Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Întrebarea săptămânii : Unde putem vedea acoperișul din Cupru al Turnului de Apă din Oltenița ?

Primarul Petre Țone se tot laudă pe unde îi merge și cui îl crede cu Turnul de Apă, pe care îl consideră Turnul de Apa Oltenitarealizarea mandatului său.
Deși proiectul este câștigat în celălalt mandat când nu era Țone primar, și asta se poate doar demonstra, după ce ferestrele au fost schimbate cu unele termopan, contrar legii care tratează modificările unor monumente de patrimoniu, deși ar fi trebuit ca Țone să finalizeze proiectul imediat în 2012 ca și asfaltările lăsate toate mură-n gură de ceilalți doi edili, lucrările Turnului s-au încheiat târziu în 2014 și nici până la acest moment nu am văzut, chiar și în presa ce îl servește pe primar, dacă nu pe site-ul Primăriei, fotografii sau orice dovadă care să ne demonstreze că acoperișul din Cupru al Turnului de Apă se află la loc sigur și se va folosi în limitele de respectare a legii.
Noi vedem aproape zilnic cum legile în România, mai ales în orașele de provincie unde s-au instalat un fel de feude, se încalcă fără rezerve , conștiință, regrete, fara teamă.
Mulți dintre oltenițeni nu știu ce destinație iau banii publici. Posibil ca acel excedent bugetar cu care de asemenea se laudă Petre Țone să se folosească acum, înainte de campania electorală pentru ca el să încerce să-și atragă electorat. Și nu este nimic nou, fiindcă această tactică este abordată de mulți primari, mai ales de către cei din PSD. Ar fi bine însă ca Țone să spună și adevărul, măcar parțial, despre cum se cheltuiește banul public și să ne și justifice cheltuielile printr-o transparență DEMOCRATICĂ.
La fel de bine oltenițeanul trebuie să știe și să vadă unde se află acoperișul din Cupru care a fost dat jos la reabilitare de pe clădirea de patrimoniu, în ce cameră este depozitat și ce vor face autoritățile locale cu el. Asta pentru că primarul la una dintre ședințele locale, după ce s-a tot scris în presa ce nu îi este aservită, a catadicsit să declare consilierilor că acoperișul se află sub cheie în primărie.
Pentru publicația noastră, la întrebările solicitate, Petre Țone nu a oferit niciodată un răspuns.
Incertitudinile cu privire la câteva aspecte legate de Turnul de Apă Oltenița, atât din punct de vedere al legalității reabilitării, cât și din punct de vedere istoric-monumental, artistic sau administrativ, au rămas aceleași, publicația noastră a tratat subiectul de mai multe ori, cerând explicații pertinente ce nu au ajuns la noi nici până astăzi.
Reamintim cititorilor noștri că în locul acoperișului vechi din Cupru, constructorul a adus și fixat un acoperiș din Titan, iar după ce Țone a aflat de câștigarea proiectului european, a tergiversat doi ani cu punerea lui în practică, din motive pe care doar acesta le știe. Apoi a împrospătat culoare albă de exterior, după ce ulterior s-au fixat termopanele. Astfel, Turnul a fost inaugurat, fiind una dintre ”realizările mărețe” cu care Țone se împăunează foarte des în presa care îl susține și prin alte hârtii volante.
Discuții vis a vis de o schimbare a fațadei impozantului Turn și transformarea lui într-un muzeu cu specific pescăresc s-au concretizat în perioada 2010-2011, prin participarea Primăriei Oltenița la un program, cu un proiect pentru obținerea de fonduri europene. Proiectul a fost câștigat, cofinanțarea în acest proiect fiind de 2% (aceasta fiind contribuția Consiliului Local).
Potrivit proiectului, Turnul de Apă trebuia să devină muzeu de pescuit, dată fiind poziția orașului la mal de fluviu. Vede cineva acum un muzeu pescăresc la Turnul de Apă, fiindcă noi nu avem vederea atât de pătrunzătoare ??!!
În valoarea celor 100.000 de euro, bani ce trebuiau folosiți la reabilitarea clădirii, era prevăzut tot ceea ce presupune schimbare și încadrare în normele proiectului. Oare la cum arată Turnul acum, chiar s-au cheltuit pentru el 100.000 de euro?

Revenim cu informațiile pe care noi le-am mai oferit cititorilor despre puterea cuprului. Astfel, după fer, cuprul este metalul cel mai mult utilizat. Aproximativ jumătate din producția mondială de cupru servește în scopuri electrotehnice (în special sub formă de conductori). Aproape tot restul cuprului se folosește sub formă de aliaje cu destinații felurite. Dintre acestea, aliajele cuprului cu zincul, alamele, sunt cele mai folosite. De obicei alamele conțin cel puțin 50% cupru.
Aliajul cu 68% Ni și 29% Cu (restul Mn și Fe ) așa zisul „metal monel”, este deosebit de rezistent față de coroziune prin agenți chimici și se utilizează pentru construirea de aparate chimice. Un aliaj de 10-20/ Ni, 40-70% Cu și 5-40%Zn (argentan, alpaca) servește pentru fabricarea de obiecte casnice (tacâmuri de masă etc. ) Cuprul, care are o puritate de peste 99%, este folosit la fabricarea conductelor de gaz și apă, a materialelor pentru acoperișuri, a ustensilelor și a unor obiecte ornamentale. Deoarece cuprul este un bun conducător de căldură, se utilizează la boilere și alte dispozitive ce implică transferul de căldură. Cuprul și compușii lui își găsesc o gamă foarte largă de întrebuințări: catalizatori, coloranții se folosesc în industria vopselei, la colorarea artificiilor, la radiatoare în electrotehnică și la insecticide. Un alt aspect legat de acest metal este că, de câțiva ani, cuprul a atins un nivel fără precedent de 10.190 $/tonă.
Intrebari si exclamatiiDomnilor responsabili cu demararea lucrărilor de reabilitare a Turnului de Apă, ce combinație s-a ales cu acoperișul, ce ați făcut cu acoperișul din Cupru al Turnului de Apă ?
Așteptăm nu doar vorbe, ci și dovezi că acest acoperiș se află sub cheie, că se va respecta legea privind destinația unor elemente, produse, metale sau aliaje din care s-au confecționat obiecte, materiale, ce se află în patrimoniul nostru public.

Un răspuns la Întrebarea săptămânii : Unde putem vedea acoperișul din Cupru al Turnului de Apă din Oltenița ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

72 + = 77

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie