Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Cum este corect – obstretică sau obstetrică?

Substantivul din titlul articolului, chiar dacă este unul specializat pentru domeniul medicinei, face parte Carti Coloratedin vocabularul curent, dat fiind faptul că, în orice policlinică sau spital, există cabinete/secţii, care poartă această denumire şi la care apelează nenumărate persoane.

Este însă surprinzător că foarte mulţi vorbitori de limba română îl pronunţă greşit. Aşadar, obstretică sau obstetrică? Mai mult, într-un Dicţionar de termeni medicali (prin urmare, o lucrare concepută şi publicată de persoane specializate şi familiarizate cu domeniul) am găsit această explicaţie: Obstretica este o ramură a medicinei care are ca domeniu de activitate sarcina, naşterea şi perioada care urmează naşterii. Explicaţia este corectă, nu şi denumirea ramurii ştiinţifice vizate de acest articol.

De asemenea, pe internet, sunt zeci de site-uri, în care am găsit articole de felul: Obstretica şi sarcină (sfatul medicului.ro), obstretica şi ginecologie (qmed.ro), Obstretica MedLive (medlive.hotnews.ro) etc.

Trebuie ştiut că singura formă corectă a acestui substantiv este obstetrică (din franţuzescul obstétrique) – Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum Bibliotecași cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie (DEX).

Cu siguranţă, aceasta precizare ar putea fi utilă nu numai pacienţilor care caută sau ajung la un specialist în Obstetrică, dar şi medicilor care intră în fiecare zi în cabinetul în care îşi desfăşoară profesia şi citesc, cu seninătate, pe plăcuţa amplasată pe uşă sau pe ecusonul prins pe halat, varianta greşită obstretică. Ţine de domeniul absurdului să te şcoleşti ani de zile pentru o profesie şi să nu afli, până la final, măcar denumirea corectă a domeniului – obstetrică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

8 + 2 =

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

2 februarie 2019

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

Consilierele Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari au primit lovituri de stânga. Nu este vorba de un film cu pugiliști în ring, ar fi fost fair play, ci de un film rupt din realitatea actuală: mutări de interese și jocuri de culise.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Floralia şi Floriile/Duminica stâlpărilor – origine, semnificaţie, simboluri Floralia sau …
Corespondenta la redactie