Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Luni 11 august vreme frumoasă și călduroasă

La noapte în țară

Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri la începutul nopții în zona montanã, dar și în extremitatea esticã și de sud-est, unde cu totul izolat vor mai fi averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile minime vor fi de la 9 grade în depresiunile Carpaților Orientali pânã la 24 de grade pe litoral.

de racoareLuni  vremea va fi în general frumoasã și cãlduroasã, izolat canicularã în orele amiezii în sud-estul țãrii. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza în zona de munte și în sud-est, iar în a doua parte a nopții în extremitatea de nord-vest, unde izolat vor fi averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 35 de grade, iar cele minime între 15 și 24 de grade, mai coborâte în depresiunile Carpaților Orientali pânã spre 10 grade. Indicele temperaturã – umezealã (ITU) izolat va atinge și depãși ușor pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie.

La Oltenița

La noapte

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Luni vremea va fi la Oltenița frumoasã și cãlduroasã. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și oooo caldnoaptea, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi în jur de 33 de grade, iar cea minimã de 19…20 de grade. Indicele temperaturã – umezealã (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 al disconfortului termic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

22 + = 29

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care …
Corespondenta la redactie