Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

România va trece de la -10 grade Celsius, la +16 grade Celsius, în mai puţin de o săptămână

România se va confrunta cu încă un fenomen meteo extrem, un val polar şi apoi unul de căldură vor face ca temperaturile să aibă o variaţie de aproape 30 de grade Celsius şi ţara noastră să treacă de la ger năprasnic la vreme de primăvară în mai puţin de 7 zile.

Meteorologii anunţă că un val de aer extrem de rece, provocat de slăbirea vortexului Polar, se va abate asupra României la mijlocul acestei săptămâni, ceea ce va provoca o scădere importantă a temperaturilor, mai ales în zona montană.

„În momentul de faţă, dinspre Europa nordică a pătruns o masă de aer polară, cu temperaturi deosebit de scăzute, de aceea, vremea devine rece la noi în ţară, cu temperaturi cuprinse ziua între 2 şi 11 grade Celsius, iar minimele în noaptea de marţi spre miercuri vor fi de -8, -9 grade Celsius în estul Transilvaniei şi cel mult un grad pe litoral”, a declarat pentru Libertatea.ro meteorologul ANM, Mihai Huştiu.

Iar după aproximativ două zile de ger, un val de aer cald, dinspre centrul Europei, va ajunge deasupra României şi va „răsturna” termometrele, aducând la început de noiembrie temperaturi de aprilie.

„Estimăm că după data de 3 noimebrie, până spre 7-8 noiembrie, dinspre sud-vestul continentului va pătrunde o masă de aer mai caldă şi temperaturile vor depăşi 15 grade Celsius în partea de sud-vest a ţării, deci o perioadă mai caldă la acest început de noiembrie. Practic, întregul an a fost caracterizat de aceste alternanţe destul de mari de la un interval la altul. Iată că şi la începutul lunii noiembrie pornim cu o vreme foarte rece pentru această perioadă şi ajungem la o vreme uşor mai caldă. Normal este să avem 12-13 grade în această perioadă, dar noi o să avem sâmbătă-duminică, în Oltenia, 15-16 grade”, a mai spus reprezentantul Administraţiei Naşionale de Meteorologie (ANM).

Având în vedere aceste fenomene meteo extreme şi slăbirea vortexului Polar, prognoza meteo pentru iarna 2017-2018 nu este una deloc îmbucurătoare. Meteorologii estimează căderi importante de zăpadă şi o iarnă extrem de geroasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 39 = 44

Editorial

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

Corespondenta la redactie