Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Societatea este un spital de nebuni în fruntea cărora se află autorităţile şi Poliţia.

Societatea este un spital de nebuni în fruntea cărora se află autorităţile şi Poliţia.

Eu o iubesc, ea mă iubeşte şi ne urâm unul pe altul, cu o ură născută din dragoste?

Visez, deci exist.

Sufăr pentru greşeli neştiute dintr-un trecut anterior.

Tatăl are în familie o poziţie ingrată: furnizor pentru toate şi inamic al tuturor.

Te văd, cu toate că ochii mei nu te văd, te gust, căci tu arunci trandafiri în gura mea.

În gândurile mele te prind în braţe, în visele mele te îmbrăţişez, nimic pe pământ nu ne poate separa.

Ştiu că în societate, în tramvai, în plină stradă, ca şi în plină zi, ea e în contact cu mine; suntem uniţi şi creştem îmbinaţi ca doi arbori, noi formăm o singură fiinţă, cu toate acestea nu putem trăi împreună. Nu ne putem separa niciodată!

Oamenii mă urăsc pentru că pot să scriu al dracului de bine.

Sunt pe cale să devin ateu.

Vreau să întorc totul cu susul în jos ca să văd ce e dedesubt. (…)

Totul trebuie pus pe foc, sfâşiat în bucăţi, ca să putem începe iar de la zero.

Familia… căminul întregului rău social, o instituţie caritabilă pentru femeile comode, un adăpost pentru taţii de familie şi un iad pentru copii.

Încet, încet renunţam la vizitele la cafenea, antrenându-mă să fiu singur; mi se mai întâmpla să cad în tentaţie din nou, dar îmi reveneam de fiecare dată, vindecat, până în ziua în care am descoperit imensa plăcere de a auzi tăcerea şi a asculta vocile care se făceau auzite.

În acest fel am rămas treptat singur, contactele cu exteriorul reducându-se la minimul necesar muncii mele, cea mai mare parte din ele efectuându-se prin telefon.

Nu neg că începutul a fost dificil şi că vidul care se săpa în jurul meu cerea să fie umplut.

Aveam impresia că-mi pierdusem forţele tăind punţile care duceau la ceilalţi, dar în acelaşi timp eul meu începea, ca să zic aşa, să se coaguleze, să se condenseze în jurul unui nucleu unde tot ce trăisem se aduna topindu-se ca alimentele din care sufletul meu se hrănea. În plus, mă obişnuiam să transform tot ce vedeam, tot ce auzeam în casă, pe stradă, în natură, aducând toate senzaţiile în scrisul meu în curs, simţind într-adevăr cum îmi creştea capitalul şi studiile mele făcute în singurătate erau mai valabile decât cele făcute pe oameni, afară, în societate.

August Strindberg

A fost în tinereţe actor, după care a devenit scriitor şi director de teatru, dar şi un foarte interesant fotograf.  Cel care a fost supranumit „Suedezul zburător“, de la a cărui moarte a trecut un secol, a trăit şi a creat dincolo de suprafeţe şi forme.
Scriitor, pictor, fotograf şi practicant al alchimiei, August Strindberg a ales lumile invizibile. O viaţă de răzvrătit, trăită la graniţa dintre nebunie, în toate sensurile cuvântului, şi normalitate, orice va fi însemnând ea, 60 de piese de teatru, peste 30 de scrieri de ficţiune şi autobiografice, şi 3 „cărţi albastre”, un fel de enciclopedii personale de alchimie şi ocultism.
Lumânările licărinde se întindeau de-a lungul Străzii reginei, într-o sumbră seară de iarnă. Era 22 ianuarie 1912 și August Strindberg împlinise 63 de ani. Peste 10.000 de persoane s-au alăturat procesiunii pentru a aduce un omagiu autorului, în fața clădirii în care locuia, Turnul Albastru.
Totuși, nu elita culturală era cea care formase alaiul. Cei mai mulți dintre participanți erau muncitori și studenți. Deși piesele lui Strindberg se jucau în toată Europa, iar cărțile sale se vindeau în număr mare, opera sa era privită cu mare scepticism de către criticii din direcția conservatoare. De faptul că a fost un autor extraordinar nu s-a îndoit însă nimeni.
Dar ca persoană era cunoscut mai degrabă ca un om cu un temperament exploziv, ale cărui scrieri reliefau mult, prea mult poate din ceea ce este josnic și murdar în natura umană, ceea ce nu se potrivea idealurilor înalte ale Academiei Suedeze. Nu putea să se numere printre nominalizații la premiile Nobel. De aceea, susținătorii săi au organizat o întrunire și au strâns o sumă de aproximativ 50.000 de coroane. Au numit darul “Nobelul poporului”. La numai patru luni după aceea, Strindberg moare. A lăsat în urmă 60 de piese de teatru, 10 romane, 10 colecții de povestiri scurte și 8000 de scrisori.
Tumultuoasă, intensă şi imprevizibilă, existenţa lui Strindberg se va desfăşura în culisele teatrelor, în orgii sexuale, în singurătatea biroului plin de scrierile mistice şi oculte, în şedinţe de spiritism, în sanatorii de recuperare psihică, în compania analfabeţilor şi a mai-marilor Suediei. Din vieţile trăite s-au născut vieţile închipuite din cărţile sale.
Johan August Strindberg s-a născut pe 22 ianuarie 1849 în Stockholm. Tatăl sau facea parte dintr-o familie burgheză cu vechi rădăcini, în vreme ce mama sa – care murise când August avea 13 ani – provenea dintr-un mediu mai modest. În calitate de autor, Strindberg insista cu plăcere asupra originilor sale proletare, iar prima sa biografie poartă numele de “Tjänstekvinnans son”, adică “Fiul Servitoarei”.
După ce a absolvit liceul, August a început să studieze la universitate. Era însă mult prea incăpățânat pentru a reuși în cariera sa academică. În zilele sale de studenție la Uppsala ajungea mereu în conflict cu profesorii săi. După un astfel de conflict a renunțat la studii în 1872, hotărâre care l-a tăiat de la susținerea financiară pe care o primea din partea tatălui său.


Strindberg s-a mutat la Stockholm, acolo unde s-a integrat într-un cerc de boemi și artiști săraci care se străduiau să își câștige traiul din scris. Mai târziu avea să se inspire din experiențele din această perioadă în romanul său critic “Röda rummet” (“Camera roșie”). În numai două luni a scris drama istorică “Mäster Olof”, care se petrece în timpu Reformei din secolul al XVI-lea. Piesa, considerată acum un punct de reper în dramaturgia suedeză, era considerată prea radicală atunci și a fost respinsă de teatrul regal. Deși Strindberg a mai adus apoi o serie de modificări, a durat aproape 10 ani până ce aceasta a putut fi pusă în scenă.
Ideile radicale ale lui Strindberg au cauzat multe dezbateri. Înflăcărat de spiritul rebel, acesta a scris satira acerbă numită “Det nya riket”, “Noul Regat”, acolo unde Suedia apare portretizată drept o națiune guvernată de hoți care complotează unul împotriva celuilalt. Cartea a provocat scandaluri, iar unul dintre critici l-a numit pe Strindberg ‘scriitorul lunaticilor’. Autorul se vedea acum inconjurat de dușmani și reali, și imaginari.

Următoarea perioadă din viata dramaturgului a fost sursa a numeroase speculații cu privire la sănătatea mintală a autorului. Asta și din pricină că se preocupa mult de diverse teorii oculte și devenise obsedat de ideea de a produce aur. Criza mintală pe care se spune că ar fi suferit-o ar avea reflexii în romanul “Inferno”, publicat în 1897.
La finele secolului, Strindberg s-a întors în Suedia. Era acum un autor care se bucura de recunoaștere internațională, iar la cumpăna dintre veacuri, piesele sale se jucau cu casa închisă la teatrul regal.
În ultimii ani ai vieții sale a avut loc o dezbatere înflăcărată, cunoscută sub numele de Strindbergsfejden, vrajba lui Strindberg. Autorul a criticat într-o serie de articole climatul prea conservator din Suedia. Printre altele a acuzat Academia Suedeză că a favorizat unilateral așa-zisa generație a anilor ’90, în frunte cu poetul Heidenstam. Vrajba i-a adus lui Stridberg un statut de figură de cult în cercurile radicalilor.
Iubit de cititori şi de oameni de litere, dar dezamăgit de ratarea Premiului Nobel, scriitorul care a dus literatura ţării sale la vârsta modernităţii pleca, astfel, spre o lume pe care o ştia din multele sale incursiuni în transcendent. Autorul a murit pe 14 mai 1912, la vârsta de 63 de ani. Se pare că în procesiune au fost în jur de 60.000 de oameni, care, ca și cea cu ocazia ultimei sale zile de naștere, a avut și sensul unei manifestații a proletariatului din ce în ce mai activ.
A fost căsătorit de trei ori, ultima soţie fiind o actriţă norvegiană, Harriet Bosse.
În cărţile sale, dezgustul, scepticismul faţă de tot, dar şi curiozitatea sau dorinţa perpetă de a înţelege tot ce i se întâmplă au creat pagini care te emoţionează cum numai cărţile de forţă o pot face.
Posteritatea avea să descopere în sertarele lui Strindberg scrisorile criptice pe care le schimbase cu Nietzsche şi fotografii făcute de scriitorul însuşi, într-un stil care întrecea cu mult preferinţele epocii. Printre ele, o mulţime de autoportrete. Tot târziu, specialiştii vor considera că scriitorul August Strindberg, pentru care esenţa omului era visul, nu gândul, a trăit în acelaşi corp cu pictorul August Strindberg, autor a peste 100 de lucrări valoroase, mai ales peisaje sufleteşti. Alchimia şi practicile magice, ştiinţe în care credea mai mult decât în arte (un derivat al primelor), precum şi iniţierea „suedezului zburător” în lumile spiritului şi ale spiritelor au furnizat materia literaturii sale până în ultima clipă.

Zece motive pentru care să citeşti Strindberg:

  1. A studiat deopotrivă  lumea în care a trăit şi lumea nevăzută, enigmatică, a lucrurilor imateriale.
  2. Romanul “Salonul Roşu” deschide drumul spre modernism în literatura  suedeză.
  3. Pentru Strindberg, a trăi înseamnă a visa cu ochii deschişi şi a te răzvrăti împotriva realităţii.
  4. Patru. A fost deschis spre toate zonele artei, fiind pasionat să facă fotografii.
  5. Ocultism, erotism, spiritism, teatru, sanatoriu, iată coordonatele care i-au trasat parcursul şi i-au străbătut literatura.
  6. A scris piese ezoterice de o o mare profunzime psihologică: „Domnişoara Iulia“, „Tatăl“ ori „Sonata fantomelor“.
  7. A avut o biografie tumultoasă, care include perioade  de paranoia severă, în care consuma opiacee şi se izola în spitale de psihiatrie.
  8. Piesele sale sunt cap de afiş în festivalurile de teatru.
  9. Nu trebuie ratată “Insula preafericiţilor”.
  10. Deviza sa a fost „Visez, deci exist“


Surse:
historia.ro
adevarul.ro
autori.citatepedia.ro
youtube.com

Editorial
  • Tot așa?....Tot așa, dar parcă mai rău!

    Tot așa?….Tot așa, dar parcă mai rău!

    Gloria Vita -Ce s-a mai schimbat acolo, că mi-e dor de-acasă? -Mă sperie întrebarea ta. Dar dacă vrei, îți răspund cu altă întrebare. Când ai plecat din oraș și din țară, ai sperat că se va schimba ceva în bine? -Sincer, o fărâmă de speranță tot am avut, deși foarte …...citeste »

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

2 februarie 2019

Abuz de putere sau atac de stânga? Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari suspendate din ALDE Oltenița

Consilierele Cristiana Drăgan și Valentina Vasilari au primit lovituri de stânga. Nu este vorba de un film cu pugiliști în ring, ar fi fost fair play, ci de un film rupt din realitatea actuală: mutări de interese și jocuri de culise.

Corespondenta la redactie