Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Premiul I și un premiu special pentru Oltenița la Sesiunea de Comunicări Științifice de la Cumpăna, județul Constanța

Elisabeta Genoa

Bogdan Niculiță și Elena Chițu au participat la faza națională din cadrul Sesiunii de comunicări științifice de geografie, secțiunea geografie fizică.

Bogdan a obținut premiul I pentru o lucrare legată de zona Mostiștea iar Emilia Chițu a obținut un premiu special. Ambii sunt elevi în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic ”Nicolae Bălcescu” din Oltenița.
Sesiunea s-a desfășurat la Cumpăna, jud. Constanța, în perioada 8-11 iulie 2018. Tinerii mulțumesc profesorului coordonator Daniel Anghel pentru cum a știut să întrețină, să dezvolte, să cultive și să valorifice pasiunea lor pentru geografie. Bogdan Niculiță a fost sprijinit pentru cercetări în teren, acesta declarând că ar vrea să devină cercetător sau explorator al naturii, Facultatea de Geografie fiind cea pe care Bogdan dorește să o urmeze după terminarea liceului.
Județul Călărași a fost reprezentat și de alți doi elevi din Lehliu, al căror profesor coordonator de geografie este Lidia Sterienescu. Este vorba de Marcu Dana Cristina și Neagu Maria de la Liceul ”Alexandru Odobescu”.
La sesiunea de geografie au participat 117 elevi din 37 de județe ale țării. Evenimentul s-a desfășurat în Campusul Școlar de la Cumpăna.

Copiii au primit cărți, diplome, dar și premii în bani oferite de sponsorii locali și de Ministerul Educației. ”Au fost lucrări mai bune și copii pasionați. Am participat și anul trecut dar și în 2016, când am obținut premiul II. Anul acesta, organizarea a fost altfel, mult mai frumos, o altă ocazie de a ne revedea prieteni din alte zone ale țării. Au fost seri de muzică și chitară.” ne spun cei doi tineri din Oltenița. ”Sesiunea a însemnat pentru mine un punct de plecare în ceea ce mi-am propus pentru viitor, fiindcă la școală se fac puține ore de geografie. Eu sunt îndrăgostit de disciplina asta pe care vreau să o studiez mai departe după liceu la Geografie-Turism.” declară Bogdan Niculiță.
Acesta este unul dintre tinerii activi, care se împarte riguros și disciplinat între diverse activități, deține atâta energie cât să nu obosească, lăsând mintea să exploreze tot ce poate cunoaște. De aceea poate este și foarte apreciat în liceu și între colegi. Este nu doar un împătimit al călătoriilor pe care le transformă în obiect de studiu, ci și pasionat de chitară, de scuba diving, iubește sportul cu arcul, participă la acțiuni de voluntariat. Bogdan este cunoscut ca un talentat dansator și campion la concursurile de dans sportiv organizate de WDSF Open, el fiind dansator de clasa A. Acesta ne-a declarat că indiferent de alte activități și de programul din facultate, nu va renunța niciodată la dans și la perfomanțele pe care le dorește de la această artă.

Organizatorii evenimentului de la Cumpăna au fost reprezentanții Administrației Publice Locale și ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”. Spectacolul artistic a fost susținut de elevii Liceului „Nicolae Dumitrescu”și de preșcolarii grădiniței “Florilor”.

 

 

Editorial
  • Țară, țară de vânzare!...Că ostași nu mai avem!

    Țară, țară de vânzare!…Că ostași nu mai avem!

    Laura Suzeanu ”– Să ştii, toar’şu Dej, că vine ea şi vremea noastră! – Da’ ce-ţi veni, bă Nicule, aşa deodată? Te-a bătut iar savanta sau ai început să crezi în obscurantisme? – Am semnele mele, toar’şu Dej. – Ce semne, mă? Alea de ţi le-am făcut io cu tovarăşii …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie