Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

O lege atunci poate fi mai respectată, când, ieşită din sânul naţiei, va avea deopotrivă pentru toţi, aceeaşi măsură.

O lege atunci poate fi mai respectată, când, ieşită din sânul naţiei, va avea deopotrivă pentru toţi, aceeaşi măsură.

Puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi fericirea mulţimii, adică a naţiei.

Nu este în lumea aceasta totul deşertăciune, rămâne ceva statornic; rămân faptele mari, care sunt nepieritoare.

N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întâiul tron din lume.

Agricultura este maica neamului omenesc care hrăneşte fiii săi.

Cursurile însă de moral nu plac astăzi; de aceea moraliştii secolului nostru sunt siliţi ca spiţerii a polei hapurile ce vroiesc a da bolnavilor.

Căsătoria este o ştiinţă.

Femeia, în lexiconul meu, înseamnă o fiinţă drăgălaşă, frumoasă, făcută din flori.

Femeilor!… măcar că aveţi dureri de gât, istericale şi cochetărie, sunteţi vrednice de lăudat, şi noi vă lăudăm!

Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române. Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor, nefiind decât sublima expresie a eternei dorinţe a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a căruia fundare am participat eu… Sunt pentru întemeierea guvernului constituţional reprezentativ în toată puterea şi întinderea cuvântului… Sunt pentru libertatea conştiinţei, a presei, a întrunirei, a petiţiei… Sunt pentru aşăzarea dărilor pe un sistem de dreptate pentru toţi cetăţenii… Sunt pentru organizarea marilor lucrări publice: drumuri de fier, canale, porturi… Sunt pentru cea mai mare răspândire a învăţăturii publice, astfel încât fiecare oraş să-şi aibă gimnaziul său şi fiecare sat să-şi aibă şcoala sa primară, încât fiecare român să ştie să scrie şi să citească… Sunt pentru emanciparea ţăranilor prin desăvârşita lor împroprietărire. Sunt pentru cea mai strictă şi temeinică responsabilitate a miniştrilor şi funcţionarilor Statului. Iată principiile pe care le-am profesat de-a pururea şi pe care şi în viitor le voi apăra în orice ocazie şi în orice poziţie mă voi afla”.

Ţăranii nu sunt proletari, nu sunt salahori, nu sunt simplii chiriaşi pe moşiile noastre, ci sunt fiii ţării!

Unirea, Naţiunea a făcut-o!

Nou? Da ce-i astăzi nou sub soare? Nu sunt toate trecute? Nu sunt toate vechi? Nu-i cinstea veche, încât n-o mai găseşti pe pământ? Nu-i patriotismul vechi, încât de-abia îi mai afli numele în gura procleţilor? Nu sunt, în sfârşit, vechi, paragine de vechi, toate virtuţile şi toate viţiurile, pân’ şi moda? Ş-apoi mai ai încă pretenţie să ne arăţi ceva nou, şi încă ce? Un nou chip de a face curte!

Eu cunosc o horă şi mai frumoasă, hora în care să se ţină de mână toţi pământenii, şi ortodoxi, şi catolici, şi armeni, şi fără a se uita la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toţi legaţi prin aceleaşi drepturi şi îndatoriri, prin acelaşi interes, prin aceeaşi dragoste faţă de ţară, să joace hora României unite şi autonome.

Mihail Kogălniceanu

În primii ani ai domniei lui Cuza, este numit membru al Comisiei Centrale de la Focşani (14 martie 1859), apoi este numit preşedintele Consiliului de Miniştri de la Iaşi, funcţie pe care o ocupă în perioada 30 aprilie 1860 – 17 ianuarie 1861. Devine foarte apropiat de Cuza Vodă, astfel că acesta îl alege să îi devină mâna dreaptă în adoptarea şi punerea în aplicare a unui val de reforme ce să pună bazele constituirii statului român modern. Pe 11 octombrie 1863, este numit prim-ministru al României. Din această funcţie, a contribuit la modernizarea statului român după model occidental, cu instituţii şi cadre legislative moderne, prin adoptarea unor serii ample de reforme care au modernizat România.
Mihail Kogălniceanu s-a născut pe 6 septembrie 1817 la Iaşi. A fost om politic, istoric, scriitor, jurnalist, diplomat, membru fondator al Societăţii Academice Române şi preşedinte al Academiei Române. Colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cei doi bărbaţi de stat au întocmit împreună un amplu plan de reforme ce vor pune bazele constituirii statului român modern. Preşedinte al Consiliului de miniştri, titular la Ministerul de Interne şi Ministerul de Externe, Kogălniceanu a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de stat ai generaţiei sale.
În timpul mandatului la conducerea Ministerului de Externe, România îşi cucereşte Independenţa de stat. Personalitate cu vastă experienţă politică şi diplomatică, a fost unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Liberal. Totodată, Mihail Kogălniceanu a fost unul dinte cei mai mari oameni de cultură ai veacului al XIX-lea, contribuind cu succes la cercetarea istoriei naţionale şi dezvoltarea literaturii româneşti. În acest sens a fondat revista „Dacia literară”, iar în articolul inaugural a sintetizat idealurile scriitorilor paşoptişti, punând astfel bazele curentului paşoptist din literatură. Drept recunoştinţă pentru contribuţia sa la dezvoltarea culturii, a fost ales preşedinte al Academiei Române.
Mihail Kogălniceanu s-a născut la Iași, în familia boierilor moldoveni Kogălniceanu, fiind fiul Vornicului Ilie Kogălniceanu și strănepotul lui Constantin Kogălniceanu (cunoscut pentru că a semnat în anul 1749 documentul prin care a fost desființată iobăgia în Moldova, emis de Prințul Constantin Mavrocordat). Mama lui Mihail, Catinca (născută Stavilla – sau Stavillă), a fost, conform spuselor lui Kogălniceanu, „dintr-o familie românească din Basarabia”. Deși Kogălniceanu a scris, la un moment dat, cu mândrie că „familia mea nu și-a avut originile în oameni sau țări străine”, într-un discurs susținut cu ceva timp înainte de moartea sa, Kogălniceanu a afirmat că mama sa Catinca Stavilla a fost descendentă „a unei familii genoveze, stabilită de secole în colonia Genoveză a Cetății Albe (Akerman), care s-a răspândit în toată Basarabia”. În timpul vieții lui Mihail Kogălniceanu au existat confuzii în privința datei nașterii sale, unele surse indicând anul 1806, drept an al nașterii, dar în discursul susținut în fața Academiei Române, a indicat data exactă a nașterii sale așa cum a fost notată de tatăl său în registrul familiei. Menționând, de asemenea, că nașa sa a fost Marghioala Calimach, o boieroaică provenită din familia Callimachi, care s-a măritat cu un membru al familiei Sturdza, și era mama lui Mihail Sturdza (care avea să-i fie lui Kogălniceanu protector, dar și adversar).


Și-a început studiile în pensionul lui Victor Cuénim din Iaşi şi la Institutul Francez din Miroslava, judeţul Iaşi, şi le-a continuat la Luneville (Facultatea de Litere) şi la Berlin (dreptul şi istoria). În acea perioadă i-a întâlnit pentru prima dată pe poetul Vasile Alecsandri (ambii au studiat la Vida și Cuénim), pe Costache Negri și pe Cuza. În acea perioadă, Kogălniceanu și-a dezvoltat o pasiune pentru istorie, cercetând vechile cronici moldave.
A fost trimis la studii la Luneville (între 1834-1835) şi la Berlin (1835-1838) împreună cu fiii domnitorului Mihail Sturdza. La Berlin, pe lângă serioase studii particulare, audiază, din 1836, cursurile de istorie şi drept ale Universităţii (la care se înscrie în 1837), orientându-şi gândirea în sens liberal şi democratic, se arată în Dicţionarul scriitorilor români (Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998.
Unul dintre colegii săi a fost și viitorul filozof Grigore Sturdza, fiul domnitorului. Șederea sa în Lunéville a fost întreruptă de intervenția oficialităților ruse, care implementaseră în Moldova Regulamentul Organic și care considerau că, deși se afla sub influența lui Lhommé (participant la Revoluția Franceză), studenții erau influențați de idei rebele. Astfel toți studenții moldoveni, inclusiv fiii lui Sturdza și ai altor nobili, au fost retrași din școlile franceze la sfârșitul anului 1835 și au fost înscriși la instituțiile de învățământ din Prusia.
În timpul perioadei petrecute la Berlin, i-a cunoscut și a fost influențat de juristul hughenot Friedrich Carl von Savigny, de Alexander von Humboldt, Eduard Gans și în special de profesorul Leopold von Ranke, ale cărui idei asupra necesității politicienilor de a fi la curent cu știința istoriei au fost rapid adoptate de Kogălniceanu.
În paginile pe care le-a dedicat influenței exercitate de Georg Wilhelm Friedrich Hegel asupra gândirii românești, Tudor Vianu a afirmat că mai multe principii legate de hegelianism au fost un atribut comun al mai multor profesori din Berlin în timpul șederii lui Kogălniceanu.
Politicianul a adoptat punctul de vedere care se afla în rezonanță cu cel al lui Hegel, mai ales principiul conform căruia legile trebuia să se adapteze spiritului individual al națiunilor.
În 1838, Kogălniceanu revine la Iaşi, iar domnitorul Sturdza îl numeşte locotenent-aghiotant, apoi căpitan-aghiotant al domnitorului din 1840. Timp de aproape zece ani, până la izbucnirea revoluţiei de la 1848, Kogălniceanu desfăşoară o bogată activitate cultural-ştiinţifică. Este, pe rând, scriitor, editând 6 tomuri din Letopiseţele Valahiei şi Moldovei, patron de tipografie, istoric, traducător, dar cel mai important, publicist. Pe 30 ianuarie 1840, împreună cu alţi colegi de generaţie, Mihail Kogălniceanu pune bazele revistei „Dacia Literară”. În articolul „Introducţiune” din primul număr al revistei, acesta va sintetiza în câteva puncte idealurile scriitorilor paşoptişti, printre care amintim combaterea imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre, crearea unei literaturi cu specific naţional, inspirată din istorie, natură şi folclor, lupta pentru unitatea limbii şi dezvoltarea spiritului critic.


În tot acest timp practică şi avocatura, iar pentru scurt timp, este profesor de istorie naţională la Academia Mihăileanădin Iaşi. Relaţiile sale cu domnitorul Mihail Sturdza se răcesc considerabil, astfel că din 1846 pleacă într-o călătorie în Franţa şi Spania. Când revine la Iaşi, nu se implică în mod direct la mişcările revoluţionare din Moldova. Din prudenţă, Kogălniceanu trece graniţa în Bucovina, iar la Cernăuţi redactează documentul „Dorinţele partidei naţionale din Moldova”şi colaborează la ziarul „Bucovina”.
Reîntors la Iaşi în 1849, noul domnitor Grigore Alexandru Ghica îl numeşte în importante funcţii politico-administrative. Devine director al Departamentului Lucrărilor Publice (noiembrie 1849 – aprilie 1850) şi al Departamentului de Interne (4 octombrie 1851 – 21 iulie 1852). În cele din urmă şi relaţiile cu Ghica se răcesc considerabil, astfel că viitorul prim-ministru devine şi industriaş, având o fabrică de postav la Târgu-Neamţ. După Războiul Crimeii, în noul context internaţional, când se prefigura un viitor luminos pentru Principatele Române, Kogălniceanu desfăşoară o bogată activitate unionistă.
După declanșarea revoluțiilor europene din 1848, Kogălniceanu a fost prezent în prima linie a politicii naționaliste. Deși, din mai multe motive, el nu a semnat „Petițiunea-proclamațiune” din martie 1848, care a dus la declanșarea revoluției în Moldova, el a fost considerat a fi unul din instigatori, iar domnitorul Sturdza a ordonat să fie arestat. Kogălniceanu a scăpat de arestare, a lansat mai unele dintre cele mai dure atacuri împotriva lui Sturdza și, astfel, în iulie, se oferise o recompensă pentru prinderea sa „viu sau mort”. Spre sfârșitul verii, a trecut granița cu Austria în Bucovina, unde s-a refugiat pe proprietatea fraților Hurmuzachi (în paralel, revoluția munteană reușise să preia puterea la București).
Kogălniceanu a devenit membru și principal ideolog al Comitetului Revoluționar Moldovenesc Central din exil. Manifestul său, Dorințele partidei naționale din Moldova (august 1848), era, practic, un proiect constituțional ce enumera țelurile revoluționarilor români. El contrasta cu cererile anterioare prezentate de revoluționari lui Sturdza, în care se cerea respectarea strictă a Regulamentului Organic și oprirea abuzurilor. În cele 10 secțiuni și 120 de articole, manifestul cerea, printre altele, autonomie internă, drepturi civile și politice, separația puterilor în stat, abolirea privilegiilor boierești, desființarea clăcii și unirea cu Țara Românească. Referindu-se la acest din urmă ideal, Kogălniceanu a scris că el reprezintă: „cheia bolții, fără care s-ar prăbuși tot edificiul național”.
În octombrie 1855, înfiinţează ziarul „Steaua Dunării”, este printre iniţiatorii constituirii Societăţii Unirea (25 mai 1856) şi este printre membrii cei mai activi ai Comitetului Central al Unirii de la Iaşi, fondat la 7 februarie 1857. În Divanul ad-hoc a Moldovei, Kogălniceanu este ales deputat de Dorohoi. În cadrul acestor şedinţe este remarcat pentru calităţile sale deosebite de politician, fiind unul dintre cei mai fervenţi unionişti. Pe 5 ianuarie 1859, în şedinţa istorică a Adunării Elective din Moldova, Mihail Kogălniceanu pledează pentru alegerea ca domnitor a colonelului Alexandru Ioan Cuza: „După una sută cincizeci şi patru de ani de dureri, de umiliri şi de degradaţie naţională, Moldova a intrat în vechiul său drept consfinţit prin Capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pre capul său, pre Domnul. Prin înălţarea Ta pe Tronul lui Ştefan cel Mare s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română… Alegându-te pe Tine Domn în ţara noastră, noi am vroit să arătăm lumii aceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă om-nou.”

În primii ani ai domniei lui Cuza, Kogălniceanu este numit membru al Comisiei Centrale de la Focşani (14 martie 1859), apoi este numit preşedintele Consiliului de Miniştri de la Iaşi, funcţie pe care o ocupă în perioada 30 aprilie 1860 – 17 ianuarie 1861. Devine foarte apropiat de Cuza Vodă, astfel că acesta îl alege să îi devină mâna dreaptă în adoptarea şi punerea în aplicare a unui val de reforme ce să pună bazele constituirii statului român modern.
Pe 11 octombrie 1863, Mihail Kogălniceanu este numit prim-ministru al României. Din această funcţie, Kogălniceanu a contribuit la modernizarea statului român după model occidental, cu instituţii şi cadre legislative moderne, prin adoptarea unor serii ample de reforme care au modernizat România.


În decembrie 1863, se adoptă legea secularizării averilor mănăstireşti, prin efectul căreia 25% din suprafaţa arabilă a ţării intră în sfera fondului funciar al statului român. În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei. Prin legea comunală, satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comune formau o plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ. Administraţia judeţelor şi a comunelor se făcea de consilii alese pe baza votului cenzitar, iar în fruntea administraţiei judeţului era un prefect, plasa era condusă de un subprefect (mai târziu pretor), iar comuna era condusă de un primar. Una din cele mai importante înfăptuiri a fost reorganizarea justiţiei. Astfel, au luat fiinţă judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi şi Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs.
După lovitura de stat al lui Alexandru Ioan Cuza din 2 mai 1864, prin care domnitorul dizolvă Adunarea şi elaborează o nouă constituţie, Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris,  arogându-şi largi prerogative legislative şi executive, a fost posibilă adoptarea acelor reforme esenţiale pentru modernizarea României. Legea electorală scădea censul şi sporea considerabil numărul alegătorilor, care erau împărţiţi în alegători direcţi (plăteau o contribuţie de 4 galbeni, ştiau carte, aveau vârsta de cel puţin 25 de ani) şi alegători primari (votau prin delegaţi, formaţi din cei care plăteau impozite mai mici, puteau fi alese persoanele în vârstă de cel puţin 30 de ani).
Cea mai importantă a fost legea rurală promulgată pe 14 august 1864. Potrivit acesteia claca este desfiinţată, iar sătenii clăcaşi devin pe deplin proprietari liberi pe locurile supuse posesiunii lor. Ţăranii au fost împărţiţi în: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi şi au primit pământ prin despăgubire, în funcţie de această împărţire şi în funcţie de numărul de vite. Cei care nu au făcut clacă deveneau proprietari numai pe locurile de casă şi grădină. Pământul trebuia plătit în 15 ani şi nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani.
În pofida acestor măsuri adoptate, între domnitor şi primul ministru au apărut treptat disensiuni, care l-au determinat pe Kogălniceanu să renunţe la funcţie, fapt petrecut la 26 ianuarie 1865. Când se întrezăreşte formarea unei „monstruoase coaliţii” pentru a-l detrona pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Kogălniceanu refuză să facă parte din acest complot.
Liberalismul românesc era reprezentat la jumătatea veacului al XIX-lea de mai multe grupări politice care acţionau separat: moderaţii conduşi de Ion Ghica, gruparea lui Mihail Kogălniceanu de sorginte tot moderată, dar adepţii săi fiind catalogaţi drept maişti, radicalii conduşi de I. C. Brătianu şi C. A. Rosetti şi fracţioniştii lui Nicolae Ionescu. Între toate aceste grupări existau permanent disensiuni, astfel că pentru a reuşi să se impună valorile liberalismului pe scena politică erau necesare eforturi pentru ca aceste grupări să acţioneze unitar. În acest sens, fondarea Partidului Naţional Liberal a cunoscut mai multe etape. Pe 24 mai 1875 s-a fondat Partidul Naţional Liberal, iar Ion C. Brătianu a fost ales preşedintele noii formaţiuni politice. Programul partidului a fost publicat în „Alegătorul liber” şi reflecta mai mult viziunea moderată a lui Mihail Kogălniceanu, căci Marile Puteri nu-i doreau pe liberali la guvernare fiindcă erau suspectaţi de practici revoluţionare. Aşadar, radicalii au subscris unei atitudini mai realiste care promova domnia legilor, egalitatea politică, renaşterea valorilor individuale ale cetăţenilor, respectarea principiilor regimului constituţional şi demararea unui amplu proces de reformare a României ca soluţie a modernizării.
Mihail Kogălniceanu este numit ministru plenipotenţiar al României la Paris, între 17 aprilie1880 – 1 iulie 1881. Pe plan intern, se situează în coaliţia denumită „Opoziţia Unită”, care va acţiona pentru căderea guvernului I. C. Brătianu Totodată, va face parte din rândurile Partidului Liberal Democrat, creat de Dimitrie C. Brătianu ca disidenţă a PNL. Această coaliţie va lua sfârşit după căderea guvernului Brătianu (1888), iar disidenţii vor reveni în partidele de origine. Astfel, ultimii ani din viaţă îl vor găsi din nou pe Kogălniceanu în rândurile Partidului Naţional Liberal. Academia Română îi recunoaşte imensa contribuţie la dezvoltarea culturii, iar între 18 martie 1887 – 28 martie 1890 este ales preşedinte al acestui for ştiinţific şi cultural.
Mihail Kogălniceanu încetează din viaţă pe o masă de operaţie din Paris pe 20 iunie 1891, la vârsta de 74 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.
Poate mai puţin cunoscută este activitatea sa de jurnalist şi editor de presă. În 1838 a preluat de la Gh. Asachi ”Alăuta Românească”, iar în 1840 a publicat revista ”Dacia literară”, care, în celebra sa « Introducţie », punea bazele unei literaturi moderne în Principatele Române.  Totodată, a  editat ”Foaia Sătească a Prințipatului Moldaviei” şi a înființat o tipografie și o editură proprie.
În literatură, a scris, mai ales, proză autobiografică (”Iluzii pierdute”, ”Un întâiu amor”, 1841), istorică (”Trii zile din istoria Moldaviei”), satirică (”Fiziologia provincialului la Iași”).
Ca istoric, în 1837 a publicat, la Berlin, ”Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens”, iar în 1841 a fost promotorul primei colecții de documente istorice, ”Arhiva românească”, urmată de ”Letopisețele Țării Moldovii” în care apăreau pentru prima dată cronicile lui Miron Costin și Ion Neculce.

Surse:
enciclopediaromaniei.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 1

Editorial

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Cum este corect ați sau a-ți (vorbit, înțeles, etc.)? Omofonele aţi si a-ţi se …
Corespondenta la redactie