Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

La început de săptămână 14 județe și Capitala, sub caniculă

Un nou val de caniculă va viza mai multe zone din România, la început de săptămână. Astfel, luni după-amiază, vor fi peste 35 de grade în partea de sud-vest a țării,  a declarat meteorologul Teodora Cumpănaşu, pentru Mediafax.

Temperaturi în creştere vor fi și în alte zone ale țării.

Marți

Vârful acestei perioade, la nivelul întregii ţări, va fi ziua de marţi, când în aproape toată ţara, temperaturile maxime vor trece de 30 de grade, iar în Crişana, Banat, în sud-estul Transilvaniei, în Oltenia, în bună parte din Muntenia aşteptăm temperaturi maxime de 35-37 de grade, a mai spus sursa citată.

Pentru zona Banatului, temperaturile se vor situa în jurul valorii de 38 de grade.

Miercuri

În a doua parte a săptămânii, vom avea parte de temperaturi în scădere în multe zone din ţară, cu ploi în toată ţara.

„Miercuri va interveni o schimbare semnifiativă în evoluţia vremii în sensul că pătrunderea unui val mai rece va determina în partea de vest, centru şi nord a ţării pe de o parte, scăderea valorilor de temperatură pe de altă parte, apariţia cu o frecvenţă mult mai mare a fenomenelor de instabilitate. Evident vorbim de averse cu caracter torenţial, intensificări ale vântului, chiar vijelii putem aştepta şi căderi de grindină”, a mai spus meteorologul.

ANM a emus, luni diminața, o atenționare de cod galben de caniculă, în vestul și local în sudul și centrul țării,  unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor.

Luni, temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate spre 37 – 38 de grade – în Banat, sudul Crișanei și vestul Olteniei.  Marți valorile termice diurne vor fi cuprinse între 34 și 37 de grade, izolat mai ridicate, în jurul a 38 de grade în Banat și vestul Olteniei. În intervalul menționat, temperaturile minime nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade.

În cursul zilei de miercuri disconfortul termic se va menține ridicat în regiunile sudice și sud-estice, în timp ce în restul teritoriului se vor semnala frecvent manifestări specifice instabilității atmosferice.

La noi se vor înregistra temperaturi în creştere, în jur de 34 de grade Celsius luni după-amiază, 35-36 grade Celsius marţi și miercuri după-amiază.

Nopţile rămân cu temperaturi ce vor crea în continuare disconfort, 22 de grade temperatura minimă, iar ploile sunt aşteptate în după-amiaza zilei de miercuri pentru ca mai apoi temperaturile să scadă simţitor şi să nu mai treacă în unele după-amieze de 26, 27 de grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 56 = 60

Editorial

Avize importante pentru terenul votat de consilierii locali oltenițeni, dar și posibil focar de infecție. Zona este sit arheologic

14 februarie 2018

Avize importante pentru terenul votat de consilierii locali oltenițeni, dar și posibil focar de infecție. Zona este sit arheologic

Laura Suzeanu Lăcomia sau interesele de orice fel distrug echilibrul unor întinderi de pământ ce aparțin orașului, învingând astfel nu doar sentimentele pe care unii poate nici nu le au, dar ajungând să doboare rațiunea și logica, mersul natural al lucrurilor, normalitatea. Politicul devine un fel de ”magne cum lauda” printre formele primitive de viață ale diverșilor trepăduși, unde malformații precum înșelăciunea și decăderea morală, lipsa de bun simț și nelegiuirea își găsesc loc în gazdele primitoare, deschise spre pungășie. Consilierii oltenițeni, mai puțin unul dintre aceștia, au votat de curând vânzarea unui teren de aproape 25 de ha lângă Ecluza Canal Dunăre-Argeș, în zona Portului Oltenița.

  • 1
  • 4.794
  • 740
  • 5.156
  • 825
  • 40.410
  • 191.579
  • 1.958.346
  • 4.169.541
  • 844.803
  • 734
  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cele mai întâlnite greșeli gramaticale 1. „Decât” sau „Doar” Adverbele …
Corespondenta la redactie