Adevarul te eliberează de robie-site susținut și de românii de pretutindeni

Soprana Mariana Nicolesco, triumf în China prin cursurile de Măiestrie Artistică: Peste 1000 de tineri artişti lirici chinezi vor să participe la Concursul Hariclea Darclée 2017

Celebra soprană Mariana Nicolesco a participat săptămâna trecută la un eveniment muzical unic în China prin cursurile de Măiestrie Artistică Master Classes pe care le-a susţinut la Universitatea din Shenzhen,aproape de Hong Kong,în prezenţa studenţilor chinezi,a profesorilor şi a maeştri de canto.


Cursurile de Măiestrie Artistică Master Classes ale sopranei Mariana Nicolesco au reunit la Universitatea din Shenzhen cele mai proeminente talente din Conservatoarele şi Universităţile Chinei, printre care Beijing, Shanghai, Canton, Hunan, precum şi profesori şi maeştri de canto din întreaga ţară.

Cu tinerii participanţi, Mariana Nicolesco – unanim cunoscută drept una dintre marile voci ale timpului nostru – a lucrat zilnic ore în şir, fascinându-i pe toţi cei prezenţi, pe artiştii care făceau progrese ce-i surprindeau şi pe ei înşişi, pe profesorii de canto şi pe muzicologi, ca şi pe zecile şi zecile de studenţi, masteranzi şi doctoranzi care doar asistau la cele ce se petreceau pe scenă, filmând totul cu tabletele sau telefoanele mobile. Apoi, aceştia trimiteau filmele prin SMS ori email colegilor din cele patru orizonturi ale Chinei, unde Mariana Nicolesco a fost deja invitată să ofere Master Classes.

Triumful final la Concertul participanţilor la cursurile Master Class Mariana Nicolesco la Shenzhen Grand Theatre

Ca rezultat, peste 1000 de tineri artişti chinezi şi-au exprimat dorinţa de a veni în acest an la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila, creat şi prezidat de Mariana Nicolesco şi considerat drept unul dintre cele mai importante din lume.

Nelipsită de la cursurile Master Classes Mariana Nicolesco, mereu în rândul întâi şi încântată de cele ce vedea pe scenă, principala figură naţională în repertoriul universal de operă, venerată de întreaga Chină, era Doamna Guo Shuzhen, venită anume de la Beijing, care va împlini zilele 90 de ani, şi care a format generaţie după generaţie de artişti lirici chinezi. «-Ceea ce a reuşit Mariana aici în numai câteva zile ţine de domeniul miracolului», a declarat celebra artistă.

Înainte de-a se îmbarca spre Europa, Mariana Nicolesco şi Radu Varia îi îmbrăţişează cu drag din Hong Kong pe numeroşii lor prieteni din China şi de pretutindeni

Centrul de Artă al Universităţii Shenzhen, condus de o personalitate excepţională ca mezzosoprana Baoyi Bi, cea care, la Brăila, a inaugurat cu ani în urmă puntea lirică româno-chineză, dispune de facilităţi demne de universităţile americane. Oraşul Shenzhen, azi supermodern ca urbanism, autostrăzi, parcuri şi clădiri, comerţ, având 12 milioane de locuitori, a apărut şi a ajuns vertiginos la stadiul actual ultra-modern în numai 30 de ani, pe locurile unde în trecut erau doar sate de pescari.

Profitând de prezenţa sa alături de Mariana Nicolesco, Universitatea din Shenzhen i-a cerut istoricului de artă Dr. Radu Varia să susţină o conferinţă despre Constantin Brâncuşi, prima consacrată vreodată în această ţară sculptorului român, prezentat ca piatră de hotar în istoria artei.

Încununare a acestor zile dedicate muzicii, Mariana Nicolesco a fost îndelung ovaţionată la Concertul de Gală Master Class, încheiat în triumf cu celebrul Brindisi din La Traviata de Verdi unde, în entuziasmul general, vocea sa a strălucit alături de tinerele voci ale artiştilor chinezi.

«Am trăit momente unice, de mare bucurie. Cred că muzica de operă are un viitor important în China şi sunt fericită văzând că se adevereşte şi acum credoul meu, conform căruia nimic nu-i apropie pe oameni mai mult decât cântul», declara celebra soprană Mariana Nicolesco.

Sursa:
mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

64 + = 70

Editorial

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

31 iulie 2017

“Bran-a museum without walls!”:Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Erasmus+

Proiectul “Bran-a museum without walls!”: Schimb de tineri finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+ și inițiat de Asociația “I.

  • 0
  • 2.047
  • 375
  • 3.787
  • 501
  • 28.691
  • 134.562
  • 1.740.183
  • 3.503.165
  • 737.576
  • 719
  • Pastila de gramatică

    Pastila de gramatică

    Este corect “notorietate publică”? Structura notorietate publică este într-atât de …
Corespondenta la redactie