Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop luni, 20 octombrie 2014

Berbec
Discuta cu o persoana a carui intelepciune o pretuiesti, cum ar fi un prieten mai in varsta, un parinte, un mentor, pentru ca ceea ce are sa-ti spuna are efecte mobilizatoare asupra ta. El stie ce spune, iti vorbeste dintr-o aprofundata cunoastere a unor domenii in care tu esti inca incepator. Urmeaza-i exemplu, mergi in urma sa cu incredere, pentru ca ai enorm de invatat de la acest om. Iti e cu ceva mai presus, cu un pas inainte prin studiu si deschidere spirituala, si daca incerci sa-i semeni in aceasta privinta, vei avea numai de castigat. Tot ce-ti impartaseste va sta la baza evolutiei tale.

Taur
Unii nu-si dau seama ca ai ceva pe suflet si vor face de multe ori haz de slabiciunile tale, ceea ce te va rani si mai mult. Incearca sa te molipsesti un pic de la cei din jurul tau care incearca sa-ti distraga astfel atentia de la grijile tale actuale. Putina veselie nu-ti strica nici tie, deci cel mai bine ar fi sa faci ca ei, adica haz de necaz, pentru ca nu are rost sa-ti impovarezi mintea si sufletul cu atatea probleme. Umorul poate fi atitudinea ideala pentru a le depasi mai repede, dar ce pacat ca azi tu nu prea ai chef de glume.

Gemeni
Stai pe loc, nu mai face nimic in directia acelui plan pe care il pretuiesti cel mai mult. Eventualele tale stradanii nu ar face decat sa complice si mai mult lucrurile, ca atare permite-ti un ragaz pasiv, in care sa lasi acel plan sa evolueze de la sine, singur, fara alte stimulente de pe margine. Bucura-te ca l-ai pornit, ca i-ai imprimat un ritm de evolutie si acum stai si asteapta, privind ca la teatru cum se ridica totul pe fagasul cel bun. Uneori nu e nevoie sa faci altceva decat sa apesi butonul de start si sa privesti desfasurarea filmului cu incredere si optimism ca finalul va fi unul fericit.

RacHoroscopul
Ai mari rezerve daca sa pornesti pe noul drum care ti se deschide acum. Nu esti suficient de bine informat despre ce te asteapta la capat, de aceea ai prefera chiar sa renunti. Nu esti nici in cea mai buna forma psihica pentru a face o astfel de schimbare, ci respingi din start variantele care ti se ofera. Daca nu poti evita totusi schimbarea de directie, ar fi bine sa te informezi din cat mai multe surse ca macar sa pornesti pe acest drum cu sufletul impacat ca stii ce se poate intampla pe parcurs sau la destinatie, altfel vei face fiecare pas cu frica, de parca ai calca pe gheata subtire.

Leu
Daca nu-ti tii sub control nervii, astazi, risti sa rupi totul la primul impuls si sa pornesti intr-o directie care nu va avea efectele dorite. Riscurile de a rupe o relatie care dureaza de ani de zile, de a te debarasa de un grup intr-un moment de iritare maxima, de a renunta la un proiect doar pentru ca ai ajuns intr-un impas, sunt mai mari astazi, de aceea ar fi bine sa te calmezi inaintea oricarei decizii cu iz categoric. Daca o iei la nervi, sub imperiul emotiilor negative de moment, ai putea alege op cale pe care, mai devreme sau mai tarziu, o vei regreta, dar nu o vei mai putea remedia.

Fecioara
Gelozia iti intuneca sufletul, pentru ca ai impresia ca cel drag iti ascunde ceva, ca face lucruri fara sa-ti spuna, dar nu cumva exagerezi cu aceasta atitudine? S-ar putea sa fie doar o impresie gresita, pentru ca partenerul trece printr-un moment mai dificil pe care nu vrea sa ti-l impartaseasca anume pentru a nu te ingrijora si pe tine, dar tu tratezi gresit discretia sa, ca pe un semn ca se ascunde de tine. Inainte de a-l trata cu ostilitate, incearca sa vezi ce se intampla cu el, ca sa nu interpretezi eronat nevoia sa de izolare sau de liniste.

Balanta
Primul lucru caruia trebuie sa acorzi azi atentie e acel blocaj care te tine pe loc de la o vreme. Esti sfatuit sa te eliberezi de ceea ce nu te lasa, de la o vreme, sa evoluezi, sa te dezvolti, sa treci la etapa urmatoare, pentru ca duci dupa tine un balast inutil care nu-si mai are rostul. Lupta cu propriile tale limite si oprelisti, pentru ca cel mai mare dusman nu e afara, ci chiar in interiorul tau. Deschide-te spre nou cu incredere, fara teama de trecut, pentru ca acesta e un capitol demult incheiat si acolo ar trebui sa ramana. Lasa-te putin in voia sortii si vezi ce aduce, fara sa controlezi totul.

Scorpion
Cineva iti cere ajutorul si esti pregatit sa i-l oferi cu generozitate, constient ca rezolvarea problemelor sale actuale depinde enorm si de sustinerea ta. Tu detii azi solutia practica la ceea ce il framanta si, daca tot stii ce e de facut, cum sa nu intervii concret in problema sa pentru a-l ajuta sa depaseasca impasul? Nu astepti nimic in schimb, un simplu multumesc ti-ar fi de ajuns, ca atare ofera tot ce stii sau tot ce sta in puterea ta pentru a-l sustine pe cel de alaturi. Intr-o zi, va face si el la fel pentru tine!

Sagetator
Vin o multime de semne de afectiune si simpatie de la cei din jur, ceea ce te maguleste, pur si simplu. Nu te asteptai la atatea dovezi de prietenie la adresa ta, pentru ca traiai cu impresia ca lumea are ceva cu tine, dar iata ca vezi cu ochii tai ca te-ai inselat, ca aveai prieteni sinceri in preajma care te sustin cu vorbe bune si complimente ce-ti dau incredere in calitatile tale. Dintre atatea gesturi frumoase indreptate spre tine, nu e exclus sa apara si dovezi de iubire, pe care nu ar trebui sa le pui la indoiala: sunt reale, puternice si merita primite cu inima deschisa!

Capricorn
Nu esti in apele tale, se vede ca te macina niste griji carora nu le mai dai de capat, dar daca ai fi atent, ai primi de la cineva drag din preajma ta exact sfatul de care ai nevoie. Daca esti incapatanat si iti tot plangi singur de mila, s-ar putea sa respingi exact cele mai de pret indrumari care vin de la oameni care au trecut prin situatii similare si stiu exact ce trebuie facut in problema in care acum esti tu implicat. Ridica privirea din pamant si priveste cu incredere la cel care este acolo sa te sustina!

Varsator
Te-ai gandit vreodata, cu adevarat profund, care e misiunea ta pe aceasta lume? Cu siguranta, da, dar ar trebui s-o faci si azi intr-un moment de meditatie, pentru ca raspunsul ar putea fi cel putin surprinzator si deschizator de sensuri. Poate un vis cu conotatii spirituale intense, poate o discutie cu ton extrem de grav cu o persoana pe care o admiri si o respecti, poate o strafulgerare din subconstient te pun in fata unei alegeri majore de destin. Simti nevoia sa te dedici mai mult oamenilor, sa pui in slujba altora ceea ce stii sau faci, deci un prim pas ar fi sa gasesti calea prin care poti ajunge la cat mai multa lume deodata.

PestiAstrezodiacopal
Ai mari dubii daca sa dai curs invitatiei pe care ti-o face astazi un amic, de parca ai avea alte treburi de facut. Ar fi pacat sa ratezi o propunere care ar putea fi interesanta doar pentru ca te astepti la altceva. E posibil ca din directia la care stai concentrat cu urechile palnie sa nu soseasca azi vestea sau cererea mult visata, dar ceea ce ti se ofera in schimb sa fie un inlocuitor excelent, dar numai de tine depinde daca accepti sau nu. Daca ziua trece fara nimic nou, vei regreta ca ai dat cu piciorul la sansa oferita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 3 =

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

31 iulie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

Proiectul “Bran-a museum without walls!”: Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.

  • 1
  • 752
  • 223
  • 5.270
  • 873
  • 35.872
  • 156.891
  • 1.800.763
  • 3.764.838
  • 778.094
  • 8
  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum se scrie „Majestate” sau „maiestate”? „La mulți ani, Majestate!”, „Astăzi, Maiestatea sa …
Corespondenta la redactie