Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop săptămânal 4 – 10 iunie 2018

Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 nu este bogat în evenimente astrologice importante, dar unele aspecte formate de planete în această perioadă favorizează anumite demersuri sau activități. De exemplu, conjuncția dintre Soare și Mercur, din ziua de miercuri, va favoriza comunicarea și călătoriile, dar ”careul” dintre Mercur și Neptun ne recomandă să vorbim cât mai puțin despre problemele personale.
Săptămâna va începe cu Luna în zodia Vărsător, care ne va încuraja să fim originali și inventivi. De marți până vineri, Luna se va afla în zodia Pești și va pune accent pe sănătate și profesie, iar zilele de vineri și sâmbătă vor fi dominate de Luna aflată în zodia Berbec. Aceasta ne va face mai ambițioși, dar și mai impulsivi și nerăbdători. Duminică, Luna va ajunge în zodia Taur și ne va cere să ne folosim mai înțelept resursele.

Berbec

Berbecii sunt inventivi și originali, dar tendința de a contrazice pe toată lumea le poate reduce succesul. În cuplu provoacă tensiuni dacă sunt prea interesați de trecutul partenerului. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Berbec anunță relații excelente cu prietenii, dar și riscul de a face cheltuieli exagerate în compania acestora. Berbecii pot primi, pe neașteptate, o sumă de bani de la un fost colaborator sau pot recupera o datorie. Ziua de miercuri, 6 iunie, le va aduce succes Berbecilor care negociază un contract sau călătoresc în interes de afaceri, iar cea de joi, vești bune pentru nativii care își caută un job mai bun. Vineri, 8 iunie, Luna va ajunge în zodia Berbec și, împreună cu Marte (care îi patronează), aflat în Vărsător, îi va încuraja pe nativi să fie originali, inventivi și independenți. Dar orgoliul exagerat al nativilor (care vor simți nevoia să contrazică pe toată lumea) le poate diminua șansele de a fi promovați și apreciați de șefi. Duminică, 10 iunie, Luna va ajunge în zodia Taur și, împreună cu Uranus, le va aduce Berbecilor noi ocazii de a-și suplimenta veniturile. În toată această perioadă, planeta Iubirii, Venus, va acționa în zodia Rac și va armoniza relațiile Berbecilor cu familia, dar le va cere să își gestioneze în mod înțelept timpul pentru a păstra echilibrul între carieră și viața personală. În caz contrar, pot izbucni discuții și tensiuni în familie, în special în ziua de miercuri. Tensiuni pot să apară și în cursul zilei de joi, dacă Berbecii vor repune pe tapet probleme care păreau încheiate sau vor fi prea interesați de trecutul partenerului de viață sau al unui colaborator.

Taur

Taurii obțin job-ul dorit sau, la examene, rezultate care le depășesc așteptările, dar relațiile cu prietenii sunt tensionate din cauza banilor. Banii pot impune și modificarea unor proiecte. Marți, 5 iunie, Taurii vor fi invitați la un eveniment select sau se pot alătura unui grup care promovează un proiect special sau luptă pentru cauză caritabilă. Miercuri, 6 iunie, va fi o zi excelentă din punct de vedere financiar, dar nativilor care pleacă la drum li se recomandă să aibă grijă de acte și bagaje. Ziua de joi, 7 iunie, poate aduce un conflict între Tauri și prieteni, din motive financiare, iar ziua de vineri, o ofertă de colaborare surpriză de la un fost angajator. Sâmbătă, 9 iunie, agenda Taurilor poate fi dată peste cap de amânarea unui eveniment la care doreau să ia parte sau de o călătorie în care trebuie, neapărat, să plece. Duminică, 10 iunie, Luna va intra în zodia Taur și, împreună cu Uranus, aflat în aceeași zodie, îi va ajuta pe nativi să fie foarte inventivi și să găsească soluții neașteptate la orice fel de problemă. Un aspect important pentru Tauri este cel format, în cursul zilei de miercuri, de Venus (planeta care îi patronează) și Pluton, aflat în zodia Capricorn. Acest aspect le recomandă atenție la detalii, nativilor care traduc sau redactează documente oficiale, dar și celor care semnează un contract sau colaborează cu persoane din străinătate. În ceea ce privește planurile de viitor, s-ar putea ca unii nativi Taur să fie nevoiți să renunțe la anumite proiecte sau să le modifice, în funcție de resursele financiare la care au acces și de timpul de care dispun în a doua parte a săptămânii (în special în ziua de joi, când Soarele și planeta Neptun vor forma un aspect tensionat de ”careu”).

Gemeni

Gemenii primesc vești bune legate de veniturile partenerului de viață, dar refuză implicarea într-o afacere propusă de un prieten. Acesta încearcă să lase tot greul pe umerii nativilor. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Gemeni anunță o perioadă perfectă pentru călătorii, dar și oportunități profesionale pe care nativii le-ar putea rata dacă preferă să plece, acum, la drum. Alegerea va fi necesară chiar de luni, 4 iunie, dar va fi greu de făcut și Gemenii vor încerca ”să împace și capra, și varza”. Ziua de marți, 5 iunie, va fi potrivită pentru refacerea unui document sau pentru completarea unui proiect, după ce Gemenii vor primi informații noi, foarte utile sau sprijin financiar din partea unor prieteni. Miercuri, 6 iunie, va fi ziua norocoasă a Gemenilor pentru că Soarele și planeta Mercur (care îi patronează) vor acționa, în echipă, în zodia lor. Relația cu cei din jur va fi excelentă, iar în iubire, șansa le va surâde. Vineri, 8 iunie, va fi o zi potrivită pentru socializare și ar fi bine ca Gemenii să onoreze invitațiile primite sau să plece în călătorie cu prietenii. În ceea ce privește viața personală, ziua de vineri le poate aduce Gemenilor și tentații amoroase, dar nativii care au, deja o relație, ar trebui să fie foarte ”reținuți” pentru a nu avea, ulterior, motive de regret sau mustrări de conștiință. În weekend s-ar putea ca un prieten să le propună o afacere, dar Gemenii vor fi nemulțumiți de ”implicarea financiară” pe care este dispus, acesta, să și-o asume. Totuși, motive de mulțumire vor apărea, cel mai probabil în cursul zilei de duminică, 10 iunie, dar ele vor fi legate de veniturile partenerului de viață sau de profitul unei afaceri la care nativii, lucrează, deja, de mai mult timp.

Rac

Racii au senzația că nu sunt sprijiniți de partener. Din acest motiv, prietenii vor deveni confidenții preferați, în compania cărora nativii vor alege să își petreacă timpul liber. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Rac anunță o perioadă în care nativii vor prefera să fie discreți și să nu vorbească prea mult despre viața lor personală sau să își exprime, în public, sentimentele față de persoana iubită. S-ar putea ca această atitudine să nu fie pe placul partenerului și tensiunile să apară chiar de luni, 4 iunie. Marți, situația se va rezolva, mai ales dacă în familie se vor face planuri de vacanță sau dacă nativii și partenerul de viață vor petrece o seară romantică, doar în doi. Miercuri, 6 iunie, Racii vor fi mai posesivi și mai geloși, iar unii dintre ei își vor ”sufoca” partenerul cu declarații, dar și cu gelozii și întrebări. Joi, 7 iunie, armonia se va reface în cuplu, iar nativii singuri s-ar putea îndrăgosti de o persoană care locuiește în străinătate. Vineri, atenția Racilor se va îndrepta spre carieră și cei care au muncit foarte mult în ultima perioadă vor fi recompensați sau promovați. În weekend, Racii care doresc să își aleagă un alt domeniu de activitate sau se gândesc la alte schimbări în carieră se vor certa cu partenerul, deloc încântat de aceste idei. De altfel, în această săptămână, foarte mulți nativi vor avea senzația că partenerul nu îi înțelege, nu îi încurajează și nu îi susține în ceea ce privește viața profesională. Tocmai de aceea, prietenii vor deveni confidenții preferați, în compania cărora nativii Rac vor alege să își petreacă timpul liber și cărora le vor spune tot ce au pe suflet și tot ce au în minte. Așa se va întâmpla chiar și duminică, 10 iunie, chiar cu riscul unor tensiuni care vor tulbura, ulterior, atmosfera în cuplu.

Leu

Leii singuri se îndrăgostesc la prima vedere sau se implică într-o relație dominată de pasiune. În familie, posibile tensiuni între părinții Leilor și partenerul de viață. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Leu anunță posibile tensiuni între părinții și partenerul de viață sau nemulțumiri în familie din cauza unor afaceri în care nativii aleg să se implice în această perioadă. Din fericire, după un început de săptămână mai complicat, ziua de marți, 5 iunie, le va readuce zâmbetul pe buze pentru că Leii vor fi în remarcați de persoane importante și vor fi recompensați pentru activitatea lor profesională. Ziua de miercuri, 6 iunie, va fi potrivită pentru extinderea cercului de prieteni și pentru onorarea invitațiilor primite, dar și pentru discutarea unor proiecte cu posibili noi colaboratori. Joi, 7 iunie, va fi o zi specială pentru Leii singuri, care se vor îndrăgosti la prima vedere sau vor începe o relație plină de pasiune. ”Flacăra pasiunii” se va reaprinde și în cuplu, iar mulți Lei se vor reîndrăgosti de partenerul de viață. Este posibil ca unii nativi să încerce să reia legătura cu un fost partener sau să fie interesați de o legătură sentimentală secretă. Ziua de vineri, 8 iunie, va fi perfectă pentru călătorii în doi, în locuri pline de romantism, dar mai puțin potrivită pentru schimbări în plan profesional sau pentru asumarea unor responsabilități suplimentare la locul de muncă. Sâmbătă, 9 iunie, Leii vor face planuri de vacanță sau vor fi gazde perfecte pentru prieteni, iar duminică, Luna ajunsă în zodia Taur va îndrepta atenția nativilor Leu către carieră. Leii care se înscriu, duminică, în orice competiție, se vor număra printre câștigători. Mulți nativi vor lua în calcul reorientarea profesională.

Fecioara

Fecioarele se fac remarcate și obțin o promovare sau o mărire de salariu, dar trebuie să nu-și neglijeze partenerul pentru a nu se trezi cu reproșuri din partea acestuia. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Fecioară pune accent pe viața profesională a nativilor, chiar de luni, când Soarele și Luna vor acționa, favorabil, în ”casa Carierei”, respectiv în ”casa Profesiei” din astrogramă. Ziua de marți, 5 iunie, cu Luna în zodia Pești, va îndrepta atenția Fecioarelor spre partenerul de cuplu, iar aspectul armonios format de Lună și Uranus, va favoriza călătoriile în doi, în străinătate. Miercuri, 6 iunie, va fi o altă zi excelentă pentru cariera Fecioarelor, dar nativilor li se recomandă să nu își neglijeze partenerul, pentru a nu se trezi cu reproșuri din partea acestuia. Joi, 7 iunie, armonia dintre Neptun și Pluton poate aduce schimbări favorabile în viața sentimentală a nativilor Fecioară (inclusiv a celor singuri) sau în relația acestora cu copiii. Favorizate vor fi și proiectele și afacerile care sunt destinate copiilor sau care le permit nativilor să își exprime creativitatea. Ziua de vineri le va aduce noroc Fecioarelor care vor să obțină o mărire de salariu la actualul loc de muncă, dar și celor care își caută un job mai bine plătit. Sâmbătă, 9 iunie, dorința Fecioarelor de a munci mai mult și de câștiga mai mulți bani se va lovi de reproșurile familiei, nemulțumită că nativii petrec prea puțin timp cu cei dragi. Duminică, 10 iunie, va fi o zi excelentă pentru călătorii, dar și pentru consolidarea relațiilor cu prieteni sau parteneri din străinătate. Fecioarele pot avea parte și de schimbări: unii nativi se vor îndrăgosti de un prieten sau de o persoană care le ajută să își transforme în realitate planurile de viitor.

Balanța

Balanțele se concentrează pe carieră și au parte de surprize plăcute în plan financiar, dar trebuie să își facă timp și pentru chestiuni administrative și ”responsabilități casnice”. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Balanță începe cu o zi excelentă pentru comunicarea în cuplu, pentru exprimarea sentimentelor și a creativității. Săptămâna va începe cu un aspect excelent, care va aduce armonie și în relația nativilor cu copiii. Marți, 5 iunie, Luna va intra în zodia Pești și va îndrepta atenția Balanțelor spre profesie și sănătate, iar aspectul armonios format cu Uranus, poate anticipa surprize financiare plăcute, premii, bonusuri și recompense pentru nativi. Ziua de miercuri, 6 iunie, va fi potrivită pentru călătorii, dar și pentru activități și proiecte profesionale din sfera comunicării sau a turismului. Ziua de miercuri poate aduce, însă, și tensiuni în relațiile de familie sau responsabilități ”casnice” suplimentare pentru nativi. În ziua de joi, 7 iunie, Luna și planeta Venus (care le patronează pe Balanțe) vor fi în armonie și vor influența, în mod pozitiv, sectorul Profesiei și sectorul Carierei din astograma nativilor, aducându-le tot felul de șanse. Vineri, 8 iunie, Luna va intra în zodia Berbec și va fi în armonie cu Marte, planeta Pasiunii, aflată în ”casa Iubirii” din astrograma lor. Astfel, viața sentimentală a Balanțelor, mariajul, dar și parteneriatele profesionale vor fi favorizate de astre. În weekend, Luna și planeta Transformării, Pluton, vor forma un aspect tensionat de ”careu” care va aduce posibile tensiuni în cuplu, datorită diferenței de opinii privind o tranzacție imobiliară sau amenajarea locuinței. În ultima zi din săptămână, Luna și planeta Marte vor fi în armonie și vor influența viața de cuplu, dar și relația nativilor cu copiii. Pentru cei aflați la început de drum, ziua de duminică va veni cu o confirmare a alegerii potrivite în plan sentimental.

Scorpion

Scorpionii primesc vești bune legate de sănătatea părinților. În cuplu se fac planuri de viitor, se stabilesc priorități clare și se gestionează în mod înțelept bugetul comun. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Scorpion anunță cheltuieli necesare pentru casă, dar și vești bune pentru nativii care solicită un credit sau care sunt interesați de o afacere de familie. Aceste vești pot veni în cursul zilei de luni, 4 iunie. În cursul zilei de marți, 5 iunie, viața sentimentală a Scorpionilor va fi influențată în mod pozitiv de intrarea Lunii în zodia Pești și în ”casa Iubirii” din astrograma lor. În plus, armonia dintre Lună și planeta Uranus va aduce surprize plăcute și în cuplu sau în viața nativilor singuri care au, acum , șansa de a întâlni marea iubire. Miercuri, 6 iunie, Luna și planeta Saturn le va cere nativilor Scorpion să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să nu facă declarații dacă nu sunt siguri pe sentimentele lor. În plan financiar, ziua de miercuri va veni cu vești bune și mulți nativi vor beneficia din plin de creșterea veniturilor partenerului, dar mai ales de generozitatea acestuia. Joi, 7 iunie, Scorpionii care își doresc să călătorească vor face rost de banii necesari sau vor găsi oferte avantajoase ori vor primi invitații surpriză de la prieteni care locuiesc în străinătate. Vineri, 8 iunie, Luna va intra în zodia Berbec și va îndrepta atenția Scorpionilor spre profesie sau îi va încuraja să își schimbe stilul de viață, pentru a trăi mai sănătos. Tot vineri, Scorpionii pot primi vești foarte bune legate de sănătatea părinților sau a unei alte rude foarte apropiate. În weekend, astrele vor favoriza comunicarea în cuplu, dar și planurile de viitor, stabilirea unor priorități clare și gestionarea înțeleaptă a bugetului comun.

Săgetător

Săgetătorii sunt preocupați de siguranța financiară a familiei sau rezolvă probleme patrimoniale. Nativii îndrăgostiți ”își iau inima în dinți” și fac primul pas în relația dorită. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Săgetător anunță o atmosferă plăcută și armonioasă în cuplu, favorizată de armonia care există între Soare și Lună, în ziua de luni. Marți, 5 iunie, Luna se va muta în zodia Pești, iar atenția Săgetătorilor se va îndrepta spre problemele de familie, spre patrimoniu sau pe asigurarea securității financiare pentru cei dragi. Miercuri, 6 iunie, câștigurile nativilor vor avea o contribuție importantă la bugetul familiei, iar relația de cuplu va avea numai de câștigat. Ziua va fi plină de noroc și pentru Săgetătorii care au afaceri personale, pentru că profitul înregistrat le va depăși așteptările.Dar tot miercuri sau în cursul zilei de joi, tendința nativilor de a cheltui prea mult ar putea provoca tensiuni în familie. În dimineața zilei de joi, Săgetătorii pot primi un cadou valoros de la părinți sau un ajutor bănesc la care nici nu se așteptau.Vineri, 8 iunie, Luna va ajunge în zodia Berbec și în ”casa Iubirii” din astrograma Săgetătorilor. Luna va fi în armonie cu Marte, planeta Acțiunii, aspect care și va ajuta pe Săgetătorii îndrăgostiți să ”își ia inima în dinți” și să facă primul pas în relația cu persoana iubită sau să își declare sentimentele. Duminică, Luna va intra în zodia Taur, iar atenția Săgetătorilor se va îndrepta spre viața profesională și sănătatea personală. În zodia Taur se află și planeta Uranus, care le poate aduce nativilor Săgetător noi oferte de colaborare sau idei ingenioase pentru afaceri personale.

Capricorn

Capricornii primesc declarații de dragoste neașteptate ori dovezi de afecțiune impresionante din partea persoanei iubite. Cei care își doresc să devină părinți pot primi o veste-surpriză. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Capricorn anunță vești bune legate de profesie și bani, vești pe care nativii le pot primi chiar luni. Marți, 5 iunie, Luna va intra în zodia Pești și în ”casa Comunicării” din astrograma Capricornilor, anticipând câteva zile cu multă agitație, telefoane, mesaje, evenimente sau călătorii. Dar tot în cursul zilei de marți, aspectul armonios dintre Lună și Uranus poate aduce, pentru Capricorni, declarații de dragoste neașteptate ori dovezi de afecțiune impresionante din partea persoanei iubite. Miercuri, 6 iunie, va fi o zi foarte bună pentru negocieri și întâlniri de afaceri, pentru semnarea de contracte sau pentru coordonarea unor evenimente importante. Ziua poate aduce și schimbări la locul de muncă sau noi oferte interesante. Joi, 7 iunie, armonia dintre Lună și planeta Iubirii, Venus, se va regăsi în relația de cuplu, comunicarea fiind excelentă, iar partenerii dând dovadă nu doar de afecțiune și înțelegere, ci și de maturitate și seriozitate. Vineri, 8 iunie, Luna va intra în zodia Berbec și va îndrepta atenția Capricornilor spre casă și familie. Vineri va fi o zi foarte bună pentru cumpărături și investiții, pentru afaceri de familie sau pentru rezolvarea unor probleme administrative. În ziua de sâmbătă, 9 iunie, Capricornii își vor face timp și pentru obligațiile de familie, dar și pentru cele care le revin din parteneriate de afaceri sau colaborări profesionale. Duminică, 7 iunie, Luna va ajunge în zodia Taur și în sectorul Iubirii din astrograma Capricornilor, iar atenția acestora se va îndrepta spre persoana iubită și spre copii.

Vărsător

Vărsătorii își cumpără o casă ori își schimbă locuința. În weekend sunt invitați, în ultimul moment, la un eveniment de familie. În plan sentimental, apar schimbări pozitive. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Vărsător anunță noroc în dragoste și relații excelente cu copiii, dar și succes în afaceri și proiecte care pun în valoare creativitatea nativilor. Vărsătorii își pot cumpăra o casă ori ceva foarte valoros pentru locuință, pot demara o afacere de familie sau pot rezolva probleme patrimoniale. Miercuri, 6 iunie, Luna și Marele Benefic Jupiter vor favoriza promovarea în carieră sau creșterea veniturilor din munca proprie. Dar tot miercuri, s-ar putea ca bugetul personal al Vărsătorilor să fie dat peste cap de cheltuieli neprogramate, pentru rezolvarea unor probleme legate de persoana iubită sau de copii. Ziua de joi, 7 iunie, va fi excelentă pentru nativii care își caută un job sau pentru cei care și doresc o mărire de salariu, iar ziua de vineri, 8 iunie, va fi perfectă pentru socializare, călătorii în interes de afaceri sau contracte și afaceri avantajoase. Sâmbătă, 9 iunie, Luna va fi în armonie cu planeta Comunicării, Mercur, aflată în ”casa Iubirii”, așa că relațiile nativilor Vărsător cu persoana iubită sau cu copiii vor fi favorizate de astre. Duminică, 10 iunie, Luna va ajunge în zodia Taur, iar atenția Vărsătorilor se va îndrepta spre casă și familie. S-ar putea ca nativii să aibă de onorat invitația la un eveniment de familie, deși invitația le va parveni ”în ultimul moment” sau să afle despre căsătoria neașteptată a cuiva drag.

Pești

Peștii călătoresc în locuri pe care nu se așteptau să le viziteze foarte curând. În plan profesional, trebuie să nu dea crezare promisiunilor care li se fac. Horoscopul săptămânii 4-10 iunie 2018 pentru zodia Pești le recomandă nativilor să fie atenți la informațiile pe care le pot primi în cursul zilei de luni și să nu dea crezare promisiunilor care li se fac sau ofertelor de colaborare prea generoase. Luna va fi în armonie cu planeta Uranus, aflată în ”casa Comunicării” din astrograma Peștilor. Acest aspect le poate aduce nativilor invitații la evenimente la care nu sperau să ia parte sau șansa de a călători în locuri unde nu sperau să ajungă foarte curând, dar și succes neașteptat în negocieri sau afaceri. În ziua de miercuri, 6 iunie, Peștii vor afla ceva important și își vor schimba părerea despre un prieten sau se vor implica în susținerea unei cauze ori a unei organizații. Tot miercuri, Peștii vor fi nevoiți să aplaneze conflictul dintre persoana iubită și un prieten sau vor fi nemulțumiți de alegerile copiilor în materie de prieteni. Joi, 7 iunie, va fi o zi norocoasă pentru Peștii care își caută marea iubire, dar și pentru cei care activează în domenii ce le permit să își valorifice creativitatea. Vineri, 8 iunie, Luna va intra în zodia Berbec și în ”casa Banilor” din astrograma Peștilor, iar armonia cu planeta Marte, aflată în Vărsător, va susține demersurile nativilor care au de recuperat o datorie sau încearcă să găsească sponsori sau susținători discreți pentru afacerile și proiectele personale. Sâmbătă, 9 iunie, banii pot fi motiv de ceartă cu persoana iubită sau chiar cu copiii, dar Peștii interesați să investească în imobile sau să reamenajeze locuința vor face rost de banii necesari. Duminică, 10 iunie, Luna va ajunge în zodia Taur și în sectorul Comunicării din astrograma Peștilor, așa că ziua va fi perfectă pentru călătorii, distracție și relaxare și pentru extinderea cercului de prieteni.

Sursa:
huff.ro

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie