Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Regina Maria a României

După o copilărie petrecută în în Anglia, în mijlocul naturii din comitatul Kent, după vizite la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, unde a petrecut clipe frumoase împreună cu Principele George, viitorul Rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei, Maria a venit în ţara ei de adopţie în 1893, ca soţie a Principelui Moştenitor Ferdinand.
Regina Maria a Romaniei s-a născut în anul 1875 în Kent (Eastwel), într-o casă mare de piatră cenușie, înconjurată de un imens și frumos parc englezesc. Regina scria în amintirile sale: “copilăria noastră a fost o copilărie fericită și fără griji, copilăria unor copii bogați și sănătoși, feriți de loviturile și asprele realități ale vieții”.


Calităţile ei remarcabile au transformat-o repede într-o figură publică de primă mărime, iar naturaleţea sa i-a cucerit pe români. La venirea în ţară, George Coşbuc îi închina o poezie în care îi ura să devină un „al doilea soare“ pentru România. Inteligentă, frumoasă, plină de curaj şi de hotărâre, viitoarea regină participă de la început la viaţa culturală românească şi îşi leagă numele de multe proiecte sociale și culturale.
În anul venirii sale, 1893, a luat fiinţă Societatea „Domniţa Maria“, care avea să cultive arta populară. Un deceniu mai târziu, în anul 1904, Principesa Maria a organizat, în parcul Cotroceni, spectacole de caritate, în beneficiul unui orfelinat. Unul dintre spectacole, Visul unei domniţe, a fost regizat de Alexandru Davila, actori amatori fiind Maria şi copiii ei, Carol şi Elisabeta38.
Maria devine regină în 1914. Unită prin legături de sânge cu Anglia şi Rusia şi convinsă că Anglia nu va fi învinsă niciodată, a susţinut necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară. Rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de origine, iar Regina a pledat cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.
În martie 1892, marea ducesă Maria Alexandrova şi împăratul Wilhelm al II-lea au organizat o întâlnire la Munchen, la care au fost invitaţi regele Carol I şi prinţul moştenitor, Ferdinand, precum şi principesa Maria (Missy, numele de alint dat de familia sa). Ferdinand şi Maria s-au plăcut, iar în luna mai s-au logodit. Principele Ferdinand vizitase România, pentru prima dată, în 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I. În baza prevederilor Pactului de familie din 1881, Ferdinand a fost numit succesor al lui Carol I de Hohenzollern la tronul României, principele Leopold (fratele lui Carol) renunţând la prerogativele de moştenitor al tronului României în 1880. În 1889, Ferdinand a fost declarat oficial moştenitor al tronului României.
Maria Victoria Alexandra s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell-Park, comitatul Kent, fiind fiica lui Alfred, duce de Edinburgh şi Saxa-Coburg Gotha, al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, şi a ducesei Maria Alexandrova, unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei, potrivit “Dicţionarului personalităţilor feminine din România” (Ed. Meronia, 2009). A primit o educaţie aleasă, petrecându-şi copilăria şi adolescenţa în Anglia, la Curtea ţarului, bunicul său, dar şi în Malta, alături de principele George, viitorul rege George al V-lea al Marii Britanii şi Irlandei.
Căsătoria principelui Ferdinand şi a principesei Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg Gotha, la care a luat parte şi regele Carol I, a fost oficiată la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, la Castelul Sigmaringen. Perechea moştenitoare a tronului României a sosit la Bucureşti la 23 ianuarie 1893, cei doi tineri fiind primiţi cu mult fast. La gară, tânăra pereche a fost întâmpinată de regele Carol I, de membrii guvernului şi de alţi demnitari. În ziua următoare, cortegiul regal s-a îndreptat spre Mitropolie, unde s-a oficiat serviciul divin. Mai multe manifestări au fost organizate cu acest prilej.


Principele moştenitor Ferdinand şi principesa Maria au trăit sub tutela autoritară a regelui Carol I, până la moartea acestuia, la 10 octombrie 1914. Pentru tânăra familie a fost construit în anii 1893-1895, Palatul Cotroceni din Bucureşti, după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, pe locul vechilor case domneşti, dar şi Castelul Pelişor (1899-1902) în complexul familiei regale de la Sinaia, ca reşedinţă a principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman. Ferdinand şi Maria au avut şase copii: Carol (1893), Elisabeta (1894), Mărioara (1900), Nicolae (1903), Ileana (1909) şi Mircea (1913, care a murit la trei ani de febră tifoidă).

Primul Război Mondial o transformă în erou naţional. Participă activ pe front, încurajează răniţii şi soldaţii din cele mai fierbinţi puncte de luptă, nu se teme de gloanţe, nici de epidemii, de tifosul exantematic sau gripa spaniolă, de răni sau de sărăcie. Maria sfârşeşte prin a fi supranumită „Mama Regina“, „Mama răniţilor“ şi „Regina-soldat“ (ea a şi fost comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă). A înfiinţat  organizaţia „Regina Maria“, care a dezvoltat o reţea de spitale în Moldova şi serviciul de ambulanţă. Nu numai că nu s-a temut, dar a privit apropierea de poporul său ca pe un privilegiu pe care alte capete încoronate nu îl aveau. Nicolae Iorga scria: ”Numai din adâncul disperării era menit acest neam românesc să se ridice la culmile spre care râvnise, şi zilnica împărtăşire a Regelui şi Reginei cu imensa durere a unei naţiuni zdrobite punea temelia morală a Dinastiei, o prefăcea dintr-un respectat factor constituţional într-un element esenţial al vieţii naţionale însăşi.”
Fire dinamică, voluntară, cochetă, principesa Maria nu agrea atmosfera creată de regina Elisabeta, care era o persoană visătoare, iubitoare de artă, care purta discuţii lungi în salonul ei, cânta la pian sau citea din propriile creaţii. Principesa Maria urca pe cal şi pleca să vadă satele şi bisericile, să discute cu oamenii, fapt care i-a creat rapid o mare popularitate şi simpatie. Principesa nu ezita să se ia la întrecere cu ofiţerii de la arma cavalerie. Aceste fapte nu au fost trecute cu vederea, în 1896, regele acordându-i gradul onorific de colonel al Regimentului 4 de Husari. Tot în 1896, regele a decis ca principele moştenitor şi soţia sa să reprezinte familia domnitoare română la festivităţile de încoronare a ţarului Nicolae al II-lea, notează volumul “Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol I” (vol. I, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).


Principesa Maria s-a remarcat prin energia şi curajul de care a dat dovadă, dar şi prin capacitatea organizatorică şi calitatea de a alina suferinţele oamenilor în timpul celui de-al doilea război balcanic (1913), fiind un exemplu pentru toate femeile din societatea românească. În contextul în care epidemia de holeră izbucnită în Bulgaria în rândurile unităţilor militare româneşti ameninţa să se extindă şi la nord de Dunăre, principesa Maria a obţinut de la regele Carol I permisiunea de a se ocupa de tabăra de la Zimnicea unde erau aduşi bolnavii de holeră. Maria, în aceste condiţii, a înfiinţat “organizaţia pentru ajutorarea spitalelor şi a familiilor celor care pleacă pe front” (iulie 1913), se arată în volumul “Bătălia lor: femeile din România în Primul Război Mondial”.

Talentul Reginei Maria în politica externă nu a fost folosit însă numai la reprezentarea ţării, ci şi în încercarea consolidării statutului de putere regională al României, prin facilitarea construirii unei reţele de alianţe dinastice: Principele Moştenitor Carol s-a căsătorit cu Principesa Elena a Greciei, Principesa Elisabeta s-a măritat cu Regele George al II-lea al Greciei, Principesa Maria, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, iar Principesa Ileana, cu Arhiducele Anton al Austriei (după ce se încercase căsătoria ei cu ţarul Boris al III-lea al Bulgariei și cu moştenitorul Tronului Spaniei). Regina şi-a dorit şi o căsătorie a Principelui Nicolae cu fiica Regelui Italiei, dar proiectul nu s-a realizat. În urma acestor alianţe matrimoniale ale Casei Regale a României, Regina Maria a fost supranumită „Soacra Balcanilor“. Regina s-a confruntat însă şi cu soarta tragică a rudelor ei din dinastiile rusă, austriacă şi germană, care şi-au pierdut tronurile, statele şi uneori chiar vieţile.
Farmecul şi distincţia înnăscute o transformă pe Regină într-o stea mondială. Prin celebritatea ei, Regina Maria face cunoscută România în întreaga lume. Vizita în Statele Unite ale Americii, din 18 octombrie – 24 noiembrie 1926, în compania copiilor ei, Ileana şi Nicolae, reprezintă apogeul popularităţii sale și, de fapt, apogeul popularităţii unui reprezentant al Statului român în lume. Peste tot în Statele Unite, Regina şi suita au fost primite de oficialităţi, dar şi de mulţimi entuziaste.

Ne e aproape imposibil să ne imaginăm astăzi cât de iubită era Regina Maria şi cât de mult bine făcea ea României, prin chipul strălucitor pe care i-l oferea. Pentru mulţi americani, evenimentul vizitei Reginei României a fost unul care i-a marcat pentru totdeauna. S-a scris mult despre acea vizită, chiar după ce trecuseră ani buni. Regina Maria a vizitat, printre altele: New York (unde a fost întâmpinată, pe 18 octombrie 1926, la Primări Orașului New York de primarul James J. Walker care i-a oferit cheia oraşului, de notabili şi de o mulţime entuziastă), Washington, DC (la 19 octombrie 1926, Preşedintele Statelor Unite ale Americii a primit-o pe Regină la Casa Albă şi i-a întors vizita, mergând la Legaţia României; seara, Preşedintele a oferit o recepţie în cinstea Reginei Maria), Philadelphia (unde a participat la Expoziţia Internaţională, la 21 octombrie 1926), Brooklyn (în 23 octombrie a fost primită de preşedintele Camerei de Comerţ), Buffalo (25 octombrie; aici i se închină o odă, care conţine versuri precum „From coast to coast and sea to sea/ Our Country welcomes Queen Marie/ The flags of nation, city, state/ Salute the noble, true and great (…) We give our hearts to Queen Marie“), Portland — Oregon (3 noiembrie 1926), Denver (10 noiembrie), Indianapolis (17 noiembrie), Chicago, Ohio, Minneapolis, Seattle, Kansas City, Maryhill (unde a inaugurat un muzeu care păstrează şi acum obiecte ce i-au aparţinut Reginei) etc.

Unii comentatori au vorbit de „frisonul regalist“ pe care vizita Reginei Maria l-a provocat în Statele Unite. Regina însăși a considerat că uneori pompa a fost exagerată. Poate tocmai de aceea a declarat că şi-ar fi dorit ca, la o viitoare vizită în America, să reuşească şi ea să vadă America şi nu doar să fie văzută de către aceasta. În cadrul călătoriei peste Ocean, Regina a vizitat şi Canada. A trebuit să-şi scurteze călătoria şi să se întoarcă în ţară, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a Regelui Ferdinand. Vizita în America a Reginei Maria rămâne un exemplu de diplomaţie regală şi poate sluji de încurajare sau model ori de câte ori ne simţim marginali ori provinciali. Pentru americanii din 1926, Regina Maria a României venea dintr-un „centru“ simbolic, din care americanii îşi doreau să facă parte.

Regina a fost foarte legată sufleteşte de două locuri: Castelul Bran şi Domeniul Balcic, de pe malul Mării Negre. Pe amândouă le-a decorat după gustul ei şi le-a dat ceva din personalitatea sa. Această amprentă dăinuieşte în timp. Castelul Bran, construit la sfârșitul secolului al XIV-lea, a fost dăruit de primarul dr. Karl Ernst Schnell şi de Consiliul orășenesc Braşov, la 1 decembrie 1920, Reginei Maria, care l-a restaurat și reamenajat, între anii 1921 şi 1932, beneficiind în primul rând de serviciile arhitectului Karel Liman; castelul a devenit reşedinţă de vară a Reginei Maria şi a fiicei ei, Principesa Ileana. Reședința de la Balcic, amenajată începând din anul 1925, este împlinirea unui vis de pace al Reginei.

De asemenea, Palatul Cotroceni din Bucureşti, destinat de Carol I drept reşedinţă principilor moştenitori, fusese transformat de către tânărul cuplu Ferdinand şi Maria, în timp, într-o reşedinţă spaţioasă şi plină de farmec. Regina a creat în România un stil specific de Art Nouveau, îmbinând, într-o manieră personală, elemente celtice, bizantine şi româneşti.

Maria a României a fost, în multe privinţe, un exemplu. Împreună cu Ferdinand, a continuat modelul ecumenic inaugurat de perechea Carol I — Elisabeta: nunta Mariei cu Ferdinand s-a ţinut atât în ritul catolic şi în cel anglican, dar copiii lor aveau să fie ortodocşi. Regina Maria avea să se lase sedusă şi de alte credinţe, precum cultul Bahai. Prin frumuseţea şi eleganţa ei, prin inteligenţă şi cultură, prin farmecul şi forţa prezenţei sale, prin devotamentul faţă de ţară şi faţă de familie, prin talentul de „ambasador irezistibil“, ea a fost subiectul a mii de pagini scrise în literatura română şi mondială. A corespondat cu poetul Khalil Gibran. Virginia Woolf i-a comentat memoriile, în 1934, spunând că Regina Maria a României era primul cap încoronat care ştia să scrie şi care a făcut ceva ce nimeni nu mai făcuse înaintea ei: a „deschis cuşca“ aurită în care erau închise capetele încoronate şi a coborât în stradă. Este sugestivă comparaţia pe care Virginia Woolf o face între felul în care Regina Victoria a Marii Britanii scrisese despre Regina Elisabeta a României şi felul în care Regina Maria o descria pe Elisabeta; din comparaţie, Maria ieşea, de departe, câştigătoare şi reuşise să se elibereze, prin cuvânt. Maria a atras admiraţia (aşa cum făcuse cândva şi mama ei, Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei, când îl impresionase, copilă fiind, pe Mark Twain) şi a născut pasiuni, i s-au dedicat un parfum și o gamă de produse cosmetice, iar o fabrică de ciocolată i-a purtat numele.


A fost autoarea multor cărţi, unele de literatură pentru copii, altele cu caracter autobiografic sau de prezentare a României, a scris poezii, povestiri sau romane publicate în România, Marea Britanie, Statele Unite sau Franţa45. Povestea vieţii mele, cartea de memorii, a avut un mare succes în Marea Britanie, în perioada 1934–1936, iar Regina a fost prima femeie invitată să prezideze un dineu al Fondului Literar Regal. „Povestea vieții mele” s-a publicat din nou în zilele noastre, în România și în Franța.

Pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate, regina Maria, îmbrăcată în uniforma albă de soră medicală a Crucii Roşii, avea să fie numită în popor “mama răniţilor” şi “regina soldat”. Mai târziu, conform http://peles.ro/personalitati/regina-maria/, regina Maria scria în “Memoriile” sale: “multe zile am rămas în mijlocul soldaţilor mei şi Dumnezeu mi-a îngăduit să pot fi de vreun ajutor; zile de straşnică trudă, zile de întuneric, când ce vedeam erau lucruri pe care niciodată nu voi mai putea să le uit”.
În mai 1919, după Marea Unire, regele Ferdinand şi regina Maria au făcut o vizită în Transilvania, oprindu-se la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Brad, Ţebea, Abrud, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Marea, Oradea. S-au bucurat de o primire călduroasă, adesea entuziastă. Regina consemna: “În multe sate, calde primiri loiale, iar în final am ajuns la Alba Iulia, micul orăşel al cărui nume are un ecou special în sufletul fiecărui român”. Pe parcursul întregii sale călătorii, regina a purtat costumul popular românesc.


Suferindă încă din 1936, starea de sănătate a reginei Maria s-a agravat în 1938. Medicii i-au recomandat să se interneze într-o clinică din Dresda. Tratamentul s-a dovedit a fi inutil, regina luând hotărârea de a reveni în ţară. Simţind că i se apropie sfârşitul, a adresat o scrisoare ţării şi poporului român: “Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic pentru ultima dată mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care au am văzut-o întreagă, a cărei soartă am împărtăşit-o atâţia ani, al cărei vis strămoşesc l-am visat şi eu, şi mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre alte naţiuni, fii cinstită, iubită şi pricepută. Şi acum vă zic rămas-bun pe veci, de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn, dar mai presus de toate aminteşte-ţi poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare”, consemnează “Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Carol al II-lea” (vol. III, Editura Enciclopedică, Ioan Scurtu, 2004).

Regina Maria a venit în ţară cu trenul, ajungând la Sinaia la 17 iulie. A încetat din viaţă a doua zi, la Castelul Pelişor, la vârsta de 62 de ani, după o suferinţă cumplită la care s-au adăugat izolarea la care o obligase fiul său, Carol al II-lea, şi indiferenţa acestuia faţă de degradarea ei fizică, potrivit www.familiaregala.ro.


Trupul neînsufleţit al reginei Maria a fost depus o zi la Peleş, apoi trei zile la Cotroceni. Pe drumul de la Sinaia la Bucureşti, şi apoi din Capitală spre Curtea de Argeş, uriaşe mulţimi au prezentat onorul Reginei plecate. A fost înmormântată la 24 iulie, la Curtea de Argeş, alături de soţul său Ferdinand I. Înmormântarea reginei Maria a fost una fastuoasă, pe măsura dragostei pe care i-o purtase poporul său. Totodată, marile personalităţi internaţionale, dar şi presa internaţională au adus cel mai înalt omagiu reginei Maria a României.


Potrivit testamentului său, inima sa a fost aşezată într-o casetă, învelită în drapelele de stat ale României şi Marii Britanii, fiind apoi depusă în biserica de la Cotroceni, iar de aici transportată la Balcic, în capela ”Stella Maris”. A trebuit, însă, să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în septembrie 1940, şi depusă, mai întâi, în firida unei stânci de lângă Castelul Bran, apoi, în 1969, în castel. Din martie 1971, caseta s-a aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.
După 44 de ani, în 2015, la iniţiativa regelui Mihai (1921-2017), Casa Regală şi Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie în Salonul de Aur din Castelul Pelişor, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938.

A fost aleasă membră de onoare a Academiei de Arte Frumoase şi a fost membră de onoare a Academiei Române (din 1 mai 1915), potrivit www.acad.ro.

Regina Maria a scris mult, în limba română, engleză şi franceză, în special literatură memorialistică, valoroasă din punct de vedere literar şi documentar (“În timpul războiului mondial”, “Gânduri şi icoane din vremea războiului”, “Povestea vieţii mele”, trei volume, “My country”, “Dinainte şi după război”), precum şi povestiri şi romane (“The Lily of Life”, tradusă în româneşte sub titlul “Crinul Vieţii. Poveste”; “The Dreamer of Dreams”, tradusă în româneşte sub titlul “Visătorul de vise. Fantezie”; “Doi fraţi rivali”; “Lenfant du Soleil”; “Povestea unei inimi”; “Why? Story of Greet Longing”, tradusă în româneşte sub titlul “Povestea unui dor nestins”; “Copila Soarelui”; “The Story of Naughty Kildeen”; “Peeping Pansy”, tradusă în româneşte sub titlul “Dimineaţa copiilor”; “Dor nestins”; “Sămânţa înţelepciunii”; “The Voice on the Mountain”, tradusă în româneşte sub titlul “Glasul de pe munte”; “Copila cu ochi albaştri. Măşti. Roman” ş.a.), potrivit lucrării “Membrii Academiei Române 1866-2003” (Editura Enciclopedică, 2003).


Surse:
familiaregala.ro
agerpres.ro

Editorial
  • Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Haosul dictaturii sărăntocilor și baricada rezistenței

    Laura Suzeanu S-au jucat cu focul. Pentru un ordin. Ordin care a ascuns foarte posibil multe promisiuni, de viitor. Dar de fapt obediența specifică lipsei de orizont, cel mai sigur pentru salariul primit, cel din banii statului. Care Stat cine este? Cine este, domnilor jandarmi, aduși, cărați, intoxicați cu minciună, …...citeste »

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care …
Corespondenta la redactie