Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop săptămânal 8-14 ianuarie 2018

Planeta Mercur intră în Capricorn, unde se afl, deja Soarele și planetele Pluton, Venus și Saturn. Toate semnele zodiacale sunt afectate. Află ce se întâmplă cu zodia ta! Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie 2018 începe cu 3 aspecte astrale armonioase, aducătoare de noroc și optimism pentru toate zodiile.
Primele două sunt formate de Jupiter, planeta Norocului, cu Soarele și cu Venus (planeta Iubirii).  Cel de-al treilea este format de Marte, planeta Acțiunii și Pluton, planeta Transformării.
Astfel, ziua de luni, 8 ianuarie, ne aduce oportunități pe care trebuie să le fructificăm, stabilindu-ne, cu realism, fiecare pas și momentul potrivit pentru acțiune. Ziua de marți, 9 ianuarie, este o zi norocoasă pentru cei care își doresc relații serioase, iar ziua de miercuri le aduce succes celor care își asumă riscuri bine calculate și nu se abat de la drumul lor.
În dimineața zilei de joi, 11 ianuarie, are loc cel mai important eveniment astrologic al săptămânii: intrarea planetei Mercur în Capricorn. În această zodie se află, deja, Soarele, alături de planetele Pluton, Saturn și Venus.
Aflat în Capricorn, Mercur ne va cere să fim mai realiști în stabilirea planurilor de viitor, mai motivați în îndeplinirea fiecărui obiectiv personal sau profesional și mai responsabili în relații.

Berbec

Berbecii au șanse, dar drumul lor spre succes nu este lipsit de obstacole. Au nevoie de tenacitate și seriozitate. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Berbec anunță succes în carieră și semnarea unor contracte avantajoase ori decizii oficiale favorabile nativilor. Berbecii care au o relație vor avea parte de armonie și de pasiune în cuplu, dar și de romantism și sensibilitate. Toate acestea vor marca prima parte a săptămânii, ajutându-i pe Berbeci să vadă partea plină a paharului în fiecare situație. Începând de joi, optimismul debordant va fi înlocuit cu realism și pragmatism, în special în planul profesional. Joi, 11 ianuarie, planeta Mercur va intra în zodia Capricorn, unde va rămâne până la sfârșitul lunii și va influența sectorul Carierei din astrograma nativilor Berbec. Astfel, ei își vor face planuri mai realiste privind viața profesională și  vor încerca să valorifice la maximum orice oportunitate. Până la sfârșitul lunii, nativii pot semna contracte avantajoase, pot renegocia anumite colaborări sau pot primi vești oficiale privind o promovare sau obținerea unui job “vânat” de multă vreme. Dar prezența planetei Saturn în casa Carierei din astrograma Berbecilor poate aduce obstacole sau întârzieri sau poate cere mai multă implicare sau anumite schimbări. S-ar putea ca, pentru a obține un anumit job sau o promovare, Berbecii să aibă nevoie de absolvirea unui curs ori să accepte o schimbare mai importantă, cum ar fi mutarea în altă localitate sau chiar altă țară.

Taur

Taurii care încep afaceri sau relații cu cineva din străinătate să fie realiști! Acomodarea va cere timp și răbdare. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Taur anunță călătorii, vești de departe de la oameni  dragi sau de la parteneri de afaceri, dar și interes deosebit pentru studiu și perfecționare. Pentru Taurii care au o relație, săptămâna poate aduce aduce o călătorie, în doi, în străinătate, iar pentru cei singuri, șansa de a se îndrăgosti de cineva care locuiește în altă țară. Dar contextul astral al săptămânii este favorabil și pentru Taurii care doresc să se întoarcă la școală, în special după data de 11 ianuarie. Atunci, planeta Mercur va intra în zodia Capricorn, unde va rămâne pana la sfârșitul lunii. Intrarea planetei Mercur în zodia Capricorn va amplifica și interesul Taurilor pentru filozofie, spiritualitate și religie, dar și pentru istoria sau cultura altor popoare. În același timp, aflat în casa Străinătății din astrograma lor, Mercur îi va ajuta pe Tauri să înceapă sau să extindă afaceri sau colaborări cu persoane din străinătate. Acomodarea va cere timp și le va pune la încercare abilitățile diplomatice și tenacitatea. În același timp, Saturn in Capricorn anunță că acomodarea va fi dificilă și în cazul unei relații sentimentale cu cineva din străinătate. În plan personal, sfârșitul săptămânii poate aduce tensiuni in cuplu din cauza trecutului sentimental al unuia dintre parteneri. În cazul nativilor singuri, este posibilă încercarea unei foste iubiri de a se întoarce în viața lor.

Gemeni

Gemenii sunt copleșiți de tot felul de cereri din partea celor apropiați și vor să mulțumească pe toată lumea. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Gemeni anunță succes în afaceri, dar și responsabilități suplimentare față de partenerul de viață sau față de colaboratorii apropiați. S-ar putea chiar ca, după data de 11 ianuarie, cand planeta Mercur va intra în Capricorn, Gemenii să fie copleșiti de tot felul de cereri din partea celor apropiați și să aibă nevoie de mult tact pentru a mulțumi pe toată lumea. Prezența Soarelui și a planetei Venus în casa Banilor le aduce noroc, dar tot acolo se află și Saturn care le impune responsabilități suplimentare pentru a obține ceva ce, în alt context, aproape că le-ar fi “picat pe tavă”. Gemenii care solicită un credit sau o sponsorizare pot primi răspunsuri favorabile, dar trebuie să analizeze cu atenție clauzele contractului. Până atunci, Gemenii trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, așa cum trebuie să facă, de altfel, și nativii altor semne zodiacale. În plan sentimental, “aglomerația” de planete din zodia Capricorn anunță multă pasiune sau interesul nativilor pentru relații profunde și pe termen lung. În plus, intrarea Lunii în Săgetător, în ziua de vineri, anunță un weekend în care partenerul de viață și consolidarea armoniei în familie ar trebui să fi prioritățile nativilor.

Rac

Racii își evaluează toate relațiile. Nemulțumiții se gândesc la despărțire dar comunicarea poate oferi soluții. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Rac anunță o perioadă în care comunicarea poate fi soluția salvatoare atât in cuplu, cât și în relațiile profesionale ale nativilor. Primele zile ale săptămânii sunt dominate de armonie pentru că, în plan partenerial, Racii sunt ajutați de Soare și Venus, care se află în zodia Capricorn (semnul care patronează sectorul Relațiilor din astrograma lor). Astfel, cu Soarele și planeta Iubirii, Venus, în armonie, Racii pot atrage iubirea în viața lor sau se pot bucura de armonie în cuplu și au relații armonioase cu partenerii de afaceri sau colegii de echipă. Dar tot în Capricorn se află și Saturn, care poate aduce provocări și obstacole sau le cere nativilor Rac să își asume responsabilități suplimentare și să își evalueze relațiile. Mulți Raci nu se vor mai lăsa conduși de sentimente sau sensibilitate, ci vor trece totul prin filtrul logicii și al gândirii realiste. Astfel, ar putea hotărî că este mai bine să se retragă dintr-o relație sentimentală sau dintr-o colaborare profesională. Iar Mercur aflat in Capricorn va favoriza comunicarea foarte serioasă, matură și realistă, în care amintirile sau șantajul emoțional nu vor mai avea succesul pe care l-ar fi avut altădată. O astfel de comunicare poate aduce soluții care să refacă o relație sau o colaborare în noi parametri sau, dimpotrivă, poate aduce despărțirea. Dar deciziile concrete se vor lua, cel mai sigur, nu acum, ci în preajma zilei de 17 ianuarie. Atunci va fi Lună Nouă în zodia Capricorn și în sectorul Mariajului și al parteneriatelor din astrograma generală a Racilor.

Leu

Leii vor să trăiască mai sănătos dar înainte de a trece la schimbări, încearcă să fie cât mai bine informați. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Leu anunță vești bune legate de sănătate, schimbări în plan profesional, călătorii de afaceri și negocieri pentru noi proiecte. În prima parte a săptămânii, Leii vor fi demonstrativi în  iubire și nu vor face economie de declarații, chiar și în cazul unor idile aflate la început. Aflat în Capricorn, Mercur le poate aduce Leilor vești importante despre sănătatea proprie sau a unei persoane apropiate sau poate intensifica interesul nativilor pentru domeniul medicinei, terapiilor, dietelor etc. Important este că foarte mulți Lei vor dori să trăiască mai sănătos și, înainte de a lua vreo decizie privind dieta, sportul practicat, rutina zilnică etc, vor dori să fie cât mai bine informați. În același timp, Mercur aflat în Capricorn poate aduce decizii oficiale privind anumite schimbări la locul de muncă sau negocieri pentru noi contracte sau călătorii în interes profesional. Dar deciziile importante și schimbările concrete vor fi favorizate de Luna Nouă care va avea loc în data de 17 ianuarie. Pentru Leii care preferă să lucreze în confortul de acasă și să își stabilească singuri programul, zilele de luni, marți și joi sunt cele mai potrivite pentru a demara o afacere la domiciliu. În weekend, atenția Leilor se va îndrepta spre persoana iubită și copii pentru că, de vineri până în seara zilei de duminică, Luna se va afla în Săgetător și în casa Iubirii din astrograma lor.

Fecioara

Fecioarele discută cu persoana iubită despre viitorul relației. Nativii singuri își pot întâlni sufletul-pereche. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Fecioară pune accent pe comunicarea în cuplu și anunță schimbări în plan sentimental, inclusiv pentru nativii singuri. Aflat în Capricorn, Mercur va influența sectorul Iubirii din astrograma nativilor Fecioară, favorizând călătoriile în doi, relația cu copiii , dar și afacerile derulate de nativi împreună cu persoana iubită sau chiar cu proprii copii. Tot în Capricorn se vor afla și în această săptămână Soarele, planeta Iubirii, Pluton și Saturn. Prezența lui Venus în Capricorn va atenua eventualele tensiuni în cuplu, iar celor singuri, le poate “înlesni” întâlnirea cu sufletul-pereche. Aflat în zodia Capricorn, Saturn (considerat “Profesorul zodiacului”),  va aduce responsabilități suplimentare ale Fecioarelor față de partener sau față de copii sau pur și simplu îi va obliga pe nativi  să se maturizeze emoțional. Intrarea planetei Mercur în sectorul Iubirii din astrogramă le poate ajuta pe Fecioare să își evalueze viața sentimentală, să înțeleagă mai bine ce așteptări au, ce le face cu adevărat fericite, ce nemulțumiri au la adresa partenerului și care sunt greșelile lor. Toate acestea vor putea fi discutate în cuplu, cu maturitate și seriozitate, pentru a stabili schimbările necesare. Dar adevăratele schimbări vor fi aduse de Luna Nouă care va avea loc în data de 17 ianuarie.

Balanța

Balanțele primesc ajutor financiar de la părinți pentru un proiect personal. Mulți nativi vor să își schimbe locuința. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Balanță anunță excelente relații cu familia și, pentru unii nativi, ajutor financiar oferit de părinți pentru anumite proiecte personale. Nativii se pot baza pe sprijinul familiei chiar de luni, 8 ianuarie, iar această”tendință” se va menține până în jurul datei de 20 ianuarie. În cursul zilei de marți, 9 ianuarie, se vor forma alte aspecte astrale favorabile, dar de data aceasta între Soare, Venus și Pluton.  Aspectele respective vor spori creativitatea Balanțelor interesate să își redecoreze locuința și le vor purta noroc celor interesați să investească în imobile sau să se mute în altă casă, în altă localitate sau în altă țară. Dar o perioadă cu adevărat norocoasă va începe joi, 11 ianuarie, când planeta Mercur va intra în zodia Capricorn, unde va rămâne până la sfârșitul lunii. Mercur în Capricorn va favoriza afacerile imobiliare, va aduce soluții rapide în cazul unor probleme administrative sau juridice, dar mai ales va favoriza comunicarea Balanțelor cu rudele. Weekend-ul 13-14 ianuarie este perfect pentru o vizită la părinți sau pentru organizarea unui eveniment de familie. Luna va intra în casa Comunicării și a călătoriilor în dimineața zilei de vineri și va rămâne aici până duminică seara.

Scorpion

Scorpionii au multe oportunități dar ele vin la pachet cu responsabilități ce trebuie corect evaluate de la început. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Scorpion anunță noroc și oportunități financiare. Acestea vin la pachet cu responsabilități ce trebuie să fie evaluate corect de la început. Zilele de marți și miercuri sunt potrivite pentru călătorii sau relaxare in compania persoanei iubite sau pentru rezolvarea eventualelor probleme de comunicare din cuplu sau din relația cu copiii. Joi, 11 ianuarie, planeta Mercur va intra în zodia Capricorn, unde va rămâne până la sfârșitul lunii. Mercur în Capricorn va fi un aliat important al Scorpionilor în negocierile de afaceri sau în cele purtate cu șefii, pentru obținerea unei măriri de salariu. Soarele și planeta Venus le vor spori farmecul personal și puterea de convingere, în timp ce Pluton le va cere flexibilitate. Iar planeta  Saturn le va cere să fie foarte atenți la obligațiile și responsabilitățile pe care și le asumă. Și s-ar putea ca discuțiile să înainteze mai greu, pentru că Saturn aduce tot felul de obstacole, testând răbdarea și tenacitatea nativilor. Abia în jurul datei de 17 ianuarie se va trece la adevărate schimbări sau la încheierea unor contracte, dar efectele prezenței lui Saturn în Capricorn se vor simți până la sfârșitul anului. Sfârșitul acestei săptămâni le va aduce Scorpionilor noroc la bani pentru că Luna va intra în sectorul financiar din astrogramă, unde va rămâne până duminică seara.

Săgetător

Săgetătorii primesc bani dar au restanțe de achitat. În iubire, sunt posibile schimbări și mari surprize. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Săgetător pune accent pe obligațiile pe care nativii trebuie să  le onoreze pentru a nu-și anula norocul. Banii vin, dar nu prea rămân în portofel…Săptămâna aceasta ar trebui dedicată datoriilor pe care Sagetatorii le-au ignorat sau pe care nu au reușit să le achite. Marte va rămâne in casa Trecutului și a Secretelor până în 26 ianuarie, după care se va muta în zodia lor. Deocamdată, e bine ca nativii să reia legătura cu foști colaboratori sau foști parteneri și să își rezolve problemele din trecut. Tocmai de aceea, deși banii vor veni, nu vor sta prea mult în cont sau portofel. Seriozitate le va cere și planeta Saturn care le va “aminti” de obligații și le va cere să își evalueze cu atenție resursele atunci când fac planuri de viitor, înlocuindu-le optimismul cu maturitate și realism. Iar schimbări concrete, inclusiv legate de noi surse de venit, vor apărea în jurul datei de 17 ianuarie. Săgetătorii nu vor fi în formă maximă în prima parte a săptămânii. Din acest  motiv, ar fi mai bine să își amâne întâlnirile de afaceri importante. Zilele de joi și vineri sau cele din weekend vor fi mult mai potrivite. În plan sentimental, însă, perioada este una plină de surprize. Uranus, planeta Schimbărilor neașteptate, este, acum, în mers direct în zodia Berbec și în casa Iubirii din astrograma lor și le aduce noroc, dar și instabilitate. Iar cea mai norocoasă zi din punct de vedere sentimental va fi cea de duminică.

Capricorn

Capricornii spun ce gândesc și fac ce vor. Se pot certa cu părinții din cauza unor alegeri (inclusiv sentimentale). Planeta Mercur va ajunge în zodia Capricorn în dimineața zilei de joi, 11 ianuarie. Până atunci, ea va favoriza comunicarea Capricornilor cu foști colegi sau parteneri, găsirea unor soluții pentru probleme administrative sau juridice din trecut sau aflarea unor informații necesare nativilor în luarea unor decizii importante. În primele zile din săptămână, Capricornii își vor evalua prietenii și vor alege cu grijă evenimentele la care vor participa și persoanele în compania cărora se vor afișa. Joi, 11 ianuarie, planeta Mercur va ajunge in zodia lor, iar Capricornii vor avea chef de vorbă, dar nu vor renunța la seriozitatea care îi caracterizează. Seriozitatea lor, amplificată de prezența lui Saturn, va influența și relațiile sentimentale. Capricornii singuri pot atrage marea iubire în viața lor, dar, mai presus de sentimente ei vor pune responsabilitatea față de partener și chiar față de relație. Atunci când iubesc, ei consideră că au o datorie importantă: bunul mers al relației. Din acest motiv, adesea, fac prea multe sacrificii. Dar acum, Mercur îi încurajează să spună ce gândesc și ce doresc. Pentru unii Capricorni, săptămâna poate aduce și tensiuni în relația cu familia (în special cu părinții), din cauza partenerului de viață sau din cauza unei noi povești de dragoste, în care nativii au intrat de curând. Sau, în cuplu, pot să apară certuri din cauza unor probleme strict administrative sau din cauza diferenței  de opinie privind amenajarea locuinței.

Vărsător

Vărsătorii iubesc în secret, iar în plan profesional, cineva le netezește drumul spre succes, fără ca ei să știe. Horoscopul săptămânii 8-14 ianuarie pentru zodia Vărsător anunță succes în plan profesional și posibile oferte de la foști angajatori, dar pune accent pe eliberarea de trecut in plan sentimental. Interesul Vărsătorilor se va îndrepta și spre viața sentimentală pentru că în această perioadă o fostă iubire poate reveni în viața lor, o fostă relație se poate reactiva sau o nouă poveste de iubire poate să înceapă discret, în secret, cu pași mici, cu prudență și maturitate. În orice caz, prezența planetelor Pluton, Saturn, Venus și Mercur în casa Trecutului din astrograma Vărsătorilor le cere acestora să “facă pace cu trecutul” și să nu se mai lase influențați de frustrări sau regrete, sentimente de vină sau de alte probleme din trecut. În cuplurile fără probleme, prezența lui Venus în Capricorn poate să aducă noi responsabilități sau o mai matură abordare a problemelor și, în ciuda unei posibile diminuări a romantismului, poate consolida relația. Vărsătorii vor putea recupera timpul pierdut în pregătirea unui examen sau în definitivarea unui proiect și se vor pregăti pentru perioada în care astrele vor fi cu adevărat de partea lor. Tot acum, ei trebuie să-și “întindă antenele” pentru a găsi finanțatori sau susținători pentru proiectele lor. Și, pentru că Soarele este în casa Secretelor din astrograma lor, e posibil să aibă un protector secret, care să le netezească drumul spre succes, chiar fără ca ei să știe.

Pești

Peștii se gândesc la viitorul lor. Mulți dintre ei vor să lucreze sau chiar să se stabilească definitiv în străinătate. Săptămâna începe cu două aspecte favorabile formate de Marele Benefic Jupiter cu Soarele, respectiv cu Venus, planeta Iubirii. Aceste aspecte vizează casa Străinătății și casa Prietenilor din astrograma generală a zodiei Pești și pot aduce o iubire de departe sau prieteni noi din alte țări. Vor putea transforma o veche prietenie într-o iubire sau îi vor ajuta pe nativi să fie remarcați de persoane importante, cu ocazia unui eveniment sau a unui interviu pentru un job. Intrarea planetei Mercur in zodia Capricorn, în ziua de 11 ianuarie, va spori apetitul Peștilor pentru socializare și până la sfârșitul lunii, îi va ajuta să își extindă cercul de prieteni. Își vor transforma colegii în prieteni, se vor gândi la afaceri pe care să le administreze împreună cu prieteni vechi, vor deveni foarte activi pe rețelele de socializare și se vor promova mai mult pe internet. Și, cum planeta Norocului aflată în Scorpion le spune că norocul lor poate veni de peste mări și țări, mulți Pești își vor face planuri de viitor legate de străinătate. Vor dori să obțină un job în străinătate, să își întemeieze o familie în altă țară (sau cu cineva din străinătate) sau se vor gândi să plece definitiv din țară. Deciziile clare vor fi luate, însă, în jurul datei de 17 ianuarie, când va fi Lună Nouă în Capricorn.

Sursa:
huff.ro (Oana Hanganu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 84 = 93

Editorial

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect ați sau a-ți (vorbit, înțeles, etc.)? Omofonele aţi si a-ţi se …
Corespondenta la redactie