Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Nu sunt jumătăţi de anotimpuri. Anotimpurile trebuie trăite.

Nu sunt jumătăţi de anotimpuri. Anotimpurile trebuie trăite.

Compun pentru voi, iar dacă nu vă place, să-mi spuneţi, să stiu să mă opresc.

Sunt douăzeci şi cinci de ani de când nu mai slujesc la altar şi nici nu voi mai sluji, nu fiindcă mi s-ar fi interzis, cum eminenţa dumneavoastră se poate informa, ci din propria hotărâre, din cauza unei suferinţe care, de când m-am născut, îmi îngreunează respiraţia.

De îndată ce am fost făcut preot, am oficiat timp de un an sau ceva mai mult; apoi am încetat din pricină că această suferinţă m-a silit în trei rânduri să părăsesc altarul fără să fi terminat slujba. Aceasta este cauza pentru care nu slujesc la altar.

Am fost în trei sezoane de carnaval la Roma, pentru operă, după cum ştie excelenţa voastră, şi nu am slujit niciodată; am cântat în teatru cu vioara şi se ştie că însăşi Sfinţia Sa a voit să mă asculte şi cât de mult mi-a mulţumit. Am fost chemat la Viena şi nici acolo n-am slujit vreodată. La Mantova am fost de trei ori în serviciul prinţului de Darmstadt şi de asemenea n-am oficiat.

Nu e greu să scriu muzica, notele plutesc în aer, eu doar le rânduiesc…

Dacă nu-ți place, imediat mă voi opri din compus.

Antonio Vivaldi

De la Bonn şi Viena (cele două capitale beethoveniene) la Veneţia; peisajul lagunei strălucind sub un astru baroc. Se năştea în Serenissima Republică în 4 martie 1678, aceeaşi zi în care oraşul era zguduit de un cutremur ; intuim la figurat un alt fel de cutremur cu reverberaţii profunde în lumea muzicală, pe fondul unei biografii pline de necunoscute, pe care vom încerca să le acoperim prin muzica însăşi.
Antonio Vivaldi s-a născut în urma mariajului dintre Giovanni Battista Vivaldi şi Camilla Calicchio. Încă de mic a fost sortit unei cariere preoţeşti. Şi, într-adevăr, când a ajuns la vârsta de 25 de ani, Antonio a fost hirotonisit preot, însă părăseşte această slujbă în scurt timp. O boală (probabil astm) a început să îl îndepărteze pe Vivaldi de îndatoririle bisericeşti. Şi pentru că, încă de mic, Antonio se îndrăgostise de muzică şi de compus, acum avea timpul necesar pentru toate acestea. Tot în acea perioadă (1703) devine profesor la o şcoală în care învăţau fetele orfane şi ilegitime. Deşi face pauze în care călătoreşte prin toată Europa, Vivaldi rămâne profesor la această şcoală până în 1740.
Antonio Vivaldi a fost supranumit şi Il Prete Rosso(Preotul Roşu), datorită culorii părului său (moştenit de la tatăl său). A fost elevul cunoscutului maestru al capelei ducale din Veneţia, Giovanni Legrenzi, pe care l-a cunoscut în biserica ”San Marco”. Era un om înzestrat cu multe calităţi, iar în domeniul său de activitate, în arta sunetelor, era un adevărat deschizător de drumuri. De foarte multe ori locuinţa sa era plină de elitele veneţiene, care veneau să asculte într-un cadru intim noile compoziţii ale maestrului Legrenzi. Unii biografi au contestat că Vivaldi ar fi fost elevul lui Legrenzi. În sensul acesta dovezile scrise sunt inexistente, însă apar numeroase prezumţii care se coroborează şi duc la concluzia că odată cu intrarea micului violonist pe uşile acestui sanctuar al muzicii, a fost luat sub tutela marelui maestru care îi anticipase potenţialul.


Primul nucleu al familiei Vivaldi, despre care există referinţe documentare certe, a ajuns la Veneţia în prima jumătate a anului 1665 . Bunicul Agostino, fusese brutar sau croitor şi murise la Brescia, probabil în 1665 sau 1666. Bunica Margherita, părăsise acest oraş fie cu puţin înainte, fie după moartea soţului său şi era insoţită de cei doi fii ai lor, Agostino ([n vârstă de 21 de ani) şi Giovanni Battista (de 11 ani). Cel din urmă avea să devină în 1678, tatăl compozitorului Antonio Vivaldi.


Din cauza operelor pe care le scria, contemporanii săi nu îl vedeau deloc cu ochi buni. Invenţii ale acestora sau pur adevăr, nu se ştie, însă s-a spus despre Vivaldi că era înnebunit după lux şi fast şi că era extravagant de faţadă, doar pentru a atrage atenţia publicului. Indiferent de aceste acuze, compozitorul nu s-a lăsat deloc impresionat şi nu şi-a schimbat stilul.
Vivaldi a scris nu mai puţin de 768 de lucrări, dintre care La Cetra, Il Pastor Fido, Montezuma, Feraspo etc. Vivaldi nu a fost însurat şi nici nu a avut copii, însă este recunoscută relaţia îndelungată pe care a avut-o cu o cântăreaţă de operă, Anna Giro.


La 25 de ani devine preot şi intră ca profesor la Ospedalle della Pieta, asumându-şi educaţia muzicală extrem de elevată a orfelinelor Veneţiei. În 1711 apare ciclul L’Estro armonico, încă impregnat de modelul concerto-ului grosso, promovat de Corelli, apoi de Handel. De aici Vivaldi va dezvolta în sute de exemplare profilul concertului instrumental, astfel încât cele mai diverse instrumente ale epocii vor primi rolul de solist în marea familie a concertelor vivaldiene. Desigur vioara se va desprinde net din această galerie, printr-o inventivitate fără precedent în epocă.
Numit profesor (insegnante, instructor) de vioară la Ospedale della Pietà (aşezământ rezervat orfanelor şi fiicelor ilegitime abandonate), în pofida unor întreruperi, uneori foarte lungi (mai mult de doi ani la Mantova, între 1718 şi 1720), Vivaldi avea să rămână fidel acestei funcţii până în 1740.
Mai puţin cunoscut ne este Vivaldi creatorul de operă, o pasiune puţin compatibilă cu statutul său ecleziastic. Îl regăsim mai prolific decât Scarlatti tatăl, depăşit însă de Caldara, Hasse şi Handel.
În ciuda sănătăţii precare, a început să călătorească din ce în ce mai mult ca virtuoz şi compozitor la Roma, în 1722 şi 1724, unde a cântat în faţa Papei; probabil la Dresda şi în Darmstadt; cu siguranţă la Amsterdam, unde a fost publicată cea mai importantă parte a creaţiei sale; la Florenţa,Praga şi la Viena, unde a murit, uitat de prieteni şi rude. La Ospedale della Pietà, a instruit şi dirijat orchestra de fete a Instituţiei (devenită celebră în întreaga Europă) şi să compună intens pentru concertele publice pe care aşezământul le oferea duminica.
Acestor ocupaţii, deja solicitante pentru un om care se plângea fără încetare de sănătatea sa şubredă, din 1713 li s-a adăugat o debordantă activitate de impresar şi de compozitor de opere, domenii în care a căpătat o autoritate suficient de mare pentru a provoca rivalităţi tenace, concretizate chiar într-un pamflet redactat de Benedetto Marcello (Il Teatro alla moda, 1720).
Se pare că de-a lungul întregii vieţi, Vivaldi a fost considerat ca un artist aflat în afara normelor, extravagant de bună voie, chiar scandalos (duşmanii lui aveau cum să răspândească bârfe, mai ales în legatură cu atracţia lui afişată faţă de bani si de fast sau cu iubirile lui reale sau presupuse, printre altele faţă de o mezzo-soprană pe nume Anna Girò, fiică a unui peruchier francez numit Giraud şi pentru care a scris un mare număr de pagini vocale; după ce s-au cunoscut, Anna Girò a fost primadonă în aproape toate operele lui Vivaldi).


Consacrarea în toate genurile muzicale avea să-i confere compozitorului o glorie internaţională incontestabilă fără precedent în istoria muzicii.
Mulţi călători care treceau prin Veneţia căutau să-l vadă şi să-l asculte pe “Preotul roşu”, de la Edward Wright la violonistul Pisendel, de la flautistul J. J. Quantz, epistolarul De Brosses şi până la regele Friedrich al IV-lea al Danemarcei. Există numeroase şi preţioase mărturii asupra ceea ce reprezenta viaţa muzicală veneţiana şi asupra efectului electrizant al interpretării şi creaţiilor lui Vivaldi.
Multe dintre partiturile lui publicate au fost dedicate unor personalitati ale vremii:

  • Ferdinand al III-lea al Toscanei (L’Estro armonico, 1711);
  • Contele Morzin (Il Cimento dell’armonia e dell’invenzione, 1725, culegere conţinând Anotimpurile);
  • Carol al VI-lea de Habsburg (La Cetra, 1728)

Importanţa creaţiei lui instrumentale, simbolizată ideal de seria celor patru concerte inspirate de cele patru anotimpuri, vine din autoritatea cu care el a ştiut să respingă structura de concerto grosso a lui Corelli, pentru a impune foarte repede forma mai scurtă (între opt şi zece) a concertului cu solist în doar trei mişcări simetrice (repede-lent-repede). Solist el însuşi, Vivaldi, practica cu mare naturaleţe această formă concertantă, atunci când sonata, simfonia sau cvartetul erau, de asemenea, pe punctul de a-şi face apariţia.
Înzestrat cu un auz excepţional, virtuoz curajos care improviza cu plăcere şi dirijor celebru (unul dintre primii din istorie), Vivaldi şi-a consacrat întregul geniu descoperirii neîncetate a unor noi combinaţii ritmice şi armonice şi a unor îmbinări imprevizibile de instrumente, conferind un rol de prim-plan personajelor noi, destinate a-şi face un loc în orchestră, precum violoncelul (27 de concerte) sau fagotul (39), fără a uita oboiul şi nici flautul, pe care le trata întotdeauna într-o manieră foarte personală, şi chiar alte instrumente încă mai marginale, ca mandolina sau trompeta.


Din practicile de la San Marco, a moştenit atracţia pentru a face să dialogheze mai multe “coruri” de instrumente.
Vivaldi este unanim considerat a fi compozitorul care a dat cea mai mare strălucire genului numit concerto, în perioada barocului. De altfel, o analiză în grilă concerto a întregii creaţii vivaldiene, ar putea constitui argumentul principal al ideii spiritului concertant care traversează de la un capăt la altul nu numai creaţia sa instrumentală, dar şi cea de scenă sau religioasă.
Concertul italian al lui Vivaldi va aduce cu sine încă o cucerire: apariţia cadenţei înainte de coda, care dă posibilitate solistului să-şi pună în valoare calităţile sale tehnico-expresive. Nu întotdeauna această cadenţă era scrisă, ci se lăsa un punct de orgă care marca locul în care se oprea orchestra, pentru a-i face loc solistului care va da frâu liber virtuozităţii sale.

Vivaldi a iubit viata cu intensitate, iar emotia trezita in el de transformarile naturii a dat nastere concertelor pentru vioara, denumite “Anotimpurile”. Acestea descriu cele mai frumoase scene de primavara, vara, toamna si iarna.
Primavara este descrisa ca o explozie colorata de flori, fluturi si cantece ale pasarilor, ce initiaza un imn al bucuriei. Trilurile pasarilor, evocate de trei viori solo, sunt completate de susurul apei, dar si de fulgere si tunete, care anunta ploile abundente ale primaverii. O alta scena a “Primaverii” prezinta un pastor ce doarme. Visul dulce si calm al acestuia este zugravit de solo-ul de vioara si completat de murmurul vantului. A treia scena din ‘Primavara’ prezinta bucuria prin intermediul cantecelor si dansurilor vivace.


Vara este cel mai cald sezon, temperaturile ridicate afecteaza oamenii si animalele deopotriva, iar scenele sunt dominate de incetineala. Cu toate acestea, Vivaldi ne transmite prin muzica sa si ritmurile pasarilor, care dau dinamism anotimpului. Cucul si ciocarlia sunt prezente in noptile calde de vara si la apusul soarelui. A doua parte a concertului prezinta un agricultor, revenit acasa dupa o zi grea de munca. Somnul acestuia este intrerupt de un fulger care anunta furtuna. Vivaldi incheie ‘Vara’ cu descrierea naturii dezlantuite.
Toamna este prezentata de Vivaldi ca un anotimp plin de bucurie. Este vremea recoltelor, iar roadele obtinute sunt un motiv de fericire. Toamna, frunzele copacilor incep sa se usuce, iar clavecinul (instrument muzical in care sunetele se obtin prin ciupirea coardelor de catre un dispozitiv actionat de taste) interpreteaza o melodie care ne face sa ne imaginam caderea capricioasa a frunzelor uscate.
Pe vremea lui Vivaldi, vanatoarea era sportul preferat. Despre aceasta vorbeste ultima parte a concertului “Toamna”, prin intermediul unei melodii jucause. Vanatorii se aduna in zori, fac glume si rad, in timp ce se pregatesc pentru vanatoare.
Iarna este descrisa prin caderea lenta a fulgilor de nea, frigul intens si rafelele de vant. A doua parte a concertului “Iarna” a lui Vivaldi infatiseaza omul fericit, ce observa picaturile mici ale ploii de iarna cum se izbesc de fereastra. Ritmul viorii descrie fericirea si caldura de acasa. In ultima parte din “Iarna” orchestra imita vantul, care incepe sa sufle din ce in ce mai tare, pana cand devine o furtuna. Finalul anunta marea creatie a “Anotimpurilor”: Deci este iarna, dar aceasta are marile ei frumuseti.


Concertul baroc de tip vivaldian va cunoaşte o dezvoltare fără precedent si se va extinde cu repeziciune şi în restul Europei, prin creaţiile unor compozitori ca Jean-Philippe Rameau (Franţa),G.Ph.Telemann, G.Fr. Händel şi J.S.Bach (Germania).
Prin creaţia sa instrumentală, Antonio Vivaldi a exercitat o influenţă puternică în dezvoltarea ulterioară a muzicii concertante, în clasicismul vienez, prin reprezentanţii săi cei mai de seamă : Haydn, Mozart şi Beethoven. Cuceririle vivaldiene în domeniul creaţiei instrumentale nu au avut un impact doar asupra genurilor cărora acestea li se adresau în mod direct (respectiv concertelor sau sonatelor) ci asupra muzicii baroce în ansamblul ei, încât pe bună dreptate se poate vorbi despre un anume spirit concertant vivaldian care a revoluţionat şi a animat întreaga creativitate muzicală barocă veneţiană şi europeană.
Vivaldi a închis ochii la 28 iulie 1741 la Viena, ca urmare a unei îmbolnăviri subite (inflamație internă) și a fost înmormântat în cimitirul spitalului. A compus nu mai puţin de 24 de opere, doar 14 dintre ele existând în manuscris complet în Biblioteca de la Torino. Este un domeniu ce îşi va deschide larg porţile către noi, având mereu în fundal imaginea primadonei sale Anna Giro.

Surse:
romania-muzical.ro
muzicaclasica.weebly.com
clarinetromania.ro
ziarullumina.ro

autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 51 = 58

Editorial
  • Țară, țară de vânzare!...Că ostași nu mai avem!

    Țară, țară de vânzare!…Că ostași nu mai avem!

    Laura Suzeanu ”– Să ştii, toar’şu Dej, că vine ea şi vremea noastră! – Da’ ce-ţi veni, bă Nicule, aşa deodată? Te-a bătut iar savanta sau ai început să crezi în obscurantisme? – Am semnele mele, toar’şu Dej. – Ce semne, mă? Alea de ţi le-am făcut io cu tovarăşii …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    De la palimpsest la palimtext Palimpsest este un cuvânt din limba …
Corespondenta la redactie