Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Prognoza meteo 16-19 martie 2018

Vremea în țară
La noapte
În nordul, centrul și estul țãrii, temporar vor fi înnorãri și îndeosebi în prima parte a nopții, pe arii restrânse vor mai fi averse în general slabe, posibil însoțite și de descãrcãri electrice. În zonele de munte, la altitudini de peste 1500 de metri, precipitațiile vor fi mixte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorãri spre sfârșitul nopții și numai izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor situa între -1 și 7 grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei. Se va semnala ceațã, mai ales spre dimineațã, local în Moldova și izolat în celelalte regiuni.

Vineri, 16 martie
În cea mai mare parte a țãrii vremea va fi caldã pentru a doua decadã a lunii martie. Cerul va prezenta înnorãri temporare și va ploua pe arii relativ extinse în jumãtatea de vest a teritoriului, precum și la munte și izolat în rest. În zonele montane înalte, în general la peste 1700 de metri, precipitațiile vor fi și sub formã de lapovițã și ninsoare. În Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, cantitãțile de apã vor depãși pe arii restrânse 15…20 l/mp. Vântul se va intensifica temporar la munte, unde pe creste viteza la rafalã va depãși 70…80 km/h, dar la cote mai reduse și pentru scurtã duratã și în regiunile vestice, centrale și estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 18 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime în general între 0 și 9 grade. În special la începutul intervalului, în estul, centrul și sud-estul țãrii, pe arii restrânse se va semnala ceațã.

Sâmbătă, 17 martie
Vremea se va rãci accentuat în nord-estul țãrii, în timp ce în rest valorile termice se vor menține peste mediile multianuale. Astfel, temperaturile maxime vor fi de la 2…4 grade în nordul Moldovei pânã în jurul a 22 de grade în sudul Dobrogei și al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -6 și 8 grade. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații pe arii extinse, la început în vest și nord-vest, apoi și în centru și nord-est. În aceste zone, îndeosebi spre searã și noaptea cantitãțile de apã vor depãși 20…25 l/mp și izolat 35 l/mp. Vor fi ploi, însã în nordul și centrul Moldovei, treptat vor predomina ninsorile, iar în zonele montane înalte și trecãtor în estul Transilvaniei și în Maramureș vor fi precipitații mixte. Spre searã și în cursul nopții în regiunile nord-estice și în zona Carpaților Orientali, izolat vor fi condiții de polei. În restul țãrii înnorãrile vor fi temporare și numai izolat, se vor semnala ploi slabe de scurtã duratã. Vântul va prezenta intensificãri în cea mai mare parte a țãrii, iar în zona montanã înaltã va sufla tare.La începutul intervalului, în zonele joase, izolat va fi ceațã.

Duminică, 18 martie
Vremea se va rãci accentuat, astfel temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 și 11 grade, cu valori mai scãzute în jumãtatea nordicã a Moldovei, iar cele minime în general între -8 și 0 grade. Cerul va fi mai mult noros și vor fi precipitații în jumãtatea esticã a teritoriului și pe arii mai restrânse, la începutul intervalului și în rest. În Moldova vor predomina ninsorile, în Muntenia și Dobrogea vor fi precipitații mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi. În masivele nordice ale Carpaților Orientali va ninge și se va depune strat nou de zãpadã, iar în restul zonei montane precipitațiile vor fi mixte. Vor fi condiții de producere a poleiului.Local cantitãțile de apã vor fi însemnate. Vântul va avea intensificãri în majoritatea zonelor, mai susținute la munte, dar și în est și în sud-est.

Luni, 19 martie
Vremea va fi deosebit de rece în special în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 10 grade, cu valori mai scãzute în Moldova, iar cele minime în general între -8 și 2 grade. Cerul va avea înnorãri și vor fi precipitații mixte îndeosebi în jumãtatea de sud a teritoriului. Vântul va avea intensificãri mai ales în regiunile extracarpatice și la munte
.

Capitala a fost acoperita in primul strat de zapada din aceasta iarna, 10 decembrie 2012, Bucuresti. (Dorin Constanda/Click)

Vremea în Oltenița
La noapte
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri la începutul nopții, când vor mai fi condiții pentru averse slabe. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã va fi de 2…4 grade. Spre dimineațã, îndeosebi în zona preorãșeneascã va crește probabilitatea pentru formarea ceții.

Vineri, 16 martie
Vremea va fi caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi temporar noros, iar spre searã și la începutul nopții, trecãtor vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 16…17 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 7 grade. Îndeosebi dimineața vor fi condiții de ceațã.

Sâmbătă, 17 martie
Vremea se va menține caldã pentru aceastã datã. Cerul va fi temporar noros, iar condițiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificãri în cursul nopții. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimã va fi de 2…4 grade.

Duminică, 18 martie
Vremea se va rãci accentuat, astfel încât maxima termicã se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar minima va fi de -4…-2 grade. Cerul va fi noros și mai ales ziua vor fi precipitații, la început sub formã de ploaie, apoi mixte. Vântul va avea intensificãri îndeosebi în prima parte a intervalului.

Luni, 19 martie
Vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi mai mult noros și temporar se vor semnala precipitații mixte. Vântul va avea unele intensificãri, în special ziua. Temperatura maximã va fi de 0…1 grad, iar cea minimã de -4…-3 grade.

Editorial
  • Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    Dumnezeu nu face politică și nici preoții cu har nu pupă demagogi în fund

    “Tineți cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: “Vai de cei ce trăiesc!” – înainte de venirea lăcustelor. “Istoria ne arată că Dumnezeu conduce popoarele și dă lecții de morală întregii lumi”. Viața socială se măsoară cu anii, secolele, mileniile, dar …...citeste »

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

6 iulie 2021

Ioana Pavelescu, singura elevă din Oltenița care a obținut media 10 la Bacalaureat: ”În momentul în care vezi rezultatul nu îți vine să crezi. Și te mai uiți o dată, să te asiguri că e corect. Și încă o dată…”

Ioana Pavelescu a obținut media generală 10,00 la examenul recent de Bacalaureat. Ioana a împlinit pe 11 iulie vârsta majoratului și iată că la examenul maturității își demonstrează ei personal în primul rând, că studiul individual este important. Ioana nu are o rețetă secretă pentru această performanță deoarece munca susținută, munca în mod echilibrat a fost făcută cu răbdare, fără pauze prea lungi și urmând sfaturile părinților săi.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Efectul Dunning-Kruger – de ce ignoranţii şi incompetenţii se supraapreciază …
Corespondenta la redactie