Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Popor alege-ţi şefi, nu stăpâni!

Popor alege-ţi şefi, nu stăpâni!

Sentimentul naţional este acela care asigură existenţa popoarelor.

Legea nu e decât o probă a unei părţi din drept; ea nu e dreptul însuşi.

Eu consider prietenia franco-rusă ca o axiomă: consecinţa sa inevitabilă este prietenia ruso-română.

Politica externă a unei ţări se face prin aprecierea raţională a punctului de vedere naţional, prin fermă şi demnă apărare a lui în cadrul internaţional, iar nu prin iscălituri date din teama de a te diferenţia, iscălituri care pot să vrăjească azi, dar care leagă mâine.

Când este contrazisă raţiunea, o stare de spirit poate constitui un pericol.

Fiecare îşi are misiunea sa. Cu toţii uniţi, cum ne-am putea îndoi de succes?

Regret a nu fi de acord nici cu delegatul Franţei, nici cu delegatul Marii Britanii. Aceasta nu mi se întâmplă des. Dar când mi se întâmplă, nu voi lipsi de a persista în opinia mea, cu aceeaşi tenacitate pe care mi-o cunoaşteţi cu toţii… Se spune că la Geneva ar fi state care îşi fac situaţia cu pumnul şi că ar fi altele care nu obţin situaţia pe care o ambiţionează, cu toate gesturile de devoţiune repetate fără întrerupere timp de 15 ani. Se spune că Societatea Naţiunilor nu distinge între cei care păcătuiesc şi cei care nu păcătuiesc. Or, domnilor, nu există religie trainică care să nu fi creat pe lângă paradis şi un infern. Dacă eşti totdeauna sigur că te urci în rai, poţi fi totdeauna tot aşa de sigur că o atare religie nu va fi niciodată respectată.

Societăţile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forţe: inteligenţa şi puterea.

Există un stadiu de prietenie unde nu mai e nevoie să vorbeşti spre a te înţelege, nici să te sfătuieşti spre a acţiona în comun.

Dacă toată lumea vrea pacea, atunci soluţia este simplă: să facem frontul unic al păcii. Dar dacă aceasta nu se poate, şi războiul ar izbucni, apoi trebuie să se ştie că România nu se poate abate în tabăra acelora în care se găsesc statele care vor sporirea teritoriilor pe spinarea ţării noastre.

Când porunceşte conştiinţa, oamenii oneşti procedează întotdeauna în acelaşi sens.

Orice cauză pledată pe un ton mai sus decât cel normal este dinainte pierdută.

Am considerat ca poruncă internă românească, că unul din cele mai bune mijloace de a păstra unitatea noastră naţională este pacea. Vreau pacea, dar nu sunt pacifist. Vreau tratate de asistenţă care să ne asigure hotarele, dar ştiu că nimic nu ni le poate chezăşui mai bine ca forţa noastră militară.

Idealul este în sine o realitate în devenire.

Destinul e scuza celor slabi şi opera celor tari.

Aflaţi de la mine că românii acceptă toate suferinţele, dar tot eu vă spun că ei nu vor accepta niciodată nedreptatea.

Daţi-mi o bună politică internă, ca să pot face o bună politică externă.

Elanul creator nu cunoaşte piedici.

Principiile nu se sacrifică de dragul prieteniei.

Dreptatea e în continuă evoluţie. Ceea ce azi e considerat ca o cucerire va fi socotit mâine ca un lucru indiferent sau mic.

Viaţa mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi pentru România un loc în viaţa lumii, apărându-I, totodată, interesele naţionale.

Niculae Titulescu

A fost un om dedicat ţării sale în pofida ostilităţii, a izolării politice, punând la dipoziţie un fantastic univers de idei şi acţiune politică, care au depăşit de multe ori graniţele verosimilului. Orator de calibru, desăvârșit caracter şi diplomat de talie internaţională, a fost un om al păcii, care a militat în favoarea relaţiilor cordiale cu vecinii dar şi a restabilirii relaţiilor cu Uniunea Sovietică – deşii unii i-au reproşat ca nepotrivită apropierea sa de vecinul de la Est – , cu condiţia protejării graniţelor României. Tot lui i se datorează lansarea conceptului Europei Unite prin abordarea comună, cultural-spirituală, însă personalitatea sa avea să fie izolată după alierea României cu Germania, în anii interbelici, fiind constrâns să renunţe la cariera diplomatică şi să ia calea exilului. Pentru toate realizările sale excepţionale, a rămas un model demn de urmat, pentru întregi generaţii care aveau să-i succeadă, şi un reper de marcă al României în diplomaţia internaţională, fiind considerat de mulţi istorici drept cea mai importantă personalitate internaţională din perioada interbelică.
A fost singurul român care a ajuns preşedinte al Ligii Naţiunilor (predecesoare a ONU) şi singurul preşedinte care s-a bucurat de două mandate. Personalitate marcantă în domeniul diplomaţiei, a avut un rol esenţial în recunoaşterea unităţii naţionale a României în opinia publică internaţională. Este creditat cu introducerea ideii de “spiritualizare a frontierelor”, care presupune o apropiere transnaţională bazată pe valorile spirituale şi culturale.
Nicolae Titulescu s-a născut la 4 martie 1882, la Craiova, în familia avocatului Ion Titulescu şi a Mariei Urdăreanu, care i-a lăsat drept moştenire o mică moşie ca mijloc de existenţă.
Ion Titulescu a fost, pe rând, prefect al judeţului Dolj, preşedintele Curţii de Apel din Craiova şi deputat în Parlament sub guvernul lui Ion C. Brătianu.
Nicolae şi-a petrecut copilăria la moşia tatălui său, în Tituleşti, Olt.
A urmat cursurile şcolii primare la pensionul „Jules Javet” din Craiova, iar examenele anuale le-a susţinut la Şcoala primară Obedeanu.
A absolvit liceul „Nicolae Bălcescu” din Craiova – actualul Colegiu „Carol I”, ale cărui cursuri le-a parcurs în perioada 1893-1900, fiind primul premiant de onoare al instituţiei, şi a obţinut o bursă la Paris, unde a absolvit, în mod strălucit, Facultatea de Drept, fiind îndrumat de renumiţiii jurişti Marcel Planiol şi Charles Lyon-Caën.
În anul 1903 obține premiul „Ernest Beaumont” la un concurs organizat la toate Facultățile de Drept din Franța, cu lucrarea intitulată „Efectele actelor cu titlu gratuit, consimțite sub regimul comunității, fie de către femeia singură fie de către cei doi soți în profitul copilului din prima căsătorie, al unui copil comun sau unui al treilea”.
În ianuarie 1905, Titulescu a devenit doctor în drept civil al aceleiaşi instituţii de învăţământ superior, sub îndrumarea profesorului Charles Lyon-Caën, cu teza „La theorie des droites éventuels”.
În această perioadă este iniţiat în francmasonerie într-o lojă masonică din capitala Franţei şi îşi aprofundează cunoştinţele de limbi străine, ajungând să vorbească la perfecţie franceza, engleza, germana şi italiana.
În anul 1905 se întoarce în ţară, unde se înscrie în barou, iar în 23 martie 1905 este numit profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, la catedra condusă de eminentul jurist Dimitrie Alexandrescu.
Apar, în această perioadă, primele idei reformatoare ale lui Titulescu asupra învăţământului juridic din ţara noastră, materializate în lucrările „Observaţiuni asupra reorganisării facultăţilor de drept” şi „Cum trebuie să înţelegem educaţiunea juridică”, dar şi în „Programul analitic al Cursului de Drept civil pentru anul I”, predat din anul 1905 la Facultatea de Drept din Iaşi. Profesorul Titulescu milita pentru eliminarea metodelor învechite de predare a cursurilor, pentru realizarea unor prelegeri atractive, pentru stabilirea unor principii ale eticii profesionale, şi solicita renunţarea la considerarea textului de lege ca obiect exclusiv al cursurilor şi punerea accentului pe latura economică a ştiinţelor juridice.
La 13 aprilie 1909, Titulescu obţine docenţa Facultăţii de Drept din Iaşi, în urma unei hotărâri semnate de ministrul Educaţiei, Spiru Haret, apoi este transferat la catedra de drept civil de la Universitatea din Bucureşti. Devine un renumit avocat, în urma studierii aprofundate a dosarelor şi a pledoariilor extrem de convingătoare din faţa tribunalelor din ţară dar şi din străinătate.
Intră în politică, în anul 1909, fiind membru al partidului conservator-democrat condus de Take lonescu, unde se arată un adept al reformelor sociale şi economice, în remarcabilele sale discursuri, susţinute atât din calitate de deputat (din 1912) cât şi de avocat, susţinând ideea corelării între dezvoltarea statului şi mersul evenimentelor sociale şi politice. Din perspectivă socială, pledează pentru împroprietărirea ţăranilor, iar din punct de vedere al sistemului electoral, susţine introducerea votului universal.
A fost loial convingerilor sale, și dând curs trăirilor, se angajează ca un înfocat susținător al românilor ardeleni. Cuvintele rostite în discursul său, intitulat sugestiv, „Inima României”, ținut la Ploiești în mai 1915, surprind esența convingerilor sale: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal… Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața. …Ardealul e românime în restriște, e întărirea care depărtează vrăjmașul, e viața care cheamă viața…Ne trebuie Ardealul. Nu putem fără el”.
Este numit ministru de finanţe în guvernul Averescu, în 1917, pledând pentru reforma fiscală, cu caracter naţional, pentru toate provinciile româneşti, şi cu repartizarea sarcinilor fiscale după principile echităţii şi creşterii impozitelor directe.
În vara anului 1918, pleacă la Paris, unde activează ca membru al Consiliului Naţional Român, înfiinţat de el alături de mari personalităţi române, precum Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, sau Constantin Mille. Scopul organizaţiei era acela de a propaga în opinia publică internaţională dreptul poporului român la unitatea naţională, comitetul fiind recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotenţiar al naţiunii române.
Remarcabilele eforturi ale acestor patrioți nu au fost zadarnice, fiindcă în 1918 se formează România Mare. La temelia acesteia, alături de regele Ferdinand, regina Maria, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu ș.a. stă la loc de cinste și numele craioveanului Nicolae Titulescu.
Primeşte prima sa misiune diplomatică, fiind delegat la Conferinţa de Pace de la Paris, şi unul dintre mediatorii de pace după Primul Război Mondial.
A semnat, la 4 martie 1920, tratatul de pace cu Ungaria, la Trianon, prin care s-a recunoscut Unirea Transilvaniei cu România. Şi tot în anul 1920 devine delegat permanent la sesiunile Adunării Societăţii Naţiunilor – înfiinţată în urma Conferinţei de Pace din 25 ianuarie 1919, un precursor al Organizaţiei Naţiunilor Unite de astăzi – şi la lucrările majorităţii sesiunilor Consiliului Ligii Naţiunilor, poziţii ocupate până în anul 1936. Începând cu anul 1922, Titulescu se dedică exclusiv politicii externe a ţării, din calitatea de diplomat şi ministru de externe. A fost trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra (1921 – 1927; 1928 – 1932), devenind punctul cardinal al politicii externe a României. A călătorit foarte mult în străinătate, mai ales la Paris şi Roma, unde a luat contact cu cele mai importante personalităţi politice europene, la Praga şi Belgrad, a făcut posibile înţelegerile dintre statele sud-est europene şi participat la pregătirea pactului Briand-Kellog, prin care războiul a fost scos în afara legii, acord la care ţara noastră a aderat fără întârziere.
Trebuie spus că Titulescu dovedea, în discursul său, un talent oratoric, dublat de stăpânirea noţiunilor, care determinau auditoriul să îl asculte mereu cu maxim interes, aceste calităţi făcându-l extrem de apreciat în toate forurile internaţionale. Titulescu a dovedit, de asemenea, un talent anticipativ de excepţie al evenimentelor, aducând în discuţie idei care, peste ani, aveau să se dovedească de o mare acurateţe şi pertinenţă. Dar Titulescu s-a remarcat şi prin

Alături de Nicolae Iorga

iubirea pentru pământul natal, perspectivă din care a judecat şi a propus soluţii pentru rezolvarea unor momente importante pentru interesele româneşti pe plan mondial. Marele diplomat a lansat idei extrem de originale, atât din poziţia de ministru de externe al României sau ca preşedinte al Ligii Naţiunilor, cum sunt colaborarea efectivă a popoarelor pe plan economic şi politic prin acorduri, principiul indivizibilităţii păcii prin coalizarea tuturor ţărilor dornice de pace, sub un scop unic, solidarizarea împotriva oricărui act de agresiune, condamnarea primului război mondial şi a oricărei politici revanşarde, reglementări internaţionale ca modalitate de menţinere a păcii.  Titulescu era adeptul unor înţelegeri regionale, fiind unul din ctitorii Micii Antante şi a Înţelegerii Balcanice, însă se opunea ideilor privind crearea de forţe suprastatale.


A avut curajul să spună lucrurilor pe nume, mai ales la Liga Naţiunilor, în privinţa primejdiei fasciste şi hitleriste, reprezentate în Europa de regimurile lui Mussolini şi Hitler, sau de ideile Partidului Comunist Român.
În anii 1927-1928 şi 1932-1936, Titulescu a fost numit ministru al afacerilor externe. A contribuit la dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu ţările lumii, fiind de menţionat, spre exemplu, cele cu ţările Americii Latine, materializate prin deschiderea de legaţii, prima fiind cea de la Rio de Janeiro, în anul 1928, cu sprijinul şi intervenţia sa directă. Demersurile sale au determinat deschiderea de noi legaţii ale României în Argentina, Chile, Mexic,  Peru şi Uruguay.
Din 1921 a funcţionat ca reprezentant permanent al României la Liga Naţiunilor, urmând să fie ales de două ori preşedinte al acesteia în perioada 1930-1932. Din această funcţie, a luptat pentru păstrarea graniţelor aşa cum au fost stabilite prin tratatele de pace de la Paris şi pentru buna cooperare a marilor puteri cu statele mici. S-a remarcat prin relaţiile bune pe care le-a avut cu ministrul de externe sovietic, Maxim Litvinov şi pentru susţinerea stângii politice.

Titulescu și Prințul Nicolae

Nicolae Titulescu a ocupat de trei ori poziţia de Ministru al Afacerilor Străine în perioada 1928-1936. A dus o politica vie împotriva nazismului şi a regimurilor de dreapta în general, realizând pericolul pe care acestea îl reprezentau pentru siguranţa frontierelor României. În acest sens, a depus eforturi pentru încheierea Micii Înţelegeri (1933) şi a Înţelegerii Balcanice (1934) cu scopul protejării României de invadatori.
În august 1936, cercurile de dreapta preluau puterea şi în acest context Carol II l-a demis pe Titulescu din toate funcţiile şi l-a expulzat din ţară. Pentru început, diplomatul român s-a refugiat în Elveţia, urmând să se stabilească în Franţa, la Cannes, în 1937.
Deşi se afla în afara graniţelor ţării, Titulescu şi-a continuat activitatea şi a militat pentru evitarea războiului, prin conferinţe şi articole. A conferenţiat în Franţa şi în Marea Britanie (aici şi-a ţinut prelegerile în Camera Comunelor şi la universităţile Oxford şi Cambridge).
S-a stins din viaţă la Cannes (sau Souvrettes, Elveția, după Petre Pandrea), după o lungă suferință, la data

La Viena alături de Lucian Blaga

de 17 martie 1941. În 1992 rămășițele sale au fost aduse în țară și înhumate în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, după o dificilă procedură legală, organizată de Jean-Paul Carteron.
Titulescu a atras simpatiile unor personalităţi importante din viaţa publică franceză şi sovietică printre care A. F. Frangulis, Edouard Herriot şi Maxim Litvinov.
Datorită abilităţilor şi realizărilor sale a fost supranumit “Ministrul Europei”.
Titulescu a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al universităţilor din Atena şi Bratislava, a fost preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale şi preşedinte de onoare al Comitetului Român al Conferinţei universale pentru pace.

Comisia de Cooperare Intelectuală Internațională

În Testamentul său redactat la 5 ianuarie 1940, la Saint Moritz, în Elveţia, Titulescu arăta: „În ce mă priveşte, cum m-am considerat totdeauna ca un soldat al teritoriilor alipite României între 1918 şi 1920, doresc să fiu îngropat la Braşov, într-un loc ceva mai la o parte. Prietenii mei din Ardeal vor şti să găsească un loc potrivit dorinţei mele. Take Ionescu sus la Sinaia şi eu la picioarele lui, jos la Braşov, pentru repauzul etern, este felul cel mai convenabil şi doresc ca locuitorii Braşovului să accepte rugămintea mea.“
O analiză a gândirii sale diplomatice este făcută însuși de Nicolae Titulescu:Întreagă politică externă pe care am urmat…n-a avut decât acest țel: nu de a pregăti războiul, ci de a pregăti o rețea de alianțe de așa fel încât războiul să devină imposibil”.


Surse:
enciclopediaromaniei.ro
ro.wikipedia.org
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

2 februarie 2019

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

Consilierele Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari au primit lovituri de stânga. Nu este vorba de un film cu pugiliști în ring, ar fi fost fair play, ci de un film rupt din realitatea actuală: mutări de interese și jocuri de culise.

Corespondenta la redactie