Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 – 23 iunie 2017 | Soarele va intra în zodia Racului | Solstiţiul de vară pe 21 iunie

Berbec

În ziua de 17 iunie, meditaţii pe chestiuni personale (stil de viaţă, sentimente, proiecte, sănătate). Între 17 iunie, după ora 20:55′, şi începutul zilei de 20 iunie, numeroase motive de enervare, pentru ca Berbecii ar putea fi puşi în situaţii neplăcute, complicate sau greu de rezolvat. Nativii nu-şi vor putea păstra calmul, vor greşi în activitatea curentă, vor fi obligaţi să corecteze greşelile făcute din grabă şi din neatenţie şi, astfel, să fie în întârziere. Între 20 iunie, după ora 00:53′, şi începutul zilei de 22 iunie, se pot ivi oportunităţi financiare. În dimineaţa zilei de 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului şi va pune un accent special pe chestiunile de familie, pe problemele curente de gospodărie şi administrare a bunurilor. În aceiaşi zi, în zodia Racului, va intra şi Mercur care va permite un dialog relevant cu rudele şi membrii de familie apropiaţi nativilor dar care va ridica noi probleme ori va accentua premizele încâlcite din ultima vreme. Între 22 iunie, după ora 01:45′, şi 24 iunie, ora 01:07′, sunt posibile deplasări care îi vor lua prin surprindere pe Berbeci. Acestea se vor ivi pe fondul unor urgenţe sau schimbări de ultim moment al unui plan de viaţă şi de muncă. Călătoriile în afara oraşului pot genera motive de stres. Dialogurile vor fi stridente, neaducând un spor real într-o dezbatere sau într-o şedinţă în care Berbecii vor fi chemaţi să dea explicaţii. În acest răstimp, pe casa a IV-a se vor acumula patru planete personale care ar putea da naştere unor secvenţe importante pentru averea sau familia Berbecilor mai ales că, în zorii zilei de 24 iunie, se va produce faza de Lună Nouă în Rac care poate modifica o situaţie personală iar 23 iunie va începe să funcţioneze şi cuadratura Marte/Jupiter, pe axa Rac/Balanţă, angajând casele IV/VII, ce pot fi marcate de tensiuni şi conflicte de interese.

Taur

În ziua de 17 iunie, posibile întâlniri plăcute cu prietenii. Schimbul de impresii, de opinii, consultările şi sfaturile pe care le vor avea Taurii cu persoanele pe care le simpatizează şi în care au încredere vor evolua corect, util lor sau le vor da satisfacţii de natură spirituală şi emoţională. Între 17 iunie, după ora 20:55′, şi începutul zilei de 20 iunie, preocupările curente, numeroasele încurcături care nu mai depind de voinţa nativului îi pot destabiliza chiar şi pe Taurii rezistenţi. Oricâte exerciţii de stăpânire de sine vor dezvolta aceştia, oboseala şi epuizarea ori senzaţia de hărţuială nu-i va părăsi. Dialogurile profesionale se vor complica iar Taurii vor adopta atitudini radicale, intransigente. Între 20 iunie, după ora 00:53′, şi începutul zilei de 22 iunie, starea lor generală se va ameliora, aceştia regăsindu-şi plăcerea de a trăi, calmul şi capacitatea de a aborda, metodic şi cu spor orice problemă În dimineaţa zilei de 21 iunie (ora 07:25′), Soarele va intra în zodia Racului şi va începe să-şi exercite influenţa asupra casei a III-a a deplasărilor de scurtă durată sau pe distanţe mici şi asupra informaţiilor primite ori a ideilor exprimate public. Etapa, care va dura o lună, nu va fi dintre cele uşoare pentru aceşti nativi care vor avea tendinţa să devină secretoşi, discreţi, tăcuţi şi chiar suspicioşi cu privire la orice provocare verbală. În aceiaşi zi, tot în zodia Racului, va intra şi Mercur, planetă care patronează călătoriile şi exerciţiul verbal în varii ipostaze. Între 22 iunie, după ora 01:45′, şi 24 iunie, ora 01:07′, acestor ipostaze astrale li se va adăuga influenţa Lunii (în postura de Lună Nouă în dimineaţa zilei de 24 iunie) şi care, alături de Soare, Marte şi Mercur, va accentua posibilitatea acumulării de cunoştinţe prin învăţare şi prin memorare dar va şubrezi capacitatea de exprimare verbală, atenuând spontaneitatea şi oralitatea.

Gemeni

În ziua de 17 iunie posibile mici satisfacţii personale, motive de bucurie provocate de o laudă, o postură profesională, socială sau publică care le scoate în evidenţă calităţile. Între 17 iunie, după ora 20:55′, şi începutul zilei de 20 iunie, disputele între nativi şi prieteni aproape că nu pot fi evitate; pot fi, cel mult, în funcţie de temperament şi educaţie, atenuate şi cenzurate pentru a nu declanşa un conflict de proporţii cu consecinţe nedorite. Banii vor fi unul dintre motivele discordiei care se va naşte. Între 20 iunie, după ora 00:53′, şi începutul zilei de 22 iunie, gândul cel bun va birui. Gemenii vor evalua atent, lucid şi echilibrat ipostazele de viaţă care „i-au dat peste cap” în ultima vreme şi le vor evalua cu obiectivitate şi pragmatism. În dimineaţa zilei de 21 iunie Soarele va intra în zodia Racului, respectiv în casa a II-a a banilor proveniţi din muncă propriei a acestor nativi, şi va marca jaloane de care trebuie să ţină cont pentru viitorul lor financiar. În aceiaşi zi, tot în zodia Racului, va intra şi Mercur care va introduce o notă de incapacitate de a se adapta la condiţiile şi limitările momentului, făcându-i pe nativi să se cramponeze de detalii. Uneori, egoismul sau interesele de moment, mărunte, îi pot face să se blocheze în cazul unor discuţii privitoare la salariu sau venituri. Între 22 iunie, după ora 01:45′, şi 24 iunie, ora 01:07′, Luna va tranzita această casă a banilor obţinuţi din muncă proprie şi va indica sau chiar va genera, din dimineaţa zilei de 24 iunie, când se va afla în postura de Lună Nouă în Rac, o posibilă criză sau dezordine financiară. Tendinţa nativilor va fi să o abordeze în forţă, exces de zel periculos pentru că Marte, şi el în tranzit prin casa a II-a, va face, din 23 iunie, cuadratură la grad perfect cu Jupiter, ceea ce-i va împinge greşească, să exagereze sau să ia decizii neinspirate.

Rac

În ziua de 17 iunie, mintea nativilor va forfoti de gânduri, planuri, proiecte, dorinţe, speranţe. Multe dintre ele privesc sectorul personal, altele privesc intrarea în armonie cu propria lor conştiinţă în funcţie de deciziile pe care le vor lua şi modul lor de a acţiona de acum încolo. Între 17 iunie, după ora 20:55′, şi începutul zilei de 20 iunie, se conturează ipostaze dificile sau, pentru unii, chiar dure, de viaţă profesională şi de ipostază publică. Moment esenţial pentru persoanele aflate în plin proces de construire a unei cariere sau a unei imagini. Urcuşul social al unora va întâmpina dificultăţi de-a dreptul descurajante. Blocajele pot veni din varii locuri, combinându-se derutant pentru nativ care nu va şti ce este mai urgent sau mai important de rezolvat. Între 20 iunie, după ora 00:53′, şi începutul zilei de 22 iunie, posibil ajutor de la un prieten: solidaritate, susţinere morală sau materială, sfat util dat într-un moment greu, intervenţie salutară ori implicarea eficientă într-o problemă pe care nativul nu o poate rezolva cu propriile forţe. În dimineaţa zilei de 21 iunie Soarele va intra în semnul, lor zodiacal natal, respectiv în casa I şi, din această poziţie astrală, le va da energie şi determinare şi capacitate de a rezista la oboseala fizică şi (supra)solicitarea psihică timp de o lună. În aceiaşi zi, tot în zodia Racului, va intra şi Mercur care va colora cu nuanţe sentimentale, argumente emoţionale şi premize spirituale toate procesele de gândire ce vor justifica adoptarea unei atitudini sau luarea unei decizii. Între 22 iunie, după ora 01:45′, şi 24 iunie, ora 01:07′, unii Raci vor face calcule şi strategii privind statutul lor profesional, angajarea sau renunţarea la un loc de muncă în funcţie de discuţiile purtate sau avertismentele şiinformaţiile primite, privitoare la ei sau la instituţia unde activează.

Leu

În ziua de 17 iunie, posibile cadouri, gesturi de natură materială ca semn de preţuire, recunoştinţă sau recompensă pentru un serviciu ori un „bine” făcut de nativi unor persoane. Între 17 iunie, după ora 20:55′, şi începutul zilei de 20 iunie, principiile de viaţă ale Leilor vor fi lezate sau puse la încercare (renunţă sau se conformează unor presiuni de moment), venite dinspre latura activităţii profesionale. Vor intra în joc şi chestiunile legate de sănătate sau de motivaţie personală care nu pot fi făcute publice sau nu pot fi invocate ca argumente într-o situaţie care devine, din ce în ce mai stringentă pentru ei. Între 20 iunie, după ora 00:53′, şi începutul zilei de 22 iunie, posibil mic succes legate de exercitarea unei funcţii, a unei responsabilităţi ce „stă în vizorul public”. Nume lăudat, felicitări… În dimineaţa zilei de 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului şi va acţiona asupra lucrurilor mai puţin ştiute, tăinuite, pe care le vor aduce la suprafaţă, spre ştiinţa nativului, pe căi „soft”: telepatie, presimţire, vis premonitoriu. În aceiaşi zi, tot în zodia Racului, va intra şi Mercur, care le va induce Leilor dorinţa de a răscoli trecutul, de a se întoarce la probele materiale ale unei experienţe anterioare (scrisori, documente, acte oficiale) că să înţeleagă mai bine contextul care le-a generat şi circumstanţele în care el a acţionat într-un anume fel şi asupra cărora continuă să aibă îndoieli sau bănuieli. Între 22 iunie, după ora 01:45′, şi 24 iunie, ora 01:07′, casa a XII-a va fi şi mai solicitată datorită tranzitului Lunii prin zodia Racului care, la sfârşitul zilei de 23 iunie, se va afla la numai câteva ore distanţă de maximul fazei de Lună Plină, moment asociat cu Solstiţiul de vară, care, în tradiţia noastră – Sânzienele – dar şi a altor popoare, este un moment ale revelării adevărului, al descătuşării forţelor ascunse ale naturii.

Fecioara

În ziua de 17 iunie, tendință explicită de a nu da cursul provocărilor, de a găsi o cale de rezolvare înţeleaptă şi decentă neînţelegerilor parteneriale. Uneori, părinţii sau alte rude apropiate şi în vârstă pot interveni, complicând starea de lucruri care-i preocupă pe nativi. Între 17 iunie, după ora 20:55′, şi începutul zilei de 20 iunie, dorinţa de a găsi o rezolvare rapidă încurcăturilor băneşti se va lovi de aspectele legale, strict juridice sau economice ori, în plan relaţional, de criteriile morale. Între 20 iunie, după ora 00:53′, şi începutul zilei de 22 iunie, o idee bună le poate reconfigura într-un chip constructiv, un proiect sau un demers. Temei logic, echilibrat cu potenţial de succes în multe demersuri care priveşte felul în care se vor purta, vor decide în chestiuni importante pentru viaţa lor sau în care vor face alegeri inspirate. În dimineaţa zilei de 21 iunie (ora 07:25′), Soarele va intra în zodia Racului şi, de acolo, timp de o lună, va introduce o notă de reticenţă ori de prudenţă faţă de prieteni; nativii nu vor fi dispuşi să-şi arate încrederea faţă de unele cunoştinţe ori vor avea rezerve în a fi sinceri şi „fără secrete” faţă de acei prieteni care le-au sădit îndoiala în suflet. În aceiaşi zi, tot în zodia Racului, va intra şi Mercur (ora 12:58′), care se va afla într-o postură limitată de vibraţia semnului pe care îl tranzitează. De aceea, estimăm că latura capacităţii de a se exprima, de a comunica, de a dialoga, va fi limitată şi marcată de prudenţă şi „tăcere diplomatică”. Între 22 iunie, după ora 01:45′, şi 24 iunie, ora 01:07′, Luna se va alătura tripletei, deja active, Soare/Marte/Mercur, şi va spori reacţiaemoţională, uneori exagerată, a nativilor, care vor respinge efuziunile sentimentale ori insistenţa, lipsa de măsură, de protocol şi de maniere a unor persoane. Grija nativilor de a nu li se invada spaţiul vital va fi mare.

Balanta

În ziua de 17 iunie, stare mai bună organică resimţită de cei care au trecut prin suferinţe organice. Componenta psihică şi reglarea sistemului neuro-vegetativ vor avea un rol important. Posibilă rază de speranţă pentru cei care nutresc dorinţa de a accede într-o funcţie sau într-o ipostază profesională superioară celei prezente. Între 17 iunie, după ora 20:55, şi începutul zilei de 20 iunie, relaţiile parteneriale se vor confrunta cu conflicte şi nemulţumiri. Enervate de abuzurile unor parteneri de afaceri, de iniţiativele asociaţilor dintr-un proiect sau ale soţului ori ale soţiei, Balanţele vor deveni „belicoase”, grăbindu-se să tranşeze situaţia în termeni ultimativi de genul „ori/ori”. Procese pe rol ori litigiile pot lua o întorsătură nebănuită. Dacă poziţia lor într-o firmă, societate sau organism oficial va fi atacată iar deciziile în baza funcţiei ori a statutului lor public vor fi contestate, Balanţele vor adopta atitudinea celui care mai mult rezistă decât se luptă. Între 20 iunie, după ora 00:53, şi începutul zilei de 22 iunie, mici beneficii materiale. În dimineaţa zilei de 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului, în casa ridicării în rang social sau profesional, cea atât de încercată, şi le va insufla energii speciale, în care se vor amesteca, de-a valma, argumentele logice cu cele subiective, de unde şi tenta pătimaşă a reacţiilor lor. În aceiaşi zi, tot în zodia Racului, va intra şi Mercur, ceea ce-i va face pe nativi, în ciuda firii lor subtile şi diplomate, să abordeze problemele delicate cu încăpăţânare, cramponându-se de detalii şi fiind incapabili să vadă situaţia în ansamblu. Între 22 iunie, după ora 01:45, şi 24 iunie, ora 01:07 iunie, Luna le poate veni, cât de cât în ajutor, dând-le ceva mai multă inspiraţie şi fler dar neputând să-i ajute în cazul unor dispute verbale care pot scăpa de sub control.

Scorpion

În ziua de 17 iunie, răstimp dedicat plăcerilor personale, bucuriilor trupului sau ale sufletului, relaxării sau preocupărilor care-i rup de realitatea înconjurătoare. Între 17 iunie, după ora 20:55, şi începutul zilei de 20 iunie, tensiuni la locul de muncă generate de relaţiile cu colegii şi/sau şefii. Reacţiile nativilor vor fi categorice, deloc politicoase şi, uneori, de-a dreptul riscante sau exagerate. În cazul altor Scorpioni, s-ar putea ridica bariere de comunicare cu unele persoane de care se despart prin viziunea asupra unui subiect conflictual, prin concepţiile diferite de viaţă sau prin mentalitate, educaţie şi profesie. În planul sănătăţii: stres, migrene, agitaţie, tendinţa de a se enerva „din orice”. Între 20 iunie, după ora 00:53, şi începutul zilei de 22 iunie, Scorpionii se vor „agăţa” de orice argument sau prilej ori conjunctură care le-ar permite să aplaneze un conflict, o dispută ori o controversă care-i dezavantajează. În dimineaţa zilei de 21 iunie, Soarele va intra în semnul de Apă al Racului, care acţionează în armonie cu semnul lor zodiacal natal, tot de Apă. În acest fel, se vor creea premizele astrale ale unor „ape subterane” care le vor alimenta mentalul şi trupul, făcându-i mai supli, mai abili, mai senzitivi, mai impresionabili dar, prin asta, nu şi mai uşor de păcălit sau de convins. Dimpotrivă, acest tip de funcţionare psihică şi organică va fi în avantajul nativilor care vor fi, astfel, mai puternici. În aceiaşi zi, tot în zodia Racului, va intra şi Mercur. Fără a fi spectaculos şi puternic, acest tranzit neutru sau şubred pentru alţii, pentru Scorpioni, va avea darul de a consolida lucrarea astrală a Soarelui în casa a IX-a, a gândurilor înalte şi a conştiinţei ori a planurilor importante de viaţă. Între 22 iunie, după ora 01:45, şi 24 iunie, ora 01:07‘, reevaluare a unor proiecte financiare, urmată de decizii de ultim moment.

Sagetator

În ziua de 17 iunie, posibile clipe plăcute petrecute în familie, acasă, alături de rude sau într-un spaţiu privat care le permite relaxare (casă de vacanţă). Între 17 iunie, după ora 20:55, şi începutul zilei de 20 iunie, se vor contura două direcţii: cea favorabilă, le va permite tinerilor, care practică sporturi de performanţă sau de întreţinere şi plăcere, să desfăşoare activităţi care să le dea satisfacţii; în cazul profesioniştilor, se poate vorbi de obţinerea unor rezultate bune (recorduri), de câştigarea unor competiţii, de victorii în meciuri, de selectarea lor în cluburi de renume. Direcţia mai puţin bună provine de la deziluzia şi revolta născută din diferenţa între dorinţa lor de viaţă liberă, nestingheră, trăită la standarde înalte şi imposibilitatea de a şi-o oferi. Se mai conturează, în unele cazuri şi frământări provocate de o relaţie sentimentală care evoluează dramatic, cu împăcări şi despărţiri teatrale. Între 20 iunie, după ora 00:53, şi începutul zilei de 22 iunie, şi va instaura un regim de austeritate sau, măcar, de economie şi prudenţă în privinţa cheltuielilor. Pentru cei angajaţi în litigii (partaj, ieşire din indiviziune, succesiuni), conflictele de interese se înteţesc şi ambiţia părţilor adverse atinge cote absurde, drept pentru care, aceia trebuie lăsaţi în pace, până se calmează sau se conving de contrariul argumentelor lor. În dimineaţa zilei de 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului şi va accentua toate problemele nativilor de ordin material sau financiar. Tot pe 21 iunie, Mercur va intra în casa a VIII-a şi va îngreuna orice dialog pe teme de bani, bunuri şi avantaje materiale. Între 22 iunie, după ora 01:45, şi 24 iunie, ora 01:07‘, înţelept ar fi să se evite întâlnirile şi discuţiile cu partenerii dificili, conflictuali ori cu adversarii de orice fel. Sunt de amânat întâlnirile la avocat, mediator, notar, expert care au ca bază a discuţiei interesele divergente.

Capricorn

În ziua de 17 iunie, nativii pot experimenta plăcerea dialogului;veşti şi informaţii care-i liniştească ori îi bucură. Moment bune, pentru cei care susţin examene. Între 17 iunie, după ora 20:55, şi începutul zilei de 20 iunie, conflict cu „focuri bengale” încazul celor care au litigii cu rudele şi care privesc averea, patrimoniul, locuinţa saulocaţiile nativului. Moment al abuzurilor şi al exagerărilor, de o parte şi de alta, cuagresivitate verbal sau, chiar, violenţă fizică. Este nevoie de multă stăpânire de sine,pentru a nu crea vinovăţii ce i-ar putea fi reproşate nativului. Atenţie la aparenta legalitate a unor acte şi documente care justifică o măsură, o iniţiativă sau dorinţa personală a cuiva implicat în acest conflict (vizaţi: proprietari, chiriaşi, cumpărători, vânzători, intermediari, reprezentanţi ai unor instituţii). Între 20 iunie, după ora 00:53, şi începutul zilei de 22 iunie, mici bucurii de la eventualele succese ale copiilor. Relaţii armonioase sau împăcări. Prilej pentru plăceri, relaxare, destindere. În dimineaţa zilei de 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului, respectiv în casa a VII-a a relaţiilor parteneriale şi a conflictelor. Contextul poate permite deschiderea unui proces, „îngheţarea” negocierilor, blocarea demersurilor oficiale. Tentative inutile sau eşuate de a dialoga cu adversarii pentru aproximativ o lună, stare de lucruri susţinută astral şi de planeta Mercur care, tot pe 21 iunie, va intra, la rândul ei, în zodia Racului. Între 22 iunie, după ora 01:45, şi 24 iunie, ora 01:07‘, informaţii contradictorii, zvonuri, ipoteze legate de schimbări posibile la locul de muncă care, dacă s-ar adeveri, i-ar implica şi pe ei; motiv de nelinişte. Unii vor lua în calcul, la o analiză rapidă a eventualităţii, o decizie pe care să o aibă în vedere deşi, nota generală nu este de opţiune ci, mai degrabă, de constrângere sau de alegere între „două rele”.

Varsator

În ziua de 17 iunie, câştig rezultat dintr-o nouă situaţie financiară, în principal salarială, care se va dovedi sub aşteptări sau care se va derula în etape. Între 17 iunie, după ora 20:55, şi începutul zilei de 20 iunie, dacă n-ar fi vorbele spuse nelalocul lor multe conflicte nu ar exista. Perioadă în care Vărsătorii cu greu se vor abţine să nu dea cuiva o replică „pe măsură”. Cei care desfăşoară activităţi publice (inclusiv profesorii şi avocaţii) trebuie să fie rezervaţi în declaraţii şi să nu răspundă la provocări. Şi drumurile vor fi bântuite de spectrul incidentelor şi chiar al accidentelor. Decalog: nu conduceţi obosiţi şi enervaţi, nu vă „grozăviţi” la volan, nu apelaţi la mijloace de transport improvizate, excentrice sau necunoscute din punct de vedere tehnic. Răspunsuri din străinătate, de la persoane fizice sau de la instituţii şi foruri internaţionale care îl debusolează pe un Vărsător. Nu iniţiaţi schimbări majorede viaţă sau de carieră sub impresia de moment a unei oferte senzaţionale. Acceptaţi-o după o înţeleaptă analiză şi verificare a întregului context. Între 20 iunie, după ora 00:53, şi începutul zilei de 22 iunie, predispoziţie casnică, dorinţa de a se bucura de plăcerile şi confortul casei. În dimineaţa zilei de 21 iunie, Soarele va intra în zodia Racului şi va tranzita casa a VI-a a sănătăţii şi a muncii. În ambele ipostaze, acest tranzit solar poate aduce noutăţi, surprize, evenimente care îl iau pe nepregătite pe nativ. Pe 21 iunie, în zodia Racului, va intra şi Mercur care, alături de Soare şi Marte, va bloca multe iniţiative legate de regimul muncii. Vărsătorul va trebui să se resemneze şi să aştepte un moment mai degajat astral pentru a face schimbări profesionale sau salariale. Între 22 iunie, după ora 01:45, şi 24 iunie, ora 01:07‘, răstimp în care nativii vor simţi nevoia să se distreze, să „uite”, să se risipească în vizite, întâlniri, petreceri.

Pesti

În ziua de 17 iunie, ultim răgaz pentru Peşti; relaxare, abandon în braţele speranţei, visării, somnului,odihnei, refugiului în plăceri care îi rupt de realitate. Între 17 iunie, după ora 20:55, şi începutul zilei de 20 iunie, revine stresul, grija banilor, a plăţilor curente; pentru unii poate fi vorba de plăţi anticipate pe care trebuie să le onoreze şi nu le va fi uşor. Între 20 iunie, după ora 00:53, şi începutul zilei de 22 iunie, Peştii pot vorbi bine, frumos, expresiv, convingător, în cadrul unei sedinţe, întruniri, dezbateri sau în contextul unui examen. Mic moment de succes personal. Posibilă excursie de scurtă durată de genul „evadare în peisaj”. Relaxare. În dimineaţa zilei de 21 iunie (ora 07:25), Soarele va intra în zodia Racului şi le va activa casa a V-a a sentimentelor dar, mai ales, a creativităţii. Va începe o perioadă excelentă pentru ei care au meserii bazate pe valorificare harului, a talentului, a expresivităţii artistice, a intuiţiei şi fanteziei, a puterii de creaţie şi al artei interpretative. În aceiaşi zi, tot în zodia Racului, va intra şi Mercur (ora 12:58) care va consolida ceea ce va genera Spoarele şi, împreună cu Marte, îi poate aduce pe nativi în faţa unui succes remarcabil pe această direcţie. Între 22 iunie, după ora 01:45, şi 24 iunie, ora 01:07‘, Luna va tranzita casa a IV-a a familiei, a casei şi a tuturor aspectelor locative. Teoretic, poate fi vorba de discuţii pe teme ce privesc aceste segmente astrale; practic, s-ar putea intensifica dialogurile dar şi controversele între ei şi unii membri de familie care au opinii neclare, confuze şi subiective cu privire la felul în care ar trebui rezolvată o problemă patrimonială, adminstrativă, locativă fără a strica relaţiile personale, ceea ce se va dovedi a fi destul de greu de pus în practică. Sfârşitul săptămânii înseamnă începutul unor noi relaţii sentimentale, aventuri şi speranţe.

Sursa:
libertatea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 3

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie