Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Întotdeauna în pomul cu fructe se aruncă cu pietre.

Întotdeauna în pomul cu fructe se aruncă cu pietre.

După teatrul naturalist, în care viaţa apare în mod vulgar, a sosit vremea să nu ne mai mulţumim cu copii fotografice. Eroul piesei moderne comunică fidel cu omul de toate zilele, dar într-un mod sintetic…

Teatrul, mai mult decât orice artă, – e ca natura – plin de mistere. Judecăţile lui nu sunt întotdeauna ale noastre. Ca şi natura – teatrul naşte viaţa din moarte – şi creează forme noi – dar nu eterne.

Aş fi vrut să fiu un artist desăvârşit şi nu sunt…

Fără îndoială, între arta actorului de teatru şi a celui de film există mari deosebiri. Oricât de puternică ar fi tendinţa teatrului modern de a elibera jocul actorului de convenţional şi de a-i impune o linie sobră, cerebrală, interiorizată, ea nu va putea frânge niciodată graniţa pe care o pune scena între actor şi ultimul spectator din sală.

Un actor de teatru scos deci din limitele scenei şi adus fără nici o pregătire în faţa aparatului de filmat devine artificial şi nu reuşeşte să dea impresia de autentic, de viaţă. Pentru că filmul este altceva. Este o artă pe care mişcarea universală a aparatului o eliberează de convenţie.

În locul tehnicii scenice (dicţie, mimică, gest), pe primul plan trece arta sugestiei, trăirea implicită a sentimentului, aşa, ca în viaţa de toate zilele.

Ce păcat că mor! Abia acum aş şti să le arăt oamenilor ce înseamnă a muri. Nu cum am jucat eu până acum.

Am început să mă gândesc cu regret la timpul când, în Grădina Botanică, stăteam ore întregi să studiez o plantă… Am să mă angajez din nou la vreo fermă. Nu mi-am pierdut contactul cu agronomia.

N-am voit pentru mine decât o scenă pe care să mă pot manifesta; n-am urmărit alte bogăţii decât acelea pe care le poate da visul pe care-l vezi realizându-se.

Teatrul era pentru mine un domeniu atît de străin, atît de îndepărtat, încît doar de vreo două ori, ca elev, am fost spectatorul unor piese romîneşti, pe care Naţionalul din Bucureşti le juca cu săli goale. Preocupările mele erau cu totul altele: jucam rugbi şi învăţam la Şcoala de agronomie. Visam ca, după absolvirea acestei şcoli, să plec în Franţa, la o facultate vestită pe vremea aceea, pentru a mă întoarce de-acolo inginer agronom.

Eram convins că voi schimba faţa pămîntului şi voi reuşi să cresc nu ştiu ce specie rară, aşa, un fel de floare a fericirii oamenilor.

George Vraca

A strălucit pe scena interbelică mai mult ca nimeni altul, a fost iubit de public – mult mai iubit ca alţi actori – a fost apreciat de cronicari, a fost şi criticat. Dar e sigur că aproape jumătate din istoria secolului trecut în teatrul românesc ar fi arătat altfel fără el.
Odată, demult, în anii primei tinereţi, visase să devină agronom. Iar regretul că trădase plantele Grădinii Botanice pentru poveştile pe care avea să le trăiască apoi pe marile scene ale Bucureştiului sau în faţa aparatului de filmat nu l-a părăsit niciodată definitiv. S-a născut într-o familie de aromâni, la sfârşit de secol 19, pe 25 noiembrie, în anul 1896. Destinul său ar fi avut, poate, alt contur, dacă, printr-o întâmplare nu i-ar fi cunoscut pe George Enescu şi pe cea care avea să-i devină mai târziu parteneră de scenă, actriţa Maria Ventura, a cărei carieră se desfăşura pe marile scene din Paris şi care, la acel moment era şi infirmieră şi-i îngrijea pe răniţi. I-a întâlnit într-o baracă-spital din Iaşi, au stat de vorbă, au schimbat gânduri şi poveşti şi atunci s-a hotărât să devină actor. Ca sublocotenent în Primul Război Mondial a fost rănit, ajungând pe un pat de spital din Iaşi. Întâmplarea avea să îi schimbe destinul.
A urmat cursurile Conservatorului de Artă Dramatică şi drumul lui a început… Era prin anii ’20. De atunci şi până 1964, George Vraca n-a mai coborât de pe scenă.
George Vraca a rămas în istoria teatrului românesc drept actorul frumos precum un zeu şi cu un timbru vocal inconfundabil.
Până la 20 de ani, nimic din viaţa lui George Vraca nu a avut de-a face cu teatrul. Vraca a visat de mic copil să se facă inginer. La 20 de ani era student la Agronomie. Izbucnirea războiului l-a făcut să-şi înterupă studiile şi să plece pe front.
S-a remarcat în interpretarea unor roluri principale din repertoriul clasic și modern, universal și național (HamletVisul unei nopți de varăCum vă placeNeguțătorul din VenețiaMacbethRichard al III-lea de Shakespeare, „Din jale s-a întrupat Electra” de Eugen O’Neil, Vlaicu-Vodă de Alexandru Davilla, Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri etc.). Interpretările lui George Vraca excelau prin adâncimea înțelegerii rolului, distincția și eleganța ținutei, gestica sobră și dicțiunea exemplară. A fost director de teatru, animator, conducător de colective artistice. Ca actor de cinematograf s-a remarcat în filmul Tudor. Spre sfârșitul vieți, a recitat la radio câteva dintre poemele lui Eminescu, între care și Luceafărul. În tinerețe a făcut parte din echipa națională de rugby.
Mare parte din cariera lui s-a petrecut pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu întreruperi în perioade mai lungi sau mai scurte, apoi la compania Bulandra, pentru o vreme, nu prea îndelungată, la Teatrul „Victoria” şi apoi la Nottara. A jucat şi în filme, fiind unul dintre primii actori care aveau să teoretizeze sau, mai bine zis, să spună cu voce tare ce diferenţe sunt între actoria de teatru şi cea de film, trecând totul prin experienţa personală. La filmările de la Paris, pentru Paramount, la începutul anilor ’30, n-a apucat să vadă oraşul, dar a apucat, în schimb să-i cunoască pe Marlene Dietrich, pe Marcelle Chantal, pe Jean Angelo sau pe regizorul de film Rex Ingram pe care-l admira în mod deosebit.
Pe scenă, rolurile veneau unele după altele, producându-i când tristeţi, când bucurii, aducându-i când aprecierile criticilor, când criticile lor, dar întotdeauna adoraţia publicului, căci atunci când urca pe scenă George Vraca era cuceritor, seducător, tulburător, de neuitat. Ar fi de povestit o mică întâmplare după celebrul rol cu Romeo, în „Romeo şi Julieta”, alături de Aura Buzescu – Julieta ideală, aşa cum avea să şi-o amintească el întotdeauna. Odată, când a coborât din scenă, a dezbrăcat costumul lui Romeo şi a devenit George Vraca… lăsând iluzia să se destrame, a venit la el o adolescentă îndrăgostită de al lui Romeo, cu fotografia în mână, să-i ceară autograf. Dar un guturai preapământesc îl tulbura pe Vraca în ziua aceea şi fata a fugit dezamăgită: „Cum, dumneavoastră sunteţi Romeo?”…
Când a absolvit Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică în 1921 era şi licenţiat în Agronomie. Iubirea pentru teatru l-a făcut să abandoneze prima meserie. Marea actriţă, Maria Filotti, avea să-l amintească în memoriile sale: ”În 1922 am jucat pe Circe în «Glauco» alături de un debutant strălucit, George Vraca, a cărui biruinţă de atunci constituia o afirmare definitivă”. Cariera sa a cunoscut succes după succes. La cinci ani de la debut, în 1927, a fost numit societar clasa a III-a la Teatrul Naţional. În 1929  a părăsit Teatrul Naţional şi a jucat la Teatrul “Maria Ventura”. A fost nu doar actor, ci şi director de teatru, animator, conducător de colective artistice. A cochetat şi cu cinematografia, având prima apariţie pe ecran în Datorie şi sacrificiu (1925), un film mut. S-a remarcat în filmul ”Tudor” în rolul Banului Brâncoveanu.
Prin Decretul nr. 129 din 20 iunie 1952 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului George Vraca i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române.

După un rol strălucit în ”Hamlet”, lui George Vraca i-a fost distribuit rolul principal din ”Richard al III-lea”. Deşi primele semne ale bolii care avea să-l răpună au apărut în timpul repetiţiilor pentru ”Richard al III-lea”, Vraca a insistat să joace. “Un cal! un cal! Regatul meu pentru un cal!”, au fost ultimele cuvinte rostite pe scenă de marele actor.
A murit la 64 de ani, pe 17 aprilie 1964.


„Viața lui de actor n-a cunoscut șovăieli și pauze: avea în el pregătită puterea de afirmare întreagă și conturul unei medalii, care zăcută mii de timpuri în piatră, iese la lumină cu strălucirea ei de început. Talent interior și de tenacitate metalică, Vraca era gata făurit și complet, când a intrat din culise în spectacol. ” Tudor Arghezi

Oscilând mereu – căci aşa erau vremurile – între roluri de mare valoare artistică, pe care întotdeauna le-a evocat cu bucurie, şi dramolete în care de altfel avea un succes extraordinar, Vraca a iubit teatrul cu pasiune. Şi cine ar fi putut uita atunci (dar iată ce pervers e timpul şi ce fragilă şi pieritoare arta actorului, căci azi e aproape uitat…) cum George Vraca a jucat trei roluri în spectacolul maraton de 13 ore… „Din jale se întrupează Electra”, cine ar fi crezut că poate fi uitat în „Hamlet” – căci a luat parte la celebra bătălie, în epocă, a celor trei Hamleţi alături de George Calboreanu şi Valentin Valentineanu –, în „Faust” sau în „Dama cu camelii”… Cine ar fi crezut că poate fi uitat în „Richard al III-lea”, ultimul lui spectacol, chiar atunci când a învăţat să moară…

Surse:
adevarul.ro
yorick.ro
ro.wikipedia.org
youtube.com

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie