Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop săptămânal 19-25 noiembrie 2018

În săptămâna care urmează, toate zodiile vor trece prin schimbări extrem de importante. Perioada amintită este marcată de două evenimente astrologice impotante. Soarele tranzitează zodia Săgetător, începând cu data de 22 noiembrie.
Cel de-al doilea eveniment major al perioadei este pe 23 noimebrie, atunci când are loc Luna Plină în Gemeni. Timp de aproximativ două săptămâni, acest eveniment va avea un impact asupra tuturor zodiilor.


Iată horoscopul pentru fiecare zodie în parte:

Berbec

În săptămâna care urmează, ai impresia că deții controlul în toate aspectele vieții tale, dar ar fi bine să nu tragi niște concluzii pripite, pe care s-ar putea să le regreți la finalul săptămânii.
Implică-te mai mult în sarcinile care ți se dau la serviciu și demonstrează-le tuturor că știi foarte multe, iar dacă îți pui mintea la contribuție poți ajunge imediat în vârf. Nu intra în polemici cu colegii și ascultă-ți instinctul în luarea unor decizii. În viața personală, discută mai mult cu persoana iubită și implic-o mai mult în planurile tale, chiar dacă îți place să deții controlul. Vorba dulce mult aduce, iar zilele acestea vei vedea permanant acest lucru.

Taur

Treci prin niște schimbări majore în viața ta, care nu au cum să nu își lase amprenta. Înveți foarte multe lucruri atât de la persoane mai tinere decât tine, cât și de la cei vârstnici și cu mai multă experiență. Ți-ai propus să dai un restart vieții tale, iar acum este cel mai bun moment. O schimbare de look, niște cumpărături noi, o nouă dietă sau un nou loc de muncă îți aduc revigorarea de care ai nevoie. Cu persoana iubită lucrurile merg excelent, cât timp nu dezgropați niște secrete din trecut. Fii mai atent, însă, la relațiile colegiale, deoarece s-ar putea să fii ditras și să intri în niște polemici din care nu vei mai ști să ieși. Folosește-ți mai mult simțul practic în aceste zile.

Gemeni

Săptămâna aceasta ai nevoie de niște răspunsuri și de niște clarificări. Dispoziția ta se va schimba după cum bate vântul. Trebuie să știi încotro trebuie să o iei în perioada următoare și numai o persoană apropiată îți poate oferi această soluție. Nu te lăsa influențat de părerile celor din jur și ocupă-te de lucrurile care îți aduc ție bucurie în fiecare zi și din care crezi că poți afla lucruri noi. În cazul în care nu ști cu cineva, ești dornic să ieși și să cunoști oameni noi, să socializezi și să te remarci. Și nu îți va fi deloc greu acest lucru.

Rac

Zilele acestea sunt pentru tine ca o gură de aer proaspăt. Tot ce ai ținut pentru tine până acum iese la iveală și vrei să strigi în gura mare tot ce nu îți place sau te deranjează. Ar fi bine să faci aceste lucruri cu mult tact și diplomație. Scoate sentimentele la iveală în cazul în care te-ai îndrăgostit. Nu lăsa să treacă oamenii și timpul pe lângă tine, pentru că tot ție îți va părea rău mai târziu. Nu trebuie să uiți nici că în tot acest timp unii oameni se preocupă doar de bunăstarea lor, așa că nu ar trebui să fii afectat de acest lucru, mai ales la serviciu. Ocupă-te ca și până acum de lucrurile pe care știi că le faci cel mai bine și totul va fi bine pentru tine. Nu irosi banii pe cheltuieli inutile.

Leu

Săptămâna aceasta înveți cum să ai mai multă răbdare, chiar dacă în unele situații își vine să răbufnești din toți porii. Parcă ești înconjurat de situații care pot părea imposibile pentru ceilalți, dar cumva vei reuși să faci față cu bine situațiilor complicate din viața ta. La serviciu lucrurile pot părea stresante, însă dacă îți îndeplinești treaba așa cum o faci de obicei, nimeni nu va avea curajul să comenteze. Marte te ajută în aceste zile și te ghidează să faci alegeri inspirate. În viața privată, fii mai atent la nevoile partenerului de viață, comunicați mai mult și faceți planuri împreună. Acest lucru vă ajută să vă apropiați și mai mult și să vă descoperiți.

Fecioară

Ai o putere de convingere extraordinată zilele acestea, iar din acest motiv, lucrurile pe care ți le-ai dorit de mult timp se pot concretiza mai repede decât te aștepți. Poți să înveți lucruri valoroase pentru tine și care să îți aducă multă bucurie și să mergi în locuri noi. Ai o dispoziție fantastică pentru a te face auzit și pentru a le arăta celorlalți cum ar fi viața lor fără tine în ea. Ai mai multă grijă pe partea financiară la cheltuieli, deoarece poți ajunge la sapă de lemn mai repede decât crezi dacă nu ești inspirată. În plan sentimental, nu îți face multe speranțe dacă ești singur.

Balanță

Nu te lăsa influențat de lucrurile nefericite din jurul tău și preocupă-te mai mult de lucrurile pe care tu trebuie să le termini, mai ales dacă ai un termen limit. Vei fi pus în fața unor alergeri dificile, iar acest lucru îți va crea mult stres. Odihnește-te mai mult și învață că nu tot ce se întâmplă în jurul tău are legătură cu persoana ta. În plan personal, niște discuții cu persoana iubită vă pot întoarce pe drum înapoi câțiva pași. Vei fi pus în situația de a da niște explicații pentru care poate nu ești pregătit. Ieși în aer liber mai des, socializează mai mult zilele aceastea și învață să zâmbești mai mult.

Scorpion

Ești extrem de creativ săptămâna aceasta, iar Marte contribuie din plin la acest lucru. Ești irezistibil pe oriunde mergi și ai parte de întâlniri interesante care se pot termina cu o poveste de dragoste sau pot rămâne la stadiul de aventuri. Lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine și la serviciu, acolo unde poți să fii remarcat și să fii recompensat pentru dăruirea cu care îndeplinești anumite sarcini. Săptămâna aceasta poți investi și în niște lucruri pe care ți le doreai de mult timp. Verifică înainte produsele, căci ai putea găsi niște oferte bune. Nu uita nici de starea ta de sănătate și de niște controale de rutină.

Săgetător

Nu simți presiunea din jurul tău ca pe ceva negativ, ci ca pe ceva din care poți învăța. Programul de la serviciu și lucrurile pe care le ai de făcut suplimentar îți pot afecta viața personală, așa că ar fi bine să înveți să creezi o balanță și un echilibru între cele două. Nu vrei să strici relația sau căsnicia din cauza acestor lucruri, așa că vei duce multă muncă de convingere cu persoana iubită. Unele discuții s-ar putea să nu iasă așa cum ți-ai dori, așa că dacă poți să le eviți, ar fi bine să faci acest lucru. Evită să faci tranzacții importante în această săptămână, pentru că acest lucru te-ar putea aduce în impas financiar în prag de sărbători. Amână unele plăți care nu sunt obligatorii.

CAPRICORN

Săptămâna aceasta te remarci din ce în ce mai mult la serviciu într-un mod pozitiv. Munca ta grea din ultima perioadă prinde roade și toți pot vedea ce ai reușit să faci singur. Nu sunt excluse nici promovări, dacă dai dovadă de consecvență. Te bucuri de atenția celorlalți, iar în plan personal lucrurile merg din ce în ce mai bine. Poți face un nou pas în relație dacă simți că ești alături de persoana potrivită. Ai încredere în tine dacă ești singur, pentru că zilele acestea cineva special își poate face apariția în viața ta și poți începe din nou să iubești.

Vărsător

Săptămâna care urmează este o săptămână în care toate temerile tale ies la suprafață și trebuie să iei niște decizii care nu îți convin deloc. Fie pui punct unei relații sau unui loc de muncă, evenimentul este unul decisiv pentru viața ta și te va schimba pentru totdeauna. Problemele de familie îți pot afecta viața profesională, așa că fii cu băgare de seamă la tot ceea ce faci. Citește și recitește de mai multe ori, pentru că poți fi tras la răspundere. Evită întâlnirile cu persoane noi în această săptămână, deoarece nu ești cea mai plăcută companie și nu vei face cea mai bună impresie.

Pești

Ai o săptămână în care toate drumurile și ușile par că ți se deschid, așa că profită din plin de tot ce ai acumulat până acum. Cei din jurul tău îți apreciază toate lucrurile pe care le faci și te sprijină permanent. Ai ocazia să înveți lucruri noi, să fii mai curajos la serviciu și în viața personală și să schimbi niște lucruri care nu îți mai aduc bucurie. Iar norocul este de partea ta.

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie