Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Joi 16 octombrie 2014 temperatura maximă de 26 de grade la Oltenița

Joi 16 Octombrie 2014, vremea se va răci în vestul, centrul și nordul țării, unde cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, iar izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

NatureÎn rest, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, cerul va fi temporar noros și vor fi ploi pe arii mai restrânse, îndeosebi averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va prezenta intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 grade în depresiuni și 27 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între 7 și 15 grade. Dimineața și noaptea, cu totul izolat vor mai fi condiții de ceață.Veselie la soare

În Oltenița, valorile termice vor fi în creștere ușoară, astfel încât vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, și trecător, după-amiaza și în prima parte a nopții, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 2 =

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care …
Corespondenta la redactie