Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Până când nu înviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi.

Până când nu înviem din punct de vedere spiritual, noi suntem morţi.

Simţeam o povară, o greutate care apăsa asupra adevărului meu profund, care făcea din mine o persoană. Eu nu mai eram deloc o persoană, ci un simplu număr în acest angrenaj.

Am ajuns foarte greu disidentă, pentru că îmi era frică. Nu aveam un plan, nu eram pregătită. Eram atentă la ce se întâmpla în ţările din jur.

Mi-am dat seama că acolo (Franța n.r.) oamenii sunt liberi, pot să facă ce vor, ce simt, în timp ce noi trăiam ca viermii, parcă am fi fost nişte viermi. Or, eu nu am vrut să mai fiu vierme.

A căzut o căruţă în Someş, pentru că nu era un parapet pe mal. Şi eu am zis «hai să facem ceva, să protestăm faţă de neglijenţa edililor, cei care răspund». Dar nimeni nu a vrut să facă nimic, s-a făcut un gol în jurul meu. Am luat atunci atitudine cetăţească. Iar alţii nici măcar atât nu au îndrăznit…

În comparaţie cu intelectualii, care nu mi-au făcut o impresie bună în ceea ce priveşte rezistenţa anticomunistă, poporul simplu era mult mai curajos.

Ne-au oprit de mai multe ori, dar la Alba Iulia a fost cel mai frumos. Securiştii au blocat maşina noastră şi ne-au spus să plecăm înapoi la Cluj. Iar fiul meu a ieşit din maşină şi a strigat către lumea de pe stradă că securiştii nu ne lasă să mergem la Făgăraş, să ducem flori la mormântul bunicilor, de Ziua Morţilor. Şi s-a făcut un cerc de oameni şi au început să strige: «Nu vă lăsaţi, doamna Cornea». Iar securiştii s-au retras şi am plecat mai departe.

Ruşinea m-a făcut să trimit o scrisoare la Radio Europa Liberă, că am văzut că, totuşi, se poate face ceva, cel puţin să ne comportăm ca cetăţeni. Acest lucru fiecare putea să îl facă şi ar fi fost obligat să facă şi nimeni nu ar fi băgat în închisoare milioane de cetăţeni.

Minţeau şi se acopereau să se vadă că şi-au făcut datoria. Au minţit şi după ce am fost arestată, în 1987, după ce am împărţit manifeste referitoare la revolta de la Braşov. Securiştii m-au pus să declar că am împărţit 83 de manifeste, nu 180. Voiau să arate superiorilor că au recuperat toate manifestele. Ei aveau doar 83 şi atâtea vroiau să rezulte că distribuisem.

Eram un pericol pentru că nu am ascultat de ei, spre deosebire de majoritatea disidenţilor din România, care îi credeau. Eu făceam tocmai ce ziceau să nu fac: să nu comunic Occidentului, să nu spun ce ni se întâmplă, să nu se afle în Occident. Şi atunci făceam un tărăboi cât puteam eu de mare.

Noi l-am creat pe Ceauşescu, noi, cu laşităţile noastre. Mă întreb câţi nu ar fi acceptat să semneze că au fost 83 de manifeste despre Braşov, că nu are importanţă. Nu e voie să le faci concesii.

Simţeam, în ultima perioadă, că nu mai pot. Vecinii nu mai vorbeau cu mine, treceau pe partea celaltă când mă întâlneau. Securitatea i-a şi asmuţit împotriva mea. Erau şi prieteni care mă sfătuiam să o las mai moale. Dar erau şi alţii care mă susţineau.

Această transformare nici acum nu este făcută. Mergem acum spre rău, nu spre bine. Eu nu credeam că se va termina comunismul pentru noi. Nici după ceea ce a izbucnit la Timişoara, nu credeam că e posibil să se dărâme comunismul, având în vedere toate experienţele triste pe care le-am avut cu intelectualii.

Le spun românilor că sunt morţi. Spiritul lor nu mai e viu, că altfel nu ar înfrunta greutăţile zilei cu această lăcomie de înavuţire, ca şi când nu ar lăsa aici, pe Pământ, tot ce au acumulat.

Trebuie să acumulăm bunuri spirituale care ne ajută să transformăm societatea, prin această renunţare la latura materială.

Noi trebuie să rămânem, iar munca noastră să o dedicăm ţării. O ţară, o limbă, o cultură sunt o moştenire, un dat. Care ne este dăruit nouă. Ce facem cu aceste valori? Suntem responsabili şi păzitorii acestei moşteniri.

Eu am această credinţă, că n-am luptat degeaba şi când am pornit lupta mea împotriva acestei distrugeri a oamenilor în comunism, mi-am zis aşa: dacă cinci oameni o să-i aduc să gândească corect, este un lucru câştigat. Pentru că binele, gândirea corectă, este minoritară în lumea noastră. Nu gândeşte majoritatea bine.

Ultima carte pe care am scris-o, înainte de îmbolnăvirea mea, era jurnalul meu, şi doamna Ana Blandiana mi-a publicat ultimele caiete. Dar nu este un interviu politic, tocmai asta spune în prefaţă Ana Blandiana, că e mirată ce puţin mă preocupa politica. Mă precupa foarte puţin. M-am implicat pentru România, nu pentru altceva. Când nimeni nu făcea aproape nimica.

Întotdeauna am speranţă, întotdeauna cred că vine o generaţie care o să spele păcatele generaţiei anterioare. Aşa cum se întâmplă în istorie.

Istoria nu are paşii noştri, istoria merge cu paşi mult mai lenţi.

Doina Cornea

A trăit cu securişti şi miliţieni la poartă. I s-au ascultat telefoanele, cunoscuţilor li s-a interzis s-o viziteze, vecinii n-o mai salutau. A fost anchetată de Securitate şi fiul ei concediat. A fost hărţuită, terorizată. Totuşi, Doina Cornea, simbolul rezistenţei anticomuniste clujene, a învins. Ceauşescu s-a dus, comunismul a dispărut, iar fosta disidentă şi-a adus şi ea contribuţia, atât cât a putut, la sfârşitul unui regim de teroare, de dictatură. Într-o vreme în care teroarea regimului comunist reuşise să amuţească mai toate vocile şi nemulţumirile, de la muncitori, la intelectuali, o femeie plăpândă, cu o voce pe măsură, îndrăznea să spună ce gândeşte şi să arate că viaţa construită de comunişti pentru popor nu era atât de roz pe cât era clamată. După schimbarea regimului politic din 1989, Doina Cornea a luptat pentru libertate, pluralism politic şi apărarea drepturilor omului.
Doina Cornea s-a născut la 30 mai 1929 la Brașov. A fost asistentă universitară la catedra de limba franceză din cadrul Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.
În 1980 a realizat primul „samizdat” (volum fabricat manual, distribuit prin rețele de prieteni), Încercarea labirintului, urmat de alte patru traduceri-samizdat (din limba franceză), cărora le-a scris note și prefețe: Petru Gherman, Ieremia Valahul, Lao-tse, Tao te king, Gabriel Marcel, Dreptate și Adevăr, Ștefan Lupașcu, – partea de Trialog din Omul și cele trei etici ale sale.
În septembrie 1988, printr-o scrisoare deschisă adresată papei Ioan Paul al II-lea, scrisoare difuzată de Radio Europa Liberă, a solicitat împreună cu alți cinci intelectuali clujeni scoaterea Bisericii Române Unite cu Roma din ilegalitate. Practic, apoi a fost urmărită permanent până la 21 decembrie 1989. A participat la manifestația stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanțe.


Opiniile sale, însemnând protestele vehemente proferate la adresa debilităţii regimului naţionalist-comunist, au fost preluate de postul Radio Europa Liberă şi apreciate ca semne despre existenţa în România a unor voci potrivnice atotputerniciei Bucureştiului.
Mişcarea muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987 a fost folosită de ea pentru a-şi reafirma deschis profesiunea de credinţă, alegând de această dată ca formă de protest tipărirea şi răspândirea a 160 de manifeste de solidaritate. Reacţia instituţiilor de resort nu a întârziat, temerara protestatară fiind închisă între noiembrie/decembrie 1987. Eliberată la finele anului, i s-a stabilit domiciliu forţat în Cluj-Napoca.
Între 1982 și 1989 a difuzat 31 de texte și proteste prin radio „Europa Liberă”. În 1983 a fost destituită de la universitate și supusă unor anchete, interogatorii, bătăi, amenințări. Urmărirea ei politică a fost coordonată de colonelul de Securitate Alexandru Pereș, tatăl senatorului Alexandru Pereș. Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit 160 de manifeste de solidaritate cu muncitorii din Brașov răsculați la 15 noiembrie 1987, ambii fiind arestați pentru 5 săptămâni (noiembrie-decembrie 1987).
A participat la manifestaţia stradală de la Cluj din 21 decembrie 1989, sub gloanţe. În seara de 22 decembrie se număra printre membrii CFSN, enumeraţi de Ion Iliescu în „Comunicatul către ţară” rostit la Televiziune. Deşi a anunţat că nu este şi nu se va constitui într-un partid politic, la 23 ianuarie, cu 128 de voturi pentru, 8 contra şi 5 abţineri, CFSN a hotărât transformarea FSN în formaţiune politică. Acest fapt a provocat proteste şi demisia unor personalităţi, printre care şi Doina Cornea. Din acest moment, a rămas un aprig opozant al noului regim. Evenimentele care au marcat schimbarea de regim politic nu au entuziasmat-o peste măsură pe luptătoarea pentru libertate, pluripartitism politic sau apărarea drepturilor omului, dimpotrivă. Aceasta a înţeles că misiunea asumată în anii ’80 trebuia să prindă contururi într-o potentă societate civilă, capabilă în momentele de clivaj economic sau social să corecteze cursul politicii.


Refuzul de a se amesteca în politica practicată în primele momente de libertate dovedea faptul că acţiunile sale vizau societatea în componentele ei atomare şi mai puţin exercitarea puterii.
La 6 august 1990 apărea cu sprijinul său Forumul Democrat Antitotalitar. De altfel, Doinea Cornea avea să fie cofondatoare a Grupului de Dialog Social, a Alianţei Civice şi a Fundaţiei Culturale „Memoria”. Ulterior, aceste organizaţii ale societăţii civile au fondat, împreună cu diverse partide politice, Convenţia Democratică din România.
Doina Cornea împlinește astăzi 88 de ani. Locuieşte şi acum la Cluj, în aceeaşi casă în care Securitatea o ţinea sub supravheghere şi în arest la domiciliu, pentru opiniile ei, difuzate şi pe calea undelor, la Radio Europa Liberă. Doina Cornea a suferit, pe 10 septembrie 2008, un accident vascular cerebral, cu paralizie pe partea dreaptă. Ea a fost tratată la Spitalul Militar din Cluj, după care a făcut recuperare la Cluj, Bucureşti şi la o clinică din Franţa.


Naşterea unei noi lumi a îndemnat-o la confesiune şi reflecţie, publicând volume de referinţă pentru universul său lăuntric: Liberté? Entretiens avec Michel Combes (1990), Scrisori deschise şi alte texte (1991), Faţa nevăzută a lucrurilor. Dialoguri cu Rodica Palade (1999) şi Puterea fragilităţii (2006). Doina Cornea nu a neglijat în anii ce s-au scurs de la Revoluţia din 1989 segmentul traducerilor, căutând să ofere publicului cititor texte pline de semnificaţie, precum Mircea Eliade, Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet (1990), Vladimir Ghika, Ultimele mărturii (1997) şi Fragmente postume (2003).
A publicat peste 100 de articole în ziare și reviste (22, România liberă, Vatra, Memoria etc.). A ținut conferințe în țară și străinătate, multe dintre ele publicate în volume colective (Une culture pour l’Europe de demain, Il nuovo Areopago, Mission, Quelle sécurité en Europe à l’aube du XXIème siècle?, Europe: les chemins de la démocratie, Politique Internationale, Amicizia fra i popoli).

Publicistică

  • Liberté? Entretiens avec Michel Combes (Ed. Criterion, Paris, 1990); Libertate? (Ed. Humanitas, București, 1992)
  • Scrisori deschise și alte texte (Ed. Humanitas, București, 1991)
  • Fața nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade (Ed. Dacia, Cluj, 1999); La face cachée des choses (Ed. Du Felin, Paris, 2000)
  • Puterea fragilității (Ed. Humanitas, București, 2006)
  • Jurnal. Ultimele caiete, Editura Fundației Academiei Civice, București, 2009, 288 p

Traduceri

  • Mircea Eliade, Încercarea labirintului. Convorbiri cu Claude-Henri Rocquet (Ed. Dacia, Cluj, 1990; reeditare, Ed. Humanitas, București, 2007)
  • Gânduri pentru zilele ce vin, în colaborare cu Viorica Lascu (Ed. Dacia, Cluj, 1995)
  • Vladimir Ghika, Ultimele mărturii (Ed. Dacia, Cluj, 1997, reeditare, 2006)
  • Vladimir Ghika, Fragmente postume (Ed. Dacia, Cluj, 2003)

Notorietatea discursului său despre libertate a fost răsplătită de Universitatea Liberă din Bruxelles cu acordarea titlului de Doctor Honoris Causa în 1989, în acelaşi an intrând şi în posesia premiului „Thorolf Rafto” (Norvegia). În anul 2000, statul român îi conferă Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce, iar cel francez, „Legiunea de Onoare” în grad de ofiţer. Ambasadorul Franţei a spus, cu ocazia înmânării distincţiei, că există două motive care au făcut necesară ceremonia. “Primul, principal, constă chiar în spiritul Legiunii de Onoare care îşi propune să acorde distincţii personalităţilor exemplare, pentru ca şi ceilalţi să-i poată lua drept model”, a declarat Henri Paul. “Într-adevăr, viaţa dumneavoastră este exemplară, parcursul dumneavoastră este admirabil, plin de simplitate, de curaj şi de hotărâre: este parcursul excepţional al unei femei ale cărei convingeri sunt însoţite şi de o determinare inflexibilă”, a spus ambasadorul Franţei, adăugând că puţine femei au primit însemnle cele mai înalte ale Legiunii de Onoare. Henri Paul a arătat că al doilea motiv se referă la faptul că se împlinesc 20 de ani de când românii şi-au câştigat libertatea şi 20 de ani de când regimul pe care l-a denunţat Doina Cornea a început să se clatine. “Era esenţial pentru Franţa ca prin dumneavoastră să fie comemorată aniversarea evenimentelor la care aţi luat parte în linia întâi. Trezirea conştiinţei dumneavoastră s-a petrecut, aşa cum aţi relatat, cu ocazia unei vizite în Franţa”, a mai spus Henri Paul, adresându-se Doinei Cornea. “Doina Cornea, în acest an, 2009, pentru lupta dumneavoastră de o viaţă împotriva tiraniei şi pentru demnitatea umană, în numele Preşedintelui Republicii şi în virtutea puterilor care mi-au fost conferite, am onoarea de a vă decora cu Legiunea de onoare în grad de Comandor”, a încheiat ambasadorul Franţei în România.

Numeroasele distincţii şi premii acordate de prestigioase instituţii europene sunt o expresie a recunoaşterii publice a curajului „de a-şi înfrânge frica, de a ajunge liberă înlăuntrul fiinţei sale”.

Surse:
mediafax.ro
ro.wikipedia.org
enciclopediaromaniei.ro
rfi.ro
epochtimes-romania.com

youtube.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

32 − = 23

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie