Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

O presă independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice. Cu toate astea, presa locală este sugrumată de factorul politic

Redacția oltenitainfo.ro

Anual, pe 3 mai este sărbătorită Ziua Mondială a Libertății Presei/World Press Freedom Day. Inițiativa a venit în cadrul Conferinţei Generală UNESCO din 1991, când, Adunarea Generală a ONU, a declarat pe 23 decembrie 1993 Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Recomandarea s-a făcut în cadrul Conferinței Generale UNESCO din 1991, privind promovarea libertăţii presei în lume.
Rezoluţia din 1991 a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice. Data de 3 mai comemorează Declaraţia de la Windhoek, adoptată la 3 mai 1991, în cadrul Seminarului pentru promovarea unei prese africane independente şi pluraliste, organizat de UNESCO şi ONU la Windhoek, Namibia.
Potrivit unui raport al Media Pluralism Monitor (MPM), România înregistrează un risc mediu pe fiecare dintre cele patru categorii de indicatori, peste media UE: protecţie de bază (risc 34%, media UE 28% – Figura 1), pluralitatea pieţei (risc 64%, media UE 49% – Figura 2), independenţă politică (risc 65%, media UE 46% – Figura 3) şi incluziune socială (risc 54%, media UE 47% – Figura 4). Comparativ cu celelalte state membre, riscurile cu care se confruntă presa din România sunt similare cu cele din Europa Centrală şi de Est şi din statele mediteraneene. În România, „situaţia instituţiilor de media s-a deteriorat, fiind degradată şi condiţia jurnalistului, iar libertatea de exprimare este în pericol din cauza intervenţiei politicului în acest domeniu vital pentru democraţie”, constată Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind din România.

Potrivit acestui raport, pluralismul presei din România, este afectat de: politizarea controlului asupra canalelor media, standardele şi protecţia jurnalismului ca profesie , independenţa guvernării şi finanţării mass-media publice. Atât în România, cât şi în restul Europei, pluralismul presei este în pericol.
îngrijorătoare este situaţia privind siguranţa fizică şi digitală a jurnaliştilor în România şi în alte patru ţări: Croaţia, Letonia, Lituania şi Suedia, unde au avut loc în ultimii ani ameninţări frecvente şi chiar unele atacuri fizice sau digitale la adresa jurnaliştilor. Presa trebuie să se ferească de o politizare excesivă, care, o poate transforma într-un instrument de propagandă.
Același pericol există și la Oltenița, unde un jurnalist oltenitainfo.ro este hărțuit continuu din 2015 cu acțiuni în instanță. Un fost consilier, ce se afla în sfera de influență a primarului Țone, a pornit o acțiune în instanță în anul 2015.  Reclamantul cerea 2 miliarde de lei vechi jurnalistei. Procesul s-a stins pe motivul renunțării consilierului local la toate procedurile. Un dosar în lucru se află în prezent la Judecătoria Alexandria. Primarul Petre Țone a formulat acțiunea în instanță anul trecut, în urma unui articol pe site-ul nostru, care făcea referire la modul cum acesta a tăiat copacii în Parcul Central Oltenița. Procesul a fost strămutat prin Curtea de Apel pe un teren neutru și se află în stadiul de ”probă cu martori”.
Potrivit RSF, Reporters Sans Frontières  (RSF), citat de pnl-opv3.ro, mediul ostil este din ce în ce mai vizibil în Index, care evaluează nivelul libertăţii presei în 180 de ţări, în fiecare an. 
Raportul arată că ostilitatea faţă de media din partea liderilor politici nu mai este limitată doar la ţări cu regimuri autoritare precum Turcia (care a coborât pe locul 157 în clasament) şi Egipt (situată pe locul 161), unde jurnaliştii sunt acuzaţi frecvent de terorism şi toţi cei care nu îşi demonstrează loialitatea sunt închişi în mod arbitrar.
România ocupă locul al 44-lea în clasament, urcând două poziții față de clasamentul din 2017.  În descrierea țării noastre, RSF  afirmă că există „temeri cu privire la cenzura politică”.

Editorial
  • Țară, țară de vânzare!...Că ostași nu mai avem!

    Țară, țară de vânzare!…Că ostași nu mai avem!

    Laura Suzeanu ”– Să ştii, toar’şu Dej, că vine ea şi vremea noastră! – Da’ ce-ţi veni, bă Nicule, aşa deodată? Te-a bătut iar savanta sau ai început să crezi în obscurantisme? – Am semnele mele, toar’şu Dej. – Ce semne, mă? Alea de ţi le-am făcut io cu tovarăşii …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    De la palimpsest la palimtext Palimpsest este un cuvânt din limba …
Corespondenta la redactie