Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Lapalisadă/un adevăr à la Palice – sensul şi originea cuvântului/expresiei

Lapalisadă, în limba română, este un neologism, un împrumut din limba franceză (fr. lapalissade), asimilat truismului şi tautologiei. Potrivit DEX, lapalisadă înseamnă “Afirmaţie a cărei evidenţă naivă provoacă râsul; reflexie neghioabă; truism”.
Aşadar, o lapalisadă sau un adevăr à la Palice (Adevărul lui Palice) constă în a afirma, pe un ton grav, o evidenţă, ceva care se impune de la sine ca adevăr sau realitate recunoscută de toată lumea, fără a mai fi nevoie de o explicaţie, justificare sau dovadă, orice insistenţă devenind hilară.
Dacă am spune, de exemplu, “Unii oameni sunt înalţi, ceilalţi, nu” sau, vorba unui personaj al lui Caragiale, “un popor care nu merge înainte stă pe loc, […] ba chiar dă înapoi, că legea progresului este aşa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe”, am enunţa o lapalisadă/un adevăr à la Palice sau un truism.
Etimologia cuvântului lapalisadă are legătură cu un mareşal al regelui Francisc I, al Franţei, pe nume Jacques II de Chabannes, zis Jacques de la Palice, după numele castelului familiei (Château de la Palice), din localitatea Lapalisse. Acest mareşal, după multe fapte de arme glorioase, a căzut pe câmpul de luptă de la Pavia, în 1525. Vitejia lui i-a inspirat pe soldaţii din subordine, care au compus un cântec despre curajul şi sacrificiul mareşalului, una dintre strofe fiind următoarea: “Din nefericire, La Palice a murit/A murit la Pavia/Din nefericire, dacă nu ar fi fost mort,/el ar fi încă în viaţă”. De fapt, este vorba de o greşeală de scriere în limba franceză sau o confuzie, a ultimului vers, care a dus la lapalisadă: “il ferait encore envie”/“il serait encore en vie”.
Soţia mareşalului, Marie de Melun, inspirându-se din acest cântec, a gravat şi ea pe piatra funerară următorul epitaf: “Aici odihneşte domnul La Palice/Dacă nu ar fi murit/Ar fi încă în viaţă”.

După cum se poate constata, mareşalul La Palice nu are nicio “vină” pentru naşterea acestui cuvânt – lapalisadă, afirmaţie a cărei evidenţă naivă provoacă râsul – dar umoriştii au exploatat versul respectiv şi l-au făcut celebru în cupletele lor, cum celebră a devenit şi expresia “Adevăr à la Palice”, nu numai în limba franceză, ci şi în alte limbi care le-au împrumutat.

În limbajul actual, lapalisadele/adevărurile à la Palice apar frecvent în discursurile politicienilor, când, pe un ton grav, solemn, făcându-se apel la patriotism şi moralitate, se comunică evidenţe, atât de banale şi atât de repetate şi inutile, încât nu pot decât să fie rizibile, caragialeşti, după cum putem citi sau auzi mereu in mass-media, cum ar fi: “În România e nevoie de o schimbare de mentalitate...”/”Nu de bani avem nevoie, ci de schimbarea mentalităţii…”/”Este nevoie de investiţii în România…” etc., altfel spus, tot vorba lui Nenea Iancu, “O soţietate fără prinţipuri va să zică că nu le are” şi ”Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale!”, truisme, lapalisade noi, pentru că “la vremuri noi, oameni noi”, cu faptele lor de “vitejie”, atât de diferite de ale mareşalului La Palice, care “dacă nu ar fi fost mort,/ar fi încă în viaţă”.

Editorial
  • Țară, țară de vânzare!...Că ostași nu mai avem!

    Țară, țară de vânzare!…Că ostași nu mai avem!

    Laura Suzeanu ”– Să ştii, toar’şu Dej, că vine ea şi vremea noastră! – Da’ ce-ţi veni, bă Nicule, aşa deodată? Te-a bătut iar savanta sau ai început să crezi în obscurantisme? – Am semnele mele, toar’şu Dej. – Ce semne, mă? Alea de ţi le-am făcut io cu tovarăşii …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie