Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

La umbra marilor copaci nu crește nimic.

La umbra marilor copaci nu crește nimic.

La vârsta meditaţiei şi tăcerii la care mă aflu, curajul şi entuziasmele tinereţii mă invită în acelaşi timp să pictez cum ştiu eu …. 

Mi-a plăcut să mă ştiu un apărător al ultimului cap de pod al picturii mari.

Consider chiar o virtute în lumea artelor plastice la această oră să faci ca pictura aşa zis depăşită să fie contemplată şi să emoţioneze.

Portretul: ideea monumentalului, a portretului grav care să impresioneze prin mijloace picturale, mă invita la portretistica spre care tindem şi care îmi prerindea să descopăr în expresii, în fizionomii, taine ascunse, nebăgate în seamă.

Rembrandt (Haemenzs van Rijn, 1606-1669) este cel mai mare pictor pământean care a ştiut să coboare cerul aproape, să populeze pământul cu îngeri ce vin şi pleacă dincolo de nori, a ştiut să acorde titluri de nobleţe sărăcimii, împodobind-o cu mătăsuri, lanţuri de aur, catifele, a pictat eternitatea umbrei cu lumina şi a ştiut să descopere misterul întâlnirii lor.

Am fost în anii 1946-1948 profesor la Institutul de Arte Plastice din Iaşi, începusem să formez elevi, şi Directorul Pinacotecii din Iaşi.

Activitatea didactică şi contactul cu visurile celor 16-20 de studenţi ai clasei mă pasiona. De fapt colaboram cu ei în stilul nedidactic al ilustrului meu înaintaş, Nicolae Tonitza. Foloseam fotoliul vechi în care mã obişnuisem să-l văd sorbindu-şi încet cafeaua şi eram încărcat de orgoliul ce mi-l dă faptul că datoria ce-o aveam era să vorbesc despre pictura mare.

Recitind azi la distanţă de o jumãtate de veac lecţiile pe care le pregăteam pentru studenţii mei mă liniştesc la faptul că eram încă tânăr şi plin de atâtea visuri.

Am fost invitat să primesc să fiu din nou profesor de data aceasta la Institutul „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. In sfârşit aveam din nou o clasă cu 16 discipoli cărora le vorbeam din fotoliul vechi instalat în mijlocul încăperii despre pictura mare lăsăndu-le imaginaţia să o ia razna.

Din cele câteva serii de elevi un număr destul de respectabil şi-a ales drumul pribegiei în apus …dintre cele câteva nume cunoscute în pictura românească actuală majoritatea abordează plini de fantezie suprarealismul cu întreaga  gamă de bizarerii, de tragic şi de călătorii în lumea haosului  vizual. I-am, iubit, le-am ascultat confesiunile…

Pe Ciucurencu ani de zile l-au copiat elevii lui: galben în lumină, albastru în umbră… te pastişează – i-am spus într-o zi. El a râs şi mi-a spus aproape la ureche: “Ei nu ştiu un lucru, că eu sub albastru  pun roşu.” Yehudi Menuhin, nu poate fi Enescu cu tot geniul lui. Elevul are geniu, maestrul e unic. 

Mă feresc să dau sfaturi mai ales la această oră fierbinte. Ce să faci după ce s-a epuizat olé-urile? Să ştii intra din transa revoluţiei în transa de pictor şi să nu uiţi că, în timp ce teoretizezi şi manifestezi în numele artei, muzele tac şi culorile se usucă pe paletă…

Am crezut întotdeauna în valorile artistului tânăr, în speţă ale picturii, ale cărui aventuri colorate şochează retina obosită şi sensibilitatea viciată de prejudecăţi.

Corneliu Baba

Anii copilăriei şi adolescenţa le-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul natal al tatălui său. Pasiunea pentru pictură este demonstrată şi de faptul că viitorul mare artist avea deja la şase-şapte ani un şevalet propriu în atelierul tatălui său, pictorul Gheorghe Baba, renumit în pictura bisericească.
Pictorul Corneliu Baba s-a născut la Craiova, la 18 noiembrie 1906, ca al treilea fiu al lui Gheorghe Baba, pictor de biserici, şi al Mathildei Ciortus, ambii părinţi refugiaţi din Banat, provincie aflată la acea dată sub dominaţia Imperiului Austro-Ungar, potrivit http://corneliu-baba.org.
Primele lecţii de desen le ia de la tatăl său, care studiase la Academia de artă de la Viena, notează site-ul corneliu-baba.org.

În anul 1926 s-a mutat la Bucureşti pentru a se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi la Facultatea de Litere şi Filosofie. După un singur semestru, a abandonat studiile la Academia de Arte Frumoase, declarându-se descurajat de profesori şi climat.
A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie (1926-1930), unde a avut ocazia să asiste la cursurile susţinute de Nae Ionescu, P.P. Negulescu sau Tudor Vianu. Anii următori i-a petrecut în Timişoara, unde a intrat în contact cu un grup de artişti tineri progresişti şi protestatari, de ale căror atitudini şi abordare artistică se dezice în scurtă vreme, potrivit site-ului eualegromania.ro. Această perioadă a fost marcată de căutari şi deziluzii, iar dorinţa de a pleca în străinătate devenea tot mai pregnantă.
În 1934 a avut loc prima sa expoziţie de pictură, împreună cu tatăl său, la Băile Herculane. Aici a fost remarcat de un influent avocat din Iaşi, Omar Popovici. Prin intermediul lui, se mută în oraşul moldav şi se înscrie la cursurile Academiei de Arte Frumoase, la clasa profesorului Nicolae Tonitza. Deşi plecase la Iaşi cu gândul de a se întoarce peste două sau trei luni, Corneliu Baba a rămas în capitala Moldovei timp de 16 ani. În acest timp, şi-a finalizat studiile de pictură.
A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Iaşi (1934-1938), după care a devenit asistent şi profesor (1946-1950), experienţa didactică fiind continuată la Bucureşti, la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” (1968-1977).

Din 1930, a expus la Salonul Oficial, apoi la expoziţii de stat. Începând din anul 1940, lucrările sale au fost

Corneliu Baba_Tabloul Cina

prezente în numeroase expoziţii personale şi de grup, saloane oficiale, expoziţii româneşti în străinătate sau internaţionale (1954, 1956 – Bienala de la Veneţia, 1964 – Bruxelles, Berlin, 1966 – expoziţia “Arta non-abstractă” de la Tokyo, Berlin, 1970 – New York, 1978 – Bucureşti, Moscova, Viena, 1979 – Leningrad, Lvov, Chişinău, 1981 – Budapesta, Dresda, 1982 – Sofia, Ferrara).
În 1958, a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. În 1962, guvernul român îi va acorda lui Corneliu Baba titlul de Artist al poporului, potrivit http://corneliu-baba.org, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar în 1964 membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.

Corneliu Baba_Tabloul Pieta

Premiile şi expoziţiile au continuat să se acumuleze, aducându-i decoraţia Steaua Roşie în 1971.
Unele dintre portretele sale i-au determinat pe criticii de artă să-l compare cu Francisco Goya. Printre acestea se afla portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de Artă Timişoara) şi portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (prezent în colecţiile Muzeului Zambaccian din Bucureşti), Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu sau Tudor Arghezi.
Ultima dintre expoziţiile artistului este retrospectiva organizată la Muzeul Naţional de Artă al României, în 1997, considerată marele eveniment cultural al acelui deceniu. Corneliu Baba s-a impus în arta contemporană românească prin stăpânirea cu precădere a portretului, realizând tablouri de o expresivitate gravă, în care a folosit, deseori, o cromatică sobră.

[yframke url=’https://www.youtube.com/watch?v=-MkS1eXCw2M’]
Dintre numeroasele sale creaţii se disting autoportretele, portretele unor mari personalităţi ale culturii naţionale, compoziţiile “Întoarcerea de la sapă”, “Odihnă pe câmp”, “Jucătorul de şah”, “Ţărani”, “Cap de fată”, “Oameni odihnindu-se”, precum şi cele din seria “Arlechin” sau din ciclul “Regele nebun” etc., peisajele veneţiene sau cele din Spania, tablouri care, colorate cu o pastă bogată, încărcată de senzaţii, păstrează zone de întuneric aflate într-un dialog permanent cu zonele luminate.
La vârsta cuprinsă între 70 şi 80 de ani, a realizat o serie de tablouri cu Arlechini şi Regi Nebuni, majoritatea rămânând în colecţia sa privată până la moarte. Critici de artă, cum ar fi Pavel Şuşara, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri o reacţie personală a artistului în faţa absurdului dictaturii comuniste şi al “rinocerizării” României.
Multe dintre operele lui Corneliu Baba au rămas în România; majoritatea muzeelor importante din ţară au măcar o lucrare de a sa. În prezent, cea mai mare colecţie de lucrări, dar

Corneliu Baba, Promoția 1963

şi obiecte ale artistului se găsesc în Colecţia Baba, la Muzeul de Artă Timişoara. Colecţia a fost donată muzeului de soţia artistului şi include 90 de piese, printre care şi câteva tablouri aduse de la Muzeul Naţional de Artă şi de la Muzeul de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti.
Personalitate de prim rang a picturii româneşti, a fost membru a numeroase şi prestigioase organisme academice din străinătate: membru de onoare al Academiei de Artă din Rusia (din 1958, apoi în 1992),

Corneliu Baba: George Enescu

membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (din 1964), membru al Academiei “Tommaso Campanella” din Roma (din 1970).
A fost ales şi membru al Academiei Române (corespondent, din 21 martie 1963, şi titular, din 22 ianuarie 1990). De-a lungul carierei sale artistice, a fost distins cu Premiul de Stat pentru Artă (1954), Medalia de aur la expoziţiile internaţionale de la Varşovia (1955) şi Leipzig (1960), cu titlurile de Maestru Emerit al Artei (1958) şi Artist al Poporului (1962), cu Premiul pentru Portret la Trienala internaţională de artă de la Sofia (1973), Premiul special al Uniunii Artiştilor Plastici (1989), Premiul Naţional al Artelor Plastice (1990), acordat de Ministerul Culturii. În 1994, Conservatorul “George Enescu” din Iaşi i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Între artiştii români care l-au inspirat pe Corneliu Baba s-au numărat Grigorescu şi Tonitza, iar între cei europeni, El Greco, Goya şi Rembrandt. Principale genuri plastice abordate de artist au fost autoportretul, arlechinul-regele nebun, portretul cu caracter social, peisajul şi natura moartă, precizează site-ul eualegromania.ro.
A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului socialist, dar a renunţat foarte repede. S-a refugiat în tablourile cu ţărani, evocând scene din timpul răscoalei de la 1907, în care pictorul redescoperea universul şi figurile ţăranilor români ca un simbol al permanenţei; din acea epocă datează pânzele “Întoarcerea de la sapă”, “ţărani”, “Odihnă pe câmp”, “Oameni odihnindu-se”.
Cu puţin timp înainte de moartea sa, survenită la 28 decembrie 1997, la Bucureşti, pictorul şi-a publicat memoriile – “Notele unui artist din Europa

Corneliu Baba, tabloul Odignă pe Câmp

de est”. A primit, postum, premiul de excelenţă al Fundaţiei Culturale Române.

În peisajul plasticii noastre, atât de ipocrită uneori și de vândută modei, contorsionată cu sau fără vocație, Baba configurează răbdător, în ciuda îndelungatei exersări și treceri prin toate nuanțele negrului, o oază luminoasă, liniștită, statornică. Paradoxul este aparent și trebuie explicat. Când totul explodează, este supus metamorfozei, transgresiunii fără de limită, fără de țărm ferm, Baba ne reamintește, cu calmă înțelepciune, ordinea nobilei monotonii; comprimarea vastă timpului se iluzionează cu îndepărtarea lui; trăim o singură experiență capitală: condiția umană și-a atins apogeul – ea trebuie adusă mereu în discuție, împinsă permanent în primul plan, susținută cu discreție tenace.


Surse:
corneliu-baba.org
ceascadecultura.ro
agerpres.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie