi portiera şi să ieşi, dar începi să te obişnuieşti cu tristeţea, care parcă nu mai e o companie atât de neplăcută acum. Când te aduni şi îţi faci curaj să porneşti ştergătoarele, îţi dai seama că vedeai lucrurile deformate…că afară e o lume care te aşteaptă şi că nu poţi şterge trecutul, dar poţi învăţa din el. Ca şi după cea mai urâtă cădere ai şansa de a te înălţa mai bun, mai frumos şi mai înţelept decât ai fost vreodată, că totul stă în mintea ta şi nu în voinţa altora. Cred că ajungi să fii cu adevărat conştient de tine atunci când te uiţi în urmă şi poţi înţelege experienţele mai puţin plăcute şi rostul lor.

Cam astea sunt lecţiile pe care le iau cu mine în 2016. E un bagaj mare si greu, ştiu că am multe în el, dar spre deosebire de alti ani, acestea mă vor ajuta să merg mai departe şi să fiu o…CRISTINA mai bună.

Cristina Mîțu (SUA)


 

Peisaj IarnaDe aici:
Anul ăsta bucuria de a fi şi de a ne regăsi e darul cel mai de preţ. Mai prindem un Crăciun. Ce noroc nesperat! Şi cei dragi noua îl prind. Mare noroc! Ăsta e darul! Vorbesc serios! Nu-l mai căutaţi la daruri pecetluite cu bon fiscal cu valoare mare sau la mall în vitrinele alea fiţoase şi glossy…că nu-l găsiţi. Anul ăsta s-au întâmplat multe şi am înţeles că n-aş putea primi nimic mai de preţ decât sănătate şi afecţiunea & atenţia oamenilor dragi. Nimic nu poate înlocui emoţia unei îmbrăţişări sau bucuria revederii unui zâmbet de care ţi-a fost dor…chestiile astea nu se găsesc de cumpărat la mall…nici măcar în Dubai.
Mai sunt câteva zile şi se încheie şi anul. 2015 nu a fost un an cu bani sau succes pentru mine dar a fost un an cu multă dragoste, grijă, solidaritate, schimbare şi regăsire iar experienţele astea fac toţi banii din lume şi nu se pot cumpăra. 2015 a fost un an în care am greşit şi am învatat. 2015 a fost un an în care am căzut şi mâinile celor dragi au fost acolo să mă prindă şi zău că n-am nevoie de alt cadou pe lumea asta.
Eu încă mai primesc pachet de acasă…de la ai mei. La cei 31 de ani…marturisesc că mai primesc pachet. Nu e o ruşine. E o bucurie…că la capătul celălalt se află o voce caldă care te întreabă “ce să îţi mai pun eu ţie în pachet?” şi două şi de multe ori chiar patru mâini dibace (tata e regele încoronat când vine vorba de impachetat eficient) care învelesc şi înghesuie cu drag bunătăţi în sacoşa care va pleca departe…spre Viorel (aşa îmi zic ai mei).
Dragostea nu e poleită cu aur. Dragostea de la ai mei e modestă şi sinceră. Ea vine de departe, cu autocarul şi călătoreşte ascunsă într-o banală sacoşă de rafie. Da…o papoşă din aia cu pătrăţele albe şi roşii…o ştiţi şi voi bine (când nu râdeţi de ea la alţii…o primiţi probabil de la ai voştri :P). Părinţii tăi ştiu că ai ce mânca dar vor să fie siguri că ai “ceva bun” şi că îţi e bine. De câte ori deschid sacoşele alea iese din ele dragostea…cu iz de afumătură, vin şi mere de grădină. Mama înveleşte adesea borcanele în prosoape noi de bucătărie (să fie sigură că am şi din alea 🙂 ). Le desfac şi zâmbesc…pentru că ele cu zâmbet ghiduş şi mult drag au fost împachetate, la rândul lor. Cadoul nu tre’ să vină musai în decembrie cu ambalaj tematic, fundă roşie, presiune, obligaţie şi zâmbet forţat. E frumos când vine în mijlocul anului, într-o sâmbătă oarecare pe la 5 după amiază şi te emoţionează straşnic. În vară am primit cireşe şi căpşuni din grădină. Nu i-am putut spune mamei (care e o forţă a naturii) să nu trimită…ştiind cât sunt de fragile căpşunile am zis că ajung direct dulceaţă. Dar mama, care se gândeşte la toate, le-a împachetat ingenios şi cu simt de răspundere, într-o cutie zdravănă şi au ajuns intacte şi aromate aici. Magic.
Anul ăsta am anunţat că nu ajung de Crăciun. Întrebarea ce a urmat a fost “Păi şi ce o să mâncaţi voi acolo la Bucureşti…măi copii?” Păi…ce mâncăm tot anul, mamă…mâncare :)) “Nu…Viorel…ceva festiv” Zic “lasă că fac eu sarmale şi cozonac” Vocea mamei s-a auzit bălmăjind…uşor ironic “eee…hmmm…da nu mai bine îţi pun eu un pacheţel cu sarmale gata făcute numai să le fierbi să fie miros de Crăciun şi în casa voastră…şi cu nişte cozonac şi cu vin făcut de tata şi…?” Am refuzat politicos şi am promis solemn că vom ajunge negreşit după Crăciun să-i prăduim bucatele cum se cuvine. A insistat…”şi totuşi…nu mai bine pun eu…să nu cumva să va lipsească ceva la zi aşa mare” Mamele, aceste fiinţe supranaturale şi grija lor magică pe care nu o mai găseşti niciunde şi la nimeni. Mulţumesc.
Dragoste la pachet…bucurie la caserolă…surpriză la pungă. Cei dragi te găsesc oricând şi oriunde ai fi. Nu trebuie să fie fancy…nu trebuie să fie scump…trebuie să fie din suflet. Atât! Preţuieşte momentele astea pentru că sunt cel mai frumos lucru care ţi se întâmplă.
Dragostea are o voce blăndă ce te învăluie, te sfătuieşte şi te mângâie cu drag. E vocea surorii mai mari care te sună să vadă dacă te mai descurci şi ai tot ce îţi trebuie. A fost un an greu şi ea a fost lângă mine chiar dacă ne despart 500 km. A fost un an complicat şi ea a fost sora mea mai mare, nu pentru că s-a născut cu un an şi opt luni înaintea mea, ci pentru că are o inima mare, uriaşă chiar…în care m-a primit şi m-a ocrotit când am dat de greu…şi eu de greu am tot dat şi inima ei s-a tot dilatat. Mulţumesc.
Dragostea locuieşte în privirea caldă a omului drag care veghează asupra ta în fiecare zi şi te prinde ori de câte ori cazi. În privirea lui locuiesc împreună speranţa, bucuria, afecţiunea, răbdarea, zâmbetul, solidaritatea, dorul, prezentul şi viitorul. Când am pierdut stabilitatea, dragostea lui s-a transformat în gravitaţie pură, m-a ţinut strâns de mână şi am păşit împreună. Mulţumesc.
Ştiu sigur că dragostea are domiciuliu stabil în câteva apartamente din Bucureşti. Acolo stau prietenii mei buni care m-au căutat, mi-au dăruit zâmbete când nu mai aveam şi încredere când o pierdeam, m-au îndrăgit, m-au preţuit, m-au ironizat, m-au susţinut, m-au cicălit când a trebuit şi nu m-au lăsat. Mulţumesc.
Sunt bine pentru că am avut oameni buni şi frumoşi lângă mine. Ei sunt darul meu.
Mulţumesc!
P.S. Bucură-te de darurile tale şi preţuieşte-le.
Vio Mihaela Grădinaru (România)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

38 + = 41

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie