Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Cele mai noi reguli gramaticale (III)

Semnele de punctuatie si regulile ortografice

Ortografia stabileste corectitudinea formalã a domeniilor celor mai întinse ale scrierii si supune normelor ei folosirea sistemului de semne grafice adoptat, relatiile scrierii cu sistemul, cu structura si cu normele limbii literare, în primul rând cu pronuntia dar si situatii de scriere fãrã legãturã cu realitatea fonicã reprezentatã.
Punctuatia asigurã, printr-un sistem de semne conventionale proprii, corectitudinea reprezentãrii raporturilor si a limitelor dintre unitãtile sintactice, corespunzãtor cu pauza si cu intonatia din vorbire.

  1. Semnele de punctuatie marcheazã o pauzã sau o intonatie si sunt: punctul, douã puncte, semnul întrebãrii, semnul exclamãrii, virgula, punctul si virgula, ghilimelele, linia de dialog, linia de pauzã, cratima, parantezele, punctele de suspensie. Iatã numai câteva din situatiile în care se utilizeazã fiecare semn de punctuatie.
    Punctul (.) marcheazã o pauzã lungã care se face între propozitii sau fraze independente ca înteles, indicã sfârsitul comunicãrii. Exemplu: „Am fost în concediu la mare„. Se poate pune punct si dupã cuvinte echivalente cu o propozitie independentã. Exemplu: „– Cine a scris aceastã carte? – Eu”.
    Semnul întrebãrii (?) marcheazã intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative directe. Exemplu: „– Cât costã aceastã carte?„, „– Ai stiut cã el a venit?„. În intonatiile indirecte se pune punct. Exemplu: „– Te-am întrebat dacã ai stiut cã el a venit?”.
    Semnul exclamãrii (!) marcheazã intonatia propozitiilor sau a frazelor exclamative sau imperative. Exemplu: „Ce frumos e cerul!„,
    Cât de frumos ai stiut sã rãspunzi la întrebare!„, „Scrie repede!„, „Scrie repede ce-ai spus!„. Se pune “!” si dupã substantivele în vocativ asezate la sfârsitul propozitiilor imperative sau exclamative. Exemplu: „Ce frumos ai cântat, Monica!„, „Vino repede, bãiatule!„. Se pune “!” si dupã interjectii. Când interjectia se repetã si fiecare este independentã se pune “!” dupã fiecare interjectie, iar între ele se pune virgulã sau cratimã. Exemplu: “… Pu-pu-pu! Pu-pu-pu! Pu-pu-pu! (…) Si cum i-o dau în mânã, javra dracului… mi-o aruncã-n sus, zicând: iaca, c-am scãpat-o! Pupãza, zbârr! pe-o dugheanã.Eu atunci, hãt! de sumanul mosneagului.” (I. Creangã – Amintiri din copilãrie).
    Punctul si virgula (;) marcheazã o pauzã mai mare decât virgula, dar mai micã decât punctul si desparte douã propozitii sau fraze independente ca înteles. Exemplu: “Avea poftã sã mãnânce o legãturã de lãptuci; dormind visase cã a înflorit grãdina de zarzavat ca în anii cei buni” (F. Neagu – Dincolo de nisipuri).
    Douã puncte (:) marcheazã vorbirea directã sau o enumeratie si indicã o pauzã scurtã în timpul vorbirii. Exemplu: „Profesorul spuse multumit: – Ai rãspuns correct! Copilul a asezat pe bancã tot ce avea în ghiozdan: cãrti, caiete, penarul, cutia de culori si un mãr„.
    Virgula (,) indicã o pauzã între pãrti de propozitie, între propozitii sau între fraze, despãrtindu-le pe baza raporturilor sintactice. Virgula este obligatorie în mai multe situatii (a se vedea toate regulile specifice de folosire de mai jos).

Linia de dialog (-) indicã începutul vorbirii directe, replica fiecãrei persoane în dialog. Exemplu: „– V-a plãcut filmul? – Mi-a plãcut mult.
– Este primul film pe care îl vãd
„.
Linia de pauzã (-) marcheazã o pauzã scurtã între propozitii sau fraze. Exemplu: “O mare e, dar mare linã -; Naturã, în mormântul meu, E totul cald, cã e luminã!” (G. Cosbuc – Vara).
Parantezele ( ) marcheazã o pauzã scurtã si indicã o precizare sau o explicatie în interiorul propozitiilor. Exemplu: „Mã simt mai bine acum (cã am vorbit cu tine), dar nu stiu ce va fi mâine„.
Punctele de suspensie (…) indicã o pauzã lungã în timpul vorbirii si marcheazã întreruperea comunicãrii. Nu indicã sfârsitul propozitiei sau frazei.
Ghilimelele(„”),(«») Ghilimelele simple “” indicã reproducerea exactã a unui citat sau titlul unei reviste, unui articol etc. într-o propozitie sau frazã. Ghilimelele duble sau frantuzesti «» indicã reproducerea unui citat într-un alt citat.

  1. Semnele si regulile ortografice
    Ortografia, scrierea potrivit normelor limbii actuale, se referã atât la scrierea corectã a cuvintelor, cât si la folosirea corectã a semnelor ortografice, fiind legatã de ortoepie (pronuntarea corectã a cuvintelor), de vocabular si de gramaticã.
    Cratima (-) marcheazã rostirea împreunã a unor cuvinte în care lipsesc sunete (l-am vãzut) sau nu lipsesc sunete (te-a vãzut) si e întrebuintatã si la scrierea cuvintelor compuse (redactor-sef) sau la despãrtirea cuvintelor în silabe (a-er).

Apostroful (’) marcheazã absenta accidentalã în rostire a unor sunete (Un’ sã merg, dom’le? / Pân’ sã vinã… / Las’ cã…).
Bara (/) este folositã în abreviere între doi termeni ai unei formule de tipul “metru pe secundã„: m/s, “kilometru pe orã”: km/h etc.; în redarea unei alternative precum si în abrevierea prefixului “contra” din “contravaloare”: c/val.
Punctul (.) este întrebuintat în abrevieri: cap. (capitole), str. (stradã), id. (idem), d.Cr. (dupã Cristos), d.a. (dupã amiazã), a.c. (anul curent) etc. si în cazul substantivelor compuse din initiale: C.E.C. (Casa de Economii si Consemnatiuni), P.N.L. (Partidul National Liberal), P.N.T.C.D. (Partidul National Tãrãnesc Crestin si Democrat). Observatie: nu se pune punct: a) dupã simbolurile si prescurtãrile din domeniul matematicii, fizicii, chimiei: f = functie, v = vitezã, va = volt-amper. b) dupã punctele cardinale: N, V, S, E. c) când în formarea substantivelor compuse intrã fragmente de cuvinte: ASIROM, ROMTELECOM. d) când abrevierea e formatã din începutul unui cuvânt si finala lui vocalicã: cca (circa), d-rei (domnisoarei), d-lui (dumnealui / domnului). e) dupã titluri (dar nici un altfel de punctuatie), dupã formulele de adresare din scrisori si cuvântãri se pune virgulã sau semnul exclamãrii.
Linia de pauzã (-) este folositã în scrierea unor cuvinte compuse: sud-vest, colaborarea americano-franco-anglo-românã.
Blancul (…) este semnul de ortografie care indicã lipsa unor cuvinte din propozitie sau a unor propozitii din fraza.

  1. Majuscula sau litera mare este un semn de ortografie care indicã: scrierea substantivelor proprii, începutul unei propozitii sau al unei fraze, începutul versurilor, când acestea sunt scrise unul sub celãlalt etc. Nu se scriu cu majuscule: numele de popoare, numele de personaje literare, folosite în scopul de a denumi trãsãturile umane: cicero (gen de tunsoare bãrbãteascã), donjuan (afemeiat), harpagon (zgârcit), nume de fiinte mitice, întrebuintate ca nume comune: iele, nimfe, elf, numele unor obiecte, inventii, masini, denumite cu numele inventatorului sau al locului de provenientã: ford, ohm, damasc, denumirile functiilor de stat: rege, vodã, presedinte, senator etc.

cenaclu.inforopart.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

72 − 69 =

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

31 iulie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

Proiectul “Bran-a museum without walls!”: Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.

  • 2
  • 4.247
  • 750
  • 4.464
  • 804
  • 36.927
  • 160.139
  • 1.625.307
  • 3.152.153
  • 693.961
  • 1.752
Corespondenta la redactie