Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Șeicul Petrache Țonțonel și cățelul lui, Aurescu Bîrnogeanu / Filmul ”B & T la casa de schimb bănesc în relația cu cetățeanul” pe marile tronsoane publice (I)

Poveste arabo-balcanică
de Altair Bashshar 

Filmul B & T rulează de ceva timp la noi în zonă.
Subiectul : Descoperirea și anihilarea unei bande de răufăcători care punea în circulație bani și idei false, cumpărând prostimea pe care au valorificat-o la colecționari amatori de-ai lor și revânzându-le apoi la „Consignația urbană spre rurală Olteșcuța” (în arabă Oltemar Nitha), si destrămarea unei rețele de hoți din oraș din care făcea parte un grup de răufăcători ce se dădeau loviți și chinuiți spre a stârni compasiunea unora creduli și a-i jefui apoi, fără ca ei să știe cine îi fură.

Foto Arab

Rolurile principale : Șeicul Țonțonel Petrache (în arabă Thaqib Pet’Mui), cățelul Bîrnogeanu Aurescu (în arabă Bassam Aure-Swad)
Rolurile secundare : Gigulescu Longugeanu (în arabă Gigihad Al-Lubibi), generoasa Alesita Muntiseta (în arabă Ala’ ala Muntadhy)

Filmul este împărțit în două părți: Echipa de bandiți fără semnalmente și Panarame cu termen redus.

Un spectacol de belly dance pus în scena cosmopolitană, dans cu voaluri, cu săbii mânuite cu măiestrie se poate urmări de aproape 4 ani în ținutul nostru aproape deșertic, adus în stadiul ăsta de Șeicul Thaqib Pet’Mui. Nelipsit de lângă el, cățelul Bassam Aure-Swad latră la orice trecător, mirosind cu botul lung vânatul : dacă-i de dus la picioarele stăpânului sau prins în colți și aruncat la groapă. Muzică de excepție, voie bună, distracție la superlative, asta a creat Șeicul și un mare deșert înconjurat de ovațiile spectatorilor comozi.

Profetul spunea că șeicul nostru se bucură de multe avantaje din cauza celor mici la minte. Este un bogat și un ales dar…dar…Prima parte ”Echipa de bandiți fără semnalmente” începe cu atmosfera de petrecere. Șeicul avea o casă care se lumina ca la bâlci în fiecare iarnă. În fața casei se afla o terasă unde ședea deseori în serile călduroase de vară și fuma o narghilea. Lângă el, spășit și golaș la cap și arătare, cățelul Bassam Aure-Swad care culmea, vorbea limba câinească în graiul Șeicului.

La o depărtare de el, smeriți, robii îi așteptau poruncile : unul îi ținea la îndemână betelul, altul umbrela de soare și ploaie, al treilea umplea vasele de aur curat cu salep scump de rodii, al patrulea legăna o apărătoare din pene de struț pentru a goni muștele ce trăgeau la el, stăpânul. Cântăreții țineau la îndemână lăutele, surlele pentru a-l desfăta cu muzica lor.

Scena Araba
Dar șeicul nu băga de seamă când vreo muscă îi dădea târcoale. I se părea normal.
Trecătorii îl vedeau și constatau văzându-l atât de întunecat : ”Bogătașul pe seama furtului și jocurilor de noroc e un om sărman. El care a furat atâtea avuții e mult mai sărac decât cel care nu are nimic, căci Profetul nu i-a hărăzit înțelepciune să vadă ce face, cum face, de ce face și cât face.” comentau unii dintre cei din ținut.
Într-o seară, înconjurat de toată strălucirea pământească, se bucură la vederea generoasei Ala’ ala Muntadhy, care, deodată pe marile ecrane, apare ca o nimfă rotundă, invitată special pe seară. Ea ridică distracția la cote maxime! Veselă că este alături de el, se desfășoară: ”Șefu’, adică mare șeic, spune ea ducându-și mâna la frunte în semn de rugăciune, Allah să te aibă în pază, lasă-mă să-ți fac un dans, că arde focul în mine.”
La un semn deschisă-i calea femeii, lacomă de onoruri din partea superiorului ei, care putea orice, dar orice să-i ceară și ea făcea. Ar fi stat și suportat orice, doar să fie lângă ”șefu” și să-i împlinească dorințele. Pentru început el cânta și ea asculta :

Petrecerea se derulează pe acordurile muzicale ale orchestrei plătite de șeic cu slugi, servire la bară, dansuri din buric, săgeți de priviri și sulițe de gânduri rele! Toți invitații sunt așteptați pe ringul de dans de fiecare dată când e petrecere. Bucuroși de oaspeți ei primesc orice prost nou venit să-i colinde, orice colindător fiind astfel răsplătit după lins cu niscaiva boabe aruncate de șeic la ‘șto către cei strânși în jurul lui. Maestrul de ceremonii Gigihad Al-Lubibi face sport, rugându-se la Allah să-l țină sănătos pe picioarele în acoladă, să mai fie maestru de ceremonii încă 4 ani până la 80, să-l apere de muște pe șeic.
De fiecare dată petrecerea la înălțimea Burj Khalifa din Dubai se transforma aici în petrecerea la cote joase Prim Olthmân, cu atmosferă incendiară în acorduri de muzică de manea LIVE specifică lui Petrache Țonțonel, intrat la apă de câte ori ajunge în califatul din est. Orchestra lui formată din tromboniști, trompetiști, ciupitori de coarde din stomac, labariști, geampardiști, clănțănoși, limbricoși, dă tonul distracției!
La ”Petrecerea Șeicului din Prim Olthmân” din filmul ”B & T la casa de schimb bănesc în relația cu cetățeanul”- prima parte, se dansează pe ritmuri orientale! Dansatorii profesioniști ne dezvăluie tainele dansului oriental! Misterioasa cadână va dansa pentru și împreună cu șeicul care nu se știe ce mai poate, dar poate că mai poate … ceva să o bucure pe ea !

Petrecere Camila
Muzică de atmosferă arabă, platane și darbuka! Distracția este în toi și ține permanent cât Șeicul conduce ritmurile ! Și-a revenit din tristețe. Oooo ce bucurie pentru cadâna lui. Nu știe de ce, dar o preferă, poate unde e atât de rostogol în fața lui mereu :

Dar, dintr-o dată petrecerea se oprește. Serviciile pătrund în curtea cu bandiții fără semnalmente. Îi ridică pe toți și-i invită în Duba(i), acolo unde se va lămuri situația lor. Imediat se sparge gașca, dar siguri pe ei, se îndreaptă către poartă, știind că vor scăpa cu minciuni și aranjamente din strânsoarea ce i-a ridicat acum, chiar în toiul petrecerii. ”Nu vom sta mult și revenim” rânjește șeicul, suflând să-și șteargă ochelarii de aburul din narghilea. ”Iar când vom reveni, nu veți mai scăpa niciunul nici de mine nici de Bassam Aure (pe care-l mângâia pe țeastă), nici de Gigihad că voi ne forțați să fim arabi. Cât despre Alesita Muntiseta (Ala’ ala Muntadhy) nu veți scăpa niciunul din mrejele ei” zise piticul porn…șeic, convins că nu binele învinge, ci tocmai răul, răul acela provocat și dezvoltat de el.

Arab Negru
El a creat totul, așa că Allah e nimic pe lângă el…

(Sfârșitul primei părți)

Sursa video : youtube.com
Sursa foto: Internet

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 1 = 2

Editorial

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

26 martie 2018

Oltenița, la mâna PSD: După hectare întregi de terenuri înstrăinate, Țone continuă campania de vânzare

Laura Suzeanu Pentru Țone vânzarea a orice se poate în Oltenița, de la terenuri, la spații și imobile sub diverse regimuri, a devenit preocuparea primordială, chiar vitală. După ce în ședința ordinară a Consiliului Local de luna trecută Hotărârea privind vânzarea unui spațiu comercial din Hala Oltenița nu a trecut, perseverent cum îl știm când este vorba de anumite proiecte nevotate în ședințe, primarul Petrică Țone a repus pe ordinea de zi Hotărârea. O fi repetiția mama învățăturii, dar aici depinde și ce se repetă, dar și ce se învață.

  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corectă expresia “în principal”? În limbajul actual, expresia în principal a …
Corespondenta la redactie