Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoza meteo 04 – 08 mai 2017

Vremea in tara
La noapte
Vremea va fi în general instabilã. Cerul va prezenta înnorãri temporar accentuate și vor fi averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului, posibil și cu aspect de vijelie, la deal, la munte, în Oltenia, Transilvania, Maramureș, vestul Munteniei și izolat în restul teritoriului. Ploile vor avea și caracter torențial, pe arii restrânse cantitãțile de apã vor depãși 15 … 20 l/mp, și vor fi condiții de grindinã. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade.

Vineri 05 mai
Vremea va fi în general instabilã, iar valorile termice vor marca o scãdere și în centrul, sudul și estul teritoriului. Vor fi înnorãri temporar accentuate și se vor semnala averse și descãrcãri electrice, în cea mai mare parte a țãrii. Ploile vor avea și caracter torențial și îndeosebi la deal, la munte, în Oltenia, Transilvania și Muntenia, cantitãțile de apã vor depãși local 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp. Pe arii restrânse va cãdea grindinã. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri mai ales în timpul averselor, când poate lua aspect de vijelie. Excepție vor face regiunile sud-estice, unde cerul va avea înnorãri trecãtoare, iar manifestãri specifice instabilitãții atmosferice vor fi pe arii mai restrânse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 27 de grade, iar cele minime între 6 și 14 grade.

Sambata 06 mai
Vremea va fi ușor instabilã, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi temporar noros și mai ales ziua vor fi averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului, în regiunile nord-vestice, vestice, sudice și centrale și pe arii restrânse în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 25 de grade, iar cele minime între 4 și 13 grade. În zonele joase de relief, îndeosebi din sud-est, vor fi condiții de ceațã.

Duminica 07 mai
Vremea va fi în general instabilã. Temporar înnorãrile vor fi accentuate, iar treptat, dinspre vest și sud-vest, ploile se vor extinde în toatã țara. Vor fi mai ales averse, însoțite de descãrcãri electrice și de intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Pe arii restrânse cantitãțile de apã pot fi mai însemnate și vor fi posibile cãderi de grindinã. Temperaturile maxime, în scãdere fațã de ziua anterioarã, vor fi cuprinse, în general, între 17 și 24 de grade, iar cele minime între 7 și 12 grade.

Luni 08 mai
Valorile termice vor continua sã scadã, situându-se sub cele climatologic specifice acestei date în cea mai mare parte a țãrii. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 22 de grade, iar cele minime între 3 și 10 grade. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate, va ploua în majoritatea regiunilor iar în cele sud-estice, trecãtor, vor fi posibile și descãrcãri electrice. Noaptea, în Carpații Orientali, se vor semnala și precipitații sub formã de lapovițã și ninsoare. Pe parcursul zilei vântul va sufla moderat cu intensificãri la munte și în sud-vest, apoi va slãbi treptat în intensitate.

Vremea in Oltenita
La noapte
Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții pentru averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimã se va situa în jurul valorii de 12 grade.

Vineri 05 mai
Deși valorile termice vor fi ușor mai scãzute decât în intervalul precedent, vremea se va menține caldã pentru aceastã datã. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimã va fi de 11…12 grade. Ziua vor fi înnorãri trecãtoare, iar probabilitatea pentru ploi de scurtã duratã și descãrcãri electrice va fi mai ridicatã spre orele serii. Noaptea cerul va fi mai mult noros, iar averse și fenomene electrice vor apãrea temporar. Vântul va sufla slab și moderat.

Sambata 06 mai
Vremea va fi ușor instabilã. Cerul va fi temporar noros, iar pe parcursul zilei vor fi averse și descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimã va fi de 10…11 grade.

Duminica 07 mai
Vremea va deveni instabilã. Temporar înnorãrile vor fi accentuate și mai ales spre searã și în cursul nopții se vor semnala averse, descãrcãri electrice și intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã va fi de 22…23 de grade, iar cea minimã de 10…12 grade.

Luni 08 mai
Cerul va avea înnorãri, temporar se vor semnala ploi de scurtã duratã și descãrcãri electrice, iar vântul va sufla moderat ziua apoi va slãbi treptat in intensitate.Temperatura maximã va fi de 20…21 de grade, iar cea minimã de 9…10 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

76 − = 67

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Etc./Et cetera – originea expresiei, reguli, conotaţii Etc. este acronimul lui Et …
Corespondenta la redactie