Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pastila de gramatică

Calamburul şi resursele expresive ale limbii

Calamburul (din franţuzescul “calembour”) este termenul care denumeşte un joc de cuvinte obţinut prin alăturarea sau substituirea ingenioasă, originală, a unor cuvinte identice sau asemănătoare din punct de vedere fonetic, dar diferite ca sens, sau prin echivocul rezultat din exploatarea diverselor relaţii lexicale – de omonimie, sinonimie, paronimie sau antonimie.
Multe calambururi se nasc şi dintr-o modificare sau o substituţie într-o sintagmă cu structura relativ stabilă şi recognoscibilă: “statul de drepţi”, “stângul la replică”, “reforma fără fond”, mai mult ca prefectul”, economia de paiaţă”, “purtător de cuvinte”, isteria neamului”, “mica duplicitate” etc.
Calamburul mizează pe un efect de surpriză, adesea amuzant, de aceea este prezent atât în comunicarea cotidiană, când interlocutorii vor să apeleze la replici savuroase, neaşteptate, dar şi în sloganurile publicitare şi în literatură.
Unele calambururi au intrat în folclor, fie că ţin de timpurile mai vechi, fie că s-au născut din realităţile mai apropiate de zilele noastre, putând avea şi conotaţii ironice: “La vremuri noi… tot noi”, “De la eroare la oroare”, “abilitatea de a simţi amabilitatea”, “Fii antenă (atentă)!”, “stresiune”, “lipsus” etc.

Etimologia cuvântului calambur, care în limba română este un împrumut din limba franceză, este incertă. Unii lingvişti consideră că ar fi un derivat de la fr. “calembredaine”, care înseamnă “glumă/banc” sau că ar proveni din limba italiană – “calamo burlare” (a glumi cu condeiul) – sau din arabă – “kalembusu” (cuvânt echivoc).
În revista Historia, se avansează o altă origine a cuvântului, care ar avea legătură cu numele unui ambasador al Germaniei la Paris, contele Kahlenberg, al cărui accent făcea ca franceza pe care o vorbea să fie aproape imposibil de înţeles, iar cei care îl ascultau, neîndrăznind să-i ceară să repete ce spunea, îi interpretau cuvintele cum puteau, amuzându-se de efectele lingvistice surpriză.
Primul care a folosit cuvântul calambur este scriitorul francez Denis Diderot, într-o scrisoare din 1768, iar primul dicţionar în care a apărut termenul este “Enciclopedia franceză a ştiinţelor, artelor şi meseriilor”, din 1777. În schimb, scriitorii l-au folosit, chiar dacă nu îl numeau aşa, încă din antichitate.
În literatura română, de la scriitorii paşoptişti (Anton Pann, Vasile Alecsandri) până la cei contemporani, calamburul a fost mereu o modalitate de a exploata resursele expresive ale limbii. Un calambur este prezent, de exemplu, într-o epigramă a lui I.L. Caragiale: “”La cărţi, c-un as, eşti asasin,/Cu spade-n luptă, spadasin,/Dar fără spadă, fără as,/Tu singur spune: ce-ai rămas?”.

destepti.ro

 

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie