Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Încrederea absolută în victorie este însăşi cheia victoriei.

Încrederea absolută în victorie este însăşi cheia victoriei.

Este posibilă iubirea veşnică, cu o singură condiţie; să fie suficient de intensă, purificată de accidental,de memorie, nuanţă şi amănunt, de toate elementele prea concrete care au determinat-o, să se înscrie fără efort în modelul cel mai pur al dragostei în genere.

Cine mă cunoaşte ştie că sunt un om total dominat de propriul temperament, dar visul meu intelectual şi compensatoriu este un vis de geometru. 

Din nefericire, a trebuit să aflu că adevărurile sunt interpretabile; asta nu înseamnă că sunt false sau că toate interpretările sunt bune, dar există întotdeauna o multitudine de interpretări posibile. 

Aş fi vrut să mă nasc geometru. Aş fi vrut să trăiesc în mediul quasimonahal al ideilor pure, al adevărurilor univoce. 

A trebuit, de asemeni, să-mi dau seama că la baza existenţei mele se află o contradicţie. Există visul meu de geometru şi există un temperament şi un mod de a fi care-l contrazic, în “Interval”, m-am războit cu consecinţele geometriei şi, de fapt, sunt acolo două personaje care mă reprezintă în egală măsură: nu numai Ilie Chindriş, ci şi Olga.

Un vis al mişcării — şi un vis al rigorii şi al stabilităţii. Această contradicţie explică în mare măsură şi revoltele mele, şi biografia mea, şi lecturile mele.

Mă socotesc un patriot și un internaționalist în deplinul înțeles al cuvântului. Nu am prejudecăți naționale. Îmi plac toate națiunile, având eu preferințele mele ca model de comportament.

Mă preocupă lumea socială și știu foarte bine că nu voi reuși s-o cunosc decât participând. Curiozitatea mea intelectuală mă împinge la acțiune.

Alexandru Ivasiuc

Și-a încheiat însă existența pământeană, intempestiv, la seismul din 4 martie 1977, cumva nel mezzo del’ cammin, când scriitorul nu împlinise încă 44 de ani și mustea, cum se spune, de proiecte. Critici de seamă au deplâns, pe loc, imensa pierdere, considerând că lumea noastră, nu doar literatura, devenise, fără el, mult mai săracă . „Spirit prea fremătător și viu”, cum îl știa un critic afin , el se deroba definiției complete, impunând abordări multiple, cum se va și întâmpla în prematura lui posteritate. Dispunem azi de o bogată „literatură” despre om și operă, fără a se epuiza totuși domeniul . Adaug eu însumi, în limitele discreției, o modestă mărturie personală, cu regretul că ea vine așa de târziu.
Născut la 12 iulie 1933, în Sighetu Marmației, Alexandru Ivasiuc și-a făcut studiile primare și medii în capitală și în orașul natal, apoi studii de filozofie și medicină (neîncheiate) la București, unde a încercat să organizeze un miting studențesc de solidarizare cu revoluția maghiară din toamna lui 1956.
Condamnat la cinci ani de închisoare, a cunoscut rigorile penitenciarului din Jilava și lagărele de muncă din Periprava, Salcia, Stoenești etc., până în 1961, ca și domiciliul obligatoriu din satul Rubla, alături de N. Carandino, C. Coposu, M. Serdaru, I. Varlam ș.a., în anii următori. Angajat, mai târziu, la Ambasada Statelor Unite, a avut șansa unei burse în „lumea nouă”, care i-a permis să conferențieze la universități americane pe teme de cultură românească. A debutat, în Gazeta literară, cu o schiță în 1964 și a devenit scriitor de succes prin romanele Vestibul (1967), Interval (1968), Cunoaștere de noapte (1969), Păsările (1970), Apa (1973), Iluminări (1975), Racul (1976), publicate într-o cadență vertiginoasă, care l-a impus iute în „noul val”. A și ajuns un timp secretar al Uniunii de resort și redactor-șef la Editura Cartea Românească, iar la urmă director al unei case de filme. Cărțile sale au fost intens discutate în presă, ca drame ale cunoașterii, configurând un moment aparte − al prozei de idei − și întâmpinat ca atare de critică.
Eseurile publicate în volume sau în presă sunt pledoarii deschise, insistente, pentru valorile modernității, de care autorul a fost mereu atașat.
În 1940, în urma Dictatului de la Viena, familia sa se mută la Bucureşti. Aici Alexandru Ivasiuc a urmat cursul primar (1940-1944), şi, timp de un an, cursurile Liceului ”Matei Basarab”, după care a urmat cursurile Liceului ”Dragoş Vodă” din Sighet, pe care l-a absolvit în 1951. Între 1951-1953 urmează cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti , pe care le întrerupe. S-a înscris apoi la Facultatea de Medicină Generală, ale cărei cursuri le-a urmat între 1953-1956, fără a le termina. A fost bursier al Universităţii din Iowa-City, SUA (1968-1969), în cadrul Programului Scriitoricesc Internaţional al Universităţii. 
În 1956 a fost arestat şi condamnat la cinci ani pentru agitaţie publică, plus doi ani domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în satul Rubla. După ce a fost eliberat, la începutul lui 1963, a lucrat ca muncitor la Fabrica de Medicamente “Sintofarm”. A fost apoi translator la Ambasada SUA de la Bucureşti, până în 1968, conform ”Dicţionarului scriitorilor români”, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).


A debutat în revista “Gazeta literară”, în 1964, cu schiţa “Timbrul” şi cu eseul “Inocenţă şi vinovăţie în proza americană”. Începând din 1968 a colaborat la principalele reviste literare. A susţinut o rubrică permanentă, “Pro domo”, în “Contemporanul”, apoi, până în vara anului 1976, în “România literară”. În cursul anului 1977 a deţinut la “Contemporanul” rubrica “Argument” şi a colaborat la ”Informaţia Bucureştiului” cu articole săptămânale. Ultimul său articol din ”Contemporanul”, intitulat ”Puterea scriitorului”, a apărut în ziua de 4 martie 1977.
Alexandru Ivasiuc a debutat editorial cu romanul “Vestibul” (1967, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză), continuând cu alte două tot cu un pronunţat caracter eseistic: “Interval” (1968), “Cunoaştere de noapte” (1969). Au urmat volumele “Păsările” (1970), “Apa” (1973), “Iluminări” (1975), “Racul” (1976). A mai semnat volumul de nuvele “Corn de vânătoare” (1972), precum şi volumele de eseuri “Radicalitate şi valoare” (1972) şi “Pro domo” (1974), în care sunt adunate eseurile publicate în revistele “Contemporanul” şi “România literară”. Este şi autorul scenariului filmului “Trei zile şi trei nopţi” (1976), după romanul său “Apa”.
”Profesionist al ideii, în proză Ivasiuc se apropie de unii scriitori ai deceniului al patrulea – M. Sebastian, M. Eliade, Anton Holban, O. Şuluţiu – şi, înaintea lor, de Camil Petrescu, care au făcut deopotrivă proză şi publicistică, reformând romanul românesc dintr-un unghi intelectual. Creaţia lui Ivasiuc relevă, fără excepţie, o astfel de structură”, arată criticul literar Nicolae Manolescu în ”Dicţionarul scriitorilor români”.
În 1969 Alexandru Ivasiuc a fost invitat să conferenţieze despre literatura română în SUA, la Universitatea Columbia, Berkeley-California, East-Texas, precum şi în Marea Britanie, la Oxford. 
A fost redactor-şef al Editurii “Cartea Românească” (1970), apoi secretar al Uniunii Scriitorilor (1970-1972), producător şi director al Casei de Filme nr. 1 (1972-1974). I-au fost decernate Premiul Uniunii Scriitorilor pentru proză, în 1967 şi 1970, şi Premiul Academiei Române, în 1970.
Eugen Simion îl caracterizează astfel pe Alexandru Ivasiuc: “În conversaţie, mâinile lui se agitau imprevizibil, ochii alunecau cu febrilitate pe măsură ce mintea descoperea ipoteze noi. Exista în toată fiinţa lui Alexandru Ivasiuc o veşnică stare de pândă convertită în bucuria confesiunii”.
“Am întâlnit rareori o putere de muncă, o energie mai neobosite, o vitalitate a spiritului mai mare. Îl interesa orice în jurul lui, se arunca în proiecte grandioase, se consuma clipă de clipă ca o flacără vie. Iubit sau contestat, era respectat pentru inteligenţa lui extraordinară (….)”
, spunea, la rândul său, criticul literar Nicolae Manolescu despre Alexandru Ivasiuc.
În ceea ce priveşte opera lui Ivasiuc, Eugen Simion scria: “(…) Literatura lui este plină de oameni care încearcă să-şi cunoască, prin exerciţiul intens al raţiunii, fiinţa contradictorie şi irepetabilă. Talentul reprezintă, pentru el, o funcţie a inteligenţei; a scrie este totuna cu a cunoaşte. Numai Camil Petrescu a mai avut, la noi, această încredere aproape mistică în puterea raţiunii de a pătrunde în mecanismul relaţiilor umane şi de a pune în primul plan al operei literare ceea ce se cheamă dramele spiritului. Ca şi el, Alexandru Ivasiuc n-a pus preţ pe limbaj şi a scris aşa cum a gândit, adică repede şi fragmentar, trecând de la o idee la alta într-o înlănţuire derutantă. Proza lui subordonează totul (psihologie, tipologie, compoziţie) speculaţiei, individul se personalizează prin interogaţie, prin capacitatea de a fabrica ipoteze, puncte de convergenţă între mai multe realităţi.”

Surse:
memorialsighet.ro
agerpres.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care …
Corespondenta la redactie