Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Omul este suma acţiunilor sale, a ceea ce a făcut, a ceea ce poate face, nimic altceva.

Omul este suma acţiunilor sale, a ceea ce a făcut, a ceea ce poate face, nimic altceva.

Dragostea nu are vârstă, limită şi nici moarte.

În teorie, dragostea fulgerătoare nu există. Cel puţin în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi nu poate exista cineva care să-şi reverse întreaga pasiune într-o singură iubire. În realitate, există astfel de oameni care riscă orice.

Prima condiţie a victoriei este sacrificiul.

Bucătăria franceză; deschidem cutii de conservă.

Ah! Dragostea! De ce orice suflet trebuie să tânjească după ea, de ce orice fiinţă plină de viaţă şi de bucurie se ofileşte lent fără iubire?

Îmi place să ajut oamenii care se ajută singuri.

Dintre toate nenorocirile care li se întâmplă oamenilor, cu siguranţă că cea mai cumplită este să iubeşti prea mult.

Cât de profundă poate fi o iubire şi cât de desăvârşită poate fi uitarea.

Cu timpul, chiar şi durerea îşi leapădă amarul; numai timpul vindecă tristeţea – timpul care vede cum trec toate, cum o emoţie ia locul alteia; timpul aşterne linişte peste toate…

Începuturile sunt întotdeauna mizerabile.

Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari – nu poţi, de pildă, să-l traversezi, e cenuşiu şi curge molcom, e imens cât însăşi lumea, n-are poduri şi nici trecere prin vad; şi totuşi, din câte spun filozofii, poate curge şi înainte şi îndărăt; calendarul îl urmează însă într-un singur sens.

Doamne, de ce ne-am născut tineri. N-ar fi fost mai bine să ne naştem bătrâni şi să întinerim an de an? Cât de bine am înţelege întâmplările din viaţă şi cât de îngăduitori am fi când am judeca pe alţii!

Dacă nu gândeşti la viitor, nu poţi să-l ai.

Lumea e o scenă nepăsătoare şi nesimţitoare pe care vieţile păşesc ţanţoş, sau se furişează şi se adună prin ungherele-i întortocheate.

E ceva ce e bine să ai când n-ai şi să n-ai când ai.

Istoria nu-i altceva decât povestea felului în care oamenii au luat lucrurile în propriile lor mâini, şi în care s-au vârât pe ei şi pe alţii în bucluc din pricina asta.

În lumea asta nu există nimic imuabil; totul este relativ.

Opinia publică precede întotdeauna legea.

Acum nu văd partea distractivă a lumii, poate pentru că mi-e foame.

Oamenii au uitat că Iubirea nu e floare de seră, ci o plantă sălbatică, născută dintr-o noapte umedă, născută dintr-un ceas de soare; răsărită din sămânţă sălbatică, aruncată pe drum de un vânt sălbatic. O sălbăticiune care, dacă înfloreşte din întâmplare în interiorul grădinilor noastre, o numim floare, iar dacă înfloreşte afară, o numim buruiană; dar mireasma şi culoarea ei sunt întodeauna sălbatice!

Frumuseţea unui sentiment se măsoară prin sacrificiul pe care eşti gata să-l faci pentru el.

John Galsworthy

Debutează în literatură sub numele său adevărat, în 1904, cu romanul The Island Pharisees („Insula fariseilor”), care are parte de o primire obișnuită. Va primi totuși pentru acest manuscris, ca și pentru celelalte, sfaturi avizate și susținerea unui consilier literar, pe cât de talentat pe atât de influent, Edward Garnett, faimosul editor care a jucat un rol la fel de decisiv pe lângă Joseph Conrad, D. H. Lawrence și Arnold Bennett. Succesul îl cunoaște cu cea de-a doua lucrare: The Man of Property (1906). John Galsworthy „amorsează” saga familiei Forsyte pe care o va completa cincisprezece ani mai târziu, și unde domină acel personaj fascinant care este Soames. În același an, prima sa piesă de teatru, Silver Box, este montată la Court Theatre, având parte de „binecuvântarea” lui Bernard Shaw. John Galsworthy este propulsat dintr-odată în primul rând al unui curent teatral, naturalist și social, influențat de către Ibsen. Mai mult reformator decât subversiv, John Galsworthy va denunța inegalitățile tratamentului rezervat bogaților și săracilor în justiție. Prin urmare, el va apăra sindicalismul, în Strife (1909) sau va denunța oroarea recluziunii criminale, în Justice (1910) cu atâta vigoare, încât Winston Churchill, pe atunci ministru de Interne, va reforma sistemul penitenciarelor britanice. Încearcă, într-o manieră mai puțin fericită, să se posteze în rolul de reformator al societății, în Fraternity (1909), The Freelands (1915), dar este o altă temă, obsedantă, inspirată de propria sa aventură cu Ada – aceea a căsătoriilor nepotrivite, a divorțului acordat cu zgârcenie, a oprobiului care lovește cuplurile neligitime – temă explorată în The Patrician (1911) și The Dark Flower (1913).
S-a născut la 14 august 1867 la Kingston Hill (comitatul Surrey), într-o familie de juriști a căror bunăstare a prosperat sub domnia reginei Victoria. Împreună cu frații și surorile lui, el a crescut în casele din ce în ce mai splendide, pe care tatăl său, mare proprietar funciar, le construiește în apropierea Londrei.
După studii întreprinse la Harrow și apoi la Oxford, el intră în barou, dar curând va părăsi această profesie. O idilă nefericită îl deprimă atât de mult, încât tatăl lui îl trimite într-o călătorie pe mările sudului, în cursul căreia este obligat să se familiriazeze cu dreptul maritim. În drum spre Australia pe pachebotul Torrens, John Galsworthy se împrietenește cu un ofițer maritim de origine poloneză care-și povestește minunat aventurile sale de marinar și contrabandist. Această întâlnire cu Joseph Conrad, care deja își terminase primul său roman, va trezi în el tentația de a deveni scriitor. „Mi-ar plăcea să fiu dotat pentru scris”, mărturisește el într-o scrisoare adresată unui prieten, „cred într-adevăr că este mijlocul cel mai agreabil de a câștiga bani, dar important pentru mine nu este atât faptul de a scrie, cât ideile exprimate. Presupun că arta de a scrie poate fi cultivată, dar că nu e imposibil să cultivi claritatea profunzimilor, nici plantele rare”. La întoarcerea sa, manifestă foarte puțină plăcere pentru domeniul afacerilor. În 1895 se produce evenimentul sentimental care va marca tot restul existenței sale: el devine iubitul Adei Cooper, seducătoarea soție a vărului său, maiorul Athur Galsworthy.
Orfană de tată, această pianistă are o sensibilitate incompatibilă cu caracterul soțului său, iar John va trebui să aștepte zece ani până ce vărul său va consimți să divorțeze, apoi moartea tatălui său, în 1905, pentru a regla printr-o căsătorie această situație nelegitimă, foarte umilitoare într-o societate ca a sa. Primele tentative literare datează din această perioadă a vieții sale. Chiar dacă publică patru cărți (1897-1901), sub pseudonimul de John Sinjohn, el va renega două dintre acestea: From the Four Winds și Jocelyn.

Elogiile apropiaților săi, turneele triumfale în Statele Unite nu-i ascund faptul că aparține unei epoci revolute. Prin educația sa se simte profund străin față de haosul perioadei de după război. Nostalgia sa față de trecut îl împinge atunci să redea viață acestei părți a societății pe care o cunoaște mai bine, familia, clasa mijlocie prosperă, atât de puternică la sfârșitul domniei reginei Victoria, pe care a caricaturizat-o magistral în The Man of Property. Anii care i-au mai rămas de trăit, din 1920 până în 1928, vor fi consacrați redactării cronicii-fluviu a familiei Forsyte: mai întâi Forsyte Saga și apoi O comedie modernă, două trilogii în care Soames este figura dominantă. Succesul operei este considerabil, ca și cum aceste valori uitate, precum proprietatea, responsabilitatea unei femei și sensul familiei aveau ceva liniștitor, într-o societate care făcuse din acestea tabula rasa. În teatru, piesa Loyalties (1920), care reglează conturile cu onoarea militară și prejudecățile rasiste, cunoaște de asemenea o largă recunoaștere. În general, nuvelele și romanele sale sunt inspirate de dorința sa de a releva în chip realist ce este nobil în oameni și deopotrivă de a acuza „fariseismul, simțul proprietății, fatalitatea, care stau în calea simpatiei omului către om”.


John Galsworthy excelează în arta portretului. Este un atent observator al trăsăturilor care relevă calități sau defecte rezultând din determinarea socială a personajelor. Compasiunii sale sincere, izvorâtă dintr-o înțelegere sensibilă a nedreptăților ca și a victimelor epocii, i se adaugă însă uneori tendințe moralizatoare tradiționale scrisului englezesc. Scriitorul a apărut unora dintre criticii sau comentatorii săi ca un om care-și zugrăvește personajele sub multiple aspecte, abținându-se însă de a le judeca. În fapt, prin însăși alegerea și punerea în valoare a unei trăsături sau a alteia, Galsworthy își conduce cititorul spre o anume apreciere a oamenilor și faptelor lor. Copleșit de onoruri, John Galsworthy primește în 1929 Ordinul Meritului, după ce refuzase, cu 11 ani în urmă, titlul de cavaler, oferit de Coroană. Fondează în 1921 Clubul PEN, celebra asociație internațională de scriitori, cu sediul la Londra, devenindu-i primul președinte. O dată cu Sfârșit de capitol, un nou triptic care va prelungi trilogiile precedente, el descrie lenta eroziune a unei alte familii, cu tradiții mai vechi și de sorginte mai aristocratică decât cea a familiei Forsyte.
Criticii britanici au numit lucrarea „The Forsyte Saga” ca fiind cea mai remarcabilă din literatura engleză a secolul XX. Soția și muza lui a fost Ada Galsworthy. „Fără entuziasmul ei, simpatia și critica, aș nici măcar un astfel de scriitor, ceea ce eu sunt”.
O carte de excepţie care prezintă o istorie interesantă a clanului Forsyte. Patru generaţii urmărite de autor cu o asiduă implicare, personaje care iubesc, suferă, au bani, copii…Câteva destine tulburătoare, printre care cea mai tulburătoare este povestea de dragoste dintre Soames şi Irene. Cei doi se despart după câţiva ani de căsnicie pentru că ea nu îl iubea pe Soames şi nu era fericită. Deşi acesta i-a promis femeii la început că o va scăpa de angajament dacă nu va merge între ei, el refuză, suferă, se zbate si după mulţi ani, înainte de a cere divorţul oficial, mai încearcă încă o dată să o recucerească.

Cu timpul, chiar şi durerea îşi leapădă amarul; numai timpul vindecă tristeţea, timpul care vede cum trec toate, cum o emoţie ia locul alteia; timpul aşterne linişte peste toate.

Cartea are o mulțime de personaje, toate complexe.

Cu puțin înainte de moartea scriitorului, în 1932, un premiu Nobel pentru literatură vine să încoroneze această operă, în care satira socială este temperată de nostalgia unei lumi revolute. Galsworthy nu va putea să-și primească personal acest premiu, încetând din viață în ziua de 31 ianuarie 1933.

Surse:
ro.wikipedia.org

literarybook.wordpress.com
autori.citatepedia.ro
youtube.com

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 1

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

31 iulie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

Proiectul “Bran-a museum without walls!”: Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.

  • 3
  • 2.709
  • 538
  • 4.464
  • 804
  • 35.389
  • 158.601
  • 1.623.769
  • 3.150.615
  • 693.749
  • 308
Corespondenta la redactie