Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Ne mirăm de câţi oameni trec pe lângă moarte şi nu ne surprinde câţi trec pe lângă viaţă.

Ne mirăm de câţi oameni trec pe lângă moarte şi nu ne surprinde câţi trec pe lângă viaţă.

Din toate pacatele omeneşti, cel mai detestabil rămâne, fără putinţă de tăgadă, nepăsarea, augusta indiferenţă a omului faţă de suferinţele şi durerile omului de lângă el.

Omul este singurul animal care ştie că trebuie să moară şi asta i-a dat lacrima. Dar este, în acelaşi timp, şi singura fiinţă care ştie că ştie acest lucru şi asta i-a dat zâmbetul.

A schimba, pentru a schimba, e o formă a zădărniciei; a schimba, pentru a îmbunătăţi, e poate legea de aramă a unei existenţe ce tinde spre perfecţionare.

Trăim o dramă a limbajului: unii rostesc fraze, alţii parafraze şi doar câţiva, rareori, câte un cuvânt.

Graniţa între demnitate şi orgoliu o asigură modestia.

Nu iubim decât femeile pe care le facem fericite.

În fiinţa cea mai umilă doarme, nesatisfăcută, vedeta.

Nu te poţi apăra de duşmani decât făcându-ţi-i prieteni. Cu amicii, recunosc, e mai greu.

Acolo unde noaptea aspră a viscolelor stingea orice opaiţ odată cu somnul găinilor, străluceşte astăzi cartea, ca un simbol al unei lumini fără pereche.

Bibliotecarii – această nobilă breaslă de intermediari ai înţelepciunii tipărite – au astăzi în foarte multe locuri reprezentanţi merituoşi şi vrednici de stimă.

Domnule, comedia e un lucru foarte serios!

Când inima devinde cord şi viaţa existenţă, nici moartea nu mai e moarte, ci deces.

Bibliotecile cu rafturile lor sunt o mărturie elocventă, comenzile de carte o probă. Din “obiect” de lux cartea s-a transformat într-unul de necesitate, ca semn al unor vremuri şi al unei orânduiri care a pus cultura pe agenda urgenţei sale imediate. La lumina acestor realităţi, oricând şi de oricine controlabile, sarcinile celor ce veghează la circulaţia slovei încrustată în pagină, sporesc.

Dacă există un Dumnezeu în cer care împreună oamenii pe pământ, atunci e sigur că, din când în când, din plictiseală, îşi permite luxul să fie cinic şi lipsit de scrupule.

Aurel Baranga

A obținut bacalaureatul la Liceul „Matei Basarab” din București în 1931 și a absolvit Facultatea de Medicină în 1938.
Aurel Baranga este un I. L. Caragiale produs de cultura comunistă. Ceea ce înseamnă un I. L. Caragiale cuminţit, decolorat şi previzibil. Este diferenţa dintre restaurantul Capşa şi o cantină muncitorească.
Procedeele de creare a comicului sunt în linii mari aceleaşi. Ambii dramaturgi aduc pe scenă viaţa de fiecare zi, cu insignifianţa ei agitată, cultivă comicul de limbaj, exploatând resursele oralităţii, imaginează qui-pro-quo-uri, stabilesc o complicitate cu publicul, pe deasupra personajelor. Şi totuşi, Aurel Baranga nu reuşeşte să reconstituie strălucirea pieselor lui I. L. Caragiale, fiind moralizator, nu cinic, explicit, nu echivoc, prozaic, nu poetic.
Comediile sale – analizate minuţios în şcoală, la orele de română, reluate în fiecare stagiune teatrală, difuzate de radio şi televiziune, tipărite şi retipărite – au fost consumate câteva decenii la rând de milioane de spectatori şi cititori din lipsă de altceva mai bun. Să ai pantaloni de tergal, să mergi la teatru cu o Dacia, să bei un Cico şi să vezi un spectacol cu o piesă de Aurel Baranga era idealul multor români.
Aurel Baranga (Aurel Leibovici) s-a născut la 20 iunie 1913 la Bucureşti. A avut o tinereţe de avangardist şi a debutat cu versuri în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. A făcut studii de medicină, dar s-a ocupat toată viaţa aproape exclusiv de literatură, trecând senin de la suprarealism la realismul socialist şi, în cele din urmă, la un caragialism second hand. Din 1949 şi până la sfârşitul vieţii (10 iunie 1979) a fost redactor-şef la Urzica. Autorităţile l-au răsplătit cu demnităţi şi privilegii (pentru că a respectat în scrisul său directivele PCR), iar publicul l-a aplaudat (pentru că ironiile lui la adresa birocraţiei, a demagogiei etc., semănau totuşi cu luarea unei atitudini).
Prin cele mai multe din comediile sale, Aurel Baranga propune “cazuri”, imaginând spectacole-şedinţe, la care să participe, fie şi tacit, spectatorii.
În Opinia publică, această concepţie despre teatru este mai vizibilă decât oriunde: un personaj iese din timpul convenţional al piesei şi se adresează direct publicului din sală, invitându-l să ia parte la “dezbatere” şi să găsească o soluţie a conflictului.
Pentru Aurel Baranga, viaţa are ca repere fundamentale nu naşterea, iubirea şi moartea, ci serviciul şi familia. Personajele lui nu trăiesc drame de cunoaştere, nu aspiră să atingă absolutul în plan moral sau sentimental, nu iau act de inevitabilitatea morţii; ele există exclusiv profesional şi conjugal, devotându-se sau sustrăgându-se muncii, păstrându-şi sau părăsindu-şi tovarăşul de viaţă. Din acest mod de a vedea lucrurile derivă caracterul comunicativ, familiar, de imediată actualitate al comediilor, dar şi prozaismul şi superficialitatea lor.
Însăşi ideea de “serviciu” este tratată simplist, într-o accepţie funcţionărească. La Aurel Baranga, “serviciu” înseamnă, în cele mai multe cazuri, o ierar-hie birocratică, un decor format din fişete, coşuri de hârtii şi grafice afişate pe pereţi, o activitate producătoare de scripte. Astfel, în Sfântul Mitică Blajinu, acţiunea se desfăşoară în “biroul serviciului de documentare şi arhivă al unui minister”, în Adam şi Eva apar funcţionari de la “Spaţiul locativ”, în Interesul general protagoniştii sunt salariaţi ai unei direcţii de la “Ministerul Construcţiilor de Maşini Paralele”. Chiar şi în Mielul turbat şi Opinia publică – piese care evocă activitatea unui cabinet tehnic, legat direct de “producţie” şi, respectiv, pe aceea a unui ziar local – personajele acţionează, stând la birou, exclusiv prin intermediul stiloului şi al telefonului.
De cele mai multe ori, instituţia-cadru este în esenţa ei ridicolă, având de îndeplinit sarcini derizorii. Autorul se face astfel purtătorul de cuvânt al partidului comunist, adversar declarat al “refugiului în munci neproductive” (munca intelectuală fiind considerată şi ea neproductivă). Nu este vorba însă doar de înscrierea într-o campanie oficială, ci şi de o plăcere secretă a lui Aurel Baranga de a evoca asemenea medii. El simpatizează, de fapt, lumea pe care o satirizează. Şi, de altfel, nici nu-şi imaginează viaţa în afara ei. Are o viziune funcţionărească asupra existenţei, pe care am întâlnit-o şi la I. L. Caragiale (cu menţiunea însă că I. L. Caragiale o simulează ironic). Ca dovadă, personajele pe care Aurel Baranga le consideră “pozitive” nu se opun arhivisticii sau documentaristicii, ci încearcă să însufleţească aceste “sectoare de activitate”, înregistrând conştiincios cererile, simplificând formalităţile, ataşându-se sufleteşte de rafturile lor cu dosare (ca Mitică Blajinu).
Comediile (le ignorăm pe cele de la început – Bal la Făgădău şi Bulevardul Împăcării -, cu totul false, lipsite complet de valoare) nu depăşesc niciodată aceste arii tematice. Cel mult, serviciul şi familia se completează reciproc sau intră într-un conflict temporar. În Adam şi Eva, protagoniştii se cunosc ca urmare a unor încurcături de la locul de muncă. De data aceasta însă infidelitatea faţă de soţul legitim nu mai este incriminată, deoarece constituie singurul mijloc de constituire a unei familii noi, adevărate. Contradicţia (rezolvabilă) dintre serviciu şi familie apare în Travesti. Este vorba, bineînţeles, ca în filmele americane de azi, de un bărbat care se devotează excesiv profesiei, neglijându-şi familia.


În 1948 a scris textul imnului României comuniste din anii 1948-1953 “Zdrobite cătușe”, muzica fiind compusă de Matei Socor. Tot în 1948, Aurel Baranga a primit ca „sarcină de partid” să înființeze revista de satiră și umor Urzica. Din 1949 și până la sfârșitul vieții (10 iunie 1979) a fost redactor-șef la Urzica.În anii 1969-1974 a fost membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
A fost căsătorit cu actrița Marcela Rusu, fosta soție a lui Alexandru Bârlădeanu. Aurel Baranga a avut un fiu, Harry Baranga.
Din punct de vedere estetic, Aurel Baranga îşi datorează succesul senzaţiei de déja vu produse de piesele sale. Vorbindu-i-se într-o limbă cunoscută, publicul nu întâmpină dificultăţi de receptare şi se simte flatat de condiţia de interlocutor comprehensiv, atât de uşor dobândită.
Opera dramaturgului poate fi considerată un repertoriu complet de procedee consacrate de fabricare a comicului. Răsturnarea spectaculoasă a raportului dintre şef şi subaltern, desfăşurarea unor conversaţii aparent coerente între oameni care se referă de fapt la subiecte diferite, mişcarea mecanică a unor indivizibile cupluri de personaje, în genul tandemului Farfuridi-Brânzovenescu, încheierea unor căsătorii formale, qui-pro-quo-urile, jocurile de cuvinte, agramatismele (uşor recognoscibile de spectatori), antroponimele hilare, reproducerea caricaturală a clişeelor de vorbire, totul este exploatat cu iscusinţă, fără ambiţia originalităţii.

Surse:
romlit.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

67 − 57 =

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie