Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Pictorul Cîrstina de la Studina expune la Galeria Irecson din Bucureşti în perioada 7-21 octombrie 2014

Există artişti pentru care intimitatea atelierului este nu numai o carapace protectoare, ci şi un univers unde se nasc speranţe, drame, idei…Ion Cîrstina pare a fi personajul atras de această lume aflată dincoace de spaţiul zbucimat al cotidianului, simbolurile pe care le exprimă, fiind relaţionate cu trăirea imediată, cu aura plină de mister a energiilor pozitive. Peştele, Sfânta Treime, spirala, crucea, în contextul simbolurilor creştine, se alătură motivului năvodului, dar şi ideii de ţesătură, împletitură, corelate în imaginaţia artistului cu drumurile vieţii.

studina

Nodul este un EKG care ia pulsul vieţii şi al oraşului, florile fac parte din frumuseţea ascunsă a sufletului, iar peisajele ireale au efectele imaginii din vis. De admirat din acestă perspectivă este efortul pe care pictorul îl face în tehnica sa de lucru, de multe ori aplicând culoarea fără pensulă, majoritatea compoziţiilor fiind fuziuni, dripping, speculări ale urmei cuţitului, în culori acrilice, vinilice, tehnici mixte, fiecare lucrare devenind astfel irepetabilă, unică în felul ei. Planurile structurale corelate cu suprapunerile cromatice, efectele tonale rezultate de aici au rol fundamental în construcţia şi deconstrucţia lumii supranaturale din arta sa. Capete şi personaje abia perceptibile în purgatoriu, peşteri subprarealiste în a căror deschidere se vede cerul şi marea, peisaje marine evocând simbolic atmosfera zbuciumată a existenţei, sacrificiul de la canal cu linia albastră şi şerpuită a Dunării, relevă abordările diverse ale pictorului în permanentă căutare de noi expresivităţi plastice. Fluturii ori scoarţele ţărăneşti sunt privite cu aceeaşi profundă afecţiune exprimând stări sufleteşti pe care orizontul creator subconştient al lui Cârstina le imprimă demersului artistic.

Caleidoscopice şi deopotrivă microscopice din punct de vedere structural, florile, care se extind pe toată suprafaţa tabloului, au fragilitate şi preţiozitate şi o distinsă cromatică gândită de artist în tonuri rafinate. Cu spiritele şi energiile lor, acestea sunt reprezentate ca nişte câmpuri ce se compun în adevărate frize dacă sunt alăturate, plasticianul prezentâdu-ne doar corolele acestora ca esenţă care ne inundă şi ne bucură sufletul.

Poetul, în viziunea lui Cârstina, este un om fascinant, suprarealist, care vine din lumea ideilor. Acesta are o ecrescenţă anatomică în prelungirea capului, sugerând gândurile aflate în descendenţa părintelui spiritual, un bătrân cu barbă, coborât din legende şi care, la fel ca acesta, se află în dimensiunea visului şi deopotrivă în frământările creaţiei. În imaginaţia sa, forma aceasta este matca ideilor în ipostaza atotcuprinzătoare a elementelor apă, pământ, foc, aer, integrate într-un melanj cromatic aparent accidental, însă bine controlat. Sugestiile de portrete cu ochii închişi sunt semnul privirii spre sine a artistului interesat mai degrabă de impactul direct al lucrărilor asupra noastră, decât de normă. Sugestia de fluidizare, de curgere, de continuă metamorfoză a elementelor care ne înconjoară creează impresia unor duhuri, fantasme care străbat gândurile omului ancorat în realitatea dură.

Mergând pe linia stilistică a abstracţionismului, Cîrstina de la Studina, cum îi place pictorului să semneze, şi-a făcut din artă un mod de a recepta lumea şi de a-şi insera în acest cosmos propria fiinţă.

Critic de artă
Ana Amelia Dincă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

95 − = 90

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

31 iulie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

Proiectul “Bran-a museum without walls!”: Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.

  • 2
  • 6.254
  • 612
  • 28.419
  • 1.080
  • 123.328
  • 217.140
  • 1.737.783
  • 3.365.046
  • 714.197
  • 64
Corespondenta la redactie