Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Las în urma mea doar fragmente incomplete ale visurilor mele.

Las în urma mea doar fragmente incomplete ale visurilor mele.

Viaţa începe pe stradă şi se termină în infinit.

O singură măsură a lui Puccini valorează mai mult decât întreaga operă a lui Leoncavallo.

Simfonia trebuie să cuprindă lumea în totalitatea sa şi să înfăţişeze toate fenomenele vieţii.

Simfonia a VIII-a reprezintă realizarea mea cea mai de seamă şi de cele mai mari proporţii de până acum. Conţine atâtea particularităţi de conţinut şi de formă, încât nu poate fi descrisă prin cuvinte. Imaginaţi-vă că întregul univers începe să sune şi nu mai sunt voci omeneşti care cântă, ci planetele şi diferiţi aştri.

Există anumite obiceiuri îngrozitoare sau, mai degrabă, defecte pe care le-am semnalat la toate orchestrele. Nu pot să citească indicaţiile de pe partitură şi în felul acesta nesocotesc legile sfinte ale dinamicii şi ale ritmului interior al lucrării. Când văd un crescendo, cântă imediat tare şi grăbesc ritmul; la un diminuendo trec în piano şi încetinesc ritmul. În zadar cauţi gradaţiile, un mezzo-forte, forte, fortissimo sau piano, pianissimo, pianissimo. Cât despre sforzando, pianoforte, scurtarea sau extinderea notelor, ei bine, acestea se întâlnesc şi mai rar. Iar dacă le ceri să cânte ceva ce nu este scris – aşa cum e şi firesc atunci când acompaniezi un cântăreţ de operă – poţi fi sigur că nicio orchestră nu se va ridica la nivelul aşteptărilor.

Sunt de trei ori un străin: în Austria, ca venind din Boemia, în Germania, ca fiind austriac, în lume, ca evreu. Pretutindeni un intrus, nicăieri binevenit.

În ceea ce priveşte arta, numai forma ar trebui să fie relevantă şi niciodată conţinutul. Ceea ce este cu adevărat important pentru orice profesionist care se respectă este felul în care un anumit subiect este tratat şi nu ce conţine el. O operă de artă poate fi considerată cu adevărat serioasă doar dacă subiectul (oricare ar fi el) a fost tratat numai prin mijloace artistice şi perfect turnat în Formă.

Ori de câte ori concep o lucrare simfonică, simt nevoia să recurg la mijlocirea cuvântului pentru a putea da glas ideilor mele muzicale.

O simfonie trebuie să fie atotcuprinzătoare, ca un univers.

Dacă un compozitor ar putea exprima în cuvinte ceea ce are de spus, nu s-ar mai deranja încercând să o facă prin muzică.

Ceea ce compunem, nu este altceva decât omul cu toate sentimentele, toate gândurile, bucuriile şi durerile sale.

Partitura conţine totul, în afară de esenţial.

Nu pot face nimic altceva decât să lucrez. Am renunţat la toate celelalte lucruri o dată cu trecerea anilor.

Tradiţia este lene.

Tradiţia nu înseamnă cultivarea cenuşei, ci conservarea focului.

Gustav Mahler

Compozitorul despre care Thomas Mann spunea că este ‘omul care, după câte cred eu, întruchipează voința artistică cea mai serioasă și mai sfântă a timpului nostru” – Gustav Mahler. George Bălan scria în 1964 în monografia pe care i-a dedicat-o că este conștient că “numele lui Gustav Mahler este cunoscut mai tuturor dar rareori se întâmplă ca rostirea acestuia să întâmpine altceva decât indiferență”. Și, în fine, Gustav Mahler, unul dintre compozitorii cei mai des abordați în prezent de către orchestrele din întreaga lume. Sfârşitul Romantismului muzical se caracterizează prin exacerbarea emoţiilor, printr-un balans permanent de stări paroxistice, pendulând între depresie profundă şi extaz mistic. Idealul nietzschean al supraomului triumfă în toate abordările artistice, făcând din “Eroul Absolut” o fiinţă complet esenţializată care, prin lupta cu sinele şi cu tentaţiile terestre, reuşeşte să se înalţe definitiv deasupra condiţiei umane imediate. Este o lume în care “Luceafărul” lui Eminescu se întâlneşte cu Parsifalul Wagnerian sau cu Manfred din tragedia lui Byron. în plan strict muzical, aceste idei au fost însoţite de o expansiune gigantică a aparatului simfonic şi a Formei.
Aşa se face că în timp ce o simfonie de Mozart necesită o orchestră de 45-60 de instrumentişti şi durează maximum 35 de minute, la Mahler ea impune un anasmblu de cel putin 130 de instrumentişti şi se desfăşoară peste durata unei ore! într-adevăr, Gustav Mahler reprezintă apogeul şi, în acelaşi timp, sfârşitul Romantismului, el dezvoltând materialul sonor şi ideatic al acestui curent artistic până la ultimele sale consecinţe. Prin dimensiunea extraordinară – atât filozofică cât şi strict temporală – a simfoniilor sale, marele compozitor este pe drept cuvânt privit ca un gigant al simfonismului. După Mahler nimic din ceea ce fusese considerat “main-stream” în muzică nu mai putea fi folosit. Muzicianul reuşise să încununeze Romantismul cu o coroană de foc, dându-i o ultimă şi glorioasă strălucire pentru ca apoi să fie mistuit definitiv de flăcările orbitoare. Reprezentant al Postromatismului, Gustav Mahler a fost indrumat pe calea muzicii de Anton Brukner.

În calitate de compozitor, stilul lui Mahler se regăsește la granița dintre tradiția austro-germană a secolului al XIX-lea și modernismul începutului de secol XX. Deși în timpul vieții sale aptitudinile de dirijor erau unanim recunoscute, muzica proprie a căpătat popularitate doar după perioade de relative neglijări, care au inclus și interzicerea interpretării lucrărilor sale în cea mai mare parte a Europei, în timpul Germaniei Naziste. După 1945, muzica sa a fost redescoperită, iar Mahler a devenit unul dintre cei mai înregistrați și interpretați compozitori, popularitate care se menține și astăzi.

Orice poveste are și un început – iată-ne în 7 iulie 1860 pe teritoriul Boemiei – acolo unde s-a născut Gustav Mahler, primul fiu supraviețuitor dintr-o familie numeroasă de origine umilă – tatăl avea o mică afacere de distilerie. S-a născut în localitatea Kalischt din Boemia, parte a Imperiului Austro-Ungar (astăzi Kaliště în extremul SE din Republica Cehă). Mahler îşi va petrece copilăria într-un mediu puternic rasist, ceea ce-i va afecta personalitatea pentru tot restul vieţii. Ca parte a minorităţii austriece de limbă germană era considerat un străin de către populaţia indigenă (cehă), iar ca evreu era considerat la fel de către minoritatea austriacă. Mai târziu, în Germania, el va fi considerat un străin atât ca austriac din Boemia cât şi ca evreu. Un vecin a remarcat talentul muzical al micului Mahler care cânta la pian de la 5 ani și l-a îndemnat pe tată să-l trimită pe băiat la studii la Viena – din 1875 Gustav Mahler devine elev al Conservatorului din Viena. Este în perioada în care scrie și prima sa lucrare care s-a păstrat până astăzi – unica parte dintr-un cvartet cu pian în la minor, rămas neterminat, datat 1876.
Viaţa compozitorului va fi şi mai mult complicată de tensiunile mari dintre părinţii săi. Mahler-tatăl era un hangiu evreu autodidact, de o vitalitate feroce. El se căsătorise cu o femeie delicată dintr-o familie de intelectuali şi, resimţind diferenţa de educaţie, se “răzbună” frecvent maltratând-o pe biata femeie. Drept rezultat, Gustav se va înstrăina complet de tatăl său şi va face în schimb o puternică fixaţie pentru mamă, fixaţie care va avea repercursiuni chiar pe plan fizic: adolescentul va adopta inconştient un uşor şchiopătat, caracteristic mamei sale. Mai mult decât atât, băiatul va moşteni şi cordul slăbit al doamnei Mahler, ceea ce va conduce la moartea sa prematură (50 de ani). în fine, copilăria sa va fi de asemena marcată de boala şi moartea ce vor bântui între cei 11 fraţi şi surori, de o sinucidere şi de un viol brutal la care va fi martor involuntar. Acest mediu întunecat poate explica permanenta tensiune nervoasă a compozitorului, ironia muşcătoare şi scepticismul său greu de zdruncinat, neobosita sa căutare a sensului vieţii şi a destinului uman, dar nu poate oferi un răspuns pentru energia prodigioasă, puterea intelectuală şi perseverenţa ieşită din comun a muzicianului, calităţi ce l-au dus pe culmile împlinirii atât pe podiumul de dirijor, cât şi în calitate de compozitor. Ar mai trebui adăugat că, deşi astăzi Mahler este privit ca unul dintre cei mai importanţi compozitori ai Istoriei Muzicii, contemporanii săi îl considerau a fi doar un dirijor foarte talentat având drept hobby compunerea de simfonii extrem de lungi. Această percepţie nu putea decât să-l amărască şi mai tare pe muzician, care se vedea dimpotrivă, un compozitor obligat să-şi câştige existenţa din dirijat.
Tabloul trist şi contorsionat al copilăriei şi tinereţii mahleriene face lumina deplină asupra programelor incredibilelor sale simfonii, programe ce exprimă tragediile şi speranţele personale proiectate la scară universală. Dragostea compozitorului faţă de natură precum şi teama obsesivă faţă de moarte ,transpar de asemenea în muzica sa.
Aşa cum spuneam mai devreme, tot acest complex psihologico-ambiental şi moştenita sa boala de inimă nu l-au împiedicat pe Mahler să facă dovada unei vitalităţi şi perseverenţe extraordinare. Fără îndoială, elementele pozitiviste ale personalităţii sale ca şi energia sa fizică au fost moştenite pe linie paternă. Mahler a fost, într-adevăr un om foarte activ: director muzical nemilos, înotător neobosit şi pasionat alpinist.

Talentul muzical al lui Gustav s-a manifestat devreme şi semnificativ. în jurul vârstei de patru ani, fascinat de muzica militară pe care o auzea rasunând într-o cazarmă vecină precum şi de melodiile populare cântate necontenit de muncitorii cehi ce se înghesuiau în taverna tatălui său, tânărul Gustav a început să reproducă ambele genuri la acordeon şi la pian, pentru ca puţin mai târziu să înceapă să compună propria-i muzică. Mult timp principalele sale surse de inspiraţie vor fi muzica militară, cea populară şi fascinaţia naturii. La 10 ani îşi face debutul ca pianist la Jilhava, un mic orăşel ceh în care familia se mutase după naşterea sa, iar la 15 devine atât de prolific şi priceput încât este acceptat ca student al Conservatorului din Viena pe care îl termină câştigând ambele mari premii la pian şi compoziţie. Dupa terminarea Conservatorului, Mahler va încerca un timp să-şi câştige recunoaşterea drept compozitor, dar când ratează Premiul Beethoven, se îndreaptă către dirijat pentru o viaţă mai sigură, dedicându-şi doar lungile vacanţe de vară compoziţiei.
Următorii 17 ani vor vedea ascensiunea lui Mahler ca dirijor, începând cu farse muzicale prin târguşoarele austriece, trecând mai apoi prin diverse teatre de operă din ce în ce mai importante (printre care cele din Praga, Budapesta, Leipzig şi Hamburg) şi culminând cu numirea sa ca director artistic al Operei din Viena în 1897, la vârsta de 37 de ani.
La această dată Mahler era deja un dirijor renumit, dar compozitorul trebuia să se confrunte cu neînţelegerea unui public ostil şi conservator, situaţie care se va prelungi pe parcursul întregii sale vieţi.

Gustav Mahler nu a fost un compozitor care a scris mult, iar catalogul genurilor abordate este mai curând monocrom: simfonii și lieduri cu orchestră în special. Este cunoscut, ca și Bruckner, pentru dimensiunile mari ale lucrărilor sale simfonice. Și este apreciat pentru modul cum a știut să surprindă în muzica sa expresia unei epoci, tumultul, deznădejdea, lumina – la debutul unui frământat veac XX.
Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale rămâne Simfonia I Titanul, a cărei primă audiție a dirijat-o însuși Mahler la Budapesta în 1889 – fără un răsunător succes însă.

Muzicologii obișnuiesc să împartă viața creatoare a lui Gustav Mahler în trei perioade – în prima, cuprinsă între anii 1880 și 1901, Mahler a scris primele 4 simfonii și liedurile din ciclul Cornul fermecat al băiatului, printre altele. De altfel, muzica programatică și influența liedului cu orchestră asupra simfoniilor, legătura lor tematică, au fost deseori puse în lumină. Cornul fermecat al băiatului este o colecție de poezii populare culese la începutul secolului al XIX-lea, pe versurile cărora Mahler a scris celebrul său ciclu de lieduri publicat inițial în 1905.
Gustav Mahler este compozitorul care într-un fel s-a bucurat de destinul lui Bach – uitat de contemporanii săi, redescoperit de urmași. După moartea lui Mahler, adică după anul 1911, a fost nevoie să treacă încă 40 ani pentru ca melomanii să-l redescopere pe unul dintre cei mai importanți compozitori din spațiul germanic, astăzi, unul dintre cei mai des prezenți pe afișele de concert. În 2010, când s-au împlinit 150 ani de la nașterea lui Mahler a fost o adevarată competiție între orchestre: toți voiau să cânte Mahler.


Și una dintre preferatele dintre simfoniile mahleriene este cea de a patra, în cadrul căreia regăsim un lied din ciclul Cornul fermecat al băiatului – Das Himmlische Leben – Viața paradisiacă, citat în partea a patra și interpretat tot cu o voce de soprană solistă. Este una dintre cele mai luminoase simfonii mahleriene, ultima dintre prima sa perioadă de creație.
Anul 1901 are o semnificație aparte pentru viața și creația lui Gustav Mahler: muzicologii arată că a doua perioadă a creației mahleriene începe în anul 1901 și se încheie în anul 1907; în vara anului 1901, Mahler o cunoaște pe Alma Schindler, o tânără cu aproape 20 ani mai tânără decât el, o intelectuală care studia compoziția cu Alexander Zemlinski. Și tot în 1901, scrie trei dintre liedurile din ciclul Cântecele copiilor morți, ciclu care-și pune amprenta și pe simfoniile de la cincea la a șaptea, toate, însă, cu o partitură strict instrumentală.
Simfonia a VI-a de Gustav Mahler este considerată una dintre cele mai bine construite lucrări mahleriene, așa cum considerau Berg și Webern, de exemplu.


Este o simfonie tragică, singura în care Eroul mahlerian renunță să mai lupte cu soarta și a cărui moarte este descrisă simbolic în monumentala parte a patra.

A doua perioadă de creație mahleriană este cuprinsă între anii 1901 – 1907; în viața lui Mahler, este vorba despre primii ani ai relației cu soția sa, Alma Mahler, anii când i s-au născut cele două fete; în 1907, cea mare, Maria Anna moare bolnavă de scarlatină. A fost o tragedie care a afectat profund familia Mahler: Alma se cufundă în depresie și își găsește consolarea alături de arhitectul Walter Gropius, iar Gustav face ședințe de psihoanaliză alături de Siegmund Freud, care este uimit de inteligența lui Mahler.
Premonitoriu, între anii 1901 și 1904, Gustav Mahler a compus un ciclu de 5 lieduri pentru voce și orchestră intitulat Cântecele copiilor morți pe versuri de Friedrich Ruckert, poet care scrisese aceste poezii pentru a plânge moartea a doi dintre copii săi, într-o epidemie de scarlatină. “Atunci când am compus acest ciclu, am încercat să mă pun în locul unui părinte căruia i-a murit copilul. Când într-adevăr s-a întâmplat asta, nu cred că aș mai fi putut să scriu aceste lieduri.”, s-a confesat Mahler.


Chiar dacă Simfonia a V-a de Gustav Mahler este una pur instrumentală, recunoaștem în ea teme preluate din ciclul de lieduri Cântecele copiilor morți – de exemplu, tema celui de al doilea lied în Adagietto din Simfonia a V-a. Chiar dacă nu ne place în mod special Mahler, cred că totuși măcar acest Adagietto trebuie să-l fi ascultat măcar o dată; este una dintre cele mai emoționante muzici scrise vreodată, nu întâmplător deci preluată în coloana sonoră a unui film foarte cunoscut în anii șaptezeci ai secolului XX – Moarte la Veneția în regia lui Luchino Visconti.
Simfonia a V-a de Gustav Mahler a fost compusă între anii 1901 și 1902 – din aceeași perioadă în care Rahmaninov își compunea Concertul nr.2 pentru pian și orchestră, iar Enescu, Rapsodiile române. Cât de diferită este însă de acestea! Limbajul componistic al lui Mahler ajunsese la maturitate; Mahler însuși parcursese un drum lung de la a fi fiul unui modest manufacturier la acela de director al Operei din Viena și dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii din Viena.
Simfonia a V-a de Gustav Mahler vorbește despre viață sub toate aspectele ei – una dintre cele mai emoționante interpretări este semnată de Orchestra Simon Bolivar din Venezuela, dirijor Gustavo Dudamel.
Gustav Mahler este autorul acelor simfonii monumentale de ale căror dimensiuni unii sunt încă speriați. Iată, de exemplu, Simfonia a VIII-a, de aproape o oră și jumătate, acea simfonie denumită a celor 1000 – pentru că, se presupune că la modul ideal, atâția muzicieni ar trebui să cânte pe scenă. Compusă în 1906, interpretată în premieră în 1910, cu Mahler la pupitru; considerată de unii muzicologi drept ultima dintre lucrările celei de a doua perioade componistice, de alții, drept prima dintre a treia perioadă componistică, în fine, unii spun că se situează între cele două perioade. Este o lucrare care aduce un omagiu lui Bach și iubirii, ca și principiu universal de construcție a lumii. Partea I are la bază textul latin religios Veni creator spiritus, partea a doua, finalul din Faust de Goethe.
Anul 1907 avea să fie unul greu pentru familia Mahler: în vara acelui an, Gustav, epuizat de relația tensionată pe care o avea cu subordonații la Opera din Viena, se duce la casa sa de vacanță de la Maiernigg; ambele fete se îmbolnăvesc de scarlatină, iar cea mare, favorita lui Mahler, nu supraviețuiește. Imediat după această cumplită pierdere, Mahler află că este grav bolnav de inimă și că, probabil, nu mai are prea mulți ani în față. În octombrie 1907, Mahler dirijează pentru ultima dată la Viena; din 1908, activitatea lui se va desfășura cu preponderență la Opera Metropolitan din New York.

Din 1907 începe și cea de a treia perioadă din creația lui Mahler – lucrările ce o reprezintă fiind Cântecul pământului și Simfoniile a IX-a și a X-a, aceasta din urmă rămasă neterminată.
Cântecul pământului este o lucrare hibrid – o simfonie gândită sub forma unui ciclu de 6 lieduri cu orchestră, scrisă pe versuri antice chineze traduse în limba germană, acces către o lume în care se cântă micile plăceri mundane ale vieții – cu viziunea unui om care știe că se apropie cu pași repezi de moarte.
Și ajungem în dreptul ultimei lucrări pe care ne-a lăsat-o Gustav Mahler: o schiță a Simfoniei a X-a, la care a lucrat în vara anului 1910. Doar partea I dintre cele 5 proiectate de Mahler a ajuns într-o formă care să poată fi interpretată pe scenă; Gustav Mahler avea să se stingă în 18 mai 1911 fără să mai fi apucat să lucreze această ultimă simfonie a sa.
Muzica lui Mahler, privită cu atâta circumspecție până la finalul anilor cincizeci din veacul XX, astăzi, apreciată la adevărata ei valoare, ne dezvăluie pe unul dintre cei mai interesanți și originali compozitori din spațiul finalului de secol al XIX-lea și începutului de secol XX.

Surse:
atheneum.ro
romania-muzical.ro
citatepedia.autori.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

44 − 42 =

Editorial
  • Țară, țară de vânzare!...Că ostași nu mai avem!

    Țară, țară de vânzare!…Că ostași nu mai avem!

    Laura Suzeanu ”– Să ştii, toar’şu Dej, că vine ea şi vremea noastră! – Da’ ce-ţi veni, bă Nicule, aşa deodată? Te-a bătut iar savanta sau ai început să crezi în obscurantisme? – Am semnele mele, toar’şu Dej. – Ce semne, mă? Alea de ţi le-am făcut io cu tovarăşii …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    De la palimpsest la palimtext Palimpsest este un cuvânt din limba …
Corespondenta la redactie